Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1236/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR.8205/2/2009
2061/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1236/
Ședința publică din data de 02 septembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Sofica Dumitrașcu
JUDECĂTOR 2: Liliana Bădescu
JUDECĂTOR 3: Raluca Moroșanu
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați și împotriva Încheierii de ședință din data de 12 august 2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați și, personal, în stare de arest preventiv, asistați juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.027.557/31.VIII.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează atât atașarea dosarului de fond, cât și depunerea la acest dosar a fișei Dosarului nr- al acestei instanțe, din care rezultă faptul că, prin Decizia penală nr.1226/26.VIII.2009, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-inculpați, și împotriva Încheierii de ședință din data de 12.VIII.2009, după care;
Apărătorul din oficiu învederează faptul că recurentul-inculpat își retrage recursul, solicitând să se ia act de manifestarea sa de voință.
Recurentul-inculpat, personal, declară că își retrage recursul declarat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de declarația recurentului-inculpat de retragere a recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat de recurentul-inculpat.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat arată că nu mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și nu au apărut elemente noi care să justifice, în continuare, privarea sa de libertate, având în vedere, pe de o parte, faptul că nu există probe că ar fi săvârșit infracțiunile de care este învinuit și cercetarea judecătorească este aproape finalizată, iar, pe de altă parte, circumstanțele sale personale, anume împrejurarea că are un minor în întreținere, mama sa este grav bolnavă și tatăl a decedat, elemente în raport cu care apreciază că lăsarea sa în libertate nu poate împiedica buna desfășurare a procesului penal, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, cu punerea sa în libertate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că nu au intervenit împrejurări noi, de natură să conducă la punerea în libertate a inculpatului, având în vedere infracțiunile pentru care este cercetat.
Recurentul-inculpat, personal, lasă la aprecierea Curții.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că prin încheierea din 12.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I- Penală, în baza art.160 rap. la art.3002Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților, și.
În baza art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate în cauză.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, iar lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii reținute și modalitatea concretă de săvârșire.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpații și, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
S-a arătat, în esență, în motivarea orală a recursului că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare a cercetării judecătorești.
La termenul de astăzi, recurentul-inculpat, personal, a declarat că își retrage recursul.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpatul ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 75 lit. a Cod penal și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. Cod penal, reținându-se că, în perioada 2007 - 2008 deținut fără drept în vederea vânzării, a participat la operațiunii de vânzare, a intermediat vânzarea, a transportat importante cantități de droguri de mare risc respectiv heroină, tranzacții efectuate în principal pe raza municipiului
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art.143 rap. la art.148 lit. d și f Cod procedură penală), Curtea apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de art.143 alin. ultim Cod procedură penală acestei noțiuni, că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat.
Totodată, sunt îndeplinite și cerințele prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptelor, la modalitatea de comitere a acestora, precum și la persoana inculpatului, existând temerea că, pus în libertate, ar săvârși și alte fapte de același gen.
Curtea, având în vedere manifestarea expresă de voință a recurentului-inculpat în temeiul art. 385/4, alin.2, Cod procedură penală, raportat la art.369, alin.1, Cod procedură penală, va lua act de retragerea recursului declarat.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpatul ca fiind nefondat și în consecință, în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.
Având în vedere că recurenții sunt cei care se află în culpă procesuală Curtea, în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 12.08.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul - inculpat împotriva aceleiași încheieri de ședință.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă fiecare recurent - inculpat la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei onorariu apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. /23.09.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Președinte:Sofica DumitrașcuJudecători:Sofica Dumitrașcu, Liliana Bădescu, Raluca Moroșanu