Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1208/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR.8004/2/2009
2013/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1208/
Ședința publică din data de 24 august 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Corina Ciobanu
JUDECĂTOR 3: Niculae
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați - și - împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 12 august 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-inculpat -, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.027.104/2009, și recurentul-inculpat -, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.206.782/24.VIII.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurentul-inculpat -, personal, declară că este de acord să-i fie asigurată asistență juridică din oficiu.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat - solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere în dovedirea situației familiale a inculpatului, a faptului că este căsătorit, are în întreținere patru copii, dintre care doi sunt foarte grav bolnavi.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune încuviințării probei.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere formulată de recurentul-inculpat -, prin apărătorul ales, apreciind-o utilă cauzei, și procedează la administrarea acesteia.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat - arată că au fost încălcate dispozițiile art.160 alin. 4 cu referire la art.160 alin. 2 Cod procedură penală, care prevăd că recursul se soluționează în termen de 3 zile de la data depunerii, având în vedere faptul că recursul a fost formulat pe data de 12 august 2009 și a primit termen pe data de 24 august 2009, cu depășirea termenului legal și cu nerespectarea dispozițiilor art. 159 alin. 8 Cod procedură penală, care prevăd judecarea recursului înainte de expirarea duratei măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea anterioară, în speță starea de arest preventiv prelungită anterior încetând pe data de 19 august 2009, precum și a Deciziei nr.XXV/2.VI.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, decizie care, potrivit art. 4142alin. 3 Cod procedură penală, este obligatorie pentru instanțe și care statuează că recursul declarat împotriva încheierii de ședință prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive se soluționează, întotdeauna, înainte de expirarea duratei măsurii arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate, considerente pentru care apreciază că se impune admiterea recursului.
Pe fondul recursului, critică încheierea de ședință pentru netemeinicie, arătând că instanța de fond nu a ținut seama de situația familială gravă a inculpatului, anume de faptul că cei doi copii sunt grav bolnavi, atât fetița de 4 luni, care nu are încă un diagnostic, dar toate analizele au relevat rezultate proaste, cât și fetița mai mare care, se pare, are cancer de piele, de împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră și de regret, nu a încercat zădărnicirea urmăririi penale, deși probele nu erau consistente, la momentul reținerii a fost bătut cu bestialitate de cei 40 lucrători de poliție și nu există indicii că, în libertate, ar impieta asupra bunei desfășurări a cercetării judecătorești, motive pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea în libertate a inculpatului.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat - își însușește concluziile puse de colegul antevorbitor și, în plus, arată că inculpatul nu a participat la săvârșirea infracțiunii sau a participat cel mult în forma complicității, a fost arestat pentru că este recidivist și nu există probe că judecarea sa în stare de libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, așa încât solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea în libertate a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor, arătând că Decizia nr.XXV/2.VI.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nu are aplicabilitate în speță, întrucât se referă la faza urmăririi penale, anume la judecarea recursului împotriva încheierilor prin care se dispune asupra prelungirii duratei măsurii arestării preventive, iar această cauză privește menținerea măsurii arestării preventive după sesizarea instanței de fond cu rechizitoriu, când, procedând conform art. 3001Cod procedură penală, s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată pe data de 22.VII.2009, astfel că nu se poate vorbi despre încetarea de drept a măsurii. Pe de altă parte, situația familială dificilă a inculpatului - nu este de natură să conducă la concluzia schimbării temeiurilor de fapt și de drept avute în vedere la momentul privării de libertate sau la aceea că măsura nu ar fi fost dispusă în condiții de legalitate și temeinicie. Nici susținerea inculpatului - că nu a participat la săvârșirea faptei penale nu este întemeiată, întrucât, din probele administrate la urmărirea penală, rezultă că, la solicitarea coinculpatului, i-a remis cantitatea de 50 grame heroină spre a fi pusă în vânzare, considerente pentru care reiterează concluziile de respingere a recursurilor.
În replică, apărătorul ales al recurentului-inculpat - arată că, într-adevăr, dispozițiile art. 159 Cod procedură penală privesc, în mod exclusiv, urmărirea penală, însă Decizia nr.XXV/2.VI.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, la punctul 2 din dispozitiv, statuează că recursul va fi judecat întotdeauna înainte de expirarea duratei măsurii arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate, așadar în toate situațiile, inclusiv în faza cercetării judecătorești, în fond, în apel sau în recurs. Pe de altă parte, reprezentantul Ministerului Public nu a pus concluzii pe încălcarea dispozițiilor art. 160 alin. 4 cu referire la art. 160 alin. 2 Cod procedură penală, care prevăd judecarea recursului în termen de 3 zile de la data formulării.
Recurenții-inculpați - și -, personal, arată că sunt de acord cu concluziile puse de apărători și solicită să fie judecați în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, reține că prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 12 august 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-, s-a constatat, în baza art. 3001alin. 1 Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și, iar, în temeiul art. 3001alin. 3 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a acestora.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut, în esență, că măsura arestării preventive a inculpaților a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților. S-a arătat, astfel, că din materialul probator administrat în cauză, rezultă în continuare presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar natura și gravitatea faptelor, modalitatea concretă în care se reține că au fost comise, rezonanța socială negativă pe care o au activitățile ilicite legate de traficul de droguri, precum și sentimentul de insecuritate pe care îl produc în rândul membrilor societății civile, relevă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea produce lăsarea în libertate a inculpaților.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs la data de 12 august 2009, imediat după pronunțarea hotărârii în ședință publică, inculpații și, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală pe 18 august 2009 și repartizată aleatoriu la completul C1, cu termen de judecată la data de 24 august 2009.
La termenul acordat, când au avut loc și dezbaterile asupra recursurilor, inculpații au arătat că, în cauză, au fost încălcate dispozițiile art. 160 alin. 4 Cod procedură penală, cu referire la cele ale art. 160 alin. 2 Cod procedură penală, având în vedere că acestea nu au fost soluționate în termen de 3 zile de la promovarea căilor de atac, așa cum stabilesc textele de lege menționate. De asemenea, s-a susținut că au fost nesocotite și prevederile art. 159 alin. 8 Cod procedură penală, precum și dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. XXV/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, potrivit cărora recursul declarat împotriva încheierii prin care a fost menținută măsura arestării preventive trebuia soluționat înainte de expirarea duratei acestei măsuri dispusă prin încheierea anterioară, respectiv până pe data de 19 august 2009.
Referitor la motivele de recurs invocate, inculpații au criticat încheierea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
În motivarea orală a recursului, s-a arătat de către inculpatul că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că nu există probe sau indicii temeinice că acesta a săvârșit faptele penale de care este acuzat, iar lăsarea sa în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare în continuare a procesului penal.
Existența cerinței prevăzute de art. 148 lit. f) teza a II-a Cod procedură penală a fost contestată și de inculpatul care, în motivarea orală a recursului, a arătat că circumstanțele sale personale nu justifică menținerea în continuare a stării de arest preventiv, având în vedere că pe parcursul procesului penal a manifestat o atitudine sinceră și cooperantă și că are o situație familială dificilă, cei doi copii minori ai săi fiind grav bolnavi.
În ceea ce privește susținerea inculpaților în sensul că se impune punerea lor de îndată în libertate întrucât recursurile declarate nu au fost soluționate în termen de 3 zile de la promovarea căii de atac, fiind, astfel, încălcate dispozițiile art. 160 alin. 4 și art. 160 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea nu o poate reține și, ca urmare, o va înlătura, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, potrivit textelor de lege invocate, încheierea prin care instanța dispune, în cursul judecății, menținerea arestării preventive a inculpatului poate fi atacată separat cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă, dosarul urmând a fi înaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore de la declararea căii de atac. De asemenea, art. 160 alin. 2 Cod procedură penală - la care face trimitere expresă și art. 3001alin. 4 Cod procedură penală - mai stabilește și faptul că recursul se judecă în 3 zile, prevedere care se regăsește și în art. 141 Cod procedură penală, care cuprinde dispoziții cu caracter general cu privire la calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive.
Astfel cum rezultă atât din reglementarea cuprinsă în art. 160 alin. 2 Cod procedură penală, cât și din dispozițiile art. 141 Cod procedură penală, termenul de 3 zile pentru judecarea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului nu este unul imperativ, ci unul de recomandare, instituit pentru a asigura celeritatea judecării cauzei, fără ca, în cazul nerespectării lui să fie prevăzută vreo sancțiune, cu consecințe asupra valabilității actelor efectuate după expirarea termenului.
Pe de altă parte, Curtea constată, contrar susținerilor recurenților, că dispozițiile art. 159 alin. 8 Cod procedură penală și, implicit, cele ale Deciziei în interesul legii nr. XXV/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nu sunt incidente în cauză, acestea vizând exclusiv încheierile prin care s-a hotărât asupra propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive formulată în cursul urmăririi penale, iar nu și încheierile prin care instanța a verificat, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului. În acest sens, este de menționat că art. 3001Cod procedură penală prevede în alin. 4 că încheierea prin care instanța a menținut starea de arest a inculpatului poate fi atacată cu recurs, aplicându-se în mod corespunzător prevederile art. 160 alin. 2 Cod procedură penală, iar în alin. 3 face trimitere expresă la dispozițiile art. 159 alin. 3, 4, 5 și 11 Cod procedură penală, care se aplică și în cazul verificării de către judecător a legalității și temeiniciei arestării preventive după înregistrarea dosarului la instanță, fără, însă, a se face vreo referire și la prevederile art. 159 alin. 8 Cod procedură penală.
Examinând încheierea de ședință atacată atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază că aceasta este legală și temeinică, iar recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:
Din actele dosarului, se reține că inculpații și au fost arestați preventiv la data de 22 iulie 2009, în temeiul dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în baza încheierii pronunțate de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr- și, ulterior, trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 1914/D/P/2008 din 7.08.2009 al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, în cazul inculpatului reținându-se și forma continuată, respectiv dispozițiile art. 41 alin. 2 Cod penal, iar pentru inculpatul și prevederile art. 37 lit. a) Cod penal. În fapt, s-a reținut că, în datele de 16.07.2009 și 21.07.2009, inculpatul a vândut investigatorului sub acoperire cu nume de cod " " cantitățile de 0,66 grame de heroină și 50 de grame de heroină contra sumei de 2500 euro, care urma să îi fie virată în contul personal, activitate care nu s-a mai realizat întrucât au intervenit organele de poliție. Cu privire la inculpatul, s-a reținut că, în data de 21.07.2009, la solicitarea coinculpatului, i-a adus acestuia cantitatea de 50 grame de heroină pentru a fi vândută investigatorului sub acoperire.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, Curtea constată, contrar susținerilor recurenților - inculpați, că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea lor de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de fond.
Astfel, materialul probator administrat în cauză justifică și în prezent presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele penale pentru care sunt cercetați, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 148 alin. 1 raportat la art. 143 și art. 681Cod procedură penală. În acest sens, Curtea apreciază că prezintă relevanță: procesul - verbal de consemnare a raportului investigatorului sub acoperire, procesul - verbal de prindere în flagrant, procesul - verbal de redare a discuțiilor din mediul ambiental purtate între investigatorul sub acoperire cu nume de cod " " și inculpatul, procesul - verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul și interceptate în baza autorizației emise de instanță, procesele - verbale de percheziție domiciliară, declarațiile martorilor asistenți, concluziile rapoartelor de constatare tehnico - științifică, precum și declarațiile inculpaților.
Totodată, Curtea constată că în cauză subzistă și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile ce formează obiectul cercetărilor penale fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracțiune și urmările nefaste pe care le produce asupra sănătății publice, puternica rezonanță socială negativă pe care acțiunile ilicite legate de traficul de stupefiante o generează în rândul membrilor societății civile și împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai frecvent în importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor, amploarea activității desfășurate și cantitatea mare de droguri traficată, precum și datele ce caracterizează persoana inculpaților - care nu au ocupație și loc de muncă, iar inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) Cod penal, primul termen al recidivei constituindu-l o condamnare la pedeapsa închisorii tot pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 - demonstrează pericolul pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, avut în vedere la luarea măsurii preventive, pericol care subzistă și în prezent și determină menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, existând suficiente date care justifică temerea rezonabilă că, puși în libertate, aceștia ar relua activitatea infracțională în vederea obținerii mijloacelor materiale necesare întreținerii.
Toate aceste împrejurări formează convingerea Curții că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați nu au încetat și nici s-au schimbat, în mod justificat instanța de fond făcând cu privire la aceștia aplicarea art. 3001alin. 3 Cod procedură penală.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursurile declarate de inculpați ca fiind nefondate, motiv pentru care, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, le va respinge ca atare.
Față de faptul că recurenții - inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 2 și alin. 4 Cod procedură penală, îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din data de 12 august 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul - inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
-
Red./Dact
Ex.2/3.09.2009
Red.--II.
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Corina Ciobanu, Niculae
