Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 126/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 126/2009
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda președinte secție
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
Procuror:
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpat împotriva Încheierii din 14 2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosar nr-, având ca obiect menținere arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul, în stare de arest - Arestul IPJ A, asistat de avocat ales Ko-adislau, cu împuternicire de reprezentare la fila 6.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 385 ind. 14 alin 1/1 Cod procedură penală și art. 70 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului dreptul de a fi ascultat de instanța de recurs sau de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că tot ceea ce declară poate fi folosit împotriva lui.
La întrebarea instanței, inculpatul învederează instanței că dorește să i se ia declarație.
În conformitate cu dispozițiile art. 323 Cod procedură penală, instanța procedează la ascultarea inculpatului, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar (fila 7).
Avocat Ko-adislau, având cuvântul, declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentanta Ministerului Public, procuror, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat Ko-adislau, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului de față, cu consecința judecării inculpatului în stare de libertate, fiind incidente în cauză prevederile art. 160 ind. 2 Cod procedură penală. că din întreaga conduită a inculpatului reiese că este un om simplu, care muncește cinstit, chiar dacă veniturile sale sunt ocazionale și nu are un loc de muncă stabil. Se învederează instanței două aspecte esențiale: în primul rând, s-a făcut vorbire despre o pedeapsă suficient de mare la care a fost condamnat, iar în cei 7 ani de când a fost liberat inculpatul a continuat să-și desfășoare viața în condiții normale, este serios, nu frecventează mediul infracțional; în al doilea rând, nu rezultă de nicăieri, din nici una din probele administrate, faptul că inculpatul ar fi comis în prezent faptele de care este acuzat. În concluzie, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 ind. 2 alin 1 Cod procedură penală de acordare a liberării provizorii sub control judiciar, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu s-a sustras urmăririi penale.
Procuror, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului declarat de inculpat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Arată că se apreciază că în urma verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, s-a dovedit că există indicii temeinice de săvârșire de către inculpat a infracțiunii de viol, prevăzută de Codul penal, în forma de la alin 3, 4, violul fiind o infracțiune care, din modul de săvârșire, indică faptul că inculpatul prezintă pericol social concret în condițiile în care victima este o de 14 ani care a fost supusă la acte de vătămare și lovire. Cu atât mai mult, se mai arată că există o condamnare de 8 ani închisoare pentru o altă faptă, iar textul de lege indicat de apărătorul acestuia se referă la cererea de liberare provizorie, aceasta fiind o altă instituție de drept, cu reglementare separată pentru care trebuie urmată o cu totul altă cale procedurală. Astfel, concluzionând, față de obiectul cauzei de față - menținere arestare preventivă, solicită respingerea ca nefondat a recursului de față.
Avocat Ko-adislau, solicitând cuvântul în replică, învederează instanței că din eroare a indicat textul de la art. 160 ind. 2 alin 1 Cod procedură penală, în cauză fiind incidente cu totul alte dispoziții și nefiind motive temeinice care să ducă la soluția de cercetare în stare de arest preventiv.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că în ultimele 4 luni de zile nu a săvârșit nici o infracțiune, nu a schimbat nici o vorbă cu nimeni, i s-a interzis să părăsească localitatea de domiciliu și nu a influențat nici un martor din toți cei ascultați, din contră, aceștia sunt toți înrudiți, iar partea vătămată nu este vecină cu dânsul, așa cum se susține. În concluzie, arată că este nevinovat și a solicitat efectuarea unui control medico-legal și dorește să fie judecat în stare de libertate pentru a putea să-și întrețină familia.
Instanța, în deliberare față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față,
Prin Încheierea penală din 14 2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosar nr- s-a dispus în baza disp. art. 300/1 alin. 3.C.P.P. rap. la art. 160/2 alin. 2.C.P.P. menținerea arestării preventive a inculpatului, fiul lui G și al lui, născut la data de 3 1973, în prezent aflat în Arestul IPJ
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că inculpatul a fost arestat preventiv sub acuza comiterii infracțiunii de viol, prev. de art. 197 al. 1 și 3.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) pen. și trimis în judecată pentru această infracțiune, constând în aceea că, în noaptea de 22/23.04.2009, la locuința sa, aflată în Ocna M, jud. A, a constrâns-o pe partea vătămată, în vârstă de 14 ani, să întrețină relații sexuale, prin exercitarea de violențe și prin amenințarea cu astfel de acte.
Tribunalul a constatat că din materialul probator administrat în cursul urmării penale se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii privative de libertate, respectiv, rezultă indicii temeinice, respectiv presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea pentru care este cercetat, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică, generat de rezonanța socială negativă a faptului că persoane care au comis fapte de o violență sporită sunt cercetate în stare de libertate.
În privința pericolului concret pentru ordinea publică, Tribunalul a apreciat că acesta este redat de gravitatea deosebită a faptei, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de împrejurarea că inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru comiterea unor infracțiuni de tentativă de viol și perversiuni sexuale asupra unei minore de 10 ani.
În consecință, reținând că sunt întrunite cerințele prev. de art. 300/1 Pr. art. 143 și 148 lit. f) pr.pen. Tribunalul a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri penale a formulat recurs, în termenul legal, nemotivat în scris inculpatul.
În susținerea orală a motivelor de recurs inculpatul, personal și prin apărătorul ales a solicitat să fie judecat în stare de libertate, întrucât este nevinovat și a solicitat efectuarea unui control medico-legal și dorește să fie judecat în stare de libertate pentru a putea să-și întrețină familia.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul inculpat, dar și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385 ind. 6 al. 3.pr.pen. cu referire la disp. art. 300/1, 143 și 148 lit. f) Cod pr.p., Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Prin rechizitoriul nr. 619/P/2009 din 14.09.2009, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, a dispus trimiterea în judecată a recurentului inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal, infracțiuni prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal și art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea disp. art. 37 lit. b) Cod penal și art. 33 lit. a) Cod penal, reținându-se că în noaptea de 22/23.04.2009, la locuința sa, aflată în Ocna M, jud. A, a constrâns-o pe partea vătămată, în vârstă de 14 ani, să întrețină relații sexuale, prin exercitarea de violențe și prin amenințarea cu astfel de acte.
Măsura arestării preventive a fost dispusă prin baza Încheierii penale nr. 30/2009 a Tribunalului Alba, apreciindu-se că sunt întrunite cerințele art. 143 și 148 lit. f) Cod proc. penală, fapta fiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La termenul de judecată din 14.09.2009 instanța de fond a procedat, din oficiu, în temeiul art. 300/1 din Codul d e procedură penală la verificarea, în cameră de consiliu, a legalității și temeiniciei arestării preventive a recurentului inculpat, dispunând, în baza acestui text de lege, precum și în baza disp. art. 160 alin. 2 Cod procedură penală menținerea detenției provizorie a recurentului inculpat. Această încheiere penală este supusă actualului control de legalitate urmare a declarării recursului de către inculpat.
În mod corect Tribunalul a constatat întrunirea cerințelor stipulate de art. 300/1 Cod pr.p. rap. la art. 143 și 148 lit. f) Cod. pr.pen. care justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul recurent.
Existența indiciilor temeinice, în accepțiunea art. 68 ind. 1.pr.pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă a comiterii faptei de către inculpat a fost just evidențiată.
Toate probele administrate până în prezent confirmă acuzațiile aduse inculpatului, fiind deosebit de relevante declarațiile martorilor care au auzit țipetele părții vătămate, precum și cele ale fratelui inculpatului, care a arătat că a văzut o persoană la domiciliul inculpatului, ascunsă sub o pătură, fără a putea indica alte detalii, deoarece inculpatul i-a interzis accesul în locuință.
Aceste depoziții se coroborează cu raportul de constatare medico-legală, existent la dosar, din care rezultă cu certitudine agresarea victimei, cu consecința cauzării unor leziuni.
Criticile referitoare la inexistența vinovăției recurentului inculpat cu privire la fapta reținută în sarcina sa nu pot forma obiectul prezentei cauze, ele urmând a fi analizate de judecătorul de fond pe baza materialului probator administrat în cauză, el fiind singurul îndrituit în procedura judecății în primă instanță să se pronunțe cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce.
Un alt motiv de casare se referă la împrejurarea că au dispărut temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, neexistând probe certe că lăsarea în libertate a recurentului inculpat prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Convenția (europeană) a drepturilor omului (denumită în continuare CEDO) și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Aspectele reținute de către instanța de fond în încheierea de ședință pronunțată, cum că în actualul stadiu procesual inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică și că subzistă în continuare temeiurile care au determinat arestarea inițială și care impun în continuare privarea de libertate, sunt însușite de către Curtea de apel, deoarece ele au fundamentare faptică în probatoriul cauzei și corespund dispozițiilor legale în materia menținerii stării de arest preventiv a inculpatului.
Curtea de apel reține că infracțiunea pentru care recurentul inculpat a fost trimis în judecată prezintă o gravitate deosebită de mare, fapta de care este acuzat având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate.
Curtea are a aminti că în actualul stadiu procesual judecătorul este chemat doar să stabilească dacă există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penal, dacă este incident vreunul dintre cazurile de arestare (art. 148 Cod proc. penală ) și dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive ( art. 300/1, 160 Cod pr. penală ).
Curtea de apel nu poate să-și însușească susținerile recurentului inculpat că lăsarea inculpatului în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, raportat la actele dosarului, din analiza cărora rezultă că în cauză continuă să fie întrunite exigențele cazului prev. de art.148 lit.f) Cod procedură penală.
Pericolul concret pentru ordinea publică poate fi dedus în lipsa unor criterii legale exprese, fie dintr-un pericol social concret deosebit de ridicat al faptei, fie din circumstanțele personale ale inculpatului.
Astfel, raportat la natura infracțiunii imputate inculpatului, modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că s-a comis fapta - asupra unei minore de 14 ani, prin ademenirea acesteia în locuința sa, reținerea acestei împotriva voinței ei, amenințarea și agresarea acesteia, precum și întreținerea forțată a raporturilor sexuale, conduita anterioară a inculpatului, condamnat definitiv pentru fapte similare și intenția declarată a acestuia de a viola și alte minore, constituie elemente ce duc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Este adevărat, că într-o practică constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu se justifică privarea de libertate a unei persoane doar pe baza prezumției dată de gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul și pe baza unui pericol ipotetic de a se sustrage urmăririi penale sau de a săvârși o altă infracțiune. Însă, tot la fel de adevărat este că aceeași curte a decis în mod constant că dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție, față de regula respectării libertății individuale fixată de Convenție,menținerea în detenție a unui acuzat este legitimă (,26 ianuarie 1993, c/, 13 iulie 1996, der Tang c/, 6 noiembrie 2003, Pantano c/ Italie), așa cum este cazul în speță.
Analizând măsura arestării preventive a inculpatului și din perspectiva dispozițiilor art. 5 paragraf 1 lit. c) din Convenție, Curtea de Apel constată că sunt îndeplinite exigențele acestui text de lege arestarea inculpatului până la acest moment procedural fiind legitimă.
În acest context, prin raportare și la scopul măsurilor preventive prevăzut de art. 136.pr.pen. Curtea constată că o măsură preventivă mai puțin restrictivă ar fi insuficientă, existând pericolul repetării faptelor.
Totodată, Curtea mai reține că circumstanțele personale invocate de inculpat în apărare, cum ar fi starea de sănătate și situația familială, nu reprezintă motive suficiente pentru a determina lăsarea lui în libertate, necesitatea protejării unui interes de ordin public general al societății primând celui personal al inculpatului.
Pentru toate considerentele expuse, reținând că Tribunalul a adoptat o soluție legală și temeinică, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b) pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului, iar în baza art. 192 al. 2.pr.pen. va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva Încheierii penale din 14.09.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Penală în dosar nr-.
Obligă pe numitul recurent la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare în recurs către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored../2 ex/18.09.2009
Jud. fond:
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda