Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 164/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 164
Ședința publică de la 16 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 3: Ancuța Gabriela
Grefier
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursurilor penale, avand ca obiect "mentinere masura de arestare preventiva", declarate deinculpatii, fiul lui si, nascut la 03.06.1970 și, fiica lui si, nascut la 11.12.1967 - in prezent aflati in Penitenciarul Colibași, impotriva incheierii de sedinta din 19.02.2009 pronuntata de Tribunalul Argeș in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta: inculpata recurenta, în stare de arest preventiv, asistată de av., aparator ales din cadrul Baroului de Avocati I, și inculpatul recurent G asistat de av., aparator ales din cadrul Baroului de Avocati
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor declarate de inculpați.
Avocat, având cuvântul, susține că inculpatul a criticat încheierea penală din 19.02.2009 a Tribunalului Argeș pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Încheierea atacată este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 160 alin. 3 Cod proc. penală, în care se arată în mod expres că încheierea pronunțată în cazul măsurilor preventive trebuie să fie motivată.
Încheierea atacată este nemotivată pentru că, pe de o parte aceasta este identică cu încheierea din 23.12.2008 prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, în condițiile art. 3001Cod procedură penală, între cele două încheieri neexistând nicio deosebire, iar, pe de altă parte, motivarea trebuie să fie concretă și efectivă, în sensul că, în cauzele în care sunt mai mulți inculpați arestați, și având în vedere caracterul personal al măsurii preventive este necesar ca motivarea să se realizeze distinct cu privire la fiecare dintre inculpați.
În speță, instanța a făcut doar o referire de ansamblu cu privire la ambii inculpați arestați, fără să se indice care sunt faptele sau împrejurările de fapt care demonstrează pericolul concret pentru ordinea publică, respectiv temeiul juridic prev. de art. 148 lit. f Cod proc. penală.
Totodată, sub aspectul condiției prev. de art. 143 Cod proc. penală, instanța nu face nicio analiză a probelor sau indiciilor temeinice din care sa rezulte îndeplinirea acestei condiții.
Prima instanță nu a ținut cont de seama de prevederile alin.2 al art. 160 Cod procedură penală, care stabilește că instanța dispune prin încheiere revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă arestarea preventivă este nelegală sau temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau nu există temeiuri noi.
Sub acest aspect, se poate observa că se invocă doar dispozițiile din rechizitoriu făcându-se abstracție de împrejurarea că dosarul se află în faza de judecată, astfel încât, trebuia invocat interesul judecății care poate fi asigurat și prin luarea uneia dintre măsurile neprivative de libertate prev. de art. 137 Cod proc. penală însoțită de controlul judiciar prev. de art. 145 Cod proc. penală, sancțiunea prev. de lege în cazul încălcării dispozițiilor instanței fiind rearestarea.
Față de disp. cuprinse în încheierea atacată, instanța, în mod inadmisibil nu a ținut cont de modificările legislative aduse prin legea 656/2006 Codului d e procedură penală, modificări ce statuează caracterul subsidiar al măsurii arestării preventive față de celelalte măsuri preventive neprivative de libertate. Măsura arestării preventive poate fi luată numai atunci când pe baza probelor de la dosar se constată că celelalte măsuri neprivative de libertate sunt insuficiente.
Mai mult, instanța deși reține ca unic temei de menținere a măsurii arestării preventive temeiul prev. La art. 148 lit. f Cod proc. penală își motivează decizia de menținere a măsurii arestării preventive pe necesitatea de a împiedica o eventuală zădărnicire a aflării adevărului, prin influențarea martorilor și a celorlalte părți implicate în cauză, lucru care ar fi posibil prin lăsarea în libertate a inculpaților.
De asemenea, se mai arată în încheierea atacată că, în libertate, cei doi inculpați ar putea lua legătura pentru a se pune de acord cu privire la declarațiile ce urmează a le da, având în vedere că faptele lor se condiționează reciproc, fără a avea în vedere prevederile art. 145a alin. 2 ind. 2 lit. c Cod proc. penală, care statuează indicațiile complementare care pot fi impuse de instanță inculpaților odată cu luarea uneia dintre măsurile preventive restrictive de libertate - obligația de a nu părăsi țara sau localitatea.
De asemenea, prima instanță confundă pericolul pentru ordinea publică cu pericolul social și se limitează la afirmații generale privind existența unui pericol general sau abstract ce ar reieși doar din calitatea faptelor și din modalitatea de săvârșire a acestora, neridicându-se la nivelul exigențelor prev. la art. 148 lit. f Cod proc. penală.
Practica B este unitară în a arăta că legea procesual penală impune pentru luarea măsurii arestării preventive ca pericolul pentru ordinea publică să fie concret și să rezulte fără echivoc din probele aflate la dosar și că ar acționa altfel, în sensul că punerea în pericolul a colectivității prin lăsarea în libertate a inculpaților sau rezonanța faptei în aceeași colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările în care s-a produs fapta, natura și gravitatea acesteia, elemente ce caracterizează persoana făptuitorilor sau că pericolul social concret nu trebuie să rezulte neapărat din probele aflate la dosar, ar însemna ca instanța competentă să se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite de textul art 148 lit. f Cod procedura penala, ceea ce apare ca inadmisibil in luarea unei hotărâri in ceea ce privește libertatea persoanei, prezumata nevinovata.
Nu se poate reține in cauza nici necesitatea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului in vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, întrucât chiar reprezentanții Ministerului Public au depus la dosarul cauzei un referat in care arata ca acesta a colaborat cu Direcția Naționala Anticoruptie in vederea descoperirii si tragerii la răspundere a autorilor unor infracțiuni de corupție.
Cu privire la obligația instanțelor de a tine seama de practica înaltei Curți de Casație si Justiție se poate observa ca prin revizuirea Constituției din anul 2003 si crearea Înaltei Curți de Casație si Justiție sunt valorificate tradițiile romanești in ceea ce privește structura puterii judecătorești, înalta Curte de Casație si Justiție fiind prevăzuta in Constituțiile din 1866, 1923 si 1938.
Textul Constituțional, ( art. 126 alin 3 ) stabilește explicit, ca instanța suprema are cu întâietate rolul si atribuția de a asigurară interpretarea si aplicarea unitara a legii de către instanțele judecătorești, atât prin logica si consecventa soluțiilor sale cazuistice cat si prin intermediul recursului in interesul legii.
Intr-un sistem judecătoresc neunitar ( cum este cel romanesc ), in lipsa unei înfăptuiri a justiției printr-o interpretare si aplicare unitara a legii, legalitatea si justiția ar fi compromise.
De altfel, prevederea Constituționala este reluata in mod identic si de către art. 18 alin 2. din 304/2004 cu modificările ulterioare, care, in titlul II Instanțele Judecătorești, cap. rezervat Înaltei Curți de Casație si Justiție reafirma atribuția constituționala a acesteia de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de către celelalte instanțe judecătorești.
înalta Curte de Casație si Justiție își exercita aceasta atribuție în trei moduri, respectiv, prin rezolvarea ca instanța de fond sau de recurs a cauzelor ce cad in competenta sa; prin intermediul recursului in interesul legii reglementat de art. 414 indice 2 cod procedura penala; prin intermediul practicii sale in cazul celorlalte cauze ( ce nu ajung la înalta Curte de Casație si Justiție ca instanța de recurs).
Acest ultim mod de asigurare a interpretării si aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești este prevăzut si in cuprinsul art. 27 alin. 2 din 304/2004, care prevede in mod expres faptul ca președintele înaltei Curți de Casație si Justiție poate încuviința ca judecătorii sa se informeze la sediul instanțelor asupra aspectelor privind aplicarea corecta si unitara a legii, făcând cunoscuta jurisprudenta înaltei Curți de Casație si Justiție. De asemenea prin intermediul Regulamentului din 21 septembrie 2004 republicat in Monitorul Oficial al României* Partea I, nr. 1.076 din 30 noiembrie 2005, privind organizarea si funcționarea administrativa a înaltei Curți de Casație si Justiție se stabilesc in exercitarea acestei atribuții responsabilități exprese in sarcina Președintelui înaltei Curți de Casație si Justiție (art.8. alin.2 ) si in sarcina Serviciul legislație, studii si documentare are ca atribuție realizează studii referitoare la problemele de drept ivite in aplicarea legislației ( art. 59 lit.f ) Or, daca acest text ar fi intepretat in alt mod, adica in sensul ca instanțele nu sunt obligate sa seama de practica instanței supreme, el ar fi lipsit de orice eficienta.
Importanta acordata de legiuitor practicii judiciare a înaltei Curți de Casație si Justiție rezulta si din faptul ca a înțeles sa consacre un mod special de reglementare a revenirii asupra propriei jurisprudențe de către secțiile instanței supreme. ( art. 26 din 304/2004).
Mai mult, relativ recent, la data de 6.12.2007 Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg a pronunțat o condamnare împotriva României, considerând ca a fost încălcat dreptul la un proces echitabil in cauza Beian contra România, pe considerentul practicii neunitare. In motivarea hotărârii Curtea a reținut ca, "incertitudinea fie ea legislativa, administrativa sau jurisdicționala este un factor important ce trebuie luat in considerare in aprecierea conduitei unui stat..practica neunitara reprezintă consecința naturala a unui sistem jurisdicțional bazat pe competente teritoriale, or tocmai acesta este rolul instanței supreme acela de a regla aceste contradicții ale jurisprudenței". Totodată cu privire la acest aspect in doctrina recenta s-a arătat ca "aceasta atribuție este esențiala pentru infaptuirea justiției deoarece asigura egalitatea in ei a justițiabililor prin realizarea unei practici judiciare unitare la nivelul întregii tari". ( Constituția României, Comentarii pe articole, coordonatori, ed. 2008)
de cele arătate mai sus, in conformitate cu jurisprudenta Curții Eurorpene a Drepturilor Omului si a înaltei Curți de Casație si Justiție, Completul de 9 judecători, cea mai înalta instanța interna care s-a pronunțat in cauze ce privesc măsura arestării preventive, si a celorlalte instanțe judecătorești, avocat solicită instanței a constata că egea procesual penala impune pentru luarea măsurii arestării preventive ca pericolul pentru ordinea publica care justifica arestarea si implicit prelungirea acestei masuri, trebuie sa fie concret si sa rezulte echivoc din probele aflate la dosarul cauzei si ca a raționa altfel, in sensul ca punerea in pericol a colectivității prin lăsarea in libertate a inculpaților sau rezonanta faptei in aceeași colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările in care s-a comis fapta, natura si gravitatea acesteia, elemente ce caracterizează persoana făptuitorilor sau ca pericolul social concret nu trebuie sa rezulte neapărat din probe aflate la dosar ar însemna ca instanța competenta sa se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite de textul art 148 lit. f cod procedura penala, ceea ce apare ca inadmisibil in luarea unei hotărâri in ceea ce privește libertatea persoanei, prezumata nevinovata.
De asemenea, solicită a se constata că prin 356/2006, respectiv introducerea masurilor preventive alternative ( obligarea de a nu parași tara si obligarea de a nu parași localitatea ), deși nu s-a prevăzut in mod expres, s-a stabilit caracterul subsidiar al măsurii preventive a arestării, care are un caracter excepțional si nu poate fi luata sau menținută decât atunci când celelalte masuri preventive neprivative de libertate sunt insuficiente si ca, prin stabilirea obligațiilor prevăzute de art 145 Cod procedura penala se stabilește primatul controlului judiciar ca alternativa la arestarea preventiva.
Cu privire la acest ultim aspect apreciază că este necesar a se avea in vedere si practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care in cauza Witold Litwa c/ Polonia din 4.04.2000, a statuat ca "privarea de libertate este o măsura atât de incat nu se justifica decât atunci când alte masuri, mai puțin grave, au fost luate in considerare si judecate ca fiind ineficiente pentru a garanta interesul personal sau cel public care justifica privarea de libertate, nu este suficient așadar, ca privarea de libertate sa fie conforma cu dreptul național, ci trebuie de asemenea, sa fie necesara in circumstanțele cauzei".
În concluzie, domnul avocat solicită revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului G și înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate. Depune la dosar motivele de recurs precum și încheierea nr. 304 pronunțata in dosarul 338/2005 de către înalta Curte de Casație si Justiție Completul de 9 judecători; încheierea nr. 2F pronunțata de Curtea de Apel Brașov in dosarul numărul -; încheierea din 7.10.2007 pronunțata de Tribunalul București in dosarul -.
Doamna avocat, având cuvântul, pentru inculpata, solicită instanței a constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate si sa dispună revocarea arestării preventive si punerea de îndată în libertate a inculpatei, pentru următoarele motive:
Daca la luarea măsurii arestării preventive organele de urmărire penala au invocat existenta unor indicii temeinice cu privire la angrenarea inculpaților in infracțiuni de trafic respectiv de cumpărare de influenta odată cu întocmirea rechizitoriului potrivit art.262 pr.pen. procurorul trebuie sa indice existenta probelor necesare si legal administrate.In rechizitoriu nu se arata modalitatea concreta de săvârșire a infracțiunilor si nu au fost analizate separat, pentru fiecare inculpat modalitățile de comitere a faptelor.
Măsura preventiva a fost menținută de Tribunalul Argeș la data de 19.02.2009, data la care au fost invocate si o serie de excepții in ceea ce privește regularitatea actului de sesizare si a nulității proceselor verbale ce conțin înregistrările telefonice purtate de cei doi inculpați, cu referire implicita la temeiurile ce au determinat arestarea.
In aceste condiții asupra probatoriului administrat in faza de urmărire penala si care a stat la baza luării măsurii arestării preventive se ridica problema nelegalitatii transformării acestuia in mijloc de proba, motiv pentru care in ceea ce privește măsura arestării preventive se impune a se face aplicabilitatea principiului potrivit căruia orice dubiu profita inculpatului.
Potrivit literaturii de specialitate si a practicii CEDO, una din sarcinile cele mai importante ale organelor judiciare este sa se asigure ca arestarea preventive nu depășește un termen rezonabil in vederea respectării principiului prezumției de nevinovăție.
Inculpata nu are antecedente penale si este cercetata pentru savârsirea infracțiunii de trafic de influenta cu limite de pedeapsa de la 2 la 10 ani, fiind posibila, chiar in cazul in care s-ar face dovada vinovăției acesteia, aplicarea unei sancțiuni cu suspendarea executării. Astfel, de la data reținerii acestora si pana in prezent (respectiv timp de mai bine de 120 de zile), s-a creat o stare de îndoiala cu privire la temeiul de drept reținut inițial, fiind menținută măsura arestării, in condițiile in care legalitatea si temeinicia acesteia a fost verificata prin prisma unui act de sesizare ce urmează a fi refăcut precum si a unui probatoriu incomplet
In încheierea recurata, care este copiata ad-litteram după încheierea Tribunalului Argeș din 23.12.2008, se susține in mod greșit ca inculpații prezintă in continuare pericol pentru ordinea publica.
In situația de nu se poate admite, pe baza de probe, ca ne aflam in vreunul din cazurile prevăzute de art.148 lit.f pr.pen, intrucat organele judiciare ce au propus măsura arestării preventive trebuiau sa strângă si sa administreze probe nu numai cu privire la existenta presupuselor infracțiuni, dar si cu privire la pericolul concret pentru ordinea publica ce l-ar putea prezenta inculpații.
Pentru a se susține că este vorba de un pericol public care să justifice luarea sau menținerea arestării, nu este suficient doar să se afirme acest lucru, ci mai trebuie să se demonstreze că o întreagă colectivitate este pusă în primejdie dacă infractorul este liber, este necesar ca la dosar să existe date concrete din care să rezulte fără echivoc pericolul pentru ordinea publică, altfel, se poate ajunge la arbitrariu, situație inadmisibilă în luarea unei hotărâri în privința libertății persoanei.
Tribunalul Argeș face confuzie însă între pericolul concret pe care l-ar prezenta inculpații pentru ordinea publică și pericolul generat de chiar infracțiunea săvârșită.
In prezenta cauza nu s-au făcut niciun fel de dovezi concrete cu privire la pericolul pentru ordinea publica, simpla referire la modul de savârsire a presupuselor fapte fiind generica si irelevanta.
Se mai poate observa ca intreg rechizitoriul este presărat cu citate din interceptări, evident fragmentate si rupte din context, urmate de comentariile subiective ale procurorului.
subiectivism, se intelege din lecturarea pasajelor de interceptări din rechizitoriu ca intre parti exista o relație de prietenie in virtutea căreia purtau diverse discuții. Aceste conversații pot admite mai multe interpretări decât varianta acuzării sau a apărării.
Mai mult, la fila 17 după ce se afirma cu certitudine ca s-a săvârșit infracțiunea de cumpărare de influenta de către Gh. se susține in paragraful imediat următor ca " in urma cercetărilor efectuate nu s-a putut stabili persoana căreia inv. i-a remis suma de 2000 de euro si nici funcționarul de la Garda Financiara care ar fi putut primi aceasta suma", iar la fila 20 din rechizitoriu sunt folosiți de procuror in doar cele doua paragrafe de comentarii termenii "s-ar deduce"si "probabil". La fila 21 după ce speculează ca " ar fi avut interes", procurorul afirma ca acesta nu a fost identificat si nici nu i s-a stabilit implicarea. De la fila 24 pana la fila 30 procurorul prezintă situația (plina de contradicții chiar si in interpretarea sa) dosarelor ce făceau obiectul traficului respectiv cumpărării de influenta din data de 11.11.2008 când a avut loc flagrantul.
Practic flagrantul in discuție se raportează la surprinderea inculpatei in momentul in care Gh. i-a remis suma de 10.000 euro.
Se pune problema de ce nu au așteptat organele de urmărire penala ca acești bani sa-i fie remisi inculpatului sau magistratei? Doar in atare condiții am fi putut discuta despre un flagrant, situația prezentata in declarații fiind mai mult decât posibila in virtutea unei relații de prietenie.
Revenind la cele doua dosare ce fac obiectul vol.V si VI si al presupusului trafic de influenta se mai poate observa ca dosarul nr- a fost soluționat in data de 1.10.2008 si s-a respins acțiunea promovata de societatea domnului, iar ds. nr- a fost soluționat de judecatoarea in data de 22.10.2008 in sensul admiterii cererii formulate de societatea inculpatului.
Astfel se poate constata că, chiar din discuțiile redate in rechizitoriu rezulta ca nu avea deloc cunoștința de situația cauzelor, aceasta fiind preocupata de problemele lui Gh. doar in virtutea relațiilor de prietenie.
In mod clar aceste cauze urmau sa plece in recurs la ICCJ, deci ce influenta ar fi putut avea inculpatul, jurist la finanțe la A asupra magistraților de la B?
Întregul rechizitoriul apare ca aberant in condițiile in care se susține in repetate rânduri intre filele 24-33 cat de interesata era de aceste probleme ale inculpatului. La momentul in care purta conversațiile telefonice cu inculpatul, Curtea de Apel Pitești se pronunțase de mai bine de 10 zile in ambele dosare, iar inculpata nici nu cunoștea soluțiile.
Punctul culminant al actului de sesizare se afla intre filele 34 si 38, unde procurorul da de inteles ca magistrata care ar fi admis acțiunea formulata, cu 20 de zile inainte ca d-nul sa-i remită inculpatei banii, este de fapt aceea ce trebuia cumpărata de inculpatul.
Care ar mai fi rațiunea cumpărării acesteia daca deja se pronunțase in cauza? Proba DNA in sprijinul acestei afirmații este listingul telefonic din care rezulta ca in data de 4.11.2008, deci la 13 zile după ce judecatoarea a dat soluția, aceasta a fost contactata de inculpatul pentru 27 de secunde(fila 34, paragr. 2).
De altfel si impotriva magistratei s-a dispus inceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasa intrucat aceasta nu a recunoscut ca a conversat cu inculpatul. Se pune atunci întrebarea cum organele judiciare pot retine ca suficiente astfel de indicii, in contextul in care este posibil ca inculpatul s-o fi sunat pe aceasta doar fiindcă dorea sa-i asculte vocea după care a inchis? exista posibilitatea ca soția acestuia sa fi format numărul din agenda doar din curiozitate sau gelozie?
Dorește doamna avocat să învedereze instanței ca procurorul da o interpretare vădit subiectiva si infracționala acestor aspecte prezentate in rechizitoriu, ce sunt susceptibile de mai multe intelesuri in contextul in care exista mai multe necunoscute ce fac ca dubiul sa fie interpretat in favoarea inculpaților.
Astfel, se pune problema de ce nu exista nicio discuție intre cei doi inculpați si inculpatul, de ce nu apare numele acestuia in nicio interceptare, iar la fila 26 recunoaște si procurorul faptul ca "in toate convorbirile purtate nu s-a pronunțat expres numele inculpatului ".
Nicăieri in rechizitoriu nu se arata in mod expres cine era magistratul din cadrul Curții de Apel Pitești pe lânga care s-ar fi traficat influenta si, cel mai important, care era actul ce intra in atribuțiile de serviciu pe care judecătorul urma sa-1 facă pentru inculpat.
Revenind la incheierea recurata care se intemeiaza pe buna desfășurare a procesului penal, in sensul de a se impiedica o eventuala zădărnicire a adevărului trebuie subliniat ca prin legea 356/2006 s-a modificat pr.pen. in sensul ca măsura arestării are caracter subsidiar de celelalte masuri preventive.
Inculpații au fost audiați, la fel si martorii astfel incat toata lumea si-a expus punctul de vedere, iar din actele si lucrările dosarului nu rezulta ca aceștia ar impiedica buna desfășurare a procesului sau ca s-ar sustrage de la judecata.
Faptul ca inculpații ar urmări sa zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unui martor sau expert sau prin distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte, este in contradicție flagranta cu realitatea trebuind sa se facă dovada prin rechizitoriu a existentei unor presiuni pentru a fi făcuta măcar o anumita declarație. Ca atare, e necesar pentru existenta acestui temei ca organul judiciar sa stabilească fapte determinate, care sa rezulte din ansamblul actelor aflate la dosar.
Inculpații nu au antecedente penale, sunt persoane publice la nivelul jud. A, ce nu se vor sustrage de la judecata, având interes in aflarea adevărului, in contextul in care situația creata le-a adus mari prejudicii de imagine.
Pentru buna desfășurare a procesului Tribunalul Argeș putea sa dispună inlocuirea măsurii arestării cu cea a obligării de a nu parasi tara sau orașul insotita de masurile de control judiciar ce se impuneau, consecința nerespectarii acestora fiind rearestarea.
In acest context privarea de libertate a inculpaților contravine principiului constituțional al libertății individuale, precum si principiilor de drept penal potrivit căruia nimeni nu poate fi pedepsit inainte de a fi judecat si găsit vinovat.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului, iar in rejudecare sa se constate ca temeiurile ce au determinat arestarea nu impun in continuare privarea de libertate si sa se dispună revocarea măsurii arestării si punerea de indata in libertate a inculpaților.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, susține că inculpații au declarat recurs împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Argeș la data de 19.02.2009, apreciind că în mod greșit s-a menținut măsura arestării preventive a acestora.
Față de cele expuse de inculpați în motivele de recurs invocate, procurorul apreciază că recursurile sunt nefondate, în mod corect fiind menținută măsura de arest preventiv a acestora.
Corect s-a reținut că subzistă temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurii arestării preventive și analizând încheierea pronunțată prin perspectiva motivelor care au fost prezentate astăzi și chiar a jurisprudenței CEDO în materia prelungirii și menținerii arestării preventive, procurorul consideră că sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru a se dispune menținerea măsurii arestării preventive.
Cu privire la primul motiv de recurs, procurorul solicită instanței a constatat că în dosar există dovezi și sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod proc. penală, cu precizarea care se impune legat de pericolul concret pentru ordinea publică care este clar conturat în această cauză de gravitatea faptelor comise și de modalitatea în care au fost comise aceste fapte.
Mai mult decât atât materialul dosarului dovedește că este îndeplinită și condiția prev. de art. 148 lit. b, există probe că inculpații au încercat să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.
Menținerea măsurii arestării preventive se impune și în interesul bunei desfășurări a procesului penal, pentru a asigura audierea inculpaților, pentru a împiedica zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea martorilor, a altor părți, și chiar pentru a împiedica o eventuală înțelegere între inculpați.
De asemenea, încheierea din 19.02 2009 dovedește că instanța de fond a motivat corespunzător menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, având în vedere și cerințele jurisprudenței CEDO, această motivare referindu-se la perspectivele concrete ale fiecărei fapt, nefiind vorba de o motivare abstractă.
S-a mai afirmat că în cauză nu mai subzistă motivele care au determinat arestarea preventivă și că nu ar exista temeiuri noi, însă, instanța de recurs trebuie să aprecieze temeinicia hotărârii primei instanțe sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege.
S-a mai susținut de asemenea că măsura arestării preventive nu mai este justificată în raport de perioada de timp mare care a trecut de la luarea acestei măsuri, însă nici acest motiv nu subzistă întrucât nu există un termen rezonabil, nu este limitat în timp un termen rezonabil pentru care poate fi prelungită această măsură a arestării preventive.
Cu privire la cererile formulate de înlocuire a măsurii arestării preventive, procurorul apreciază că nu există obligația instanței de a lua în considerare o măsură alternativă.
Este adevărat că regula este cea respectării libertăților individuale, starea de arest fiind o măsură de excepție, dar din conținutul încheierii recurate se poate constata că instanța de fond a analizat și această cerere din perspectiva materialului dosarului și a justificat respingerea ei.
În concluzie, procurorul apreciază că măsura preventivă este legală și temeinică, recursurile inculpaților sunt nefondate și se impune a fi respinse.
În replică, avocat susține că reprezentantul Ministerului Public în concluziile de respingerea recursurilor a invocat și prevederile art. 148 lit. b Cod proc. penală. Ori, în încheierea recurată se poate observa că măsura arestării preventive a inculpaților a fost menținută numai prin prisma lit. faa rt. 148 Cod proc. penală.
Inculpații recurenți G și, personal, având pe rând ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANTA
Asupra recursurilor penale de față;
Prin încheierea de ședință din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, dată în dosar nr-, în temeiul dispozițiilor art. 300 ind. 2 Cod procedură penală și art. 160 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații G și și s-a menținut starea de arest a inculpaților.
Pentru a pronunța încheierea tribunalul a reținut următoarele:
La data de 9.12.2008 a fost înregistrat la această instanță rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, prin care au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații G și.
Inculpatul Gaf ost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 6/1 din Legea 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod penal, reținându-se în esență următoarea situație de fapt: în baza unei rezoluții infracționale unice, în cursul anului 2008 a oferit și remis sume de bani, respectiv în cursul lunii mai 2008 a oferit și remis suma de 2000 euro învinuitului care a lăsat să înțeleagă că are o influență reală și chiar a avut o influență reală asupra comisarilor Gărzii Financiare - Secția A: - și, care la data de 05.06.2008 i-au restituit un autoturism marca folosit pentru transportarea de alcool etilic și i-au aplicat o sancțiune contravențională în baza altui act normativ, iar în cursul lunii noiembrie 2008 a oferit și remis suma de 10.000 euro inculpaților și, care în mod direct și indirect au lăsat să se creadă că au influență asupra unui magistrat din cadrul Curții de Apel Pitești pentru a obține hotărâri favorabile în cauzele în care Suprem Rm. V, societate la care inculpatul este acționar majoritar era parte în litigiile aflate pe rolul Curții de Apel Pitești.
Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 257 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 5 alin. 1 și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, reținându-se în esență următoarea situație de fapt: aceasta, împreună cu inculpatul, în mod direct și indirect au pretins și primit în perioada octombrie - 11 noiembrie 2008 suma de 10.000 euro de la inculpatul G, lăsându-l să creadă că are influență asupra unui magistrat din cadrul Curții de Apel Pitești pentru ca Suprem Rm. V, societate la care inculpatul G este acționar majoritar să obțină hotărâri favorabile în litigiile aflat pe rolul Curții de Apel Pitești.
Examinând din oficiu starea de arest, tribunalul constată că în prezent subzistă motivele avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.
Ambii inculpați au fost arestați preventiv în temeiul dispozițiilor art. 148 lit. f Cod procedură penală, constatându-se că aceștia au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Față de gravitatea faptelor și modalitatea de săvârșire, tribunalul apreciază că inculpații, în continuare, prezintă pericol pentru ordinea publică.
Cei doi inculpați, prin apărătorii aleși, au solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu aceea de a nu părăsi localitatea sau țara, cerere nefondată în viziunea tribunalului atâta timp cât nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.
În plus, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal în sensul de a fi audiați inculpații nemijlocit de instanță și de a se împiedica o eventuală zădărnicie a aflării adevărului prin influențarea martorilor și a celorlalte părți implicate în cauză, lucru care s-ar putea realiza prin lăsarea în libertate a inculpaților, tribunalul apreciază că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 139 alin. 1 Cod procedură penală.
De asemenea, în libertate fiind, cei doi inculpați ar putea să ia legătura pentru a se pune de acord cu privire la declarațiile ce urmează a le da, având în vedere că faptele lor se condiționează reciproc.
Față de aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 300/2 Cod procedură penală și art. 160 Cod procedură penală, să se constate legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpați și să se mențină starea de arest a acestora, prin această soluție înțelegându-se că celelalte cereri sunt nefondate.
Împotriva încheierii inculpații G și au declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul inculpatului G se susține că încheierea este nelegală, dată cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 160 ind. b alin. 3 Cod procedură penală, care prevede în mod expres că încheierea trebuie să fie motivată.
Încheierea atacată este nemotivată pentru că pe de o parte aceasta este identică cu încheierea din 23 decembrie 2008 prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților în condițiile art. 300 ind. 1 Cod procedură penală, între cele două încheieri neexistând vreo deosebire, iar pe de altă parte motivarea trebuia să fie concretă și efectivă, în sensul că în cauzele în care sunt mai mulți inculpați arestați este necesar ca motivarea să se realizeze distinct cu privire la fiecare inculpat.
În speță s-a făcut doar o referire generală cu privire la acești inculpați fără să se indice în mod concret care sunt faptele și împrejurările de fapt care demonstrează pericolul concret pentru ordinea publică.
Instanța nu face nici o analiză a probelor sau indiciilor temeinice din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 143 Cod procedură penală.
Al doilea motiv de critică vizează nesocotirea de către instanță a dispozițiilor art. 160 alin. 2 ind. b Cod procedură penală care stabilește că instanța dispune prin încheiere revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dar arestarea preventivă este nelegală sau temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau nu există temeiuri noi.
În speță interesul judecății poate fi asigurat și prin luarea uneia dintre măsurile neprivative de libertate prevăzute de art. 136 Cod procedură penală, măsura arestării preventive fiind subsidiară.
Deși s-a menținut arestarea preventivă în temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală, instanța motivează menținerea măsurii pe necesitatea de a împiedica o eventuală zădărnicire a aflării adevărului prin influențarea martorilor și a celorlalte părți implicate în cauză și că în libertate cei doi inculpați ar putea să ia legătura pentru a se pune de acord cu privire la declarațiile ce urmează a le da fără a avea în vedere prevederile art. 145 alin. 2 ind. 2 lit. c Cod procedură penală.
Instanța trebuie să constate că nu există probe din care să rezulte existența vreunui pericol concret pentru ordinea publică, în sensul art. 148 lit. f Cod procedură penală și confundă pericolul pentru ordinea publică cu pericolul social.
Necesitatea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal întrucât procurorul a depus referat în care arată că a colaborat cu DNA în vederea descoperirii și tragerii la răspundere a autorilor infracțiunii de corupție.
Se invocă practica și obligația instanțelor de a ține seama de practica, prevedere înscrisă în art. 126 alin. 3 din Constituție privind rolul instanței supreme și a dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 și art. 27 alin. 2 din Legea nr. 304/2004.
Se invocă dispoziții din Regulamentul din 21 septembrie 2004 privind organizarea și funcționarea
Se invocă decizia, Beian contra României, pe considerentul practicii neunitare și realizarea unei practici judiciare unitare la nivelul întregii țări.
În concluzie, în acord cu jurisprudența și a, se solicită a se constata că legea procesual penală impune pentru luarea măsurii arestării preventive ca pericolul pentru ordinea publică, care justifică arestarea și implicit prelungirea acestei măsuri, trebuie să fie concret și să rezulte fără echivoc din probele cauzei și că a raționa altfel, în sensul că punerea în pericol colectivității prin lăsarea în libertate a inculpaților sau rezonanța faptei în aceeași colectivitate pot fi deduse efectiv din împrejurările în care s- comis fapta, natura și gravitatea acesteia, elemente ce caracterizează persoana făptuitorului sau că pericolul social concret nu trebuie să rezulte neapărat din probele cauzei, ar însemna ca instanța competentă să se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite de textul art. 148 lit. f Cod procedură penală, ceea ce apare ca inadmisibil în luarea unei hotărâri în ceea ce privește libertatea persoanei, prezumat nevinovate.
Prin Legea nr. 356/2006 s-a stabilit caracterul subsidiar al măsurii arestării preventive, caracterul excepțional și nu poate fi luată sau menținută decât atunci când celelalte măsuri preventive neprivative de libertate sunt insuficiente și că, prin stabilirea obligațiilor prevăzute în art. 145 Cod procedură penală, se stabilește primatul controlului judiciar ca alternativă la arestarea preventivă.
Se invocă și cazul Litwa Poloniei.
Se solicită revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și înlocuirea cu o altă măsură neprivativă de libertate.
În recursul inculpatei se solicită a se costata că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și să se dispună revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatei.
Prin rechizitoriu, conform art. 262 Cod procedură penală, procurorul trebuie să indice existența probelor recurate și legal administrate și nu se arată modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor și nu au fost analizate separat pentru fiecare inculpat modalitățile concrete de săvârșire a infracțiunilor.
S-au invocat excepții în ceea ce privește regularitatea actului de sesizare și nulitatea proceselor verbale ce conțin înregistrările telefonice purtate de cei doi inculpați, temeiuri ce au determinat arestarea astfel că este operant principiul conform căruia orice dubiu profită inculpatului.
Conform practicii arestarea preventivă nu trebuie să depășească un termen rezonabil în vederea respectării prezumției de nevinovăție.
Inculpata nu are antecedente penale și este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență pentru care riscă o pedeapsă de la 2 ani la 10 ani închisoare cu posibilitatea suspendării condiționate a executării. De la data reținerii și arestării preventive a inculpatei (peste 120 de zile) s- creat o stare de îndoială cu privire la temeiul de drept reținut inițial, fiind menținută măsura arestării în condițiile în care legalitatea și temeinicia acesteia a fost verificată prin prisma unui act de sesizare ce urmează a fi refăcut precum și a unui probatoriu incomplet.
În mod greșit se reține prin încheiere că inculpata prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală. Organele judiciare trebuie să strângă și să administreze probe nu numai cu privire la existența presupuselor infracțiuni, dar și cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică ce l-ar putea prezenta inculpata, sens în care trebuie să se demonstreze că întreaga colectivitate este pusă în primejdie dacă infractorul este liber prin date concrete din care să rezulte fără echivoc pericolul pentru ordinea publică. Tribunalul face confuzie însă între pericolul concret pe care îl prezintă inculpata și pericolul generat de chiar infracțiunea săvârșită. În cauză nu sunt dovezi concrete cu privire la pericolul pentru ordinea publică.
Situația de fapt prezentată în rechizitoriu este plină de contradicții.
Dosarele ce făceau obiectul traficului de influență, respectiv cumpărare de influență, din data de 11 noiembrie 2008 când a avut loc flagrantul au constituit obiect al preocupării inculpatei doar în virtutea relațiilor de prietenie, din discuțiile redate în rechizitoriu rezultând că aceasta nu avea cunoștință de situația cauzelor și nu cunoștea soluțiile date în cauze.
În rechizitoriu nu se arată numele magistratului pe lângă care se pretinde că s-ar fi traficat influența, nu există nici o discuție între cei doi inculpați și inculpatul al cărui nume nu apare în nici o interceptate.
Prin Legea nr. 356/2006 s-a modificat Codul d e procedură penală în sensul că măsura arestării are caracter subsidiar față de celelalte măsuri preventive.
Inculpații au fost audiați, la fel și martorii, iar din actele și lucrările dosarului nu rezultă că aceștia ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, iar pentru faptul că aceștia ar urmări să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unui martor, expert sau prin distrugerea mijloacelor de probă trebuia să se facă dovada prin rechizitoriu a existenței unor presiuni în acest sens.
Pentru buna desfășurare a procesului penal, instanța putea să dispună înlocuirea măsurii arestării cu cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea însoțită de măsurile de control judiciar ce se impuneau.
Privarea de libertate a inculpaților contravine principiului constituțional al libertății individuale.
Recursurile sunt nefondate.
Inculpații G și au fost arestați preventiv la data de 12 noiembrie 2008 în temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală, în cursul urmării penale, măsura preventivă fiind luată și prelungită ulterior în condițiile reglementate de dispozițiile art. 143, 146 și următoarele Cod procedură penală.
Încheierea atacată este motivată pe temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală, singurul temei reținut pentru menținerea privării de libertate privind pe ambii inculpați.
În examinarea măsurii arestării preventive după sesizarea instanței prin rechizitoriu, aceasta se raportează la elementele de analiză privind măsura preventivă așa cum sunt reglementate de textele art. 300 și art. 160 Cod procedură penală. Ori, în speță, o astfel de examinare a fost făcută prin încheierea atacată.
Sub aspectul temeiului de arestare, art. 148 lit. f Cod procedură penală, pentru ambii inculpați, condițiile stabilite de text sunt îndeplinite în cauză. Inculpații sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța nu face confuzii între pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpaților ar reprezenta-o pentru ordinea publică și pericolul social al infracțiunilor presupus a fi comise. Însă, pericolul concret pentru ordinea publică, ca ordine socială și ordine de drept, se examinează prin prisma și se deduce din natura faptelor penale presupus a fi comise, relațiile sociale încălcate și protejate prin incriminarea penală, respectiv cele privitoare la atingerea unor activități de interes public, modalitățile de săvârșire, persoana inculpaților și calitatea acestora de funcționari publici, ori raportat la toate acestea lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.
Prezervarea ordinii publice ca temei al arestării preventive rămâne prevalentă în acest moment procesul și impune în continuare privarea de libertate a inculpaților.
În cauză baza factuală, pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt trimiși în judecată și există probe și indicii temeinice care justifică bănuiala rezonabilă că aceștia le-au săvârșit nu a fost modificată sau schimbată până în prezent. Cauza se află în faza cercetării judecătorești, iar încheierea a fost pronunțată la primirea dosarului, conform art. 160 Cod procedură penală; nici un alt act de cercetare judecătorească nu s- desfășurat în cauză până la acest moment procesual, așa încât scopul pentru care măsura a fost menținută și înscris în art. 136 Cod procedură penală, buna desfășurare a procesului penal este actual.
Critica privind nesocotirea dispozițiilor art. 160 ind. b alin. 2 Cod procedură penală nu este fondată. Acest text care reglementează verificarea privind arestarea inculpatului în cursul judecății se referă la cursul judecății în sine, care în cauză abia a început prin sesizarea instanței prin rechizitoriu, măsura arestării examinându-se raportat la art. 160 și 300 Cod procedură penală și care sunt aplicabile în acest stadiu procesual.
Instanța de fond a motivat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive examinarea posibilă conform reglementării înscrise în art. 300 ind. 1 alin. 2 Cod procedură penală și aplicabil în cauză, text care reglementează menținerea arestării inculpatului la primirea dosarului.
Instanța de fond a motivat menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților pe temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală și nu pe necesitatea de a împiedica o eventuală zădărnicire a aflării adevărului prin influențarea unor martori sau părți implicate în cauză precum și posibila legătură frauduloasă între inculpați, acestea din urmă fiind motivele respingerii cererii de înlocuire a arestului preventiv cu măsurile preventive alternative, examinând condițiile din art. 145 Cod procedură penală.
În speță este de reținut că temeiurile inițiale de arestare nu au încetat, nu s-au modificat sau schimbat așa încât să devină incidente dispozițiile art. 139 Cod procedură penală, privind înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive. Temeiul inițial de arestare prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală este actual și impune continuarea privării de libertate a inculpaților, așa cum s-a dispus prin încheierea atacată.
Cum temeiul privării de libertate nu s- modificat, dispoziția privind respingerea cererii de înlocuire a arestului preventiv ca o altă măsură preventivă este legală.
Curtea reține rolul în unificarea practicii judiciare și conform art. 414 ind. 2 Cod procedură penală deciziile pronunțate de numai în interesul legii, prin dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Prin soluția pronunțată în cauză, care face obiectul prezentului recurs, nu se încalcă nici decizie a pronunțată în recurs în interesul legii și nici practica judiciară invocată și obligatorie pentru instanțe a
Arestarea preventivă a inculpaților se înscrie în limitele unei durate rezonabile de privare de libertate ținând cont de momentul inițial al privării de libertate a acestora și fazele procesuale parcurse, precum și de complexitatea cauzei și a ansamblului probatoriului administrat, de diligența organelor judiciare în desfășurarea procedurilor penale, în conformitate cu practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului, care stabilește anumite termene considerate nerezonabile relativ la privarea de libertate a inculpaților, ce nu sunt împlinite în cauză, funcție de criteriile amintite.
Excepțiile invocate referitor la regularitatea actului de sesizare al instanței, respectiv rechizitoriul și nulitatea unor probe administrate în faza urmăririi penale, în recursul de față exced cadrului procesual al recursului împotriva încheierii atacate, acesta limitându-se la analiza și examinarea în raport cu toate dispozițiile procedurale ce reglementează măsura arestării preventive și măsurilor preventive alternative și cu practica judiciară obligatorie în materie care constituie izvor de drept.
Contradicțiile invocate referitor la situația de fapt prezentată în rechizitoriu vor face de asemenea obiectul judecății de competența instanței de fond.
Raportat la măsura arestului preventiv al inculpaților, așa cum s- reținut, în conformitate cu dispozițiile art. 143, 146 Cod procedură penală, art. 300 și 160 Cod procedură penală, există indicii și probe temeinice care confirmă bănuiala legitimă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, temei factual pentru luarea, prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive.
În concluzie, raportat la faza procesuală a cauzei, cercetarea judecătorească nefiind începută, la scopul măsurii arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal, prevăzut de art. 136 Cod procedură penală, cum temeiul inițial de arestare prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală nu a încetat, nu s-a modificat astfel încât să devină aplicabile dispozițiile art. 139 Cod procedură penală, privind înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive, iar protejarea ordinii publice prin privarea de libertate a inculpaților rămânând importantă și prevalentă în raport cu persoana inculpaților și infracțiunile presupus a fi comise de către aceștia, prin raportare și la durata privării de libertate considerată rezonabilă în cauză, măsura menținerii arestării preventive a inculpaților în acest stadiu procesual este legală și temeinică, iar criticile formulate în prezentul recurs nu sunt fondate.
Pentru motivele de mai sus, conform art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații G și și va menține încheierea de ședință atacată.
Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații G și, deținuți în Penitenciarul Iași, împotriva încheierii de ședință din 19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.
Obligă pe recurenți să plătească statului suma de 100 lei RON de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 16.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
05.04.2009
Tribunalul Argeș
Jud.
Președinte:Maria Cenușă
Judecători:Maria Cenușă, Tatiana Juverdeanu, Ancuța Gabriela
