Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 147/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

- SECȚIA I PENALĂ -

DOSAR NR-

(148/2010)

DECIZIA PENALĂ NR. 147

Ședința publică de la 26 ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Ciobanu

JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu

JUDECĂTOR 3: Raluca Moroșanu

GREFIER - - -

*********

Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva încheierii de ședință din 7 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurenta inculpată în stare de arest și asistată de apărător din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, recurenta inculpată fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.

Apărătorul recurentei inculpateavând cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpate în stare de libertate. Consideră că nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri.

În continuare mai arată că inculpata a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere și regret a faptei comise, are un copil minor în întreținere și nu este cunoscută cu antecedente penale. Apreciază că lăsarea recurentei în stare de libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu există temerea că aceasta va influența bunul mers al judecății, urmând a se prezenta ori de câte ori va fi solicitat.

Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, solicită menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică și apreciază că în mod corect instanța de fond a menținut măsura arestării preventive având in vedere gravitatea faptei comise - trafic de droguri de mare risc - și modul în care a acționat inculpata. Față de cele arătate mai sus, consideră că lăsarea în libertate a recurentei prezintă pericol concret pentru ordinea publică și solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.

Recurenta inculpatăavând ultimul cuvânt, lasă la aprecierea Curții soluția ce o va pronunța.

CURTEA

Prin încheierea de ședință din data de 07.01.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în baza art. 300 ind.2 rap.C.P.P. la art. 160 ind.b s C.P.P.-a menținut starea de arest a inculpatei.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că, prin rechizitoriul nr. 2584/D/P/2009 al Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, a fost trimisă în judecată inculpata, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 și art. 4 alin.1 și 2 din Legea 143/2000, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal

În fapt, s-a reținut că la data de 23.11.2009 inculpata a vândut martorului cu suma de 200 lei 4 doze conținând 0,54 grame de heroină și a deținut pentru vânzare și consum 7 doze conținând 1,07 grame heroină.

Inculpata a fost arestată preventiv în baza mandatului de arestare preventivă din 24.11.2009 emis de Tribunalul București Secția a II-a Penală, reținându-se a fi întrunite condițiile art. 143, art.148, lit. f Cod proc. pen. și art.149/1 Cod. proc.pen.

Tribunalul constatat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor art. 1491.C.P.P. și cu îndeplinirea cerințelor prev. de art. 143 rap. la art. 681.C.P.P. în sensul că există probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit faptele pentru care este cercetată, relevante în acest sens fiind probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală - procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de percheziție corporală, declarațiile martorilor, raportul de constatare tehnico-științifică, declarațiile inculpatei.

Tribunalul a reținut că și la acest moment procesual subzistă temeiurile prev. de art. 148 lit. f C.P.P. avute în vedere la data emiterii mandatului de arestare preventivă, fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege.

În ce privește pericolul social concret pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta inculpata, dacă ar fi lăsată în libertate, instanța a avut în vedere gravitatea pericolului social generic al infracțiunilor reținute în sarcina sa, natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetată, limitele de pedeapsă stabilite de legea specială.

Având în vedere cele de mai sus, instanța a considerat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și impun privarea în continuare de libertate a inculpatei, în vederea bunei desfășurări a procesului penal, potrivit art. 136.

C.P.P.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, cu motivarea că nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri.

Inculpata arată că a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere și regret a faptei comise, are un copil minor în întreținere și nu este cunoscută cu antecedente penale, iar lăsarea sa în stare de libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu există temerea că aceasta va influența bunul mers al judecății, urmând a se prezenta ori de câte ori va fi solicitată.

Examinând hotărârea recurată, conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul declarat de inculpată nu este fondat.

Inculpata este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 și art. 4 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal

În fapt, s-a reținut că la data de 23.11.2009 inculpata a vândut martorului cu suma de 200 lei, 4 doze conținând 0,54 grame de heroină și a deținut pentru vânzare și consum 7 doze conținând 1,07 grame heroină, găsite la percheziția domiciliară. De asemenea, inculpata este cercetată și pentru că la data de 9.09.2009 a fost depistată având asupra sa 24 de doze de heroină, despre care a afirmat că le deține în vederea consumului propriu.

Probele administrate în cursul urmăririi penale conduc la concluzia că sunt îndeplinite condițiile art.143 raportat la art.68/1 Cod procedură penală.

Referitor la inculpata indiciile și probele constau în: declarația inculpatei de recunoaștere a faptelor, procesele verbale de supraveghere operativă, procesele verbale de constatare a infracțiunii flagrante, concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică, procesul verbal de percheziție, declarațiile martorilor, mijloace de probă din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata ar fi comis faptele pentru care este cercetată.

De altfel, inculpata nu a contestat existența indiciilor temeinice că ar fi comis infracțiunile reținute în sarcina sa, ci a invocat neîndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 148 lit.f

C.P.P.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor prev. de art. 148 lit.f C.P.P. Curtea constată că inculpata este cercetată pentru infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea acesteia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În speță se constată că inculpata este cercetată pentru infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitatea de săvârșire, în mod repetat.

În condițiile în care inculpata este consumatoare de droguri iar deținerea dozelor de heroină a avut loc nu numai în scopul consumului ci și în scopul comercializării, în mod repetat, aspect necontestat de inculpată, există temerea că aceasta ar relua activitatea infracțională, în situația în care s-ar dispune punerea sa în libertate.

Datele personale ale inculpatei - fără antecedente penale, cu doi copii minori în întreținere, pot fi avute în vedere de instanța de fond în procesul de individualizare a pedepsei și în măsura în care se va pronunța o soluție de condamnare.

Curtea constată că temeiurile care au stat la baza arestării preventive se mențin, iar probele administrate până în prezent, în cursul urmăririi penale, nu au relevat elemente noi, care să conducă la o soluție de punere în libertate a inculpatei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515pct.1 lit.b C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva încheierii de ședință din data de 7.01.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală.

În temeiul art. 192 al.2 va C.P.P. obliga pe recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 38515pct.1 lit.b respinge C.P.P. ca nefondat recursul formulat de inculpata împotriva încheierii de ședință din data de 07.01.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul penal nr-.

În temeiul art. 192 alin.2 obligă C.P.P. pe recurenta inculpată la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. RM

3.02.2010//3 ex.

Trib.. Secția a IP enală

Jud.

Președinte:Corina Ciobanu
Judecători:Corina Ciobanu, Mariana Constantinescu, Raluca Moroșanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 147/2010. Curtea de Apel Bucuresti