Mandat european de arestare Spete. Încheierea 6/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.6//2009
Ședința publică din 16 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Popovici Corina judecător
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
Pe rol soluționarea cererii privind executarea mandatului european de arestare a persoanei solicitate, născut la 16.07.1980 în Slovacia, fiul lui și al născută, domiciliat în Ziar pod,-/16 - Republica Slovacia, CNP 80-0716/8400.
La apelul nominal se prezintă persoana solicitată R, în stare de reținere și asistat de apărător ales avocat, în baza împuternicirii avocațiale emisă la 15.04.2009 de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
La întrebarea instanței, persoana solicitată R arată că a fost informată de motivul reținerii.
Instanța, în baza art. 90 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată cu Legea nr. 222/2008, procedează la verificarea identității persoanei solicitate
Persoana solicitată R învederează instanței că i s-a comunicat copia mandatului european de arestare de către parchet.
Procurorul solicită a fi întrebată persoana solicitată dacă mai are alte afaceri judiciare în România.
Persoana solicitată R învederează instanței că are alte afaceri judiciare la Tribunalul Bihor.
Apărătorul persoanei solicitate avocat depune la dosarul cauzei încheierea pronunțată la data de 2 decembrie 2008 în dosar nr- de Tribunalul Bihor, încheierea pronunțată la data de 3 martie 2009 de Tribunalul Bihor, decizia penală nr.465/R/2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA la 4 septembrie 2008 și sentința penală nr.61/P din 4 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA. Învederează instanței că, în dosarul Tribunalului Bihors -a dispus efectuarea unei comisii rogatorii internaționale, care nu a fost efectuată până în prezent și că totodată a solicitat recunoașterea unei alte hotărâri pe cale incidentală din străinătate. Solicită instanței a observa din decizia pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr- rezultă că s-a luat împotriva persoanei solicitate o măsură preventivă dintre cele prev. de art.136 Cod procedură penală.
Procurorul solicită a se dispune arestarea preventivă a persoanei solicitate R care să se execute după ce persoana solicitată își termină afacerile judiciare pe teritoriul României. Solicită ca până la comunicarea mandatului european de arestare tradus în limba română să se ia față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Apărătorul persoanei solicitate avocat consideră că, întrucât persoana solicitată are afaceri judiciare pe teritoriul Statului Român și față de acesta s-a luat o măsură preventivă conform art.136 lit.c Cod procedură penală, nu se mai impune a se lua față de acesta o altă măsură preventivă.
În cazul în care instanța va institui măsura obligării de a nu părăsi țara față de persoana solicitată, solicită a se lua act că acesta are domiciliul în localitatea, județul B, că acesta nu s-a sustras, s-a prezentat de fiecare dată și nu se va sustrage de la solicitările organelor judiciare.
Persoana solicitată R, învederează că s-a prezentat de fiecare dată la organele judiciare și solicită a se institui măsura obligării de a nu părăsi țara.
CURTEA DE APEL
În vederea depunerii mandatului european de arestare de către procuror, conform art.90 alin.2 din Legea nr.302/2004, instanța va amâna judecarea cauzei și va fixa termen la data de17 aprilie 2009, 9,00,.II, cam. 65,pentru când se va cita persoana solicitată R de la adresa indicată.
Constată că, prin sesizarea înregistrată la instanță la data de 15 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa solicitat de urgență soluționarea cauzei, sens în care a înaintat ordonanța de reținere și procesul-verbal de identificare privind pe numitul R, față de care Organizația internațională a Poliției Criminale ( Interpol ) a semnalat emiterea mandatului european de arestare de către autoritățile judiciare slovace - Judecătoria orașului, Republica sub nr.128/2007.
Examinând cererea formulată, instanța reține următoarele:
Pe numele persoanei solicitate s-a emis mandat european de arestare de către Judecătoria orașului, Republica sub nr.128/2007, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin folosire de carduri bancare.
În speță, instanța constată că potrivit art. 88 ind. 3 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, în caz de urgență, prin excepție de la dispozițiile art. 88 ind. 2, măsura reținerii poate fi dispusă pe baza semnalării transmise prin Organizația Internațională (Interpol) care nu echivalează cu mandatul european de arestare. În acest caz, Centrul de Cooperare Internațională din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative solicită de îndată Biroului Central Național Interpol corespondent transmiterea acestuia către parchetul competent în termen de cel mult 48 de ore de la reținerea persoanei solicitate.
Persoanei reținute i se aduc de îndată la cunoștință în limba pe care o înțelege motivele reținerii. Potrivit art. 90 din lege, judecătorul verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate și se asigură că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului european de arestare sau, în cazul prevăzut la art. 88 ind. 3, că a fost informată despre motivul reținerii.
În cauză sunt îndeplinite condițiile privind luarea față de persoana solicitată a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.
Astfel, având în vedere prevederile art. 90 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, dacă persoana a fost reținută potrivit art. 88 ind. 3, judecătorul poate dispune prin încheiere motivată - pe baza semnalării transmise prin Organizația Internațională a Poliției Criminale (Interpol) arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile. În acest caz, instanța amână cauza și fixează un termen pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.
În cauză a fost identificat numitul R, încheindu-se în acest sens proces-verbal de identificare la 16 aprilie 2009. Totodată, prin ordonanță, procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa dispus reținerea pe timp de 24 de ore, începând cu data de 15 aprilie 2009, ora13.10, a persoanei solicitate
Curtea, văzând semnalarea trimisă prin Organizația Internațională a Poliției Criminale ( INTERPOL ) privind emiterea mandatului european de arestare de către autoritățile judiciare slovace - Judecătoria orașului, Republica, privind pe R pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin folosire de carduri bancare, constată că există temeiuri legale pentru a se lua față de persoana solicitată a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.
Având în vedere dispozițiile art. 90 alin. 2 din Legea nr.302/2004 modificată și completată, instanța reține că au fost îndeplinite procedurile prevăzute de art. 88 ind. 3 și art. 89 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, va dispune luarea față de persoana solicitată Ram ăsurii obligării de a nu părăsi localitatea O pe o durată de 5 zile, cu începere de la 16 aprilie 2009 până la 20 aprilie 2009.
În baza art. 145 alin. 1/1 Cod procedură penală, va atrage atenția persoanei solicitate că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea are următoarele obligații:
- să nu depășească limita teritorială a României decât cu aprobarea instanței;
- să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat sau la organul de poliție desemnat cu supravegherea de asistență, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art.145 alin.2/2 Cod procedură penală, va atrage atenția persoanei solicitate că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor impuse, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
In baza art. 145 aliniat 2 Cod procedură penală, un exemplar al prezentei hotărâri se va comunica B, Jandarmeriei O, Poliției Comunitare, Serviciul Public Comunitar de emitere și eliberare a pașapoartelor simple românești O, Poliția de Frontieră Română, în vederea asigurării respectării obligațiilor ce-i revin persoanei solicitate, urmând ca organele in drept să refuze eliberarea pașaportului sau să ridice provizoriu pașaportul pe durata măsurii.
Va constata că persoana solicitată Raf ost reținută timp de 24 de ore, începând cu data de 15 aprilie 2009, ora 13.10.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art. 90 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată cu Legea nr. 222/2008, dispune luarea față de persoana solicitată R, născut la 16.07.1980 în Slovacia, fiul lui și al născută, domiciliat în Ziar pod,-/16 - Republica Slovacia, CNP 80-0716/8400, a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea O, pe o durată de 5 zile, respectiv din 16 aprilie 2009 până în 20 aprilie 2009.
În baza art. 145 alin. 1/1 Cod procedură penală, atrage atenția persoanei solicitate că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea are următoarele obligații:
- să nu depășească limita teritorială a României decât cu aprobarea instanței;
- să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat sau la organul de poliție desemnat cu supravegherea de asistență, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art.145 alin.2/2 Cod procedură penală, atrage atenția persoanei solicitate că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor impuse, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
In baza art. 145 aliniat 2 Cod procedură penală, un exemplar al prezentei hotărâri se va comunica B, Jandarmeriei O, Poliției Comunitare, Serviciul Public Comunitar de emitere și eliberare a pașapoartelor simple românești O, Poliția de Frontieră Română, în vederea asigurării respectării obligațiilor ce-i revin persoanei solicitate, urmând ca organele in drept să refuze eliberarea pașaportului sau să ridice provizoriu pașaportul pe durata măsurii.
Constată că persoana solicitată Raf ost reținută timp de 24 de ore, începând cu data de 15 aprilie 2009, ora 13.10.
Pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare însoțit de traducere în limba română, conform art. 90 alin. 2 din Legea nr.302/2004, instanța amână judecarea cauzei și fixează termen la17 aprilie 2009, cam.65, ora 9.00, pentru când se va cita persoana solicitată R de la adresa indicată de aceasta, respectiv din O,-, -.36,.36, județul
Cu recurs în 24 de ore de la pronunțare.
Se va emite adresă către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, în sensul de a lua măsuri de urgență în vederea trimiterii mandatului european de arestare tradus în limba română.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2009, ora 12,30.
Președinte, Grefier,
- - - -
Termen la 17 aprilie 2009, cam.65, ora 9,00
Se va cita:
1. persoana solicitată R, din O,-, -.36,.36, județul
- apărător ales avocat
Red.înch./16.04.2009
Tehnored. 6 ex./16.04.2009
Emis 1 cit. 1 com. +5 adrs./16.04.2009
Notă: s-a luat legătura telefonic cu dl.procuror - de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, care a comunicat faptul că până mâine va înainta instanței mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate R, motiv pentru care nu se va mai emite adresă către Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
Din 16 aprilie 2009
Către,
JANDARMERIA
Alăturat prezentei vă comunicăm copia încheierii penale nr.6//2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, certificată pentru conformitate cu originalul, privind pe persoana solicitată R, urmând să luați măsurile ce se impun în vederea asigurării respectării obligațiilor ce-i revin persoanei solicitate, urmând ca organele în drept să refuze eliberarea pașaportului sau să ridice provizoriu pașaportul pe durata măsurii.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
Din 16 aprilie 2009
Către,
POLIȚIA COMUNITARĂ
Alăturat prezentei vă comunicăm copia încheierii penale nr.6//2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, certificată pentru conformitate cu originalul, privind pe persoana solicitată R, urmând să luați măsurile ce se impun în vederea asigurării respectării obligațiilor ce-i revin persoanei solicitate, urmând ca organele în drept să refuze eliberarea pașaportului sau să ridice provizoriu pașaportul pe durata măsurii.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
Din 16 aprilie 2009
Către,
SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE EMITERE ȘI ELIBERARE A PAȘAPOARTELOR SIMPLE
Alăturat prezentei vă comunicăm copia încheierii penale nr.6//2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, certificată pentru conformitate cu originalul, privind pe persoana solicitată R, urmând să luați măsurile ce se impun în vederea asigurării respectării obligațiilor ce-i revin persoanei solicitate, urmând ca organele în drept să refuze eliberarea pașaportului sau să ridice provizoriu pașaportul pe durata măsurii.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
Din 16 aprilie 2009
Către,
POLIȚIA DE FRONTIERĂ ROMÂNĂ
Alăturat prezentei vă comunicăm copia încheierii penale nr.6//2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, certificată pentru conformitate cu originalul, privind pe persoana solicitată R, urmând să luați măsurile ce se impun în vederea asigurării respectării obligațiilor ce-i revin persoanei solicitate, urmând ca organele în drept să refuze eliberarea pașaportului sau să ridice provizoriu pașaportul pe durata măsurii.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Președinte:Popovici CorinaJudecători:Popovici Corina