Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1317/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (2133/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1317
Ședința publică de la 14 septembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Cioată
JUDECĂTOR 2: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 3: Lucia Rog
GREFIER - - -
*********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații, și împotriva încheierii de ședință din 27 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurenții inculpați în stare de arest:, asistat de apărător ales, avocat, în baza împuterniciri avocațiale nr.-, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, asistat de apărător ales, avocat în baza împuterniciri avocațiale nr.- emisă de Baroul București - Cabinet Individual și, asistat de apărător ales, avocat, în baza împuterniciri avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul recurentului inculpatarată că recursul vizează încheierea de ședință din 27 august 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului. Solicită a se observa că perioada mare de timp de când acesta este încarcerat și de când tribunalul a fost sesizat cu fondul cauzei, dar cercetarea judecătorească nu a început din cauza unei lipse de procedură repetată. Mai mult decât atât, rațiunea pentru care instanța de fond menține starea de arest a inculpatului - se regăsește în toate încheierile, respectiv că lăsarea în libertate ar reprezenta un real pericol pentru ordinea publică și că ar putea influența martori și părți din cauză.
În continuarea pledoariei, susține că apărarea a învestit instanța fondului cu o cerere e liberare provizorie pe cauțiune. Prima cerere - ce a avut drept cuantum al cauțiunii suma de 80 milioane lei - a fost respinsă, iar pentru cea de-a doua cerere - suma depusă a fost de 200 milioane lei, reprezentând o garanție mult mai mare în ceea ce privește statul și societatea.
Solicită a se constata că încheierea prin care Tribunalul București menține starea de arest este nelegală și netemeinică, cu atât mai mult cu cât rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București este din anul 2008, iar urmărirea penală a început în anul 2007. Astfel, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. b Cod procedură penală solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive, cu punerea în libertate a inculpatului. Dacă nu va fi primit acest punct de vedere, solicită admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune, astfel cum a fost susținută în fața instanței de fond.
Apărătorul recurentului inculpatsolicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 27 august 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală și pe fond, judecarea inculpatului în stare de libertate, avându-se în vedere că s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Astfel, arată că pentru clientul său s-a emis un mandat de arestare și pentru infracțiunea de tâlhărie - parte vătămată -, faptă descrisă la punctul 6 din Rechizitoriu și pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală. Chiar dacă s-ar analiza probele sau indiciile ce s-au avut în vedere, se va observa că nici celelalte infracțiuni reținute în sarcina recurentului. În acest sens face trimitere la infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor - pentru care clientul său a fost trimis în judecată fără a exista însă vreo armă sau o muniție, vreo expertiză care să demonstreze că a fost în posesia vreunui instrument ce are aptitudinea unei arme de foc, avându-se în vedere doar declarațiile unui martor care a arătat că a auzit un foc de armă. Deși se susține că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, nu s-a adus nici o dovadă în acest sens. Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit si are doi copii minori în întreținere, astfel că nu rezultă de unde ar rezulta că lăsarea în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
S-a dispus arestarea preventivă și pentru că s-a sustras urmăririi penale - fapt nereal - față de împrejurarea că acesta nu a fost niciodată citat în comuna, județul C, fiind citat la cu totul alte adrese.
Față de cele arătate mai sus și pentru egalitate de tratament cu inculpații aflați în stare de libertate solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și judecarea recurentului în stare de libertate.
În subsidiar, dacă se va trece peste această apărare, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Apărătorul recurentului inculpatsolicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 27 august 2009 - prin care Tribunalul Bucureștia dispus menținerea stării de arest preventiv.
Susține că în actul de sesizare al instanței apar referiri la situația de fapt cu privire la inculpatul pe care îl apără în trei rânduri, reținând în ceea ce-l privește pe acesta comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și asociere în vederea comiterii de infracțiuni, emițându-se la data de 8 februarie 2008 mandat de arestare preventivă, considerându-se că fapta comisă de minor este foarte gravă. Mai mult, a fost prelungită și apoi menținută starea de arest preventiv din considerente care nu țin de fapta comisă de către inculpat - faptă banală, de lovire. În fața instanței de fond, până la acest moment nu s-a reușit audierea inculpatului și s-au dat foarte multe termene, procedura nefiind îndeplinită.
Apreciază că în speță procurorul care a întocmit rechizitoriul exagerat în ceea ce privește fapta comisă de minor, iar în aceiași manieră procedează și judecătorul fondului, care - nestudiind dosarul, nu a observat în ce constă fapta clientului său și de luni de zile nu îl poate audia pe acesta având în vedere că la fiecare termen se constată lipsă de procedură.
În continuarea pledoariei solicită a fi avută în vedere și atitudinea recurentului, care a fost sincer, recunoscând fapta comisă, nu cea reținută procuror.
De asemenea, mai arată că după ce mandatul de arestare preventivă a fost emis pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie procurorul, a susținut că nu a comis această infracțiune și a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
În încheiere mai susține că inculpatul - minor la data comiterii infracțiunii - este arestat din 8 februarie 2008 și apreciază că a fost depășit termenul rezonabil despre care se face vorbire atât în practica instanțelor din România, cât și în practica Curții de la Strasbourg. În aprecierea termenului rezonabil se analizează comportamentul autorităților naționale și comportamentul inculpaților, dar în cauza de față nu se poate discuta de un comportament negativ din partea inculpaților, care ar fi generat o amânare a dosarului de la data sesizării instanței cu rechizitoriu și până în prezent.
Conchizând, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea în libertate a inculpatului pe care îl apără.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, arată că instanța de fond a cenzurat criticile apărătorilor, astfel cum ele au fost susținute și în fața instanței de recurs.
Sub aspectul incidenței art. 143 Cod procedură penală instanța a cenzurat în mod amplu probatoriul ce permite la acest moment prelungirea stării de arest preventiv, descrierea acestor probe aflându-se la filele 11-12 ale încheierii recurate. De asemenea, instanța a cenzurat cele două condiții prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală - pe care la acest moment l-a reținut ca fiind singurul temei al menținerii stării de arest preventiv.
În continuare apreciază că nu au intervenit schimbările la care a făcut trimitere apărarea și situațiile care au fost punctate-respectiv situații față de care parchetul a adoptat soluții de netrimitere în judecată-permit în continuare menținerea stării de arest preventiv față de celelalte infracțiuni pentru care s-au emis mandatele de arestare și pentru care starea de arest a fost menținută și până la acest moment. Este vorba de o multitudine de infracțiuni și chiar dacă o parte dintre ele nu ar reprezenta un grad de pericol social care să justifice luarea unei asemenea măsuri,totalitatea lor justifică acest lucru. Infracțiunile nu trebuie privite izolat, ci trebuie cenzurate prin prisma numărului faptelor, al făptuitorilor, consecințele produse prin comiterea lor, amploarea faptelor săvârșite. Sub acest aspect apreciază îndeplinită cea de-a doua cerință a art. 148 lit. f Cod procedură penală, neexistând modificări majore în privința acestor inculpați în cursul cercetării judecătorești.
Modalitatea succintă în care e prezentată situația de fapt în cazul unor inculpați sau alte aspecte cu privire la care apărarea a făcut referire - pot fi puse în discuție odată cu regularitatea actului de sesizare a instanței și nu constituie un motiv de cenzură pentru instanța de recurs.
S-a mai invocat și împrejurarea că s-a depășit termenul rezonabil al arestării preventive dar, instanța de fond a cenzurat și acest aspect indicând - la fila 14 încheierii - o serie de decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului. În raport de complexitatea cauzei - determinată de numărul participanților și al faptelor, de probele ce trebuie administrate - apreciază că la acest moment nu s-a depășit durata rezonabilă a prevenției.
Față de toate cele expuse mai sus și apreciind că și cererea de liberare provizorie pe cauțiune a fost corect respinsă - fiind cenzurată prin prisma art. 160/4 rap. la art. 160/2 alin. 1 și 2 Cod procedură penală -, solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate.
Recurentul inculpatavând ultimul cuvânt, arată că în acea zi a fost cu prietena sa în local si s-a iscat un scandal, dar nu s-a sustras. Mai arată că de mai bine de un an nu i s-a luat nici o declarație și nu are nici o legătură cu ceilalți inculpați din dosar. Solicită admiterea recursului si judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea Curții soluția ce o va pronunța.
Recurentul inculpatarată că este arestat de 11 luni, regretă fapta comisă - respectiv că a adresat injurii părții vătămate - și solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față.
Prinîncheierea de ședință din data de 27.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, a fost respinsă cererea de liberare provizorie pe cauțiune, formulată de inculpatul, ca neîntemeiată și a fost menținută starea de arest a inculpaților, și.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu formulate de inculpații, și.
S-au respins, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulate de inculpații, și.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că cererea îndeplinește toate condițiile prev. de art.160/2 alin. 1.C.P.P. respectiv infracțiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată sunt sancționate cu pedepse diferite, cea mai grea nedepășind astfel condiția legală, respectiv ca pedepsele cu închisoarea sa nu depășească 18 ani. S-a mai arătat că inculpatul nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, saăaltereze sau să distrugă mijloace de probă.
De asemenea s-a mai arătat că nu există date din care să rezulte că, dacă, ar fi pus în libertate ar săvârși o infracțiune sau mai multe fapte prevăzute de legea penală precum și faptul că are cunoștință de obligațiile pe care le poate lua instanța pe timpul liberării provizorii și le va respecta întocmai.
S-a mai învederat că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Analizând acele și lucrările dosarului Tribunalul a constatat că în sarcina în decursul anilor 2006-2008, din investigațiile organelor de poliție cu privire la activitatea infracțională a mai multor persoane printre care și inculpatul, cunoscute cu manifestări violente și implicate în diferite conflicte cu alte persoane cu scopul de a se imune în rândul infractorilor de pe raza Municipiului B, au săvârșit infracțiuni cu impact deosebit asupra liniștii și ordinii publice, punând în pericol siguranța cetățeanului. inculpatului era format în principal din rude apropiate sau prin alianță, cunoscuți pentru violența deosebită cu care săvârșeau infracțiunile, victimele fiind internate în spital, cu leziuni provocate în zone vitale cu obiecte periculoase săbii cuțite, răngi, preferând să inducă o stare de temere prin promovarea unei atitudini de intimidare și răzbunare față de orice persoană care ar fi stat în calea voinței lor.
În drept aceste fapte sunt prev. de art. art. 180 alin 1 Cod penal, art.217 alin 1, art.279 alin 1 Cod penal, art.321 alin. 2 Cod penal, art.323 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal.
In speță, în raport de probatoriile existente la dosarul cauzei, se apreciază că subzistă cerințele prev. de art.143 și 146 și ale art.148 lit.f și C.P.P. impun în continuarea privarea acestuia de libertate, astfel că instanța a respins cererea de liberare provizorie pe cauțiune, formulată de inculpatul, ca neîntemeiată.
Examinând actele și lucrările dosarului, la acest moment procesual Tribunalul a constatat că temeiurile de fapt si de drept care au determinat arestarea inițială a inculpaților continuă să existe și impun în continuare privarea lor de libertate.
Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 C.P.P. existând la dosarul cauzei probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, și anume: declarațiile părții vătămate G, proces verbal și planșa foto întocmite cu ocazia, certificat medico-legal din care rezulta că victima a necesitat pentru vindecare 16-18 zile, declarațiile martorilor lonut, G, precum și procesele verbale și planșele foto întocmite cu ocazia prezentării pentru recunoaștere din care a rezultat că este cel care a înjunghiat și tâlhărit partea vătămata, CD cu imagini video înregistrate de o cameră amplasată în exteriorul magazinului SC Serv SRL din-, Sector 3, B; raportul de expertiza medico-legala privind pe din care a rezultat că i-au fost necesare pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale, partea vătămată prezentând multiple echimoze și excoriații, declarațiile martorilor, din care a rezultat că cele sesizate de partea vătămata sunt reale și că s-a creat o tulburare gravă a liniștii și ordinii publice; procesele-verbale și planșele fotografice întocmite cu ocazia prezentărilor pentru recunoașterea autorilor, declarațiile olografe, declarațiile părților vătămate si martorilor G, G, G, G, ,; procese-verbale de recunoaștere după planșe fotografice declarațiile învinuiților, G si G, proces-verbal de cercetare la fata locului și planșa foto din care a rezultat distrugerile imobilului în care domiciliază, cât și violentele suferite de către G și G, certificate medico- legale ale numitului, raport de expertiză medico-legala privind pe, din care rezultă că pentru vindecare a necesitat un număr de 5-6 zile de îngrijiri medicale, declarații părților vătămate, și lonescu, procese-verbale și planșele fotografice întocmite cu ocazia prezentării pentru recunoaștere din care rezultă că autorii sunt zis, zis si, procesul verbal si planșa foto întocmite cu ocazia cercetării la fata locului, procese verbale de declasificare a interceptărilor convorbirilor telefonice ale inculpaților, declarațiile numiților si VI Kl, procese verbale de declasificarea interceptărilor convorbirilor telefonice, probe ce se coroborează cu celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei și din care rezultă indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt judecați, iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică fiind de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal în ceea ce privește aflarea adevărului, având în vedere totodată natura și modalitatea concretă de săvârșire a faptelor penale.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143. pr.pen, Tribunalul reținut că în cauză există probe directe și indicii temeinice (probe indirecte) în sensul art.681pr. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpați! au săvârșit infracțiunile pentru care au fost cercetați și pentru care s-au emis mandatele de arestare preventivă pe numele acestora.
Probele și indiciile temeinice pot conduce la reținerea unei suspiciuni rezonabile în sensul existenței unor date. informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o fapta prevăzută de legea penală ( în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului încauza Fox, și Hartley Marii Britanii, Hotărârea din 30 august 1990, parag, 31-32)
Analiza temeiurilor de fapt ale arestării preventive de către instanță presupune antamarea de către instanță a faptelor principale (res probandae)sau a probatorii(res probantes)în vederea constatării existenței unei suspiciuni rezonabile în sensul art. 5 parag. 1 lit. c și parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (), cu privire la săvârșirea unei infracțiuni iar nu analiza probelor, a mijloacelor de probă, sau a modalității administrării acestora,
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este închisoarea, fiind astfel satisfăcută condiția prevăzută de art, 136 alin.6 pr.pen.
De asemenea, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit.f C, pr.pen. respectiv pedeapsa prevăzută de lege este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, Aprecierea acestei ultime condiții presupune atât o analiză procedural penală cât și o analiză criminologică.
Tribunalul a avut în vedere analiza ambelor aspecte natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor în privința cărora există bănuiala legitimă că au fost comise de inculpați, care violează regulile și normele referitoare la interesul general existente în societate. Infracțiunile reținute, prin amploarea, intensitatea și formele lor de manifestare perturbă grav desfășurarea relațiilor sociale.
Pericolul concret pentru ordinea publică determinat de judecarea inculpaților în stare de libertate rezultă mai ales din modalitatea concretă de comitere a faptelor și gravitatea infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpați, existând temerea că lăsarea acestora în stare de libertate ar putea duce la reluarea activității infracționale sau ia încercarea de intimidare pârtilor vătămate sau a martorilor din acte care urmează să fie audiați în cauză.
Acțiunile infracționale pentru care inculpații au fost cercetați și trimiși în judecată aduc atingere principiului statului de drept, pe baza căruia este consacrată supremația legii, toți cetățenii fiind egali în fața acesteia, precum și credibilității sistemului judiciar întrucât, realizarea unui sistem judiciar independent, imparțial. credibil și eficient reprezintă o condiție necesară pentru supremația legii și a principiilor statului de drept
Tribunalul a apreciat că infracțiunile pentru care au fost cercetați inculpați și pentru care s-a dispus arestarea preventivă a acestuia, precum și infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea in judecata prin rechizitoriu, pringravitateadeosebită și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive fiind satisfăcute astfel și prevederile art. 5 parag.1 lit. c și parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ().
Totodată, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului corespunde scopului reglementat de dispozițiile art. 136. pr. pen. privarea acestuia de libertate fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penai.
Cu privire la susținerile în sensul că în prezenta cauză până la acest moment nu a început cercetarea judecătorească, instanța constată că prezenta cauza a fost amânată fie pentru lipsă de apărare, fie pentru lipsă de procedură, motive ce nu au pot fi imputate instanței de judecată.
Tribunalul a apreciat că perioada de arestare preventivă a inculpaților nu depășește durata rezonabilă a arestării preventive, prin raportare la dispozițiile art. 5 paragraful 3 din CEDO și ia principiile și criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauzaAustriei,Hotărârea din 28 martie 1990, cauzaLabita Iitaliei,Hotărârea din 6 aprilie 2000, parag. 152 și urm, cauzac Elveției,Hotărârea din 26 ianuarie 1993, parag. 30-40, cauzaContrada cIitaliei,Hotărârea din 24 august 1998, parag. 51-57, cauzaLA. Franței,Hotărârea din 23 septembrie 1998, parag. 94-112).
Temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, astfel că au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații, și și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu parași țara formulate de inculpații, și și în temeiul art, 3002.pr.pen, raportat la art. 160 pr.pen. a menținut starea de arest a inculpaților,., și.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, s-a susținut, în esență, că perioada de timp petrecută în arest preventiv de către inculpați a depășit un caracter rezonabil, că lăsarea în libertate a inculpaților și nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin prisma circumstanțelor personale, respectiv că este pe deplin justificată admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune în cazul inculpatului.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele, conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.300/2 Cod procedură penală rap. la art.160/b alin.3 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului este menținută de instanță, prin încheiere motivată, dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.
În speță, la momentul luării măsurii arestării preventive a inculpaților, și s-a considerat că aceștia se află în situațiile prevăzute de art.148 lit.a,b,c și f Cod procedură penală; cu toate acestea, în încheierea recurată Tribunalul a analizat măsura arestării preventive a celor trei inculpați doar prin prisma dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală. Cum Curtea este sesizată doar cu recursurile declarate de inculpați, în respectarea principiului prevăzut de art.385/8 Cod procedură penală, va avea în vedere, la rândul său, doar aceste din urmă dispoziții legale.
Articolul 148 lit.f Cod procedură penală (analizat deci ca unic temei de menținere a măsurii arestării preventive a celor trei inculpați) condiționează luarea măsurii arestării preventive de întrunirea condițiilor prevăzute de art.143 Cod procedură penală, de un cuantum minim al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea imputată de minim 4 ani închisoare și de existența unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cât privește dispozițiile art.143 Cod procedură penală, Curtea constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.
Este de menționat faptul că nu toate infracțiunile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, astfel încât Curtea, fiind ținută în analiza sa doar de temiul prev. de art.148 litlf Cod procedură penală (astfel cum s-a arătat mai sus) nu se va raporta decât la cele ce îndeplinesc condiția arătată.
Astfel, în sarcina inculpaților și s-a reținut, printre altele, săvârșirea infracțiunilor prev. de art.279 alin.1 Cod penal, art.321 alin.1 Cod penal și art.323 Cod penal, în legătură cu incidentul de la restaurantul "La ". În cauză, probele administrate în faza de urmărire penală conturează cel puțin indicii temeinice (în sensul art.68/1 Cod procedură penală) că inculpații se fac vinovați de comiterea acestor infracțiuni, relevante în acest sens fiind declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor prezenți la incident (persoanele aflate la masa părții vătămate, dar și angajați ai restaurantului), procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice.
În ceea ce îl privește pe inculpatul, acesta a fost trimis în judecată, printre altele, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.192 alin.2 Cod penal, art.321 alin.2 Cod penal și art.323 Cod penal, în legătură cu scandalul din noaptea de 8/9.06.2007, prezentând relevanță, sub aspect probator, declarațiile părților vătămate G, G, declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală, certificatele medico legale, procesele verbale de recunoaștere de pe planșe foto.
Mergând mai departe, Curtea constată că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică. În legătură cu această din urmă condiție, este de menționat că inclusiv în jurisprudența Curții (în special cu referire la unele cauze împotriva Franței, printre care și ), s-a admis că prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita "o tulburare a societății", de natură să justifice o detenție preventivă.
În speță, se reține că inculpații acționau în grupuri numeroase, fiind înarmați cu bâte, săbii, topoare sau alte obiecte contondente, ba chiar și cu arme de foc, transformând unele incidente nesemnificative avute cu părțile vătămate în scandaluri de proporții, în care au fost angrenate, fără voia lor, mai multe persoane (fie că este vorba de clienți restaurantului "La " sau de cetățenii din imobilul în care a avut loc conflictul din data de 8/9.06.2007). Or, modalitățile și împrejurările concrete în care s-au comis faptele (astfel cum au fost expuse mai sus), precum și urmările importante produse relevă nu numai un grad de pericol social concret ridicat al infracțiunilor imputate inculpaților, dar și o periculozitate sporită a acestora, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală.
În aceste condiții, circumstanțele personale favorabile ale inculpaților și la care s-a făcut referire în susținerea recursului (respectiv lipsa antecedentelor penale în cazul ambilor inculpați, vârsta fragedă a inculpatului și respectiv întreținerea a doi copii minori de către inculpatul ) nu pot fi avute în vedere în mod singular, prin ignorarea celorlalte aspecte expuse mai sus, ce justifică susținerea că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Curtea mai reține că inculpații au fost arestați preventiv în baza încheierii din 8 februarie 2008 Tribunalului București secția a II a penală, măsura fiind efectiv pusă în executare în august și respectiv octombrie 2008; prin urmare, perioada petrecută de recurenții inculpați în arest preventiv este de circa 1 an. Analizând dacă, în concret, această durată mai are sau nu un caracter rezonabil, Curtea va da un răspuns negativ, având în vedere criteriile conturate în jurisprudența internă, dar și a Curții, respectiv complexitatea cauzei (fiind trimiși în judecată nu mai puțin de 20 de inculpați, pentru săvârșirea a numeroase infracțiuni), dar și comportamentul părților. În acest sens, s-a ținut seama de împrejurarea că s-a amânat judecarea cauzei la cel puțin șase termene pe considerentul (nu neapărat singular) al lipsei de apărare invocate de inculpați.Totuși, Curtea atrage atenția asupra faptului că judecarea cauzelor în care se află inculpați în stare de arest preventiv trebuie să se facă cu celeritate de către instanțe, care au obligația de a depune diligențe sporite în acest sens.
Ca atare, cum temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii arestării preventive a inculpaților recurenți nu au încetat și nu s-au schimbat, ci se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora, pentru o mai bună desfășurarea a procesului penal (în acord cu dispozițiile art.136 alin.1 Cod procedură penală), în mod corect Tribunalul a dispus menținerea acestei măsuri, cu consecința respingerii cererilor inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea și respectiv țara.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și, soluție în raport de care îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
Cât privește recursul declarat de inculpatul, acesta urmează a fi admis, însă doar cu referire la cererea de liberare provizorie formulată de acesta.
Astfel, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 și art. 1601.proc.pen. în tot cursul procesului penal inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, acestea putându-se acorda, conform art. 1602alin. 1 și 2.proc.pen. în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și a celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, dar nu în situația în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că aceasta va încerca zădărnicirea aflării adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, sau prin alte asemenea fapte.
Pe de altă parte, îndeplinirea condițiilor prev. de art. 1602alin. 1 și 2.proc.pen. nu conduce în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie, instanța urmând a aprecia în ce măsură scopul arestării preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Din analiza încheierii recurate Curtea constată că prima instanță nu a procedat la o examinare a cererii formulată de către inculpat din perspectiva dispozițiilor art. 1602alin. 1 și 2.proc.pen. și ale art. 136 alin.2 proc. pen. ci s-a limitat a menționa că "subzistă cerințele prev. de art.143, 146 și 148 lit.f Cod procedură penală, care impun în continuare privarea acestuia de libertate". Or, așa cum s-a subliniat constant în practica judiciară, liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiuneimplică o menținere a temeiurilor care au justificat luarea măsurii arestării preventive, întrucât schimbarea sau încetarea acestora atrage incidența altor instituții, respectiv înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive. Pe de altă parte, liberarea provizorie nu este o măsură preventivă, ci o alternativă oferită de legiuitor arestării preventive, pentru situația în care, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, se constată că scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie.
Ca atare, Curtea reține că soluția de respingere a cererii formulată de inculpat nu este rezultatul cenzurării acesteia prin prisma dispozițiilor art. 139 alin.1 Cod procedură penală, împrejurare ce echivalează cu nepronunțarea asupra cererii de liberare provizorie, astfel că, în baza art. 38515pct. 2 lit. c rap. la art. 3859pct. 10 Cod procedură penală, va admite recursul inculpatului, va casa în parte, încheierea recurată, numai în ceea ce-l privește pe acest inculpat și va trimite cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de acest inculpat, spre rejudecare, la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 27.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția
a II-a penală în dosarul nr-.
Casează în parte încheierea recurată și trimite cauza la prima instanță pentru rejudecarea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și.
Obligă recurenții inculpați și la plata a câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex.
Președinte:Andreea CioatăJudecători:Andreea Cioată, Silvia Cerbu, Lucia Rog
