Mărturia mincinoasă (art. 260 cod penal). Decizia 961/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 961/
Ședința publică din 16 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Ion Dincă
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de revizuientul împotriva deciziei penale nr. 203/A/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru revizuientul lipsă, se prezintă avocat ales din cadrul Baroului
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al revizuientului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire, precizând că revizuientul a fost condamnat pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, dar în dosarul Judecătoriei Deta acesta nu a avut apărător ales să-i apere interesele. Totodată, precizează că există o cauză de nulitate, respectiv la fila 24 dosar primă instanță, la declarația inculpatului s-a menționat "ședință nepublică", de asemenea, data tehnoredactării sentinței primei instanțe este 20 aprilie 2006, în timp ce sentința a fost pronunțată la data de 18 aprilie 2007.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, cererea de revizuire fiind inadmisibilă, iar în ceea ce privește data redactării hotărârii, este evident că este vorba de o eroare materială.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 129/05.05.2008 pronunțată de Judecătoria Deta în dosarul nr- în baza art. 403 Cod procedură penală a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul, împotriva sentinței penale nr. 115/18 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Deta în dosarul nr-.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că cererea de revizuire este neîntemeiată întrucât în cauză nu sunt incidente nici unul din motivele de revizuire prevăzute limitativ de art.394 alin.1 lit."a" Cod procedură penală.
S-a reținut că motivele invocate de revizuient, care sunt în circumstanțiere a faptei, puteau fi valorificate cu ocazia judecării fondului sau prin intermediul căilor de atac, respectiv a apelului și recursului.
De asemenea, s-a apreciat că cercetarea acestor motive nu se poate face pe calea extraordinară de atac a revizuirii.
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că erorile materiale strecurate la finele hotărârii cu privire la data redactării și a tehnoredactării nu pot constitui motive de admitere a cererii de revizuire.
Față de aceste aspecte în temeiul art.403 Cod procedură penală, prima instanța a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 115/18 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Deta în dosarul nr-.
Împotriva hotărârii Judecătoriei Detaa declarat apel revizuentul, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe, admiterea cererii de revizuire și suspendarea executării hotărârii, întrucât Judecătoria Deta nu s-a pronunțat asupra excepției de nulitate a sentintei penale nr. 115/18.04.2007, pronunțată de această instanță în dosarul nr-.
S-a precizat că această hotărâre este lovită de nulitate absolută întrucât declarația inculpatului a fost consemnată în "ședință nepublică". Aceste motive de nulitate au fost invocate atât în apel, cât și în recurs, dar nu au fost analizate, datorită tardivității declarării căii de atac.
Prin decizia penală nr. 203/A din 16.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b a C.P.P. fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul împotriva sentinței penale nr. 129/05.05.2008 pronunțată de Judecătoria Deta în dosarul nr-.
Analizând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate, tribunalul a constatat că prima instanță, la soluționarea cererii de revizuire a apreciat în mod corect că este neîntemeiată, întrucât în speță, nu este incident nici unul din motivele prevăzute limitativ de art. 394 alin. 1 lit. a C.P.P. iar cercetarea acestor motive nu se poate face pe calea extraordinară a revizuirii.
Pe de altă parte, s-a apreciat de către instanța de apel că erorile materiale de la finele hotărârii nr. 115/2007, cu privire la data redactării și tehnoredactării, nu reprezintă motive de admitere a cererii de revizuire.
Împotriva deciziei penale nr. 203/16.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs, în termen legal, revizuientul.
În motivarea recursului s-a solicitat casarea hotărârilor pronunțate de primele două instanțe și să se dispună achitarea revizuentului conform art. 10 lit. c raportat C.P.P. la art. 11 pct.2 lit. a C.P.P. susținându-se că audierea inculpatului s-a realizat de către prima instanță în ședință nepublică ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate în cauză.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de revizuient, precum și din oficiu conform art. 3859al. 3.pr.pen. instanța constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Revizuire este o cale de atac extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive ce conțin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul cauzei, adică cele prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Având în vedere că prin revizuire se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 394.proc.pen. În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia LX/24.09.2007 pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că cererea de revizuire întemeiată pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul d e procedură penală este inadmisibilă.
În raport cu prevederile art. 394.proc.pen. instanța de recurs reține că în mod corect atât Judecătoria Deta cât și Tribunalul Timiș au constat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text legal. Curtea, constată că cererea de revizuire este motivată de revizuent prin aceea că la audierea sa de către instanța de fond, la soluționarea cauzei prin care revizuientul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzut de art.260 penal, ședința de judecată nu a fost publică. Acest motiv invocat de revizuient nu se circumscrie cazurilor de revizuire prevăzute de textul mai sus citat, împrejurarea că ședința de judecată în care a fost audiat inculpatul la soluționarea fondului cauzei nu conduce la revizuirea hotărârii penale de condamnare, cenzurată de altfel de către instanțele superioare investite la căile de atac promovate.
Astfel, instanța de recurs apreciază că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, motiv pentru care, în temeiul art. 38515pct. 1 lit.b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul împotriva deciziei penale nr. 203/A/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-
În temeiul art. 192 alin. 2.proc.pen. va obliga revizuentul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
.
În temeiul art. 38515pct. 1 lit.b respinge C.P.P. ca nefundat recursul declarat de revizuientul împotriva deciziei penale nr. 203/A/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă revizuientul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Prima instanță - -
Instanța de apel -,
Red.. -17.10.2008
Tehnored. - 22.10.2008
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Anca Nacu, Ion Dincă