Mărturia mincinoasă (art. 260 cod penal). Decizia 306/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 306/
Ședința publică de la 17 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S și partea civilă împotriva deciziei penale nr.1/14.01.2008 a Tribunalului C-S pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă:pentru inculpații intimați lipsă, avocat ales în substituire avocat ales, se prezintă partea civilă recurentă, asistată de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
Ministerul public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Procurorul pune concluzii de admitere a recursului, casarea celor două hotărâri, care sunt netemeinice și nelegale, în ceea ce privește achitarea inculpaților, deoarece aceștia au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, și în rejudecare condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii cu aplicarea art.81 p, cu aplicarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul ales al părții civile recurente, solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat în scris, casarea celor două hotărâri și condamnarea inculpaților, la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării acesteia, obligarea lor la plata despăgubirilor civile în cuantum de 10.000.000 lei, din care 5.000 lei daune morale și 5.000 lei daune materiale.
Cu privire la recursul parchetului, solicită admiterea acestuia.
Apărătorul ales al inculpaților, solicită respingerea recursurilor formulate și menținerea hotărârilor date, arătând că în faza urmăririi penale și în fața instanței au fost audiați martori, 5 dintre aceștia fiind martori direcți, care susține cele arătate de inculpați, iar 3 martori indirecți.
Procurorul pune concluzii de admitere a recursului formulat de partea civilă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 190/12.04.200, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr-, n baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală au fost achitați inculpații și, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art.160 Cod penal.
În baza art.14,346 Cod procedură penală s-a respins acțiunea civilă formulată de către partea civilă.
În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală a fost obligată partea civilă la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița din 22.06.2006 din dosarul nr. 158/P/2005 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 cod penal.
S-a reținut ca situație de fapt că în data de 3.11.2003, numitul a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S o plângere penală împotriva agentului de poliție, șef de post în comuna, întrucât acesta i-a vătămat interesele personale printr-o sancțiune contravențională netemeinică și a încercat să determine mai mulți martori pentru a face declarații mincinoase.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S din 3.05.2004, pronunțată în dosar nr. 35/P/2004, s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a numitului, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289 și 246.
Cod PenalPrin Încheierea de ședință din 11.10.2004, pronunțată în dosarul nr. 3719/P/2004 al Tribunalului C-S, instanța a admis în baza art. 2781al. 8 lit. c plângerea C.P.P. formulată de petentul, a desființat ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S pronunțată în dosar nr. 35/P/2004 și a reținut cauza spre rejudecare, iar prin sentința penală nr. 37/1.03.2005 a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a achitarea C.P.P. inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291.Cod Penal și i-a aplicat inculpatului o amendă administrativă, în baza art. 10 lit.1C.P.P. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289.
Cod PenalInstanța a reținut în urma audierii martorilor, C-tin, și, că în data de 20.04.2004, șeful de post aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a încheiat un proces verbal de contravenție petentului în care se menționează că în ziua de 19.04.2003, ora 17,00, în localitatea, a proferat cuvinte și expresii jignitoare, vulgare și obscene, precum și amenințări la adresa organelor de poliție. S-a reținut faptul că inculpatul a consemnat în procesul verbal de contravenție fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, pe fondul unor neînțelegeri între inculpat și frații părții vătămate, numiții și, motiv pentru care, de altfel, a și fost anulat procesul verbal de contravenție de către Judecătoria Reșița.
Ulterior, prin plângerea penală adresată la data de 20.01.2005 Parchetului de pe lângă Judecătoria, partea vătămată a reclamat săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către numiții și. În susținerea plângerii petentul a arătat că inculpații au făcut afirmații mincinoase atunci când au fost audiați în calitate de martori în dos. penal nr. 3719/2004 al Tribunalului C-
Potrivit declarației părții vătămate, în data de 12.04.2003 a înregistrat în calitate de șef al Postului de Poliție din comuna, o reclamație a numitului privind pe numiții și, frați vitregi a numitului. În vederea soluționării reclamației, au fost citate persoanele reclamate pentru a se prezenta la sediul Postului de Poliție din comuna în data de 16.04.2003 și, în condițiile în care cei doi nu s-au prezentat, șeful de post a luat legătura cu superiorul ierarhic, inspector care l-a sfătuit să meargă personal pentru a înmâna citațiile, dar însoțit de un martor.
În data de 19.04.2003 partea vătămată s-a deplasat împreună cu inculpatul, cu autoturismul acestuia, la domiciliul fraților și pentru a le înmâna citații.
În momentul în care autoturismul condus de a oprit în fața imobilului cu nr. 759 din comuna, acolo se aflau frații și, fratele lor vitreg și un grup format din numiții, - și, apropiați ai familiei și care tăiau un pom.
În continuarea declarației, partea vătămată a arătat că, după ce le-a solicitat celor doi frați buletinele, a început să completeze citațiile și procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare, moment în care numitul a intervenit, spunându-i " hai marș, ce umbli cu șmecherii?". Întrucât numiții și au refuzat să semneze citațiile, șeful de post a procedat la afișarea acestora pe ușa de acces în imobil, dar numitul le-a luat și le-a rupt, spunându-i că"se șterge cu ele la fund".
Tot incidentul a fost observat de inculpații și.
S-a mai arătat că, după afișarea citațiilor și ruperea acestora de către numitul, partea vătămată a plecat împreună cu inculpatul, la sediul Postului Poliției din comuna. În interiorul postului de poliție se aflau martorii, ajutorul șefului de post, și, locuitor din comuna, care venise să-și înlocuiască buletinul de identitate. În prezența acestora, a relatat ce i s-a întâmpla, respectiv cum a fost înjurat de și cum acesta a rupt citațiile, fapt confirmat și de inculpatul care a declarat însă că nu dorește să se amestece, respectiv să scrie o declarație în acest sens.
În urma sancționării contravenționale a lui de către partea vătămată, acesta a formulat o plângere penală, iar în timpul procesului penal, au fost audiați ca martori și inculpații și.
În timpul audierii sale, în calitate de martor, în dosar penal 3719/2004 al Tribunalului C-S, inculpatul a declarat că numitul nu l-a înjurat pe, iar în ceea ce privește citațiile, că nu știe ce s-a întâmplat cu acestea după ce "le-a aruncat pe jos", declarație ce a fost menținută și în timpul audierii sale în calitate de învinuit.
Inculpatul a declarat, în timpul audierii sale în calitate de martor în dosarul penal 3719/2004 al Tribunalului C-S, că în timpul incidentului el a stat în mașină și nu a auzit nimic întrucât avea radiocasetofonul pornit și doar în momentul în care partea vătămată a intrat în mașină a auzit-o pe aceasta spunând că le va da amenzi fraților "până își vor vinde casa". Inculpatul a mai declarat că nu l-a însoțit pe numitul în sediul Postului de Poliție din Comuna, astfel încât nici nu s- întâlnit cu martorii și și nici nu a confirmat în fața lor că șeful de post a fost înjurat de.
S-a reținut în rechizitoriu că vinovăția inculpaților rezultă din întregul material probator administrat în faza de urmărire penală.
Astfel, deși inculpatul a susținut constant că numitul nu l-a înjurat pe șeful de post, inculpatul a declarat de asemenea că a văzut "când a aruncat pe jos acele acte pe care pe care le-a întocmit, însă mai departe nu am văzut ce s-a întâmplat cu ele".
Declarațiile inculpatului sunt combătute de declarațiile martorilor și, cei doi martori au declarat că în momentul în care a revenit la sediul Postului de Poliție al Comunei a relatat ce i s-a întâmplat în momentul când s-a dus la familia pentru a înmâna citațiile, respectiv cum a fost înjurat de fratele acestora, numitul, ulterior acesta rupând citațiile. Deși în cauză au fost audiați și martorii, C-tin, și, care au susținut declarațiile inculpaților, aceste declarații sunt vădit subiective, astfel încât întrucât rezultă că nu reflectă adevărul, urmează a fi înlăturate. Numiții C-tin și, ca de altfel și inculpatul sunt prieteni ai familiei care au venit în ziua respectivă pentru a ajuta la efectuarea unor munci în gospodărie. Frații și, precum și fratele lor vitreg sunt în relații de dușmănie cu partea vătămată, în timp existând pe rolul instanțelor din județul C-S mai multe procese penale între aceștia.
Cu privire la inculpatul s-a reținut faptul că acesta a susținut atât în declarațiile sale de martor cât și ulterior în declarațiile sale date de inculpat că nu a auzit ce s-a întâmplat între numiții și în momentul în care șeful de post s-a prezentat pentru a înmâna declarațiile fraților, declarând că a stat în autoturism și a avut radioul pornit și gemurile închise. Chiar și în aceste condiții, inculpatul nu avea cum să nu observe de la o distanță de câțiva metri cum a rupt hârtiile ce reprezentau procesele verbale de citare, ipoteza inculpatului în care acesta susținea că nu a auzit nimic întrucât avea radioul pornit este puțin credibilă deoarece o reacție normală a oricărei persoane în această situație ar fi fost să oprească radioul sau să coboare geamul de portiera autoturismului pentru a vedea sau auzi ce se întâmplă.
Potrivit declarațiilor martorilor și, în momentul în care au revenit în sediul Postului de Poliție din Comuna " atât, cât și șeful de post ( ) ne-au zis că numitul a luat citațiile, le-a rupt și i-a spus șefului de post marș, tirează-te!". Martorii și au declarat că inculpatul a specificat că nu dorește să dea declarație în favoarea șefului de post deși cele relatate de el erau adevărate.
Starea de fapt reținută în rechizitoriu a rezultat din administrarea următoarelor mijloace de probă: declarația părții vătămate, copie declarație martor, copie declarație martor, copie declarație martor, copie declarație martor, copie declarație martor -, copie declarație martor copii proces verbal de citare, copie proces verbal de contravenție, raport de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat-, și, refuz testare poligraf, copie sentință penală nr. 37 Tribunalului C-S, declarații inv., declarații înv., declarații martori, proces verbal de confruntare între și martorul.
În faza de judecată au fost audiați inculpații, au fost administrate probe cu înscrisuri, au fost audiați martorii, -, -,.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 10.000 RON reprezentând daune materiale și morale.
Din coroborarea probelor administrate în ambele faze ale procesului penal instanța de fond a reținut că acestea nu confirmă învinuirea adusă inculpaților prin rechizitoriu.
Astfel, potrivit art. 260 alin. 1 cod penal, constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat.
Caracterul mincinos al mărturiei trebui dovedit. Dovada se face prin raportarea datelor și informațiilor oferite de martor cu acelea ale altor probe administrate în cauză.
Inculpatul, fiind audiat ca martor în dosarul nr. 3719/P/2004, a declarat că în timpul incidentului a stat în mașină și nu a auzit ce a discutat partea vătămată cu frații, întrucât avea radiocasetofonul pornit, muzica era dată tare și doar în momentul în care partea vătămată a intrat în mașină a auzit-o pe aceasta spunând că le va da amenzi fraților "până își vor vinde casa". Inculpatul a mai declarat că nu l-a însoțit pe numitul în sediul Postului de Poliție din Comuna, astfel încât nici nu s- întâlnit cu martorii și și nici nu a confirmat în fața lor că șeful de post a fost înjurat de.
Pentru existența infracțiunii de mărturie mincinoasă trebuia dovedit că inculpatul l-a auzit pe proferând cuvinte și expresii jignitoare, vulgare și obscene, precum și amenințări la adresa organelor de poliție (acestea fiind aspectele esențiale pentru cauză ) și nu a relatat instanței cele percepute.
Or, cei 5 martori oculari, C-tin, au declarat în mod constant că inculpatul s-a aflat în mașină când a avut loc acea discuție, radiocasetofonul era pornit și muzica era dată tare, portierele și geamurile mașinii fiind închise. De asemenea, acești martori au declarat și faptul că au auzit-o pe partea vătămată, în momentul în care a urcat în autoturism, spunând că le va da amenzi fraților "până își vor vinde casa". În același sens este și declarația inculpatului, care era de față în momentul în care a avut loc incidentul.
Cu privire la inculpatul, instanța de fond a reținut că și acesta a fost audiat în calitate de martor în dosarul nr. 3719/P/2004 al Tribunalului C-S, declarând instanței că a auzit discuția purtată între părți, numitul nu l-a înjurat pe, iar în ceea ce privește citațiile, nu știe ce s-a întâmplat cu acestea după ce le-a aruncat pe jos.
Starea de fapt la care a făcut referire inculpatul a fost confirmată în urma audierii celor 5 martori menționați mai sus, care au perceput în mod direct faptele.
Este adevărat că martorii și au declarat instanței că partea vătămată le-a spus că i-a adresat injurii și amenințări atunci când a fost la domiciliul acestuia pentru a-i înmâna citații și că inculpatul a confirmat cele spuse, însă aceste declarații nu pot avea valoarea probantă a celor date de martorii direcți, neexistând, totodată, motive de îndoială în aprecierea sincerității acestor declarații.
Așa fiind, prima instanță a constatat că nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 23 alin. 11 din Constituția României și de art. 66 din codul d e procedură penală, caz în care a dispus achitarea celor doi inculpați, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală.
Nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 14, 346 Cod procedură penală a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, conform disp.art.362-363 Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița și partea vătămată, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița arată că activitatea inculpaților și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă; mai arată că probatoriul ar fi trebuit apreciat în raport de gradul de subiectivism al martorilor numitului, martori de depozițiile cărora instanța de fond a ținut cont în exclusivitate la pronunțarea soluției de achitare a celor doi inculpați, soluția corectă ce se impunea fiind aceea de condamnare a inculpaților.
În susținerea motivelor de apel partea vătămată arată că instanța de fond a comis o eroare gravă, neținând seama în aprecierea probelor de gradul ridicat de subiectivism al martorilor numitului; mai arată că din ansamblul materialului probator rezultă că cei doi inculpați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
În apel au fost administrate noi probe, fiind audiați intimații-inculpați și depunându-se înscrisul arătat în practicaua prezentei decizii.
Prin DP nr. nr.1/14.01.2008 a Tribunalului C-S pronunțată în dosar nr-, n baza art.379 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-au respins apelurile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REȘIȚA și apelantul-parte vătămată împotriva sentinței penale nr. 190/12.04.2007 a Judecătoriei Reșița.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat apelantul-parte vătămată la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, în apel.
Pentru a se pronunța astfel instanța de apel, xaminând sentința atacată, față de cererile de apel cât și din oficiu, sub toate aspectele legalității și temeiniciei, prin prisma disp.art.371, 378 Cod procedură penală, s-a constatat de către tribunal că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița și partea vătămată sunt nefondate.
Astfel, din studiul actelor și lucrărilor dosarului s-a apreciat că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, conform probelor dosarului și dispozițiilor legale în materie, stabilind o stare de fapt și drept conformă acestora. În vederea aflării adevărului, instanța de fond a lămurit cauza sub toate aspectele pe bază de probe, conform dispozițiilor art.62 Cod procedură penală.
Din examinarea motivelor de apel formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița și de apelantul-parte vătămată, motive întrutotul asemănătoare și care la rândul lor reiau părți întregi din rechizitoriul întocmit de același Parchet de pe lângă Judecătoria Reșița, rezultă faptul că acestea sunt fundamentate în special pe o serie de prezumții (probabil judiciare), prezumții din care s-a tras concluzia că declarațiile a cinci martori (care nu confirmă câtuși de puțin starea de fapt descrisă de parchet) ar fi subiective, pe considerentul că toți acești martori ar fi avut vreun interes în cauză. Se conchide astfel că trei dintre acești martori ar fi avut același interes pentru că erau frați (ei între ei și nicidecum cu vreunul dintre inculpați), iar ceilalți doi erau apropiați ai celor trei frați, astfel că automat ar fi susținut interesele acestora.
Lăsând la o parte faptul că în teoria generală a probelor reglementată de codul d e procedură penală nu figurează printre multiplele probe enumerate nici un fel de prezumții, nici judiciare și nici legale, astfel încât în nici un caz nu se poate formula o acuzare argumentată pe astfel de prezumții, instanța de control judiciar sesizând în plus fragilitatea argumentației din rechizitoriu conform căreia este justificată înlăturarea ca subiective a cinci declarații de martori direcți (, -, ), martori care au fost la fața locului când a avut loc întâlnirea dintre partea vătămată și persoanele cărora avea obligația să le înmâneze acele citații ( de altfel chiar doi dintre acești martori), luându-se în schimb ca reale declarațiile altor doi martori ( și ) care nu au asistat la respectiva întâlnire, informațiile lor despre cele petrecute fiind furnizate tocmai de către partea vătămată, care le-a povestit versiunea sa asupra acestei întâlniri. Conform logicii dezvoltate în rechizitoriu ar fi trebuit înlăturate ca subiective și aceste două declarații de martori, cu atât mai mult cu cât unul dintre acești martori era inferiorul ierarhic al părții vătămate.
Aceste prezumții nu sunt singurele probe inadmisibile într-un proces penal pe care se bazează acuzarea parchetului, reluate de altfel și în cuprinsul motivelor de apel introduse de același parchet (motive care abundă de formulări de genul "martorulputând fichiar în relații de dușmănie cu partea vătămată", "declarațiile acestoraar fi trebuit apreciateîn raport de această situație"), completându-se și cu alte așa-zise probe, de asemenea inadmisibile într-un proces penal în care se susține și se solicită condamnarea unor oameni, exemplificative în acest sens fiind acele "trasee ale biodiagramelor poligraf" care au evidențiat comportamentul părții vătămate și ale martorilor care susțin versiunea acesteia, trasee care nu au evidențiat "modificări psihofiziologice semnificative caracteristice reactivității emoționale". Este așadar evident - în opinia parchetului - că aceste trasee de biodiagrame care evidențiază comportamentul altor persoane decât inculpații ar trebui să conducă la condamnarea acestora din urmă, de vreme ce sunt invocate în susținerea acuzării.
Tribunalul, ca și judecătoria, a considerat că este necesară dovedirea caracterului mincinos al mărturiei celor doi inculpați, exclusiv prin raportarea datelor și informațiilor oferite de martori cu cele oferite de restul probatoriului administrat în cauză. Instanța de control judiciar a considerat că nu mai este necesar să reia analiza declarațiilor pe care cei doi inculpați le-au dat în calitate de martori în dosarul nr. 3719/P/2004 al Tribunalului C-S, analiză laborios făcută de către prima instanță, din care aceasta a tras concluzia corectă că nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care beneficiază aceștia.
În consecință, în baza disp.art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, tribunalul a respins ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița și apelantul-parte vătămată împotriva sentinței penale nr. 190 din 12.04.2007 a Judecătoriei Reșița.
În baza disp.art.192 al.2 Cod procedură penală, a obligat apelantul-parte vătămată la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, în apel.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S și partea civilă.
În motivarea recursului, parchetul a arătat că atât sentința penală pronunțată de Judecătoria Reșița cât și decizia penală recurată, sunt netemeinice și nelegale, sub aspectul achitării inculpaților - și, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art.260 Cod Penal, deoarece aceștia prin omisiunea de a nu declara tot ce au văzut, deși au fost prezenți la fața locului, unde s-a întâmplat incidentul între partea civilă și, inducând în eroare organul judiciar, favorizând prin rezultatul mărturiei lor pe numiții și.
S-a mai arătat că prin săvârșirea faptei inculpaților, s-a creat o stare de pericol pentru buna desfășurare a activității de înfăptuire a justiției, ei acționând cu intenție, ascunzând adevărul cu bună știință, acceptând prin aceasta un act de injustiție.
În concluzie s-a menționat că, ambele instanțe au dat o greșită apreciere probelor administrate în dosarul cauzei, concluzionând în mod greșit că nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție a inculpaților.
Partea civilă, a arătat că decizia penală recurată este netemeinică, invocând că atât instanța de fond cât și cea de apel a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpaților, deși din ansamblul materialului probator, rezultă fără putință de tăgadă că cei doi inculpați au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, atât prin faptul că nu au spus adevărul cât și prin omisiune, deoarece aceștia nu au spus tot ce știau privitor la împrejurări esențiale asupra cărora au fost întrebați, în cursul soluționării dosarului nr.3719/2004 al Tribunalului C S, declarații care au stat la baza condamnării numitului, parte vătămată în prezenta cauză.
În final, s-a solicitat condamnarea inculpaților pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă ca urmare a reaprecierii întregului material probator, iar în latură civilă obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de 5000 RON, daune materiale și 5000 RON daune morale.
Examinând decizia penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, instanța constată că recursurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul C S și partea civilă, sunt nefondate, hotărârea Tribunalului CSf iind temeinică și legală.
Instanța de fond în mod corect a stabilit starea de fapt, dar și nevinovăția inculpaților și, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art.260 Cod Penal, pe baza întregului material probator existent în cauză.
Atât instanța de fond cât și cea de apel, în urma analizării probelor testimoniale administrate în cursul procesului penal, au stabilit în mod echivoc că în cauză nu s-a putut înlătura prezumția de nevinovăție de care se bucură orice persoană, probele propuse de acuzare neputând dovedi vinovăția celor doi inculpați fără nici un dubiu, astfel că hotărârea de achitare a inculpaților apare ca o soluție temeinică și legală.
Este evident că în prezenta cauză acuzarea nu a putut aduce probe de natură să dovedească caracterul mincinos a mărturiei depusă de către cei doi inculpați, fapt ce nu s-a întâmplat în cauză, deoarece au fost administrate probe și în favoarea inculpaților, care au dovedit nevinovăția celor doi inculpați trimiși în judecată.
În aceste condiții, atât instanța de fond cât și cea de apel au constatat în mod judicios că nu s-a putut înlătura prezumția de nevinovăție a acestora, în acest sens atât achitarea inculpaților cât și respingerea pretențiilor civile formulate de către partea civilă apare ca o soluție temeinică și legală.
Nu se poate aprecia că ar fi incidente dispozițiile art.3859pct.18 C.P.P. instanțele de fond și apel nu au comis o eroare gravă de fapt, deoarece au interpretat în mod corect întregul material probator administrat în cauză și au concluzionat în mod judicios că se impune achitarea inculpaților.
Nici motivele susținute de către parchet nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate în sensul că instanțele ar fi interpretat în mod greșit probele administrate, deoarece instanța este obligată că coroboreze întregul material probator fără a trata cu prioritate probele propuse de către apărare sau de către acuzare, în așa fel încât să se ajungă la aflarea adevărului judiciar.
Pentru aceste considerente instanța apreciază că nu există în speța de față motive de casare a hotărârii penale recurate, urmând a fi respinse ca nefondate recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul C S și partea civilă.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2,3 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 alin.1 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondate recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S și partea civilă împotriva deciziei penale nr.1/14.01.2008 a Tribunalului C-S pronunțată în dosar nr-
În baza art.192 al.2 C.P.P. obligă partea civilă recurentă la 30 lei cheltuieli judiciare față de stat.
În baza art.192 al.3 p Cod Penal celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică azi 17 martie 2008.
PREȘEDITE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
GREFIER
- -
RED. GB/04.04.2008.
Dact 2 exempl/ 21 Martie 2008
Primă instanță: Judecătoria Reșița
Jud:
Apel: Tribunalul C
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky
