Mandat european de arestare Spete. Sentința 23/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Sentința nr. 23/
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
Președinte I - -
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin
Procuror
La ordine fiind soluționarea sesizării formulate de procurorul șef conducător - dl. din cadrul Procuraturii, ia, pentru executarea mandatului european de arestare emis la 30 octombrie 2008 pe numele persoanei solicitate B, aflat în prezent în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție I, în dosar nr. 220-Js-20981/08.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă persoana solicitată arestată B, în stare de arest, asistat de av. (substituie pe av.oficiu ).
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Persoana solicitată arestată B declară că consimte la predare, consimțământul fiind înserat în procesul-verbal de ascultare conform alin.5 al art. 90 din Legea nr. 302/2004.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de dispozițiile prevăzute de art. 340.pr.pen.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că împotriva persoanei solicitate s-a luat măsura reținerii în conformitate cu disp.art. 88 alin.2 din lege și, ulterior, a arestării în baza mandatului european de arestare. La termenul de astăzi persoana solicitată Bac onsimțit la predare. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de Legea nr. 222/2008 și solicită ca instanța să dispună predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară
Av. pentru persoana solicitată arestată B, având cuvântul, solicită ca instanța să dispună predarea persoanei solicitate către autoritatea juridică emitentă, având în vedere că aceasta a declarat astăzi că dorește să fie predată și judecată în ia pentru faptele ce fac obiectul mandatului european de arestare.
Persoana solicitată arestată B, având ultimul cuvânt, este de acord cu predarea sa către autoritatea judiciară străină.
Instanța ia cauza în pronunțare.
Curtea de Apel:
Asupra sesizării de față:
Procurorul șef conducător - dl. din cadrul Procuraturii - - ia, a emis mandatul de arestare european în dosar 220-Js-20981/08 din 30 octombrie 2008 privind persoana solicitată B.
Autoritatea judiciară emitentă a solicitat arestarea și predarea către autoritatea judiciară ăap ersoanei solicitate în scopul exercitării urmăririi penale.
Mandatul european de arestare se întemeiază pe mandatul de arestare național - emis de Judecătoria d e Primă Instanță din data de 21 octombrie 2008 - nr. de dosar 5-GS-1961/08.
Prin ordonanța nr. 21 din 27 noiembrie 2008 emisă de procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și dată în dosarul nr. 4666/II/5/2008 persoana solicitată Baf ost reținut pe durata de 24 ore cu începere de la 27 noiembrie 2008 ora 11:00 până la 28 noiembrie 2008 ora 11:00.
În fața Curții de Apel persoana solicitată a fost informată asupra existenței mandatului european de arestare, asupra conținutului acestuia și i s-a adus la cunoștință dreptul de a fi asistată de un apărător ales sau numit din oficiu, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă punându-i-se în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.
Prin încheierea de ședință nr. 19/A din 27 noiembrie 2008 dată în dosarul nr- persoana solicitată Baf ost arestat pe o durată de 5 zile cu începere de la 27 noiembrie 2008 la 02 2008 - inclusiv, iar prin încheierea de ședință din 02 2008 fost menținută arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile de la 03 2008 la 01 ianuarie 2009 inclusiv.
În baza încheierii de ședință nr. 19/ din 27 noiembrie 2008 fost emis mandatul intern de arestare nr. 3/2008.
În derularea procedurilor persoana solicitată nu a renunțat la principiul specialității înscris în art. 100 din lege.
În aceste condiții persoana solicitată nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru alte fapte decât cele ce au motivat emiterea mandatului european de arestare a cărei executare se cere de autoritățile
Conform art. 87 alin.2 din Legea nr. 302/2004, "cetățenii români sunt predați în baza unui mandat european de arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecății cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei".
Cu adresele nr- din 4 2008, Curtea de Apel a solicitat dl. procuror șef conducător din cadrul procuraturii garanția returnării persoanei solicitate B în România pentru executarea pedepsei în cazul condamnării de către autoritățile judiciare e, în situația predării în executarea mandatului european de arestare emis.
Prin faxul emis la 05 2008, procurorul șef conducător din a comunicat că: "se garantează că persoana urmărită B, născut la 31 august 1965 în municipiul I, în cazul unei condamnări la o pedeapsă privativă de libertate, o va putea ispăși în România, în condițiile Convenției din 21 martie 1983 privind predarea persoanelor condamnate".
În cadrul controlului exercitat de către instanță asupra mandatului european de arestare se constată că acesta a fost emis de către o autoritate judiciară competentă și se întemeiază pe mandatul intern de arestare emis de Judecătoria d e Primă Instanță din 21 octombrie 2008, nr. de dosar 5-GS-1961/08.
Prezentul mandat se raportează la un număr de 34 de cazuri de concurență reală de infracțiuni de înșelătorie comisă în bandă pentru a-și crea din aceasta un venit continuu, în concurență reală de infracțiuni cu 28 de cazuri de concurență reală de infracțiuni de tentativă de înșelătorie comisă în bandă conform cu 263 alin.1, alineat 5 Cod penal.
Infracțiunile pentru care este urmărită penal persoana solicitată se regăsesc în cele 32 de categorii de infracțiuni prevăzute de art. 85 din Legea nr. 302/2004 și înscrise la "înșelăciune".
Durata maximă a pedepsei sau a măsurii de siguranță privative de libertate prevăzute de Codul penal pentru infracțiunile comise este de 10 ani.
În cauză nu există motive obligatorii și nici opționale de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de disp. art. 88 alin.1 și 2 din Legea nr. 302/2004.
La termenul din 17 2008 persoana solicitată a declarat că este de acord cu predarea sa.
Consimțământul acesteia a fost înserat în procesul-verbal de ascultare conform alin.5 al art. 90 din Legea nr. 302/2004.
Coroborând dispozițiile legale în materie, Curtea de Apel constată îndeplinite cerințele legale iar în baza art. 94 alin.1 din Legea nr. 302/2004 va lua act de consimțământul persoanei solicitate și va hotărî executarea mandatului european de arestare.
În baza art. 18 alin.2 din lege se va constata că persoana solicitată a fost reținută și arestată începând cu data 27 noiembrie ora 11:00.
În baza art. 90 alin.9 din lege se va menține starea de arest a persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile de la momentul pronunțării prezentei hotărâri.
În baza art. 80 din lege cheltuielile judiciare în sumă de 400 lei rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocatului desemnat din oficiu.
Pentru aceste motive
În numele legii
Hotărăște:
Admite sesizarea formulată de dl. - procuror șef conducător din cadrul Procuraturii, - ia - pentru executarea mandatului de arestare european emis la 30 octombrie 2008 privind pe B, fiul lui și, născut la 31.08.1965 în municipiul I, județul I - România - cetățean român, cu domiciliul în sat, comuna, județul I, CNP - -, aflat în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție
Constată că persoana solicitată Bac onsimțit la predare către autoritatea judiciară emitentă.
Dispune predarea persoanei solicitate către autoritatea ă - Procuratura, - în vederea efectuării urmăririi penale în dosarul nr. 220 - Js - 20981/08 sub condiția prevăzută de art. 87 alin.2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată prin Legea nr. 224/2006 și Legea nr. 222/28 octombrie 2008, și, a respectării principiului specialității.
Constată că persoana solicitată a fost reținută la 27 noiembrie 2008 ora 11:00 și arestată la aceeași dată 27 noiembrie 2008 până în prezent.
Menține starea de arest a persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile de la pronunțarea prezentei hotărâri.
Suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu pentru persoana solicitată se avansează din fondurile statului.
Cheltuielile judiciare în sumă de 400 lei rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 2008.
PREȘEDINTE: Iulia Elena Ciobanu
Grefier,
Red.
Tehn.
2 ex/17.12.2008
Președinte:Iulia Elena CiobanuJudecători:Iulia Elena Ciobanu