Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1493/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2436/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1493
Ședința publică de la 22 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lavinia Lefterache
JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Dumitrița Piciarcă
GREFIER: - -
* * * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
* * * * * * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursurile declarate de către inculpații și împotriva încheierii de ședință din data de 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a-II-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați și, în stare de arest și asistați de apărător ales - dl. avocat cu împuternicirea avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al inculpaților, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii și, pe fond, judecarea în stare de libertate a celor doi inculpați, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În susținerea motivelor de recurs, solicită a se avea în vedere că inculpații se află în stare de arest din 2006, astfel că rezonanța negativă a faptei s-a diminuat, pe parcursul procesului penal inculpații au dat dovadă de sinceritate și nu în scopul obținerii unui tratament sancționator mai blând, ci pentru aflarea adevărului, mai mult, sunt arestați în calitate de complici la săvârșirea infracțiunilor, iar autorii faptelor fiind cercetați în stare de libertate, pentru egalitate de tratament, apreciază că se impune ca și inculpații să fie cercetați în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați, ca nefondate, și menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică. Arată că în mod corect s-a dispus menținerea stării de arest față de cei doi inculpați, întrucât lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din natura și gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați, acestea prezentând un grad ridicat de pericol social, dar și din împrejurarea că există temerea justificată că, odată puși în libertate, aceștia își vor relua activitatea infracțională.
Având cuvântul, recurentul inculpat solicită să fie cercetat în stare de libertate întrucât este student și dorește să-și continue studiile, avea un loc de muncă până la momentul arestării, nu este cunoscut cu antecedente penale, iar, pentru egalitate de tratament, se impune a nu se mai menține starea de arest.
Având cuvântul, recurentul inculpat arată că pentru aceeași faptă a judecat în Italia și expulzat, iar la acest moment nu se mai impune să fie judecat în stare de arest. Solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 06.10.2009 a Tribunalului București, Secția a II a penală, constată:
Prin încheierea de ședință din 06.10.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București, Secția a II a penală, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a menținut starea de arest a inculpaților și.
A respins - ca nefondate - cererile de revocare /înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi țara, formulate de inculpații și.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.396/D/P/2007 din data de 18.03.2009. înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr. 10978/3.2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Structura Centrală, a dispus, printre alții, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților și după cum urmează:
-, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 al. 1 rap. la ait. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr.39/2003, art.26 Cp raportat la art. 24 al. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp. art. 26 Cp. raportat la art. 27 pct. 1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp. toate cu aplic. 33 lit. a Cp.
-, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 al. 1 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr.39/2003, art. 9 al. 2 Lg 39/2003, art. 26 Cp. raportat la art. 24 al. 1 și 2 din Legea nr. 365 2002 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp. art. 26 Cp. raportat la art. 27 pct. 1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp. toate cu aplic. 33 lit. a Cp.
Prin încheierea de ședință din 27.06.2006 a Tribunalului București - Secția a Il-a Penală emisă în dosarul nr-, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143.C.P.P. și de art. 148 lit.f în C.P.P. sensul că în cauză din actele de cercetare efectuate rezultă existența unor indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunea pentru care au fost cercetați, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare și există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Totodată s-a apreciat că măsura arestării preventive a inculpaților se justifică și din perspectiva îndeplinirii scopului acestei măsuri preventive, așa cum este prevăzut în art. 136. pr. pen. în sensul asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Potrivit art. 3002.pr.pen în cazurile în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice periodic în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive în vederea respectării drepturilor prevăzute de art. 5 parag.4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale () care prevede că: "Orice persoana lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa, dacă deținerea este ilegală.
Potrivit art.160bpr.pen în cursul judecații, instanța verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaților susmenționați nu s-au schimbat (148 lit. f si art 143.p Cod Penal) si justifică în continuare privarea de libertate a acestora, pentru următoarele considerente:
Astfel, deși în legislația romană nu există o reglementare de principiu a cazurilor în care o persoană poate fi privată de libertate, legea fundamentală statuează în concret în art. 53 ca "exercițiul unor drepturi și libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, printre altele și pentru apărarea ordinii sau a moralei publice" în mod nediscirminatoriu și fără a aduce atingere dreptului și libertăților.
În cauză, inculpații au fost arestați în baza art. 148 lit. f Cpp.
Instanța de fond motivează că nu poate fi pus semnul egalității între pericolul social al faptei și persoanele inculpaților care în speță sunt necunoscuți cu antecedente penale însă nu este de neglijat că pericolul social al faptei trebuie raportat și la persoanele acestora și numai puțin important la natura faptelor deduse judecății. În acest context, încadrarea juridică deosebit de complexă cu care a fost sesizată instanța cuprinde printre altele și art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003 care în contextul social economic actual tinde să devină un real fenomen social.
De asemenea - motivează instanța de fond - trebuie amintit că și jurisprudenta CEDO admite, în anumite condiții, privarea de libertate a unei persoane dacă măsura a fost dispusă pentru aducerea sa în fața autorității competente pentru motive verosimile, temeinice, cerințe ce categoric sunt întrunite în cauză. Nu trebuie omisa și buna desfășurare a cercetării judecătorești care de asemenea se regăsește în aceeași jurisprudență.
În raport cu aceste considerente, concluzia judecătorului cauzei a fost aceea că, în speță nu sunt incidente nici disp. art. 139 al. 1 și 2 Cpp, la acest moment, practic, nu s-au schimbat sau numai există temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive.
Pe cale de consecință, au fost respinse - ca nefondate - cererile de revocare înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulate de inculpați.
Împotriva încheierii din 06.10.2009 pronunțată în dosarul nr - al Tribunalului București au declarat recurs în termenul prevăzut de lege inculpații criticând-o pe considerente de netemeinicie, deoarece instanța, în mod greșit, a reținut existența pericolului decurgând din lăsarea lor în libertate, în raport de contribuția efectivă la comiterea faptelor.
Analizând hotărârea recurată, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea, în baza art.38515, pct.1, lit.b Cod procedură penală, va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente.
În recursul declarat de inculpați, Curtea urmează să verifice dacă există probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (art.143 C.P.P.), respectiv scopul măsurii preventive, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoanele în cauză (art.136 C.P.P.).
Se impun a fi verificate, față de fiecare persoană pentru care s-a solicitat dispunerea măsurii preventive, existența probelor conform cărora lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică și verificarea aspectelor privind pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele săvârșite(dacă este îndeplinită cerința art.148 lit.f p Cod Penal ca pedeapsa să fie închisoarea mai mare de 4 ani).
În ceea ce privește existența indiciilor temeinice, privind săvârșirea infracțiunilor, articolul 5, litera c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau că autorul acesteia va fugi după comiterea faptei.
Noțiunea de motive verosimile a fost interpretată de C, în sensul existenței unor date, informații, care să convingă un observator obiectiv să este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea ce face obiectul cercetării.
Referitor la existența acestor motive verosimile, Curtea constată că există temeiuri care să determine luarea măsurii arestării preventive, astfel cum corect a apreciat instanța de fond.
Materialul probator administrat, până în acest moment, conduce la concluzia că sunt îndeplinite condițiile art.143 raportat la art.681Cod procedură penală.
În prezenta cauză, existența motivelor plauzibile de a crede că inculpații au săvârșit o infracțiune, respectiv că, o dată lăsați în libertate ar putea influența bunul mers al cercetării judecătorești rezulta din natura faptelor comise și caracterul repetat al acestora.
, alături de, prefigurând obținerea unor beneficii materiale substanțiale din comiterea de infracțiuni, a participat la constituirea unui grup infracțional organizat, sens în care împreună cu aceștia a pus în comun bani, mijloace materiale, iar ulterior, în realizarea scopului și în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, a participat efectiv comiterea de către, A, sub conducerea lui, a infracțiunilor de punere în circulație a instrumentelor de plată electronică falsificate, efectuare de operațiuni frauduloase cu instrumente de plată electronică, în zilele de 23 și 24 februarie 2006, când de la bancomate de pe raza județului C cu utilizarea clonelor unor instrumente de plată electronică (cărți de credit) emise de bănci din Italia a fost retrasă suma de 600 milioane lei.
În ceea ce privește legalitatea reținerii, Curtea subliniază faptul că, cerința existenței unui fundament continuu al fiecărei privări de libertate se întinde pe toată durata detenției. O privare de libertate în afara reținerii, arestării preventive, executării unei pedepse se situează în afara cadrului legal.
Inviolabilitatea libertății individuale fiind consacrată în art.23 din Constituție, o măsură de restrângere sau de privare de libertate reprezintă o excepție reglementată de lege, astfel încât să se evite abuzurile și erorile și să fie garantate drepturile celui împotriva căruia este dispusă măsura, de a se apăra împotriva învinuirii ce i se aduce.
Măsura arestării preventive a fost dispusă, față de recurenții și, prin mandatele nr 315 și 316 din 27 iunie 2006, fiind verificată periodic de instanța de fond. Încheierile anterioare au fost cenzurate de Curtea de Apel, iar recursurile au fost respinse.
Existența probelor sau indiciilor temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta, reprezintă alte condiții îndeplinite în cauză.
În analiza primei condiții, în mod corect instanța de fond a examinat elementele de fapt care provin din mijloacele de probă prevăzute de lege cât și din elemente de fapt.
Probele administrate până în prezent conduc la concluzia că există indicii privind săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație a unor instrumente electronice de plată falsificate, efectuarea unor operațiuni frauduloase cu instrumente de plată electronică.
Infracțiunile pentru care este formulată învinuirea sunt infracțiuni grave pentru care legea prevede închisoarea mai mare de patru ani, astfel încât și această condiție este îndeplinită.
Necesitatea privării de libertate în cursul urmăririi penale sau judecății determinată de scopul măsurilor preventive (asigurarea unei desfășurări a procesului penal).
În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică decurgând din lăsarea în libertatea inculpaților, Curtea constată că acesta decurge din natura faptelor descrise mai sus, din numărul mare al faptelor comise și perioada de timp, modul în care inculpații au acționat, prejudiciul produs, de 600 milioane lei.
La luarea măsurilor preventive instanța de fond a motivat în mod corect existența scopului măsurii preventive.
Tribunalul a reținut în cauză, în mod corect, existența temeiurilor prevăzute de art.136 alin.6 Cod procedură penală și de art.148 Cod procedură penală.
Analizând condiția negativă, tribunalul a constatat că există la acest moment procesual date care justifică temerea că este necesară starea de arest pentru a împiedica inculpații să săvârșească alte infracțiuni (natura faptelor comise, prejudiciul creat).
În aceste condiții, împrejurarea că nu există temeiuri care să impună luarea măsurii preventive, neexistând probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, nu poate fi susținută.
Reținând că infracțiunile pentru care sunt cercetați sunt infracțiuni grave și că există indicii privind săvârșirea acestora de către inculpați, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
În ceea ce privește cererile de înlocuire a măsuri arestării preventive, formulate de inculpați, având în vedere și dispozițiile art.136 alin.1 și 8 Cod procedură penală, respectiv buna desfășurare a procesului penal (aflat abia la început, din cadrul căruia lipsesc mai multe persoane despre care se poate presupune rezonabil că au acționat împreună cu inculpații și ar putea fi reluată astfel legătura dintre aceștia), precum și scopul măsurii ce urmează a fi luată (preîntâmpinarea pericolului concret de care s-a făcut deja vorbire), gradul de pericol social al infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații, de vârsta și circumstanțele personale ale acestora (criterii cu caracter complementar față de primele), tribunalul a apreciat în mod corect că măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea nu este suficientă, singura în măsură să prevină săvârșirea de noi infracțiuni fiind arestarea preventivă a inculpaților.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursurile declarate de inculpați ca fiind nefondate și, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de recurenții-inculpați și împotriva încheierii de ședință din data de 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală (dosar nr-).
Obligă pe recurenți la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
a
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--II.
Președinte:Lavinia LefteracheJudecători:Lavinia Lefterache, Mariana Constantinescu, Dumitrița Piciarcă
