Mandat european de arestare Spete. Sentința 96/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Numr în format vechi 343/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA A II-A PENAL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
SENTINȚA PENAL NR. 96
Ședința public de la 09 aprilie 2009
Curtea constituit din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Băjan
GREFIER - - -
____
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNG CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - este reprezentat legal prin procuror.
Pe rol soluționarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 10 decembrie 2008, de ctre Procurorul de pe lâng Parchetul din, faț de cetțeanul român.
La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns inculpat persoana solicitat, personal, asistat de aprtor ales,avocat
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care, se învedereaz instanței atașarea la dosar a relațiilor solicitate de la autoritțile judiciare franceze, traduse în limba român.
Curtea, a procedat la ascultarea inculpatului - persoan solicitat, declarația fiind consemnat separat și atașat la dosarul cauzei.
Aprtorul ales pentru inculpat persoana solicitat, apreciaz c în mod eronat se reține în relațiile solicitate c nu s-a putut pune în executare pedeapsa pe teritoriul Franței, aceste susțineri nu corespund realitții, întrucât nu exist nici un mandat de executare emis pe numele inculpatului, inculpatul aflându-se pe teritoriul Franței la acel moment
Întrebate fiind, prțile declar c nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, motiv pentru care, Curtea, constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul pe fond.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicit admiterea sesizrii Parchetului de pe lâng Curtea de APEL BUCURE ȘTI și în temeiul art. 89,90 și 94 din Legea nr. 302/2004 a se dispune punerea în executare a mandatului european de arestare și arestarea persoanei solicitate pe o perioad de 29 de zile, începând cu 09 aprilie 2009-07 mai 2009. Solicit a se avea în vedere c persoana a fost reținut de la data de 12 februarie 2009 pân la 13 februarie 2009 și c persoana solicit se prevaleaz de regula specialitții prev. de art. 100 din Legea nr. 302/2004 și c în cauz nu se mai impun garanțiile prev. de art. 87 întrucât persoana solicitat a cunoscut de existența procesului care sa derulat în Franța, având în vedere și rspunsul primit de Interpol din care rezult c a fost prezent la data când s-a pronunțat sentința respectiv.
Aprtorul inculpatului persoan solicitat, solicit ca instanța s verifice totuși temeinicia acestei cereri formulate de statul solicitant și din perspectiva acestui drept, solicit a se aprecia în ce msur urmtoarea exigenț din Cooperarea Judiciar Internațional este aplicabil în cauz.În plus legea român cerere expres ca împotriva acesteia, ca pe numele persoanei solicitate s fie emis un mandat de executare a pedepsei sau un mandat de arestare preventiv care nu a putut fi adus la îndeplinire pentru c persoana în cauz sa refugiat. Îns, statul solicitant nu a fcut aceast dovad, c împotriva inculpatului persoan solicitat din anul 2005 fost emis vreun mandat de arestare sau de executare.
Inculpatul dac avea cunoștinț de existența vreunui mandat se prezenta singur în vederea predrii, îns în aceast cauz el apare c s-ar fi sustras executrii pedepsei și va avea probleme la momentul formulrii cererii de liberare condiționat care se aplic și în Franța. Datorit unor scpri a organelor de executare din Franța, interesele inculpatului pot fi prejudiciate.
Mai arat c mandatul european de arestare nu trebuie confundat cu mandatul de arestare din dreptul intern, întrucât mandatul european este o decizie judiciar care are întotdeauna la baz un mandat de arestare preventiv sau de executare a pedepsei, emis în condițiile legii pe plan intern.
Mai solicit a se avea în vedere probatoriul administrat în cauz din care rezult c inculpat persoan solicitat nu s-a sustras executrii pedepsei și c de asemenea nu a fost emis un mandat de executare de ctre autoritțile judiciare franceze.
Inculpat - persoan solicitat, în ultimul cuvânt, arat c nu s-a sustras executrii pedepsei.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de faț, constat urmtoarele:
La data de 12.02.2009 a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr-, sesizarea nr.358/II-5/2009 din 12.02.2009 formulat de Parchetul de pe lâng Curtea de APEL BUCURE ȘTI privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 10.12.2008 de ctre -Procurorul de pe lâng Parchetul din (Franța), faț de cetțeanul român (fost ), condamnat la data de 5.10.2005 prin sentința în contradictoriu rmas definitiv a Tribunalului d e Înalt Instanț din, la 15 luni de închisoare.
La data de 12.02.2009 a fost identificat și reținut pe o perioad de 24 de ore de ctre Parchetul de pe lâng Curtea de APEL BUCURE ȘTI persoana solicitat (fost ) care a fost prezentat acestei instanțe în stare de reținere.
În prezența avocatului su ales, instanța a informat persoana solicitat asupra existenței semnalrii transmise de Organizația Internațional a Poliției Criminale - Interpol - prin care se atest existența unui mandat european de arestare împotriva sa.
În temeiul dispozițiilor art.90 alin.7 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciar internațional în materie penal modificat prin Legea nr.222/2008 s-a purces la audierea persoanei solicitate care a artat c i s-a comunicat de procuror motivul reținerii sale și a învederat c a avut cunoștinț de dosarul judecat în Franța, în care a fost acuzat de tinuire și a stat în arest preventiv aproximativ 6 luni, iar dup aceea în control judiciar 2 ani de zile, fiind condamnat la 6 luni închisoare pe care o consider executat, de aceea nu-și explic acest demers cu atât mai mult cu cât a mers regulat în Franța cumprând și o mașin de acolo și unde s-a nscut la23.05.2006 și copilul, având acte depuse în acest sens.
Prin încheierea de ședinț din 12.02.2009 Curtea a luat faț de persoana solicitat, în baza art.90 alin.11 din legea susmenționat, msura obligrii de a nu prsi municipiul B, msur ce a fost prelungit succesiv, avându-se în vedere atitudinea manifestat de acesta cu ocazia depistrii sale când nu s-a opus prezentrii sale în fața procurorului și faptul c are un domiciliu stabil.
S-au acordat mai multe termene pentru prezentarea de ctre procuror a mandatului european de arestare însoțit de traducerea în limba român.
Faț de actele însoțitoare mandatului european de arestare, Curtea a solicitat lmuriri autoritților judiciare franceze emitente cu privire la inadvertența referitoare la prezența persoanei solicitate la judecarea procesului, inclusiv la pronunțarea sentinței. conform rspunsului primit de la acestea a reieșit c persoana solicitat a fost deținut de la data de 26.09.2003 pân la data de 30.03.2004 fiind prezent la ședința din 6.10.2005, "contrar celor indicate în scrisoarea din 3.03.2009" (fila 147).
Curtea, examinând mandatul european de arestare cu care a fost sesizat pentru a lua msurile ce se impun, constat c acesta conține informațiile necesare prevzute de art.79 alin.1 din Legea nr.302/2004, modificat prin Legea nr.222/2008 și este tradus potrivit art.79 alin.4 din aceeași lege și, ținând seama de toate împrejurrile cauzei și de necesitatea asigurrii executrii acestuia, precum și de drepturile persoanei solicitate, constat c în cauz au fost respectate și îndeplinite cerințele legale prevzute de art.881și urmtoarele din Legea nr.302/2004 modificat, cu atât mai mult cu cât persoana solicitat consimte la predarea sa, motiv pentru care constat c se impune punerea în executare a acestui mandat european de arestare.
Curtea apreciaz c aspectele invocate de persoana solicitat prin intermediul avocatului su și consemnate in extenso în practicaua hotrârii nu se circumscriu motivelor care, conform art.90 alin.6 din actul normativ citat, pot sta la baza opoziției la predare, reprezentând aprri asupra crora instanța român nu este îndrituit a se pronunța în aceast procedur. Aceasta, deoarece executarea mandatului european de arestare se realizeaz în baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art.90 alin.6 și art.94 din Legea nr.302/2004 modificat, Curtea va dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 10 decembrie 2008 de ctre -Procurorul de pe lâng Parchetul din împotriva cetțeanului român (fost ) și predarea acestuia cu respectarea regulii specialitții și cu îndeplinirea dispozițiilor Deciziei cadru Consiliului Uniunii Europene nr.584//2002, privind transferarea acestuia în România pentru continuarea executrii pedepsei, ctre autoritțile judiciare franceze.
În baza articolului susmenționat se va dispune arestarea persoanei solicitate (fost ) pe o perioad de 29 zile de la data încarcerrii.
În temeiul art.96 alin.5 din aceeași lege va constata c acesta a fost reținut 24 de ore de la 12.02.2009 la 13.02.2009.
Vzând și aplicarea dispozițiilor art.94 alin.2 din același act normativ referitor la comunicarea hotrârii organelor îndrituite.
În virtutea art.192 alin.3 Cod procedur penal, cheltuielile judiciare rmân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTRȘTE:
În baza art.90 alin.6 și art.94 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciar internațional în materie penal,modificat prin Legea nr.222/2008 dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 10.12.2008 de ctre -Procurorul de pe lâng Parchetul din (Franța) faț de cetțeanul român (fost ), condamnat la data de 5.10.2005 prin sentința - în contradictoriu - rmas definitiv - a Tribunalului d e Înalt Instanț din, la 15 luni de închisoare, pentru tinuirea frecvent a unui bun provenit dintr-un furt.
Dispune predarea acestuia cu respectarea regulii specialitții și cu îndeplinirea dispozițiilor Deciziei cadru a Consiliului Uniunii Europene nr.584//2002 privind transferarea acestuia în România pentru continuarea executrii pedepsei, ctre autoritțile judiciare franceze.
Dispune arestarea persoanei solicitate (fost ), cetțean român, fiul lui și, nscut la data de 4.01.1977 în B, domiciliul cunoscut în B,str. - nr.10,.35 bis,.A,.6,.42, sector 4 și fr forme legale în B,-, -.46,.A,.5,.21, sector 3 pentru o perioad de 29 zile de la data încarcerrii.
Constat c acesta a fost reținut de la 12.02.2009 la 13.02.2009.
În baza art.94 alin.2 din aceeași lege modificat, o copie a hotrârii se comunic Ministerului Justiției și Libertților și Centrului de Cooperare Internațional din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Cheltuielile judiciare rmân în sarcina statului.
Definitiv conform dispozițiilor art.94 alin.2 din Legea nr.302/2004 modificat prin Legea nr.222/2008.
Pronunțat în ședinț public azi, 9 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Dact. 7 ex./9.04.2009
Președinte:Adriana Elena BăjanJudecători:Adriana Elena Băjan