Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 152/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALA NR.152/

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 24 2008

PREȘEDINTE: Ion Avram judecător

JUDECĂTORI: Ion Avram, Petruș Dumitru Maria Tacea

- -

GREFIER - I - - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de

PROCUROR - MARiCEL

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul -, în prezent deținut în Penitenciarul Rahova, împotriva Încheierii de ședință din 11.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, prin care menținut măsura arestării preventive

La apelul nominal a răspuns avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr.35/11.09.2008, pentru inculpatul-recurent lipsă.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei arătându-se că inculpatul a fost citat prin la Penitenciarul Rahova, unde se află în prezent datorită stării de sănătate, acesta prezentând diagnosticul de "angină pectorală cu leziuni tricoronariene".

Apărătorul inculpatului și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul inculpatului, avocat ales, susține că s-a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a menținut arestarea preventivă pentru că starea de arest preventiv a inculpatului datează de 2 ani și 4 luni. Între timp, fratele lui a decedat, iar starea sănătății sale este deosebit de gravă. Până la acest moment nu s-a audiat niciun martor, iar procurorul de ședință solicită menținerea măsurii arestării preventive pentru că nu s-au modificat condițiile din momentul în care s-a luat. Nu se poate menține arestarea preventivă sine die până când se schimbă motivele, în momentul judecării. Nu se poate confunda permanent starea de executare cu cea de cercetare judecătorească. Inculpatul are dreptul de a se judeca în stare de libertate. În cauză mai sunt și alți inculpați, care se judecă în stare de libertate. Numai inculpatul mai este arestat, în condițiile în care au aceeași încadrare juridică diferind doar numărul de acte materiale, dar nu în mod substanțial.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursul declarat.

Procurorulapreciază recursul ca fiind nefondat. Instanța de fond a făcut eforturi pentru judecarea cauzei într-un termen rezonabil, dovadă fiind chiar încheierea recurată în care se arată că s-a încercat audierea martorilor, în lipsa inculpatului, dar s-au opus apărătorii inculpaților ca martori nu au vrut să fie audiați sub rezerva reaudierii, pentru ca astfel să se facă un pas înainte în definitivarea cercetării judecătorești. Termenul rezonabil, prevăzut de art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu a fost depășit.

Numărul mare de acte materiale și numărul mare de victime ce trebuie audiate, fie cu identitate cunoscută sau protejată, conduc la concluzia că este o cauză complexă și că intervalul de timp scurs nu conduce la concluzia revocării măsurii arestării preventive. Chiar dacă inculpații sunt cercetați pentru infracțiuni cu aceeași încadrare juridică, activitatea inculpatului este mult mai consistentă, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul inculpatului, în replică,susține că ani de zile, înainte de a se pune în mișcare acțiunea penală, sunt chemate așa zisele victime, martori, pentru audiere, iar când se ajunge în fața instanței de judecată, aceștia nu se mai prezintă. Astfel drepturile inculpaților sunt încălcate. Este de neconceput ca în situația în care fratele său a decedat, inculpatul să mai fie arestat. Să se aprecieze.

După închiderea dezbaterilor și deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din 11.09 2008, Tribunalul Galația menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Examinând actele și lucrările dosarului îndeplinite până la momentul de față, instanța a apreciat că se mențin temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpați, rezultând indicii temeinice - în sensul art.143 pr.pen - de natură a crea presupunerea că inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea penală.

În acest sens sunt declarațiile victimelor audiate în calitate de martori, și, respectiv ale victimelor audiate în calitate de martori cu identitate preotejată și, și, declarațiile martorilor cu identitate protejată, și, ale martorilor, procesele verbale de recunoaștere din grup de fotografii și planșe foto anexă, listing-uri intrări - ieșiri din țară, copiile certificate după traducerea actelor întocmite de autoritățile judiciare italiene, declarațiile inculpaților.

Totodată având în vedere gravitatea ridicată a infracțiunilor presupus a fi săvârșite, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, natura și importanța valorilor sociale lezate, modalitatea și împrejurările în care se reține că ar fi săvârșite faptele, numărul mare de persoane implicate, numărul victimelor ( parte din ele fiind minore ), persoana inculpaților care persistă în conduita antisocială și nu în ultimul rând amploarea pe care a luat-o acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de timp de natură a crea inclusiv un prejudiciu de imagine pentru țară, s-a apreciat că subzistă și temeiul prev. de art. 148 lit. f pr.pen. lăsarea în libertate a acestora prezentând și la acest moment un pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul din următoarele considerente:

- s-a depășit termenul rezonabil în această cauză a măsurii arestării preventive, inculpatul fiind arestat preventiv de 2 ani și 4 luni

- în condițiile de detenție, starea sa sănătate s-a deteriorat, acesta având mai multe afecțiuni medicale, pentru care a fost și spitalizat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține următoarele:

Se reține în sarcina inculpatului că a acționat în cursul anilor 2003 - 2004 în cadrul unui grup infracțional organizat în scopul obținerii de foloase materiale importante prin exploatarea sexuală a unor tinere aduse din România în Italia.

De asemenea se mai reține că ulterior măsurii arestării preventive, în cursul anului 2002, inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de persoane și pentru alte două victime față de cele reținute inițial, respectiv și.

În cauză sunt probe din care rezultă săvârșirea faptei cu vinovăție de către inculpat, respectiv declarații de martori, procese verbale de recunoaștere din grup de fotografii, intrări - ieșiri din țară și copiile certificatelor de traducere a actelor întocmite de autoritățile judiciare italiene.

În acest context faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv art. 7 alin.1 din Legea 29/2003, art. 12 alin.1 și 2 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal și art. 323 Cod penal, fapte săvârșire de inculpat în stare de recidivă, care constau, așa cum am menționat mai sus, în traficarea anumitor persoane de sex feminin prin obligarea la practicarea prostituției, prezintă în concret un grad ridicat de pericol social, grad recunoscut chiar de legiuitor care a prevăzut pedepse mai pentru asemenea fapte și pe cale de consecință nu se poate reține că lăsat în libertate inculpatul nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

În caz contrar s-ar crea o falsă impresie a comunității că statul nu ar avea capacitatea de ripostă necesară față de asemenea fapte deosebit de grave, respectiv exploatarea sexuală a femeii și ar încuraja și alte persoane să săvârșească asemenea fapte deosebit de grave deoarece nu ar putea fi trași la răspundere penală.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că, în raport de infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și persoana acestuia, care nu este la primul impact cu legea penală, în mod judicios instanța de fond a menținut măsura arestării preventive.

Referitor la motivul invocat de inculpat, în sensul că s-a depășit durata rezonabilă arestării preventiv e, Curtea urmează a analiza această cerere prin prisma complexității cauzei deduse judecății, urmând a constata următoarele:

- cauza este una complexă, cu elemente de extraneitate, cu un număr mare de acte materiale și un număr mare de victime ce trebuie audiate fie cu identitate cunoscută, fie cu identitate protejată,

- complexitatea cauzei a fost specifică atât fazei de urmărire penală cât și fazei cercetării judecătorești ceea ce a determinat întinderea în timp a procesului penal. În acest sens nu este lipsit de importanță faptul că în cauză au fost trimiși în judecată un număr de 6 inculpați și a fost necesară și este necesară audierea mai multor părți, inclusiv a unui n umăr de 14 martori. O bună parte din acești martori nu au putut fi audiați fiind plecați din țară, iar pe timpul cercetării judecătorești în condițiile în care o parte din martori s-au prezentat în instanță, nu au putut fi audiați de către aceasta pe motive invocate chiar de inculpați prin apărători

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că la acest moment nu s-a depășit o durată rezonabilă a arestării preventive a inculpatului, în condițiile în care, organele de anchetă în acest timp au finalizat un dosar de urmărire penală complex, iar în prezent cauza, care este complexă se află în plină cercetare judecătorească.

Față de aceste motive, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și disp.art. 192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul -, fiul lui și, născut la 14.07.1960 în com.Pechea, jud.G, domiciliat în com.Pechea,-, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Rahova, împotriva Încheierii de ședință din 11.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat, în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 24 2008.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Petruș Dumitru Maria Tacea

Grefier,

I

Red. -26.09.2008

Tehnored. - 26.09.2008

2 ex

Fond:

Președinte:Ion Avram
Judecători:Ion Avram, Petruș Dumitru Maria Tacea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 152/2008. Curtea de Apel Galati