Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 437/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE NR. 437/ DOSAR NR-
Ședința publică de la 06 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Barbu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Radu G -
JUDECĂTOR 3: Alexandru Vasiliu
GREFIER: - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- - procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 4 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 3o4 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărător ales, avocat -.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța permite apărătorului ales să ia legătura cu inculpatul arestat.
Apărătorul ales al recurentului inculpat și reprezentantul Ministerului Public, întrebați fiind, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și în temeiul dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală acordă părților cuvântul la dezbateri.
Avocat -, apărător al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 4 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov și, în cadrul rejudecării, să se dispună judecarea inculpatului în stare de libertate.
Potrivit art. 3002raportat la art. 160 lit. b Cod procedură penală, măsura arestări preventive se menține dacă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă sau dacă au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive, ori, la acest moment procesual, temeiurile care au fost avute la luarea măsurii nu mai subzistă și, de asemenea, nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive.
Arată că inculpatul este arestat din anul 2006, astfel că termenul rezonabil de care face vorbire CEDO a trecut. De asemenea, a se avea în vedere situația coinculpatului care a fost în stare de arest preventiv și care apoi a fost pus în libertate, mai ales că acest proces nu s-a finalizat și nu se poate spune care dintre cei doi inculpați a lovit victima și lovitura cărui inculpat a dus la moartea victimei.
Pentru aceste considerente, apreciază că și inculpatul poate fi judecat în stare de libertate ca și inculpatul.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive au fost dipozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, reținându-se că inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, însă fără a se arăta în ce constă acest pericol.
De asemenea, arată că nu sunt indicii care să conducă la concluzia că nu s-ar prezenta în fața instanței ori ce câte ori va fi nevoie sau ar încerca să impieteze bunul mers al procesului penal. În cauză au fost audiați martorii din rechizitoriu, mai puțin unul propus de inculpatul, considerând că nu există indicii că ar încerca să-l influențeze acesta martor.
Apreciază că la acest moment procesual nu se mai impune menținerea măsura arestări preventive, situație față de care solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpatul și menținerea încheierii de ședință din 4 iunie 2008 pronunțată de Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, pe care o apreciază ca legală și temeinică.
Arată că s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului având în vedere că și la acest moment subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
Fapta săvârșită de inculpați este o faptă deosebit de gravă, s-a săvârșit pe timp de noapte, de către două persoane, folosind o violență extremă care a dus, până la urmă, la decesul uneia dintre părțile vătămate.
Apreciază că măsura trebuie menținută și pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere că mai trebuie de audiat un martor, acesta fiind propus de inculpat, iar prin lăsarea în libertate există posibilitatea ca inculpatul să influențeze acest martor.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA
1.Constată că prin încheierea din 4.06.2008, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-, s-a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului în temeiul art.3002raportat 160 alin 1 și 3 Cod procedură penală.
Pentru a se dispune astfel s-a reținut că din modalitatea concretă a săvârșirii faptelor și rezultatul produs rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
2. Împotriva acestei încheierii a declarat recurs inculpatul și a solicitat să fie judecat în stare de libertate întrucât este arestat din anul 2006 și în prezent nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
3. Recursul este nefondat.
Din probele administrate la dosar rezultă presupunerea că inculpatul a participat la săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor și a unei infracțiuni de omor. Victima infracțiuni de omor a decedat din cauza multiplelor leziuni create de inculpat cu o de basseball.
Prima instanță a apreciat în mod corect că față de modalitatea în care s-au săvârșit faptele și rezultatul produs rezultă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind creată o stare de insecuritate pentru viața cetățenilor comunității din care face parte inculpatul.
Arestarea preventivă, deși este de 1 an și 7 luni, nu a depășit un termen rezonabil întrucât, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei arestării preventive trebuie să se țină cont nu numai de perioada s-a scurs de la data luării măsurii ci și de natura faptelor săvârșite, pericolul social concret al acestora, consecințele produse și modalitatea în care se desfășoară procesul penal.
Pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a diluat, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au schimbat și nici nu au dispărut, iar menținerea stării de arest este necesară pentru buna desfășurare a procesului.
4. Așa fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursul urmează să fie respins.
5. Potrivit art.192 alin. 2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor fi suportate de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 4.06.2008, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-, pe care o menține.
Obligă pe inculpat la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 06.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - G - - -
GREFIER
- -
red. /12.06.2008
dact. /12.06.2008/3 ex
jud.fond
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu, Gheorghe Radu, Alexandru Vasiliu