Mărturia mincinoasă (art. 260 cod penal). Decizia 114/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.114/
Ședința publică din data de 6 martie 2008
PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 3: Viorica Costea Grigorescu
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva deciziei penale nr.480 din data de 5 decembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.270 din data de 14.02.2007, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr.2717/2006, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.260 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr.809/2008, emisă de Baroul
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Întrebat fiind, intimatul inculpat, arată că nu înțelege să dea declarație în fața instanței de apel, aspect consemnat în procesul-verbal atașat la dosar. Totodată a precizat că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, precizează că mai există o cauză în legătură cu cea de față și care privește pe.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului, critică hotărârile atacate pentru nelegalitate și netemeinicie, față de faptul că, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul, a dat o declarație care nu a corespuns realității, în sensul că și-a modificat primele declarații în baza cărora inculpatul a fost achitat în temeiul art.10 lit."c" Cod procedură penală. La primele declarații a indicat fără nici un fel de dubiu că acesta a participat împreună cu el l-a săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, după ce fusese condamnat definitiv pentru această faptă, inculpatul, a revenit asupra declarațiilor cu ocazia soluționării dosarului disjuns, ocazie cu care a declarat că acesta nu a cunoscut și nu a participat la săvârșirea infracțiunii de furt.
În baza acestor declarații instanța de fond a dispus inițial achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit.c Cod procedură penală, ulterior, în apelul Parchetului a fost admis apelul și s-a dispus achitarea în temeiul art.10 lit.1Cod procedură penală. Consideră că din probele dosarului rezultă fără nici un fel de dubiu vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Solicită admiterea recursului, casarea celor două soluții și raportat la pericolul social și modul în care a fost soluționat celălalt apel care-l viza pe coinculpatul să se facă aplicarea dispozițiilor art.181Cod penal, în referire la art.10 lit.1Cod procedură penală.
Având cuvântul, av. pentru intimatul inculpat, solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și menținerea deciziei pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, ca temeinică și legală.
Având ultimul cuvânt, intimatul inculpat, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce urmează a se pronunța în cauză.
- CURTEA -
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.270 din 14.02.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-, s-a hotărât:
În temeiul art.11 pct.2 lit."b" Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit."1" Cod procedură penală și art.260 alin.2 Cod penal, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului:
- fiul lui și, născut la 12.03.1968, în comuna, județul B, domiciliat în comuna, județul B, CNP -, cu aplicarea art.37 lit."a" Cod penal, ca urmare a existenței unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege.
În temeiul art.192 alin.1 pct.2 lit."a" Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art.189 Cod procedură penală, avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C onorariului avocatului din oficiu în sumă de 100 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.306/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților și, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit."a, g, i" Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat prevăzut de art.26 raportat la art.208 alin.1-209 alin.1 lit."a, g, i" Cod penal.
Prin același rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei față de numiții și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.208 alin.1-209 alin.1 lit."a, g, i" Cod penal.
Prin rechizitoriul nr.3401/P/2002 emis la data de 12.07.2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1-209 alin.1 lit."a, g, i" Cod penal cu aplicarea art.37 lit."b" Cod penal. Prin actul de inculpare s-a reținut că în noaptea de 16/17.01.2001, acesta împreună cu alte persoane, printre care și, prin efracție, a sustras mai multe bunuri din locuința părții vătămate din comuna.
Pentru reținerea acestei situații de fapt, procurorul a avut în vedere și declarațiile numitului, care a declarat că a participat la săvârșirea furtului.
Audiat în calitate de martor în dosarul penal nr.1726/2005 al Judecătoriei Constanța în ședința din 9.03.2006, a revenit asupra declarației, relatând că nu a participat la săvârșirea furtului, iar declarațiile date, care-l inculpau pe acesta au fost date întrucât avea ură personal pe el.
Ca urmare și a acestei declarații, prin sentința penală nr.2154 din 11.10.2006, pronunțată în dosarul penal nr.1726/2005, s-a dispus în baza art.11 pct.1 lit."a" raportat la art.10 lit."c" Cod procedură penală, achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1-209 alin.1 lit."a, g, i" Cod penal cu aplicarea art.37 lit."c" Cod penal.
Audiat în fața instanței, inculpatul a declarat că, în realitate a declarat mincinos în declarația dată în cursul urmăririi penale, iar adevărul este că a fost împreună cu inculpatul la săvârșirea furtului însă nu a pătruns în locuința părții vătămate, a stat pe tot parcursul săvârșirii faptei în autoturism.
Prin decizia penală nr.480 din data de 5 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, TRIBUNALUL CONSTANȚAa decis:
În baza art.379 pct.2 lit."a" Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, desființează sentința penală apelată și rejudecând dispune:
În baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."d" Cod procedură penală, achită inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.260 alin.2 Cod penal, art.192 alin.2 lit."a" Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.189 Cod procedură penală dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Cas umei de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, criticând nelegala încetare a procesului penal, dispusă prin sentință și nelegala achitare inculpatului, dispusă prin decizia pronunțată de instanța de apel.
Recurentul a invocat cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 Cod procedură penală și, în motivele de recurs a prezentat, în esență următoarele susțineri:
- inculpatul era condamnat în mod definitiv pentru fapta comisă în data de 16/17.01.2001, de sustragere de bunuri din locuința părții vătămate, sentința penală nr.1596/13.09.2001 a Judecătoriei Constanța, rămânând definitivă la 27.12.2001;
- audiat fiind la data de 9.03.2006, în calitate de martor, de către instanță - Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr.1726/2005, inculpatul a avut calitatea de martor, ca și la urmărirea penală, în data de 13.04.2005, ca efect al rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;
- nu s-a produs o revenire asupra declarației mincinoase, astfel încât să fie aplicabile dispozițiile art.260 alin.2 Cod penal, pentru a se produce efectele de nepedepsire.
- în fața instanței, inculpatul a făcut afirmații mincinoase, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.260 alin.1 Cod penal.
Examinând hotărârile recurate, potrivit art.38514alin.1 Cod procedură penală, prin prisma motivelor de recurs, potrivit art.38514alin.2 Cod procedură penală, coroborat cu art.38510alin.1, 2 Cod procedură penală, în opinie majoritară, Curtea apreciază prezentul recurs ca nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Cazul de casare invocat, în parte, are incidență în cauză, întrucât se constată în mod evident, prin depunerea sentinței penale nr.1596/13.09.2001 a Judecătoriei Constanța, cu mențiunea rămânerii definitive la data de 27.12.2001, pentru inculpatul, că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt cu privire la data rămânerii definitive acestei hotărâri.
Însă, cazul de casare invocat nu poate servi la casarea deciziei pronunțată în apel, întrucât nu sunt întrunite cumulativ dispozițiile art.3859pct.18 Cod procedură penală, în sensul de a se produce consecința pronunțării unei hotărâri greșite de achitare.
Astfel, instanța de apel, rejudecând potrivit art.345 Cod procedură penală, în mod legal a pronunțat o hotărâre de achitare a inculpatului, privind săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.260 alin.1 Cod penal, în baza art.10 lit."d" Cod procedură penală.
Deși considerentele achitării sunt eronat expuse, temeiul juridic al achitării este corect, fiind însușit și de instanța de recurs, cu următoarele amendamente asupra considerentelor instanței de apel:
- pe de o parte, apreciem, în opinia majoritară, că la data de 9 martie 2006, numitul, a fost în mod nelegal ascultat în calitate de martor.
Aceasta, întrucât calitatea juridică de parte în procesul penal (învinuit, inculpat, parte vătămată) dobândită în modul prevăzut de lege, își are izvorul în relaționarea unei persoane fizice sau juridice, în cadrul unui raport juridic de conflict, respectiv raportul de drept penal.
Această poziționare persoanei în raportul social de tip juridic nu se pierde prin parcurgerea etapelor procesului penal și nici nu se poate transforma, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Calitatea procesuală de învinuit sau inculpat și cea de martor se diferențiază în raport de drepturile și obligațiile distincte ale titularilor. Astfel martorul este obligat să declare tot ceea ce știe, pe când inculpatul are dreptul necondiționat de a nu da declarații către organele judiciare.
De asemenea, valoarea probatorie a declarațiilor date este diferită, declarația inculpatului fiind condiționată, în ce privește stabilirea faptului probator de coroborarea cu ansamblul probelor administrate, pe când declarația martorului poate servi, singură și necondiționat la stabilirea faptului probator, utilitatea, pertinența și conduita declarației testimoniale nefiind condiționări ci criterii de evaluare probatorie probei produse și respectiv administrate.
Calitatea de inculpat nu se poate transforma în aceea de martor, după terminarea procesului penal în ce privește participația penală a coinculpatului.
Întrucât vocația de martor, deci de persoană care are cunoștință de vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului, este dobândită de la momentul când s-a perceput fapta sau împrejurarea respectivă.
Dispozițiile procesuale generale sunt interpretabile prin prisma principiilor fundamentale de drept, în raport de care apreciem că, după stingerea raportului juridic de conflict, inculpatul nu poate fi audiat ca martor, într-o cauză cu privire la care, datorită legăturii de indivizibilitate sau conexitate, nu a putut fi inițial audiat în această calitate, încă de la momentul declanșării raportului juridic de conflict.
jurisprudențială invocată (Barbera Spania) nu este relevantă în cauză, întrucât nu poartă asupra calității procesuale a coinculpatului, ci asupra admisibilității depoziției acestuia, în ipoteza acordării imunității de jurisdicție penală.
Hotărârea menționată nu pune sistemul penal intern în contradicție cu practica.
Atât în sistemul penal intern cât și în viziunea Curții de la Strasbourg, coparticipantul poate fi audiat în scopul ca declarația sa să servească la aflarea adevărului, putând constitui temeiul de fapt probator al hotărârii de condamnare pronunțată împotriva unui alt coparticipant.
Aceasta, întrucât și declarațiile coinculpatului pot servi la pronunțarea hotărârii, dacă se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză.
În indicată, nu a tranșat jurisprudențial calitatea procesuală a celui audiat, ci a clasificat diferendul vizând pertinența declarației coinculpatului.
Ori, în dreptul intern, declarația coinculpatului este întotdeauna pertinentă însă discuția privind analiza declarației ca și declarație testimonială sau ca și declarație de coinculpat vizează valoarea probatorie în sine și în ansamblu a probei administrate prin consemnarea unei declarații personale.
Ca atare, declarația personală consemnată a inculpatului la data de 9.03.2006 de către instanța de judecată era pertinentă, ca valoarea probatorie a acesteia să fie determinată de către organul judiciar care a administrat-
Persoana numită nu putea fi audiată ca martor, cu dobândirea drepturilor și obligațiilor acestuia, întrucât nu avea această calitatea la data începerii procesului penal.
În plus, așa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, la momentul luării declarației, în 9.03.2006, instanța a adus la cunoștință persoanei ascultate că are dreptul să nu dea nicio declarație, drept procesual ce aparține inculpatului și învinuitului și nu martorului.
Totodată, Curtea constată că, în cauză nu s-a făcut dovada caracterului mincinos al celor afirmate de în declarația sa personală consemnată la 9.03.2006, decât eventual cu o altă declarație personală a sa, dată în fața procurorului, în luna ianuarie 2001.
Ca atare, simpla schimbare a declarației date, nu conferă automat caracter mincinos celei de a doua, verificarea caracterului real sau mincinos al fiecărei declarații în parte urmând a fi efectuată prin probatorii distincte.
Aceste considerații conduc la concluzia că, deși sub o argumentație parțial eronată, instanța de apel a pronunțat o hotărâre corect întemeiată juridic, atât în ce privește dispoziția de desființare a sentinței apelate, cât și în ce privește dispoziția de achitare a inculpatului.
Ca atare, urmează a se respinge ca nefondat prezentul recurs, cu aplicarea art.189 și art.192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, respinge recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva deciziei penale nr.480 din data de 5 decembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.270 din data de 14.02.2007, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr.2717/2006, ca nefondat.
Onorariul în sumă de 100 lei pentru av. se va plăti, potrivit art.189 Cod procedură penală din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art.309 alin.ultim Cod procedură penală, prezenta se întocmește în 2 exemplare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 martie 2008.
Pt. PRESEDINTE, JUDECATOR,
- - - - - -
Conform art.312 semnează
C.P.P.Președinte instanță,
GREFIER,
- -
Jud. fond.:
Jud.apel:,
Red.dec.jud.: -
Tehnored.gref.
2 ex./24.04.2008
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA este admisibil pentru următoarele considerente:
În procesul penal, proba testimonială se administrează cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute în codul d e procedură penală și în legi speciale.
Potrivit art.78 Cod procedură penală, martorul este persoana care are cunoștință despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal.
Deci orice persoană aflată în această situație, poate fi martor spre deosebire de celelalte calități în care persoanele pot figura în proces, dar care sunt condiționate prin dispoziții legale de îndeplinirea unor acte - pentru învinuit, începerea urmăririi penale, pentru inculpat-punerea în mișcare a acțiunii penale, pentru partea vătămată, ( art.23-24, art.228-art.229 Cod procedură penală).
În cauză, prin rechizitoriul nr.3401/P/2002 din 12 iulie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prin aceea că, în noaptea de 16 ianuarie 2001, împreună cu alte persoane, printre care și (trimis în judecată prin rechizitoriul nr.306/P/2001 al aceluiași Parchet și condamnat de către instanță), prin efracție, a sustras mai multe bunuri din locuința părții vătămate din comuna. Pentru a dispune astfel, procurorul a avut în vedere și declarațiile intimatului inculpat care precizase că inculpatul a participat la săvârșirea furtului.
Audiat de către Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr.1726/2005, intimatul inculpat a revenit asupra declarației și a arătat că nu a participat la săvârșirea furtului, declarațiile date organelor de cercetare penală fiind din relații de dușmănie.
Ca urmare a acestei declarații, prin sentința penală nr.2154/11.10.2006, Judecătoria Constanțal -a achitat în temeiul art.11 pt.2 lit."a" - art.10 lit."c" Cod procedură penală, pe inculpatul reținând că furtul a fost săvârșit de alte persoane.
Cum, în cursul urmăririi penale intimatul inculpat a afirmat că, la comiterea furtului a participat și inculpatul, iar în cursul cercetării judecătorești, în fața instanței a revenit și a arătat că a declarat mincinos anterior, adevărul fiind că s-a deplasat împreună cu inculpatul până la locuința părții vătămate, dar acesta nu a pătruns în locuință rămânând pe tot parcursul săvârșirii faptei în autoturism, în mod corect instanța de fond a reținut că inculpatul a declarat mincinos în fața organului de cercetare penală.
Însă, revenind asupra declarației înainte de a se produce arestarea inculpatului, de a se fi pronunțat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluție ca urmare a "mărturiei mincinoase", sunt aplicabile dispozițiile art.260 alin.2 Cod penal, în sensul că intimatul inculpat nu poate fi pedepsit, încetându-se procesul penal conform art.11 pct.2 lit."b" - art.10 lit."1" Cod procedură penală.
În același sens și în jurisprudența, s-a constatat că nu este interzisă audierea ca martor a unui complice căruia i s-a oferit și imunitate de jurisdicție în penal cu condiția ca această circumstanță să fie adusă la cunoștința apărării (cauza Barbera, și Jabardo contra Spaniei - hotărârea din 6 decembrie 1988).
Astfel, împrejurarea că o persoană ar fi participat împreună cu alte persoane la comiterea faptei penale nu împiedică audierea sa ca martor într-un proces penal, dar evident că va fi avută în vedere la aprecierea afirmațiilor făcute de acesta.
JUDECĂTOR,
Red.jud.: -
Tehnored.gref.:
2 ex./20.03.2008
Președinte:Marius Cristian EpureJudecători:Marius Cristian Epure, Adriana Ispas, Viorica Costea Grigorescu
