Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 586/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - menținere măsură arest preventiv -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 586

Ședința publică de la 03 Iunie 2009

PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Mircea Mugurel Șelea

- - - - JUDECĂTOR 3: Constantin

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Dolj.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul - în prezent deținut în cadrul Penitenciarului d e Maximă Siguranță C - împotriva Încheierii din data de 01 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală, în dosarul cu nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat (în stare de arest preventiv), asistat de avocat ales.

Procedura de citare, este legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, iar reprezentantul Parchetului neavând obiecțiuni, instanța de control judiciar, în baza art. 38513Cod procedură penală, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru recurent, solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat, având în vedere că, în cauză, cercetarea judecătorească se află în faza finală, inculpatul recunoaște faptele pentru care a fost trimis în judecată și nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită instanței respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea măsurii arestării preventive dispusă față de acesta, având în vedere că inculpatul a dat declarații contradictorii în timpul procesului, inițial a recunoscut faptele săvârșite și ulterior și-a schimbat declarațiile. De asemenea, a arătat că, în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, declară că își însușește concluziile apărătorului său și solicită admiterea recursului.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

În aplicarea dispozițiilor art. 38514Cod procedură penală, din analiza actelor și lucrărilor existente la dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea de la 01 iunie 2009 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Dolj - Secția Penală a dispus, printre altele, în baza art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160bCod procedură penală, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului - fiul lui și, născut la data de 21.09.1976 în Tg. J, CNP -, domiciliat în C, str. C-tin, - 35,. 1,. 3,. 9, județ D, deținut în prezent în Penitenciarul d e Maximă Siguranță

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 02 martie 2009 s-a înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, privind pe inculpatul -, pentru săvârșirea infracțiunilor de: - falsificarea instrumentelor de plată electronică și punerea lor în circulație, în formă continuată, faptă prev. de art.24 pct.1 și 2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 din Cp.; deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, faptă prevăzută de art. 25 din Legea nr.365/2002; efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, faptă prev. de art.27 alin.1 și 2 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 din Cp; accesul fără drept, la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, în formă continuată, faptă prev. de art.42 alin.1 și 3 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 din Cp. în final cu aplic. art. 33 lit. a cp.

Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Dolj la data de 19 noiembrie 2008, în dosarul nr-, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului -, reținându-se în acest sens incidența condițiilor prev. de art. 143 Cod procedură penală și 148 lit. f Cod procedură penală în ceea ce privește acuzația săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost cercetat, având în vedere că pedeapsa prevăzură de lege este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea, prin încheierea din data de 16 decembrie 2008, fiind sesizată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, instanța de fond a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpat pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 18 decembrie 2008 și până la 16 ianuarie 2009 - inclusiv, ulterior, măsura fiind prelungită succesiv prin Încheierile din datele de: 12 ianuarie 2009 (pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 17 ianuarie 2009 și până la 15 februarie 2009 inclusiv); 12 februarie 2009 (pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 16 februarie 2009, până la data de 17 martie 2009 inclusiv).

În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că, l-a data de 14.07.2008, lucrători din cadrul C s-au sesizat din oficiu cu făptul că pe raza municipiului C își desfășoară activitatea o grupare infracțională ce are în preocupări fraude cu card-uri bancare, coordonată de, susnumitul deplasându-se frecvent în țări ale Uniunii Europene - de regulă Germania - unde, cu ajutorul unor complici copiază datele card-urilor bancare de la -uri, date care apoi sunt transferate pe "blancuri" cu ajutorul cărora accesează, fără drept, -urile băncilor din România.

În vederea stabilirii situației de fapt, a identificării și localizării tuturor persoanelor implicate, în cauză s- uzat de prevederile art. 91 din C.P.P. astfel că, în condițiile legii, s-a precedat la interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon, precum și înregistrarea audio-video în mediu ambiental.

S-a stabilit astfel că numitul săvârșea faptele infracționale împreună cu, iar în perioada 19-20.07.2008, cei doi inculpați, având asupra lor mai multe card-uri bancare contrafăcute în modalitatea descrisă anterior, s-au deplasat în municipiul C și în alte localități din județe limitrofe județului D, ocazie cu care au retras, în mod repetat anumite sume de bani.

Elocvente în acest sens sunt imaginile surprinse în data de 20.07.2008 de camerele video ale unui bancomat aparținând din orașul, precum și notele de redare a interceptărilor telefonice din data de 20.07.2008.

Având în vedere actele premergătoare efectuate, ce confirmau săvârșirea de infracțiuni privind comerțul electronic, și contra confidențialității și integrității datelor și sistemelor informatice, în cauză s-a început urmărirea penală împotriva susnumiților, pentru infracțiunile prev. de art. 24 alin. 1 și 2, art. 25, și art. 27 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002 și art. 42 alin. 1 și 3 din Legea nr. 161/2003.

Existând date că cei doi dețineau dispozitivele și echipamentele folosite la săvârșirea infracțiunilor la domiciliu ori în alte locații, în data de 18.11.2008, pe baza autorizațiilor nr. 91-95 emise de Tribunalul Dolj prin încheierea din 17.12.2008, s-au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, ocazie cu care, la locuința inculpatului din orașul B - județul O au fost identificate mai multe card-uri bancare contrafăcute, un laptop și o plasă cu mai multe dispozitive, medii de stocare a datelor și un dispozitiv 206; la imobilul din comuna Golești, sat, județul D, aparținând mamei învinuitului, s-au găsit ascunse în podul unui pătul un număr de 44 card-uri bancare contrafăcute, dispozitive electronice confecționate artizanal pentru copierea datelor cârdurilor bancare, card-uri de memorie, telefoane mobile cu cameră foto extraplate, hartă rutieră a Europei detaliată pe Germania; la locuința inculpatului din C, str. -. -, s-a găsit un laptop, card-uri contrafăcute, card-uri de memorie, bunuri care au fost ridicate în vederea cercetării.

Tot pe baza autorizațiilor emise de către instanța de fond, prin încheierea din data de 22.01.2008, aceste bunuri au fost supuse unor percheziții informatice, rezultând următoarele:

Pe laotop-ul și pe memory stik-ul ridicate de la inculpatul au fost identificate atât date specifice trak 2 de pe magnetică a cârdurilor bancare cât și fișiere componente ale aplicației informatice " 206, aplicație cu ajutorul căruia se face scrierea datelor pe benzile magnetice ale cardurilor bancare. n mod similar pe laptop-ul marca "" ridicat de la inculpatul a fost identificată aplicația informatică MC V, date specifice trak 2 de pe magnetică a cârdurilor bancare și 194 fișiere tip imagine ce reprezintă imagini ale tastaturii unui bancomat, în unele din aceste imagini fiind surprinsă și mâna unei persoane în timp ce tastează codul PIN a! cârdului.

Acest din urmă aspect relevă faptul că o parte din dispozitivele artizanale identificate ia domiciliul mamei inculpatului au fost efectiv utilizate pentru copierea codului PIN al cârdurilor, cât și pentru copierea datelor de pe benzile magnetice ale acestora, încălcându-se în acest fel măsurile de securitate impuse pentru protejarea tranzacțiilor cu cârduri bancare.

Pentru stabilirea destinației și caracteristicilor bunurilor identificate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, în cauze au fost dispuse și constatări tehnico-științifice, astfel că prin rapoartele de constatare tehnice - științifică nr. -/13 02 2009, -/15.01.2009 și -/20.01.2009 întocmite de - Institutul pentru Tehnologii s-a stabilit că dispozitivele menționate sunt destinate copierii datelor cârdurilor bancare. inscripționării unor cârduri blank cu date ale cârdurilor bancare autentice, o parte din aceste dispozitive conținând chiar date ale cârdurilor bancare copiate de la uri.

În urma analizării datelor de pe benzile magnetice ale cârdurilor găsite cu ocazia perchezițiilor domiciliare, au fost identificate 62 de cârduri bancare, situație în care sa solicitat băncilor ce operează pe teritoriul României, informații referitoare la utilizarea acelor cârduri, individualizate prin elemente specifice, rezultând, în esență, că inculpații au făcut numeroase încercări de retragere de numerar de la -uri, amplasate pe raza localităților: S, F, M, Tg. J, Rm. V, multe respinse pentru.fonduri insuficiente", "nu onorați tranzacția", "sumă nedivizibilă PIN greșit", "restricted card"

Inculpații au reușit totuși să retragă numerar în sumă de 68.210 Ron,dincare de fa Banca Transilvania suma de 25,000 Ron. (bancomate din Pitești și Tg. J), BRD - 24.530 Ron ( bancomatele din S, C, F, M, - 11.900 Ron (bancomateie din C, și BCR suma de 6.780 Ron (bancomatele din C, Rm. V,.)

Prejudiciul cauzat băncilor prin modul de operare descris anterior,s-a stabilit a fi în sumă totală de 68.210 lei (Ron).

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, pentru ca instanța să stabilească dacă mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul a avut în vedere următoarele aspecte referitoare atât la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, cât și la caracterul rezonabil al detenției preventive.

Pericolul pentru ordinea publică presupune o rezonanță a unei fapte și trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri negative, reacții care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice și respectului față de lege.

Pentru a susține că este vorba de un pericol public, care să justifice arestarea sau menținerea arestării nu este suficient doar ca acesta să fie afirmat, ci trebuie să se demonstreze că o întreagă colectivitate este pusă în primejdie dacă infractorul este liber, fiind adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că, în aprecierea pericolului pentru ordinea publică, trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, adică pericolul poate fi dedus din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia, elementele ce caracterizează persoana infractorului, complexitatea cauzei sau comportamentul perturbant ori agresiv al infractorului.

Ca atare, instanța de fond a constatat că lăsarea în libertate a infractorului prezintă pericol pentru ordinea publică, ținând cont de împrejurările în care au fost comise faptele, natura infracțiuni, atitudinea după săvârșirea infracțiunii, subzistând în continuare temeiurile prevăzut de art.148 al. 1 lit. f Cod procedură penală, apreciindu-se de asemenea că astfel poate fi realizat și scopul măsurii preventive, respectiv pentru a asigura o bună desfășurare a procesului penal.

Toate aceste aspecte, reținute până în prezent, nu s-au modificat și nu au încetat, neexistând nici un argument de fapt sau de drept pentru a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate, considerente pentru care Tribunalul Dolja apreciat că se impune menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, în baza art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160bCod procedură penală.

Împotriva acestei soluții, a formulat recurs - în termen legal - inculpatul, susținând că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, motivând că cercetarea judecătorească se află în faza finală, nu poate influența părțile din proces și, în consecință, poate fi judecat în stare de libertate, fără a impieta asupra desfășurării procesului penal.

Curtea, analizând recursul în speță, reține:

Menținerea arestării preventive este supusă condițiile prevăzute de art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală, justificându-se ori de câte ori temeiurile existente la aplicarea măsurii preventive nu s-au modificat.

În speță, inculpatul este dedus judecății atât pentru infracțiuni de pericol, cât și de prejudiciu, fiind reținută forma continuată a acestora, în raport de pluralitatea de acte materiale, având fiecare conținutul infracțiunilor prevăzute de art.24 pct. 1 și 2, art. 27 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002, respectiv de art. 42 alin. 1 și 3 din Legea nr. 161/2003.

În aceste condiții, se constată că tribunalul, în mod corect a reținut că infracțiunile recunoscute de inculpatul sunt infracțiuni de pericol social deosebit, rezultat din implicațiile asupra raporturilor juridice uzuale între unitățile bancare și persoanele utilizatoare de card-uri, alături de conduita socialmente periculoasă a inculpatului de a-și asigura sursele necesare traiului din această activitate infracțională.

Aspectele susținute de recurent - cum că, în actualul stadiu procesual nu mai prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, că nu mai poate exercita presiuni asupra martorilor - nu pot fi însușite de către Curtea de Apel, deoarece ele nu au fundamentare faptică în probatoriul cauzei și contravin dispozițiilor legale în materia menținerii stării de arest preventiv.

Probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, demonstrează că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, constinuă să subziste.

Față de cele ce preced, se reține că prima instanță a apreciat subzistența temeiului prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală corespunzător situației de fapt din speță, pericolul pentru ordinea publică - în cazul lăsării în libertate a inculpatului - nefiind atenuat ca urmare a administrării probelor în cauză.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate în stare de libertate.

Curtea, având în vedere că, în cauză nu este incident nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859Cod procedură penală, precum și prevederile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, urmează respinge recursul inculpatului, ca fiind nefondat.

În baza art. 192 pct. 3 Cod procedură penală, va obliga recurentul - inculpat la plata sumei de 30 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - în prezent deținut în cadrul Penitenciarului d e Maximă Siguranță C - împotriva Încheierii din data de 01 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală, în dosarul cu nr-.

Obligă inculpatul recurent la plata sumei de 30 de lei, cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. jud.: C-tin.

Jud. fond:

Dact. 2 ex./ 04 Iunie 2009

-03 iunie 2009 -

- C va urmări și încasa de la recurentul - inculpat suma de 30 lei, cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Liana Balaci
Judecători:Liana Balaci, Mircea Mugurel Șelea, Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 586/2009. Curtea de Apel Craiova