Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 157/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 157
Ședința publică din data de 19 februarie 2010
PREȘEDINTE: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 2: Elena Zăinescu
JUDECĂTOR 3: Ioana Nonea
Grefier: - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 13.10.1979, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 15 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care în baza art.300/2 rap. la art.160/b alin.3 pr.penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului luată în baza mandatului de arestare preventivă nr.24/U/2008 emis de Tribunalul Dâmbovița la data de 03.10.2008
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat în stare de deținere, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului D, împuternicire avocațială nr.603/18 februarie 2010.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorului să ia legătura cu recurentul-inculpat.
Avocat, depune la dosar motivele de recurs, și declară că nu are excepții de invocat și nici cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu are excepții de invocat și nici cereri de formulat.
Curtea, ia act de susținerile părților, în sensul că nu sunt are excepții de invocat și nici cereri de formulat, în baza art.385/13 pr.penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat, a criticat încheierea pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la data de 15.02.2010 susținând că aceasta are o motivație fără temei legal, întrucât este motivată pe temeinicia inculpării și datorită fondării ei pe calificarea infracțiunii.
A precizat că acest mod de a raționa obturează dreptul la apărare întrucât, nu este de admis într-o judecată, să se prejudece în sensul că, probele administrate la instanță confirmă concluziile rechizitoriului. Încadrarea juridică, în cazul de față, inhibă pe judecător în aprecierea temeiniciei menținerii măsurii arestării preventive, iar inculpatul este captiv juridic, fără a avea vreo șansă să obțină revocarea arestării și nu mai contează nici un alt aspect, în sensul că este la prima abatere, că fapta s-a săvârșit pe fondul unei provocări, a unei adversități prelungite și nici celelalte elemente de individualizare referitoare la persoana inculpatului. Practic,în opinia sa, stigmatul unei încadrări juridice abstracte, anihilează orice aspect ce individualizează omul. Inculpatul a devenit inamic public, o spaimă a mediului rural, regretabile evenimente ce au dus la evenimente nedorite de inculpat din punct de vedere medical juridic, l-au transformat dintr-un om fără antecedente, care era încadrat în muncă, într-o persoană pentru care textele de lege privitoare la măsura arestării preventive nu pot să aibă eficiență decât împotriva sa.
În aplicarea corectă a textelor art.160/b și art.148 pr.penală, instanța vrea să observe împrejurări și circumstanțe care nu mai vădesc menținerea arestării preventive pentru inculpat, astfel, este arestat de 1 an și 5 luni, relativ la rezonanța faptei în mediul rural, consideră că după o atare perioadă de arestare, nu se cade să se evoce starea învinuiților care sunt refăcuți. În mediul rural, conflicte de acest gen se petrec constant. În subcultura americană bâta este percepută ca obiect de corecție, la noi este un obiect folosit pentru apărare. Deci modul în care a săvârșit fapta, o corecție spontană nepremeditată, pe baza unei adversități prelungite între inculpat și partea vătămată, o corecție spontană, fără a pregăti o clandestinitate a conturilor, nu dovedesc că inculpatul este un exponent al pericolului social. La data regretabilei fapte, era încadrat în muncă, iar în momentul de față o încadrare neclară și discutată în instanță, care a admis relații de la Institutul de Medicină Legală asupra prevederilor din actul medical.
Sintetizând, a susținut că sub stigmatul acestei încadrări instanța nu a mai acordat nicio șansă inculpatului, în sensul că acesta este considerat în continuare ca un exponent al pericolului public în mediul rural, ori în astfel de condiții nu mai înțelege de ce prevederile legii referitoare la menținerea arestării preventive mai funcționează, Condițiile referitoare la fapta, la persoana inculpatului, nu-l prezintă ca fiind o persoană predispusă la activități agresive, antisociale.
Reprezentantul Ministerului Publica susținut că și în prezent sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.148 lit.f pr.penală, privitor la limitele de pedeapsă și pericolul pentru ordinea publică pe care o reprezintă infracțiunea săvârșită, față de împrejurările concrete în infracțiunea contra vieții a fost comisă de care inculpat, apreciază că în mod corect instanța de fond a menținut măsura arestării preventive.
În consecință a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii pronunțate de instanța de fond.
Recurentul-inculpat personal având ultimul cuvânt susține că este nevinovat, este arestat de 17 luni și dorește să fie judecat în stare de libertate. Fapta comisă a fost o întâmplare pe care nu a putut-o evita. De fapt fratele său a formulat o plângere împotriva victimelor, s-au întâlnit, aceștia au vrut să-i aplice o corecție și i-a lovit cu bâta lor. L-a dezarmat și datorită loviturilor crede că victima a căzut lovindu-se în cădere cu capul de ușă. În orice caz nu l-a lovit în cap.
A mai susținut că nu i s-au încuviințat probele solicitate, nu s-a făcut o amprentare a bâtei, contraexpertiză la certificatul medical, astfel că nu se poate apăra. Victimele fac parte din lumea interlopă.
Solicită admiterea recursului și pe fond cercetarea sa în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 15 februarie 2010 în dosarul penal nr- al Tribunalului Dâmbovița, verificându-se din oficiu arestarea preventivă a inculpatului (fiul lui și, născut la 13 octombrie 1979), deținut în Penitenciarul Mărgineni, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii, menținându-se privarea de libertate, conform art.300/2 rap. la art.160/b alin.3 pr.penală.
Pentru a dispune astfel, pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, respectiv dispozițiile art.148 alin.1 lit. f pr. penală subzistă și în prezent iar pe de altă parte, s-a dovedit că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.174 - 175 lit.i penal, constând în aceea că la data de 16 septembrie 2008, în loc public și folosind o de basse-ball, a aplicat mai multe lovituri părții vătămate provocându-i multiple leziuni traumatice, localizate în zona capului, a feței, a toracelui, a abdomenului și a antebrațului stâng, care au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie.
S-a observat că, chiar dacă de la data incidentului s-a scurt un interval de timp mai mare de un an, comiterea unei atari fapte, vizând unul dintre drepturile fundamentale garantate prin Constituție, în concret, a produs un serios sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor, știut fiind că într-o comunitate rurală ecourile unor conflicte de amploare, soldate cu violențe extreme nu se sting ușor.
Pe de altă parte, nu pot fi nesocotite realitățile sociale ce impun ca ordinea publică să fie înțeleasă și ca reacție a cetățenilor în raport de comiterea unei asemenea infracțiuni, impunându-se garantarea sentimentului că cei care asigură înfăptuirea justiției acționează ferm și cu celeritate împotriva fenomenului infracțional.
Aceasta cu atât mai mult cu cât și contrar susținerilor apărării, prin actele medico-legale s-a concluzionat că intensitatea violențelor exercitate și obiectul vulnerant folosit în activitatea infracțională dedusă judecății, au fost apte să producă decesul victimei (fractură craniană temporală dreapta, multiple fracturi hemicraniu drept, arcadă zigomatică dreapta, aripa mare sfenomidală, perete lateral orbita dreapta, temporal dreapta și multiple hematoame post traumatice).
Separat de aceasta, s-a avut în vedere și faptul că în raport de prevederile art.300/2 și art.160/b alin.3 pr.penală, la acest moment al procesului penal, legalitatea și temeinicia menținerii arestării preventive nu pot fi apreciate decât prin prisma încadrării juridice menționate în actul de trimitere în judecată și dispozițiilor art.148 alin.1 lit. f din același cod, temei ce a condus inițial, la privarea de libertate.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pentru motivele de fapt și de drept expuse în scris și detaliate în concluziile orale, cuprinse în partea introductivă a prezentei decizii, în esență s-a susținut că încheierea atacată nu are fundamentare juridică și este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.160/b și art.148 pr.penală deoarece:
- instanța de fond a menținut arestarea preventivă dispusă prin încheierea nr.21 dată în Camera de consiliu din 3 octombrie 2008, respectiv cu 44 de zile mai înainte de expirarea termenului de 60 zile, calculat de la termenul din 29 ianuarie 2010 (când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii);
- menținerea privării de libertate a inculpatului are o motivație fără temei legal, fiind axată o dată pe temeinicia inculpatului și altă dată pe calificarea infracțiunii;
- în aplicarea corectă a textelor procedurale citate, instanța avea obligația să observe împrejurări și circumstanțe care vădesc cert că nu mai există temeiuri pentru menținerea stării de arest, respectiv acesta fiind deținut de 1 an și 5 luni, a avut o conduită anterioară exemplară.
Mai mult din modalitatea de agresare a părții vătămate și corpul contondent folosit ar rezulta și concluzia intenției de aplicare a unei corecții și nu aceea de suprimare a vieții, specifică tentativei de omor;
Ca urmare, existând probe că părțile se aflau într-o adversitate prelungită, foarte intensă în mediul social și cultural rural, căruia îi aparțineau, că nu a pregătit în vreun mod așa-zisa reglare a conturilor, menținerea stării de arest ar excede dispozițiilor legale interne și europene ce protejează dreptul inculpatului la un proces echitabil și desfășurat pe o durată rezonabilă.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, sub acest aspect, iar pe fond revocarea arestării preventive și continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate.
Recursul nu este fondat.
Verificând încheierea atacată, pe baza actelor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de casare invocate, precum și din oficiu în limitele art.385/9 alin.2 și 3.pr.penală, rezultă că situația de fapt s-a reținut corect la primul grad de jurisdicție iar legislația și jurisprudența internă și europeană ce protejează securitatea libertății persoanelor inculpate în procesul penal dacă sunt trimise în judecată pentru infracțiuni deosebit de grave privind viața și integritatea persoanei, au fost legal interpretate.
Este știut că potrivit dispozițiilor art.300/2 rap. la art.160/b Cod pr. penală și în deplin acord cu soluțiile adoptate de instanța europeană de contencios în materia drepturilor omului și libertăților fundamentale, în cazul unor atari fapte și în scopul prezervării ordinii de drept, instanțele judecătorești sunt obligate să acționeze ferm și eficient, inclusiv prin luarea unor măsuri privative de libertate, al căror efect retributiv de excepție să conducă la înlăturarea stării de pericol și impactului negativ produs în comunitate de inculpat prin fapta stabilită în sarcină.
Separat de aceasta, cum corect s-a reținut la primul grad de jurisdicție, este de observat și faptul că reevaluarea măsurii preventive luată inițial față de inculpat și după caz, revocarea ori înlocuirea acesteia cu o alta restrictivă a libertății de circulație, mai înaintea pronunțării unei hotărâri în cauza dedusă judecății, nu sunt posibile decât în situația constatării încetării temeiurilor ce au determinat arestarea sau eventual, survenirii unor schimbări de natură a conduce la concluzia că cercetarea judecătorească se poate realiza în bune condiții, prin punerea în libertate a acestuia.
Recurentul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 551/P/2008 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere prev. de art.217 alin.1 Cod penal și tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art.174 - art.175 lit. i Cod penal, ultima faptă fiind încadrată prin natura sa în categoria infracțiunilor de gravitate ridicată și pedepsită de legea penală cu închisoarea de la 7 ani și 6 luni până la 12 ani și 6 luni și interzicerea exercițiului unor drepturi civile.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița competent să judece în primă instanță la data de 28 octombrie 2008, iar până în prezent cercetarea judecătorească nu s-a finalizat, pentru verificarea existenței faptei și vinovăției precum și apărărilor formulate, acordându-se mai multe termene de judecată în cadrul cărora au fost ascultați atât recurentul cât și coinculpatul (trimis în judecată pentru distrugere și vătămare corporală prev. de art.217 și respectiv art.181 penal), martorii propuși pe situație de fapt și circumstanțiere, părțile civile.
Pronunțarea unei hotărâri a fost întârziată de oportunitatea efectuării expertizei medico-legale, apreciată atât de instanță cât și de apărare drept concludentă pentru clarificarea naturii, gravității traumatismelor suferite de victima, dar și a raportului de cauzalitate dintre acestea și activitatea materială dedusă judecății.
Arestarea inculpatului s-a dispus prin Încheierea nr. 21 dată în Camera de Consiliu în 3 octombrie 2008, constatându-se că acesta se află în situația prev. de art.148 alin.1 lit. f Cod proc. penală, respectiv există date și indicii ce susțin presupunerea verosimilă în sensul art. 681din același cod asupra faptului că la data de 16 septembrie 2008 comis infracțiunile pentru care a fost pus sub acuzare, fapte pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani și s-a dovedit prin probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Legalitatea și temeinicia măsurii preventive ca și menținerea acesteia, au fost verificate în termenele și condițiile înscrise în dispozițiile art.300/1 și respectiv art.300/2 rap. la art.160/b Cod pr. penală, inclusiv de către instanța superioară de control judiciar, sesizată fiind de inculpatul arestat.
Într-adevăr, ultima evaluare asupra oportunității menținerii privării de libertate s-a efectuat la termenul de judecată din 29 ianuarie 2010, iar durata de 60 zile urmează să expire la data de 26 martie 2010.
Faptul că mai înainte cu 44 zile până la împlinirea acestei durate, respectiv în ședința publică din 15 februarie 2010, din oficiu, prima instanță a pus în discuție legalitatea și temeinicia măsurii preventive nu contravine dispozițiilor art. 3002și art. 160 Cod proc. penală și nici jurisprudenței interne sau europene în materie.
Astfel, din conținutul articolului 160 alin. 1 rezultă fără dubiu că în cursul judecății instanța sesizată inclusiv la primul grad de jurisdicție este obligată să verifice periodic starea de arest a persoanei inculpate, îndeplinirea obligației nefiind condiționată de expirarea duratei legale de 60 de zile.
O atare voință legislativă satisface întrutotul unul din principiile de bază ale procesului penal ce guvernează această fază procesuală și anume garantarea securității libertății persoanei trimise în judecată în stare de arest.
Ca urmare, potrivit art. 140 alin. 1 lit. a teza a II-a din același cod, omisiunea examinării legalității și temeiniciei arestării preventive în termenul legal menționat este sancționată cu încetarea de drept măsurii și punerea de îndată în libertate a persoanei inculpate.
Prin urmare, procedeul instanței de fond de a pune în discuția părților arestarea inculpatului, la fiecare termen de judecată acordat în vederea continuării cercetării judecătorești în dosarul penal nr-, deci la intervale de până la 30 zile, nu reprezintă o măsură procedurală de natură a prejudicia interesele acestuia, ci dimpotrivă o posibilitate de evaluare la timp a eventualelor fapte sau împrejurări survenite și considerate a atrage nelegalitatea sau netemeinicia continuării stării de arest, mai înaintea epuizării duratei legale de 60 zile.
Menținerea privării de libertate prin încheierea atacată este și temeinică iar argumentele de fapt și de drept rezultate din conținutul acesteia sunt juste și apte a forma convingerea asupra subzistenței motivelor inițiale ce au determinat arestarea în procesul penal pendinte.
Împrejurarea că judecătorul fondului a luat în examinare la acest moment al cercetării judecătorești situația de fapt reținută în actul de sesizare și încadrarea juridică dată acesteia de procuror, nu atrage nelegalitatea soluției adoptate ci constituie în realitate o analiză detaliată a circumstanțelor cauzei, raportate la dispozițiile art. 160 Cod proc. penală, dar și un răspuns la susținerile apărării vizând atenuarea răspunderii penale printr-o recalificare juridică mai ușoară.
Separat de aceasta, curtea observă că prin declarațiile date în cursul urmăririi penale și menținute în fața primei instanțe recurentul a limitat răspunderea penală la acte materiale săvârșite asupra victimei, în sensul unei apărări necesare în contextul atacării conjugate și alături de partea vătămată, folosindu-se o sabie, obiect deosebit de vulnerant pentru viața și integritatea persoanei.
Organele de urmărire penală au reținut însă că la data de 16 septembrie 2008 și în contextul unei stări conflictuale preexistente, împreună cu fratele său, înarmați fiind cu bâte de basse-ball, recurentul a oprit autovehiculul în care se aflau victimele și și după blocarea acestora în habitaclu, concomitent prin lovire, au spart geamurile portierelor față iar prin spațiile create, succesiv au aplicat lovituri celor doi ocupanți.
Mai mult, s-a stabilit și faptul că la un moment dat ușa din dreapta față deschizându-se, recurentul a continuat să lovească pe victima peste cap, torace, abdomen și antebraț, agresiunea continuând până la doborârea acestuia la pământ.
Constatându-se că victima reușise să se refugieze în magazinul său din aceeași localitate, recurentul ar fi procedat la urmărirea acestuia și nereușind să-l găsească, folosind aceeași ar fi spart vitrina unității comerciale, situație în care martora, vânzător de serviciu a fost nevoită să se blocheze într-o magazie, activitatea infracțională încetând numai la intervenția organelor de poliție.
Împrejurările de fapt menționate în rechizitoriu și încadrate în dispozițiile art. 20 Cod penal rap. la art. 174-175 lit. c Cod penal și respectiv art. 217 alin. 1 Cod penal, au fost susținute prin constatarea medico-legală întocmită de SML D din care rezultă că în aceste condiții partea vătămată a suferit multiple traumatisme și fracturi localizate cranio-cerebral, facial, toraco-abdominal, antebraț, produse prin lovire activă cu corpuri dure ce au necesitat pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale, leziunile punându-i viața în primejdie.
La rândul său victima a prezentat o serie de leziuni amplasate de asemenea în regiunea capului, toraco-abdominal, bazin și membre, impunându-se imobilizarea în aparat gipsat a gambei drepte și necesitând pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale.
Actele medico-legale, inclusiv lovirea părților vătămate în timp ce se aflau în autoturism ca și țipetele de ajutor, în condiții de întuneric dar iluminat electric stradal, au fost percepute direct sau indirect și de martorii, ultima sesizând serviciul național de urgență 112.
Audiați fiind în cursul cercetării judecătorești aceștia și-au menținut declarațiile făcute la urmărirea penală iar explicațiile privind circumstanțele perceperii activității infracționale confirmă verosimilitatea existenței unor date relevante din care rezultă seriozitatea acuzației grave reținute în sarcina inculpatului, prin rechizitoriu dar și faptul că de la momentul evaluării oportunității menținerii stării de arest și până în prezent temeiurile ce au determinat privarea de libertate, nu au încetat.
Chiar dacă acesta este deținut de circa un an și cinci luni, durata arestării nu contravine respectării drepturilor procesuale invocate, inclusiv duratei rezonabile a procedurilor, circumstanțele cauzei detaliate în precedente impunând menținerea echilibrului dintre gravitatea faptei pentru care a fost trimis în judecată, impactul produs în comunitatea sătească căreia îi aparțin, scopul retributiv al procesului penal și prezervarea ordinii de drept.
Mobilul ce a stat la baza declanșării conflictului, grefat pe contestarea legitimității relațiilor comerciale desfășurate de victime în cadrul magazinului deschis legal pe raza localității de domiciliu, atacarea acestora la adăpostul întunericului, folosindu-se bâte de basse-ball, obiecte contondente apte de a produce leziuni cu rezultat letal, (localizarea traumatismelor în principal în regiunea capului și abdomenului, deci în zone cu organe esențiale pentru menținerea vieții), amploarea acțiunii de grup vizând atât viața și integritatea corporală a persoanei cât și distrugerea bunurilor mobile și imobile, constituie suficiente circumstanțe reale, ce legitimează menținerea măsurii preventive a inculpatului și la acest moment al cercetării judecătorești chiar dacă până în prezent nu s-a reușit pronunțarea unei hotărâri de condamnare.
B instrumentare a cauzei impune o atare decizie judiciară, cu atât mai mult cu cât nici nu există garanția că liber fiind, față de severitatea pedepsei riscate conform încadrării juridice chiar vizate de apărare (infracțiunea prev. de art. 182 Cod penal fiind sancționată cu închisoarea de până la 10 ani), acesta nu ar încerca să îngreuneze aflarea adevărului, printr-un eventual concern fraudulos fie cu fratele său coinculpat judecat în stare de libertate, fie cu martorii admiși în apărare sub rezerva prezentării de părțile care i-au propus.
Susținerile constante privind limitele participației în activitatea infracțională dedusă judecății, chiar constante fiind față de considerentele arătate nu pot fi primite drept temeiuri de atenuare a pericolului concret prezentat de recurent pentru ordinea de drept, ci împrejurări de fapt ce constituie obiectul cercetării judecătorești aflată în plină desfășurare.
De asemenea, circumstanțele privind persoana acestuia (lipsa antecedentelor penale, o eventuală stare conflictuală preexistentă între părți), sunt elemente ce urmează a fi evaluate la individualizarea pedepsei în situația în care se va pronunța o soluție de condamnare.
În fine, nu poate fi reținută nici o eventuală încălcare a dreptului inculpatului la stabilirea vinovăției penale în termen rezonabil, deoarece întârzierea procedurilor la primul grad de jurisdicție nu poate fi imputată instanței de judecată ci modalității în care avocatul acestuia a înțeles să asigure asistența juridică, solicitându-se proba cu expertiză medico-legală și audierea unor martori pe situația de fapt abia la termenul din 29 septembrie 2009, iar administrarea dovezii științifice fiind condiționată temporar și logistic de activitatea altor instituții chemate să contribuie la înfăptuirea justiției.
Rezultând așadar că sub aspectele analizate, încheierea atacată este justă și conformă dispozițiilor art. 160 și art. 148 lit. f Cod proc. penală iar motivele de casare invocate în scris și oral sunt netemeinice, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod proc. penală se va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 al. 2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 15 februarie 2010 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dâmbovița, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2010.
Președinte, Judecători,
Grefier,
/
4 ex./24.02.2010
5517,-
Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu, Elena Zăinescu, Ioana Nonea
