Mandat european de arestare Spete. Sentința 6/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA PENALĂ NR. 6/
Ședința publică din 04 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--, judecător
JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, sesizarea MINISTERULUI ADMINISTRASȚIEI ȘI INTERNELOR, CENTRUL DE COOPERARE INTERNAȚIONALĂ - BIROUL NAȚIONAL INTERPOL, privind executarea Mandatului European de arestare a persoanei solicitate, fiul lui G și, născut la 31.03.1986, în oraș Bălcești, județul V, domiciliat în sat. Popești, (comuna ), jud. V și reședința în Rm.V,-, județul V, CNP - -, în prezent aflat în arestul INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: persoana solicitată în stare de arest asistat de avocat ales, conform delegației avocațiale depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează faptul că prin Serviciul Arhivă s-a depus la dosar din partea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, prin care se face cunoscut că s-a emis ordonanță de reținere pe numele persoanei solicitate.
Curtea, permite în baza dispozițiilor art. 172 alin. 7 din Codul d e procedură penală, apărătorului ales să ia legătura cu recurentul, aflat în stare de arest.
Se depune la dosar delegație avocațială din partea avocat.
Curtea, procedează la audierea persoanei solicitate, răspunsurile acesteia fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
De asemenea, curtea procedează și la întocmirea procesului verbal prin care persoana solicitată consfințește la predarea sa.
Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea cauzei, acordând părților prezente cuvântul asupra fondului cauzei cât și asupra arestării persoanei solicitate.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de arestare a persoanei solicitate. Susține că sunt întrunit dispozițiile art. 85 alin. 1 și 2 și având în vedere poziția persoanei solicitate care a consimțit la predare urmează să se dispună executarea mandatului european.
Avocat pentru recurent arată că persoana solicitată și-a dat acceptul la predare astfel că concluziile sunt de a se lua act de cererea persoanei solicitate. Având în vedere că a consimțit la predare implicit se impune și arestarea sa.
CURTEA
Constată, că a fost solicitată de către Judecătorul pentru din cadrul Tribunalului - Italia cu executarea mandatului european de arestare, emis la data de 15 septembrie 2006.
Persoana solicitată este numitul, născut la data de 31 martie 1986, cu domiciliul în municipiul V,- - România.
La dosarul cauzei a fost anexat mandatul european de arestare și traducerea acestuia în limba romănă.
Din conținutul acestui document, rezultă că decizia judiciară în baza căreia a fost emis mandatul de arestare european este " Ordonanța de detenție preventivă în închisoare emisă la data de 25 septembrie 2006 de către Judecătorul pentru din cadrul Tribunalului din - Italia".
Numărul de referință al sentinței executive este " Dosar 8182/05 RG JEEP- 7957/05 RG PM."
Infracțiunile pentru care este acuzată persoana solicitată sunt: tâlhărie agravată, violență sexuală de grup agravată, sechestru de persoană, provocarea de leziuni personale grave și tentativă de șantaj.
Aceste infracțiuni sunt pedepsite de legea penală italiană cu pedepse privative de libertate cuprinse între 6 ani și 8 luni închisoare - 12 ani închisoare.
Instanța constată că infracțiunile menționate în mandatul european de arestare pentru care este acuzată persoana solicitată, își au corespondent și în legea penală română.
Prin încheierea din data de 29 ianuarie 2008, Curtea a constatat că mandatul european de arestare conține informațiile necesare și este tradus potrivit dispozițiilor art.79 alin.4 din Legea nr.302/2004, modificată.
În consecință, a dispus ca în temeiul art.88/1 alin.ultim din aceeași lege, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI să ia măsurile necesare pentru ca persoana solicitată, să fie identificată, reținută și prezentată instanței.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, prin ordonanța dată în dosarul nr.644/II/5/3 februarie 2008 a dispus reținerea pe timp de 24 de ore, începând cu data de 3 februarie 2008, ora 16,00 a persoanei solicitate .
Curtea de APEL PITEȘTI, la termenul de judecată din data de 4 februarie 2008, a luat în examinare pentru soluționare sesizarea privind executarea mandatului european de arestare a persoanei solicitate.
Persoana solicitată a fost audiată nemijlocit de către instanță. Din declarația acesteia, consemnată în scris, rezultă că cel în cauză cunoaște împrejurarea că s-a emis împotriva sa un mandat european de arestare în legătură cu săvârșirea faptelor descrise în acest document. a declarat că a luat cunoștință de consecințele juridice ale consimțământului la predare și caracterul irevocabil al acestuia.
În aceste condiții, a arătat că înțelege să consimtă la predare pentru a fi judecat în statul solicitant.
Totodată, a declarat că nu renunță la regula specialității, în sensul că dorește să fie cercetat numai pentru faptele care fac obiectul mandatului european de arestare.
Având în vedere consimțământul persoanei solicitate de a fi predată autorităților judiciare ale statului solicitant, curtea a dispus ca în temeiul art.90 alin.3 din Legea nr.302/2004 să se întocmească un proces verbal, care se află la dosarul cauzei, fiind semnat de către: membrii completului de judecată, procuror, grefier, persoana solicitată și avocatul acesteia.
În raport cu cele constatate mai sus, urmează ca instanța să ia act că persoana solicitată a consimțit să fie predată autorităților judiciare ale statului italian.
În baza dispozițiilor art.94 alin.1 din sus-menționata lege, se va dispune predarea sus-numitului către statul italian în vederea executării mandatului european de arestare.
În temeiul disp.art.89 din Legea nr.302/2004, modificată, se va dispune arestarea în vederea predării a persoanei solicitate, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 4 februarie 2008 și până la data de 3 martie 2008, inclusiv.
Se va lua act că persoana solicitată nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.
Conform disp.art.94 alin.3 din Legea nr.302/2004, modificată, o copie de pe dispozitivul prezentei hotărâri se va comunica: autorității solicitante ( tradusă în limba italiană), Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate și Biroul Național Interpol.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, urmând să fie avansate din fondurile ministerului Justiției, inclusiv pentru onorariul traducătorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act că persoana solicitată, fiul lui G și, născut la 31.03.1986, în oraș Bălcești, județul V, domiciliat în sat. Popești, (comuna ), jud. V și reședința în Rm.V,-, județul V, CNP - -, în prezent în arestul INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A, a consimțit să fie predat autorităților judiciare ale statului Italian.
Dispune predarea sus-numitului către statul Italian, în vederea executării mandatului european de arestare emis la data de 15 septembrie 2006 de către Judecătorul pentru din cadrul Tribunalului.
În temeiul art.89 din Legea nr.302/2004 modificată, dispune arestarea în vederea predării a persoanei solicitate, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 04 februarie 2008 și până la data de 03 martie 2008, inclusiv.
Ia act că persoana solicitată nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.
O copie după dispozitivul prezentei hotărâri se va comunica: autorității solicitante (tradusă în limba italiană), Ministerului Justiției - Direcției Drept Internațional și Tratate și Biroului Național Interpol.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului și cel al traducătorului care se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.
Grefier,
Red.dr.
Tehn.
06.02.2008.
4 ex.
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Marius Andreescu