Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1207/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR.8002/2/2009
2016/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1207/
Ședința publică din data de 24 august 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Ciobanu
JUDECĂTOR 2: Niculae Stan
JUDECĂTOR 3: Sofica Dumitrașcu
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Încheierii de ședință din data de 7 august 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.8/24.VIII.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, pe data de 20.VIII.2009, judecătorul - a formulat cerere de abținere de la judecata cauzei, pentru cazul de incompatibilitate prevăzut de art.48 alin.1 lit.a Cod procedură penală, cerere ce a fost admisă prin Încheierea din ședința secretă din data de 24.VIII.2009, completul de judecată reîntreginându-se cu judecătorul, după care;
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului, arătând că, dintre cei 19 inculpați din cauză, numai inculpatul - mai este cercetat în stare de arest preventiv, fiind privat de libertate în urmă cu 18 luni și, la acest moment procesual, nu se mai mențin temeiurile ce au determinat luarea măsurii, cu atât mai mult cu cât, fiind încarcerat și în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii, inculpatul beneficiază de o întrerupere a executării pedepsei închisorii pentru probleme medicale grave, astfel că revocarea măsurii arestării preventive în această cauză i-ar profita numai pentru câteva luni.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că încheierea de ședință prin care instanța de fond a dispus menținerea stării de arest preventiv este legală și temeinică, iar faptul că inculpatul beneficiază de o întrerupere a executării pedepsei închisorii nu are relevanță asupra acestei cauze, fiind privat de libertate tocmai pentru că, deși condamnat, a perseverat în activitatea infracțională.
Recurentul-inculpat, personal, arată că în această cauză este cercetat pentru faptele penale pentru care deja i-a fost aplicată o pedeapsă cu închisoarea, în a cărei executare se află, s-a predat benevol organelor judiciare, cauza se judecă de 3 ani, are trei minori și este foarte bolnav, având de făcut 2 intervenții chirurgicale la coloana vertebrală, motive pentru care solicită să fie judecat în stare de libertate, ca și ceilalți inculpați.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 07 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, în baza art.3002Cod procedură penală, raportat la art.160 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a inculpatului (fiul lui și, născut la data de 25 septembrie 1975 în mun. C, județul C, arestat în baza nr. 30/UP/17 decembrie 2005 emis de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală).
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.331/D/P/2002, emis la data de 06.06.2006, de către PÎCCJ-DIICOT, s-a dispus trimiterea in judecata, printre alții, in stare de arest preventiv în lipsa, a inculpatului -, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.12 alin.l și 2 lit.a din Legea 678/2001, modificată prin nr.OUG79/2005 și aprobată prin Legea nr.278/2005, art.13 alin.1,2,3 din Legea 678/2001, modificată prin nr.OUG79/2005 și aprobată prin Legea nr.278/2005, art.323 Cod penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod penal, art.37 lit.b Cod penal și art.13 alin.l Cod penal.
În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut ca inculpatul a racolat personal sau prin intermediul altor traficanți, pe numele, le-a achitat taxele necesare obținerii pașapoartelor, s-a ocupat de exploatarea acestora, precum și de exploatarea numitelor, precum și a altor tinere ce erau racolate de alti membri ai grupării infracționale, unele din acestea fiind minore, și a obținut foloase materiale de pe seama acestora.
De asemenea, s-a mai reținut prin rechizitoriu ca inculpatul s-a asociat cu alte persoane in vederea racolării unor tinere ce erau obligate ulteror sa practice prostituția, iar în urma acestui fapt inculpatul beneficia de foloase materiale.
Prin încheierea Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală din 17 decembrie 2005, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului si s-a emis nr.30/UP/2005.
Examinând actele și lucrările dosarului, din perspectiva dispozițiilor art. 3002Cod procedură penală raportat la art.160 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că la acest moment procesual, temeiurile de fapt si de drept care au determinat arestarea inițială a inculpatului continuă să existe si impun în continuare privarea sa de libertate.
Astfel, Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev.de art. 143 Cod de procedură penală, la dosarul cauzei existând probe și indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este judecat, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și modalitatea concretă de săvârșjre a faptelor penale și totodată fiind de natură să aducă atingere desfășurării corespunzătoare a procesului penal, în ceea ce privește aflarea adevărului,
în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143. Cod de procedură penală, Tribunalul a reținut că în cauză există probe directe și indicii temeinice (probe indirecte), în sensul art.681Cod de procedură penală din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-a emis mandatul de arestare preventivă pe numele său.
De asemenea, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 lit. f Cod de procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
S-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică, ce ar fi determinat de judecarea inculpatului in stare de libertate, rezultă mai ales din modalitatea concretă de comitere a faptelor și din gravitatea infracțiunilor pentru care acesta este cercetat, existând temerea că lăsarea lui în stare de libertate ar putea duce la reluarea activității infracționale sau la impietarea bunei desfășurări a procesului penal, astfel că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului corespunde si scopului reglementat de dispozițiile art. 136 Cod procedură penală.
Totodată, acțiunile infracționale pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată aduc atingere principiului statului de drept, pe baza căruia este consacrată supremația legii, toți cetățenii fiind egali în fața acesteia, precum și credibilității sistemului judiciar întrucât, realizarea unui sistem judiciar independent, imparțial, credibil și eficient, reprezintă o condiție necesară pentru supremația legii și a principiilor statului de drept.
În sfârșit, Tribunalul a apreciat că perioada de arestare preventivă a inculpatului nu depășește durata rezonabilă a arestării preventive, prin raportare la dispozițiile art.5 paragraful 3 din CEDO și la principiile și criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Austriei, Hotărârea din 28 martie 1990, cauza Labita Italiei, Hotărârea din 6 aprilie 2000, parag. 152 și urm, cauza c Elveției, Hotărârea din 26 ianuarie 1993, parag. 30-40, cauza Contrada c Italiei, Hotărârea din 24 august 1998, parag. 51-57, cauza LA. Franței, Hotărârea din 23 septembrie 1998, parag. 94-112).
Împotriva acestei încheieri,a declarat recurs în termenul legal(respectiv la data de 10 august 2009)inculpatul, care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate, întrucât dintre cei 19 inculpați din cauză, numai el mai este cercetat în stare de arest preventiv, fiind privat de libertate în urmă cu 18 luni, iar la acest moment procesual, nu se mai mențin temeiurile ce au determinat luarea măsurii, cu atât mai mult cu cât, fiind încarcerat și în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii, beneficiază de o întrerupere a executării pedepsei închisorii pentru probleme medicale grave, astfel că revocarea măsurii arestării preventive în această cauză i-ar profita numai pentru câteva luni.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată cărecursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Asemenea primei instanțe, Curtea constată că și în prezent se mențin temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului și se impune în continuare privarea de libertate a acestuia, astfel că apare ca fiind legală și temeinică soluția de menținere a arestării sale preventive conform art. 3002Cod de procedură penală. rap. la art. 160 alin. 3 Cod de procedură penală.
În acest sens, Curtea reține că în cauză, există suficiente probe și indicii temeinice, în accepțiunea dată celei din urmă noțiuni prin disp. art.681din Codul d e procedură penală, care îndreptățesc presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care este acuzat, anume trafic de persoane, trafic de minori și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, relevante sub acest aspect fiind procesul verbal de sesizare din oficiu cu privire la faptul că acest inculpat împreună cu alte persoane a racolat și traficat în Spania mai multe femei în scopul exploatării sexuale a cestora, declarațiile persoanelor traficate, recunoașterile de pe planșele fotografice efectuate de către victime, care îi indică pe inculpat ca fiind autorul faptelor, relațiile furnizate de organele poliției de frontieră cu privire la intrările și ieșirile în/din țară ale inculpatului și respectiv ale victimelor traficului de persoane, procesul verbal privind rezultatul percheziției domiciliare efectuate la locuințele inculpaților și relațiile furnizate de autoritățile spaniole prin intermediul comisiei rogatorii dispuse în cauză.
Totodată, Curtea apreciază ca fiind justă și evaluarea pericolului concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, având în vedere în special caracterul organizat și amploarea deosebită a activității infracționale la care se presupune că acesta a participat, cu ramificații naționale și transfrontaliere, modul de acțiune folosit, care denotă caracterul premeditat și elaborat al acțiunilor ilicite, intervalul de timp îndelungat pe parcursul căruia s-a derulat activitatea infracțională, dar și imensele sume de bani obținute din exploatarea sexuală a unui număr mare de victime, printre care s-au numărat și minore.
Sub același aspect, nu pot fi ignorate nici amploarea deosebită pe care acest gen de infracțiuni a cunoscut-o în ultima perioadă, recrudescența fenomenului infracțional de aceeași natură în societatea românească actuală și nici împrejurarea că asemenea fapte constituie importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor, aspecte de natură a justifica în mod rezonabil temerea că pus în libertate inculpatul ar putea relua activitatea infracțională aducătoare de beneficii considerabile în mod facil, mai ales că nu are ocupație și nici loc de muncă, ceea ce îl face extrem de vulnerabil față de această oportunitate.
Nu în ultimul rând, la evaluarea riscului de periclitare a ordinii publice prin lăsarea inculpatului în libertate, trebuie avute în vedere și referințele personale ale inculpatului, sub acest aspect observându-se că acesta nu este la primul conflict cu legea penală, ci anterior, prin sentința penală nr.24/16 01 1997 fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 9 luni închisoare, față de care pentru fapta de care este acuzat în cauza de față s-a reținut starea de recidivă postexecutorie, iar prin sentința penală nr.186/24 06 2003 fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, pedeapsă pe care încă nu a executat-o, perseverența de care acesta a dat dovadă pe calea infracțională, inclusiv în sfera aceluiași ilicit penal (traficul de persoane) justificând de asemenea temerea că, aflat în libertate, inculpatul ar putea comite și alte fapte penale.
În plus, având în vedere natura faptelor respective, specificul regimului probatoriu al acestor infracțiuni și particularitățile speciale ale victimelor acestora, există riscul ca, aflat în libertate, inculpatul să întreprindă acțiuni de intimidare și influențare a persoanelor care pot furniza, informații importante pentru lămurirea corectă și completă a cauzei și aflarea adevărului judiciar.
Ca atare, din această perspectivă, Curtea apreciază că menținerea acestei măsuri preventive este necesară și pentru a asigura buna desfășurare a judecății, aspect ce se circumscrie scopului arestării preventive, astfel cum este definit în art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală.
Referitor la problemele grave de sănătate pe care inculpatul recurent le invocă, Curtea apreciază că nici acestea nu justifică necesitatea revocării măsurii arestării preventive, întrucât potrivit art.1391Cod de procedură penală, în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere trebuie să asigure efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice.
În ceea ce privește împrejurarea invocată de către inculpat cu referire la faptul că durata măsurii de prevenție a depășit un termen rezonabil, Curtea apreciază că acest aspect trebuie analizat prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, privitor la dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi eliberat pe durata procedurii, Curtea Europeană a arătat că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă sunt cunoscute și nu pot fi negate: să împiedice persoana suspectă să fugă, să evite distrugerea unor probe, să împiedice inculpații să ia legătura unii cu ceilalți în vederea alterării mijloacelor de probă etc. În acest sens Curtea a precizat care este principiul general în această materie în afacerea, arătând că starea de detenție preventivă, nefiind starea normală, nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile. S-a pus problema interpretării noțiunii de "limite rezonabile", arătându-se că această apreciere va fi una "in concreto", urmând a se analiza circumstanțele fiecărui caz în parte.
Pentru înțelegerea acestei noțiuni este necesară explicarea legăturii dintre aceasta -limitele rezonabile ale detenției preventive- și dispoziția asemănătoare cuprinsă în art. 6 paragraful 1 din Convenție -intervalul de timp rezonabil în care trebuie judecată o cauză.
Privitor la acest aspect, Curtea, în cauza Stogmuller împotriva Austriei notează că: "Dispoziția din art. 6 paragraful 1 se întinde asupra tuturor justițiabililor și are ca scop să protejeze împotriva duratei excesive a procedurii; în materie penală ea vizează în mod special să evite prelungirea pe o perioadă prea mare de timp a incertitudinii cu privire la soarta inculpatului. Art. 5 paragraful 3 se referă la persoanele aflate în detenței preventivă. El cere o diligență sporită pentru procedurile de acest tip. Tocmai din acest punct de vedere intervalul prev. de art. 5 se deosebește de cel prev. de art. 6. Pe de altă parte însă, chiar dacă durata instrucției penale nu depășește limitele considerate rezonabile, cea a detenției o poate face".
În raport cu avantajele pe care le prezintă detenția provizorie, cât și cu necesitatea ca aceasta să nu se prelungească dincolo de limite rezonabile, Curtea de la Strasbourg a precizat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se poate face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură "există indicii cu privire la un interes public real, care fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (Labita contra Italiei, Neumister contra Austriei).
Din perspectiva acestei orientări a jurisprudenței Curții europene a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că în cauza de față, cu toate că inculpatul este arestați preventiv de o perioadă relativ îndelungată de timp (aproximativ 1 an și 6 luni, în contextul în care mandatul de arestare preventivă emis la data de 17 decembrie 2005 fost efectiv pus în executare în luna februarie 2008 datorită sustragerii inculpatului), totuși având în vedere complexitatea cazului concret în care se întreprind cercetări cu privire la o vastă activitate infracțională în care sunt implicați nu mai puțin de 9 inculpați, dificultățile reale care impietează asupra desfășurării cu celeritate a procesului penal în privința administrării probatoriului și faptul că nu se constată perioade de inactivitate în activitatea organelor judiciare, care să le fie imputabile, durata detenției provizorii a inculpatului nu s-a prelungit dincolo de limite rezonabile.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 07.08.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală pronunțată în dosarul penal nr-.
Obligă pe recurentul linculpat a100 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
-
Red.jud.
Ex.2
--II
Președinte:Corina CiobanuJudecători:Corina Ciobanu, Niculae Stan, Sofica Dumitrașcu
