Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 462/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 462/ DOSAR NR-

Ședința secretă din 14 Iunie 2008

Complet de judecată format din:

PREȘEDINTE: Manuela Barbu

JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu

JUDECĂTOR 3: Alina Constanța C

GREFIER -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul - împotriva încheierii de ședință din data de 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat ( deținut în Penitenciarul Codlea ), asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul Ministerului Public solicită în temeiul art. 290 alin.2 Cod procedură penală, să se declare ședința secretă și pe cale de consecință îndepărtarea persoanelor străine de cauză din sală, având în vedere obiectul cauzei.

Avocat oficiu pentru recurentul inculpat - achiesează la concluziile reprezentantului Ministerului Public.

Instanța față de dispozițiile art. 290 alin. 2 Cod procedură penală admite cererea și declară ședința secretă.

Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat.

Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat oficiu având cuvântul pentru recurentul inculpat -, solicită admiterea recursului formulat de inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 11 Iunie 2008 pronunțată de către Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-. Consideră că la acest moment nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la data la care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice această măsură. Precizează că din materialul probator administrat în această cauză nu rezultă faptul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa. Arată că singurele probe aflate la dosarul cauzei sunt declarațiile părții vătămate și a mamei acesteia, declarații pe care le consideră a fi subiective și care nu se coroborează cu restul probelor din dosar. Solicită instanței a avea în vedere persoana inculpatului, subliniind faptul că acesta este la prima confruntare cu legea penală, neavând antecedente penale. De asemenea, precizează că familia acestuia se confruntă cu o situație mai deosebită, având în vedere că mama acestuia este foarte bolnavă, chiar inculpatul comunicându-i faptul că probabil aceasta mai are doar câteva luni de trăit. Învederează instanței că inculpatul ar dori din tot sufletul să fie alături de mama sa atât sufletește cât și cu prezența sa fizică. Consideră că deși îndeplinită teza Iaa rt. 148 lit. f Cod procedură penală, aceasta ar trebui coroborată și cu teza a II a din respectivul articol, în sensul că ar exista probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Apreciază că inculpatul nu prezintă acel pericol social concret pentru ordinea publică la care face referire art. 148 lit. f teza a II a din Codul d e procedură penală. Precizează că măsura arestării preventive fiind o măsură excepțională, nu ar trebui aplicată în speță. De asemenea, arată că judecarea în stare de libertate a inculpatului nu ar împieta cu nimic desfășurarea procesului penal. Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului declarat de inculpatul - împotriva încheierii de ședință din data de 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov și pe cale de consecință nemenținerea măsura arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpatul - ca nefondat. În ceea ce privește dispozițiile art. 143 Cod procedură penală, învederează instanței că în apărare s-a făcut referire la împrejurarea că doar declarația părții vătămate și a mamei acesteia ar sta în susținerea actului de inculpare. În acest sens, solicită instanței a lua în considerare și concluziile expertizei ADN asupra copilului, de unde este evident că fetița născută de partea vătămată este copilul biologic al acestuia. Apreciază că concluziile acestui act științific sunt foarte clare. Pe de altă parte, cu privire la dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, teza a II a în special, consideră că trebuie avute în vedere și dispozițiile legale, gravitatea și consecințele acestei infracțiunii comise de către inculpat, cu referire inclusiv la tarele genetice ale acestui copil. În aceste condiții, apreciază soluția dispusă de instanța de fond cu privire la menținerea arestării preventive ca fiind perfect justificată iar recursul nefondat. Față de aceste considerente, solicită respingerea recursului declarat în cauză.

Recurentul inculpat -, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din data de 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dos. nr-, s-a dispus, în temeiul art. 300/2 și 160/b alin. 1 și 3 Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, arătându-se că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și nu au intervenit modificări.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a solicitat casarea încheierii atacate, respingerea cererii de menținere a măsurii arestării preventive și revocarea acestei măsuri, cu consecința judecării în stare de libertate, arătând că probele administrate nu confirmă vinovăția sa, declarațiile părții vătămare și ale mamei acesteia sunt subiective și faptul că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, este la prima confruntare cu legea penală, mama sa este bolnavă și mai are puțin de trăit, astfel că dorește să fie alături de ea, iar continuarea procesului în bune condiții poate avea loc și dacă se află în stare de libertate.

Verificând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța constată că recursul este nefondat.

Prin încheierea nr. 3/22 ianuarie 2008 Tribunalului pentru Minori și Familie Brașovs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și incest, prevăzute de art. 197 alin. 1, 2 lit. b, b/1 și alin. 3 teza a I-a, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și respectiv art. 203 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 2006-2007, în mod repetat, a obligat-o pe fiica sa minoră, în vârstă de 13 ani să întrețină cu el raporturi sexuale normale împotriva voinței ei, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința, victima fiind în ocrotirea, îngrijirea și educarea sa și urmare a acestora minora a născut la data de 28.08.2007 un copil de sex feminin

Temeiul arestării preventive este reprezentat de art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Ținând seama de stadiul cercetării judecătorești și raportat la probele administrate până în prezent, se constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, menținerea acestei măsuri fiind justificată de buna desfășurare a procesului penal, așa cum prevăd dispozițiile art. 136 Cod procedură penală.

Având în vedere condițiile concrete în care se impută inculpatului că ar fi comis fapta, profitând de imposibilitatea părții vătămate de a-și exprima voința, victima fiind în ocrotirea, îngrijirea și educarea sa și urmare a acestora minora a născut la data de 28.08.2007 un copil de sex feminin în legătură cu care lucrarea științifică efectuată în cauză a dovedit că este al inculpatului, se constată că aceasta prezintă pericol concret pentru ordinea publică și se impune continuarea procesului penal cu inculpata în stare de arest preventiv.

Împrejurările că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor nu au relevanță în acest moment procesual, după administrarea tuturor probelor, instanța de fond va stabili dacă în speță se răstoarnă prezumția de nevinovăție însă, în prezent, există suficiente indicii care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Se constată că în prezenta cauză durata arestării preventive nu a depășit termenul rezonabil potrivit art. 5 par. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Așa fiind, se constată că hotărârea primei instanțe este în afara oricărei critici și față de considerentele expuse, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 11.06.2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr- pe care o menține.

Obligă recurentul inculpat la plata către stat a sumei de 110 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 60 lei onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 14.06.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - C

aflată în concediu semnează

președintele completului

- -

GREFIER

aflată în concediu

semnează grefier șef secție

Red. SF/2.07.2008

Dact.BD/2.07.2008

Jud. fond

- 2 exemplare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DOSAR NR-

ÎNCHEIERE

Ședința Camerei de Consiliu din 24 Iunie 2008

Completul de judecată format din:

PREȘEDINTE - - -

JUDECĂTOR - - -

JUDECĂTOR - - C

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea din oficiu a erorii materiale strecurate în minuta deciziei penale nr. 462/R/2008, pronunțată la data de 14.06.2008 în dosarul penal nr- al Curții de Apel Brașov.

Procedură fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

CURTEA

Constată că, prin decizia penală nr. 462/R/2008, pronunțată la data de 14 Iunie 2008 în dosarul penal nr- al Curții de Apel Brașov, s-a respins recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 11.06.2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr- pe care a menținut-

A fost obligat recurentul inculpat la plata către stat a sumei de 90 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 40 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție.

În dispozitivul hotărârii, s-a strecurat însă o eroare, menționându-se greșit că recurentul inculpat este obligat la plata către stat a sumei de 90 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 40 lei onorariu avocat oficiu, suma corectă care reprezintă cheltuielile judiciare către stat la care a fost obligat recurentul inculpat fiind de 110 lei, din care 60 lei onorariu avocat oficiu.

Văzând dispozițiile art. 195 alin. 1 Cod procedură penală în sensul că erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de instanța de judecată care a întocmit actul, față de împrejurarea că textul legal menționat este aplicabil, în speță fiind vorba de o simplă eroare materială iar nu de o eroare ce privește fondul cauzei, urmează a se dispune îndreptarea acesteia.

DISPUNE

Înlăturarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei penale. 462/R/2008, pronunțată la data de 14.06.2008 de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr- cu privire la cheltuielile judiciare către stat la care a fost obligat recurentul inculpat, împrejurare față de care alineatul 2 al acestuia are următorul cuprins:

" Obligă recurentul inculpat la plata către stat a sumei de 110 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 60 lei onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție."

Prezenta face parte integrantă din decizia penală nr. 462/R/2008 pronunțată în dosarul penal nr- al Curții de Apel Brașov.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 iunie 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- -

DOSAR NR-

DISPUNE:

Înlăturarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei penale. 462/R/2008, pronunțată la data de 14.06.2008 de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr- cu privire la cheltuielile judiciare către stat la care a fost obligat recurentul inculpat, împrejurare față de care alineatul 2 al acestuia are următorul cuprins:

" Obligă recurentul inculpat la plata către stat a sumei de 110 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 60 lei onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție."

Prezenta face parte integrantă din decizia penală nr. 462/R/2008 pronunțată în dosarul penal nr- al Curții de Apel Brașov.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Președinte:Manuela Barbu
Judecători:Manuela Barbu, Simona Franguloiu, Alina Constanța

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 462/2008. Curtea de Apel Brasov