Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 165/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIENr. 165
Ședința publică de la 16 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 3: Ancuța Gabriela
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
La ordine judecarea recursurilor penale având ca obiect " menținere arestare preventivă" formulate de inculpații și -, ambii deținuți în Arestul V, împotriva încheierii de ședință din data de 05.03.2009 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-, prin care s-a dispus menținerea măsurii de arest preventiv.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații recurenți în stare de arest preventiv, - asistat de av. ce substituie pe av., apărător ales, și - -asistată de av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin Serviciul de registratură, motivele de recurs pentru inculpata, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor formulate de inculpați.
Av. apreciază că la acest moment a încetat de drept măsura arestării preventive a inculpatului, având în vedere dispozițiile deciziei nr. 25 din 02.06.2008 a B, pronunțată în recursul în interesul legii, întrucât recursul trebuia soluționat înainte de expirarea măsurii anterioare. Acest termen este un termen imperativ și nu de recomandare.
Inculpatul a fost arestat la data de 05.02.2009 pentru o perioadă de 29 de zile.
La data de 02.03.2009 organele de urmărire penală au constatat că urmărirea penală a fost încheiată și au trimis dosarul instanței.
Dosarul a fost primit la instanță pe data de 3.03.2009 și s-a acordat termen de judecată pe data de 04.03.2009, a fost înștiințat unul dintre apărătorii aleși ai inculpatului, care a învederat faptul că nu se poate prezenta la acel termen de judecată, fiind amânată cauza pentru data de 05.03.2009. Se poate observa că procesul verbal prin care a fost înștiințat apărătorul ales, unul dintre ei, a fost încheiat la data de 04.03.2009, ora 15:16, însă dosarul de urmărire penală are 22 sau 24 de volume și prin urmare i-ar fi fost imposibil să parcurgă toate aceste volume până a doua zi.
Apreciază avocat că în acest mod i-a fost încălcat dreptul la apărare inculpatului folosindu-se această strategie tocmai pentru a apărea un avocat din oficiu, pentru că instanța încă de când a înștiințat apărătorul ales a dispus și desemnarea unui apărător din oficiu, și mai mult decât atât nu a fost înștiințat cel de-al doilea apărător ales.
Dosarul ar fi trebuit depus la instanță cu cel puțin 5 zile mai înainte, un termen rezonabil de altfel, pentru ca apărătorul să poată studia dosarul în vederea pregătirii apărării.
La data de 05.03.2009 Tribunalul Vaslui constată că măsura arestării preventive este legală și temeinică, luată cu respectarea dispozițiilor legale și o menține, ori, instanța fiind investită în contextul disp. art. 3001și 2Cod proc. penală, raportat la disp. art. 159 Cod proc. penală, trebuia să soluționeze această cerere, inclusiv recursul, până la data de 5 martie 2009.
Astfel, în conformitate cu disp. art. 140 alin. 1 Cod proc. penală, instanța de control judiciar nu poate decât să constate că măsura arestării preventive a încetat de drept.
În subsidiar, în situația în care instanța va trece peste acest motiv de recurs, avocat solicită a fi avut în vedere și faptul că încheierea primei instanțe este nelegală și netemeinică și sub alte aspecte.
Astfel, instanța de fond, în momentul în care a verificat legalitatea măsurii arestării preventive a avut în vedere disp. art. 148 lit. b și f Cod proc. penală, însă, având în vedere infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, se poate observa că unele dintre ele au limite de pedeapsă mai mici de 4 ani, și cu toate acestea instanța de fond nu a făcut nicio referire la acest aspect, deși art.148 lit. f Cod proc. penală stabilește situațiile și condițiile pentru care măsura arestării preventive se ia în mod legal.
De asemenea, prima instanță s- limitat să copieze întocmai punctul de vedere din dosarul de urmărire penală, în momentul în care a realizat așa-zisa motivare a încheierii care ar fi trebuit să fie în conformitate cu disp. art. 3001Cod procedură penală.
Încheierea a fost motivată doar din punctul de vedere al parchetului.
Cu privire la pericolul social pentru ordinea publică, verificând încheierea din 5.02.2009, se poate observa că aceasta a fost copiată ad- litteram, instanța limitându-se doar la a aprecia printr-un singur paragraf, că există dovezi din care rezultă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.
Astfel, apreciază apărarea că încheierea nu este motivată în sensul disp. art. 3001Cod procedură penală, iar instanța de recurs urmează a avea în vedere că la fond nu a analizat deloc dacă există indicii și probe în sensul disp. art. 143 și următoarele Cod proc. penală.
De asemenea nu s-a avut în vedere faptul că pericolul social concret pentru ordinea publică trebuie motivat și nu trebuie prezumat pornind de la limitele de pedeapsă ale infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
Instanța nu a avut în vedere că pentru unele dintre infracțiuni pedeapsa este sub 4 ani, și nici disp. art. 2 alin. 1 lit. a teza a II a din Legea nr. 39/2003 care prevăd că nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul săvârșirii de infracțiuni.
Chiar din rechizitoriu rezultă că inculpatul împreună cu inculpata sau cu altă persoană, fără a fi nominalizate, au săvârșit o infracțiune, ori, grupul infracțional organizat trebuie să cuprindă cel puțin 3 participanți și presupune atribuții specifice unui grup infracțional organizat, fiecare participant la această infracțiune având o anumită sarcină.
În prezenta cauză nu se regăsesc 3 participanți la săvârșirea unei infracțiuni și nici nu se explică în ce măsură au acționat în cadrul unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii unei anumite infracțiuni.
De asemenea, mai reține instanța de fond că inculpații au avut o anumită atitudine infracțională, unele dintre acțiunile acestora existând din decembrie 2008. Ori, chiar în cazul în care organul de urmărire penală luase o măsură în sensul aplicării sechestrului față de bunurile inculpatului, acesta se afla într-o imposibilitate obiectivă de a mai face anumite plăți, dar actele materiale reținute în sarcina inculpatului sunt din anul 2006. Atunci cum se explică faptul că din 2006 nu s-a luat nicio măsură, deși în mare parte probele nu au fost administrate doar în ultima perioadă ci cu mult înainte, iar în data de 5.02.2006 s-a ajuns la concluzia că lăsarea inculpatului în libertate reprezintă pericol pentru ordinea publică și că trebuie arestat?
Una este să se vorbească despre o anumită rezonanță care s-a diminuat cu mult dacă se analizează perioada de timp scursă și în al doilea rând este o contradicție cu faptul că din 2006 nu s-a întâmplat nimic și în anul 2009 se constată că inculpatul a devenit periculos și trebuie arestat.
În concluzie, av. apreciază că încheierea de ședință din data de 05.03.2009 este nelegală și netemeinică și solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare să se constate că măsura arestării preventive a încetat urmând a se dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În subsidiar, solicită instanței a constata că măsura arestării preventive a fost luată cu încălcarea dispozițiilor legale și să se dispună de asemenea, punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Avocat, având cuvântul pentru inculpata recurentă, susține că măsura arestării preventive este o măsură excepțională și legiuitorul a impus și a reglementat prin norme de maximă obiectivitate condițiile în care se poate dispune asemenea măsură.
În cauză, dosarul care este foarte mare, și care tocmai prin cantitatea de informații pe care le conține prezumă că persoanele trimise în judecată sunt vinovate.
Ori, dosarul privește fapte care nu sunt de natură să atragă răspunderea penală a inculpatei ci tot ceea ce a fost instrumentat se referă la activitatea desfășurată de diverse societăți comerciale în perioada 2006-2008.
Aceste societăți comerciale au fost conduse de către inculpatul și soția acestuia, persoană față de care nu s-a dispus luarea măsurii arestării preventive.
Se reține că aceștia au săvârșit mai multe infracțiuni și în demersurile lor s-au folosit de anumite persoane una dintre ele fiind chiar care apare formal, astfel cum reține chiar procurorul, în actele de constituire a unei societăți. De altfel s-au folosit și de alte persoane: coinculpatul, coinculpatul, care apar de asemenea formal în actele de constituire ale unor alte societăți.
Deci, materialul probator al cauzei se referă în principal la activitatea desfășurată de inculpatul și de soția acestuia, prin intermediul acestor societăți comerciale, care nu sunt societăți fantomă ci au patrimonii destul de mari și care au avut un număr mare de personal în subordine, personal din care la un moment dat a făcut parte și.
Derularea tuturor activităților în această cauză s-a făcut în baza deciziei inculpatului și a soției acestuia, însă la momentul la care s-au făcut cercetările s-a pornit de la faptul că, deși formal, în actele constitutive ale societăților coordonate de cei doi soți apare și inculpata.
La momentul la care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive s-a mers pe faptul că tratând în comun situația inculpaților și, aceasta din urmă va primi aceeași "atenție" ca și inculpatul.
La momentul la care s-a dispus trimiterea în judecată, prin rechizitoriu se arată care sunt activitățile efectiv prestate de inculpata și în acest context prima instanță era chemată să se pronunțe dacă sunt dovezi că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru societate. Prima instanță însă, s-a limitat la a copia motivarea din încheierea de la propunerea de arestare preventivă copiind inclusiv încadrările juridice la care procurorul a renunțat când a sesizat instanța cu rechizitoriu.
I se impută inculpatei săvârșirea mai multor infracțiuni printre care și aceea de înșelăciune, ori din cele 8 acte materiale enumerate în rechizitoriu ca reprezentând infracțiunile de înșelăciune de care s-ar face vinovată inculpata, se poate observa că doar în legătură cu două dintre acestea este pomenit numele ei.
Există o hotărâre de condamnare pronunțată de Tribunalul Vaslui, privind pe cei doi inculpați și, pentru același gen de infracțiuni hotărâre care nu este definitivă, aflându-se în apel și din această cauză Tribunalul Vasluia raționat în sensul că se impune arestarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților pentru că au săvârșit o nouă infracțiune cu intenție.
De fapt, infracțiunile pentru care au fost condamnați anterior inculpații și cu faptele pentru care sunt trimiși acum în judecată sunt concurente.
Ba mai mult, faptele pentru care au fost condamnați în acea cauză sunt ulterioare faptelor ce li se impută a fi săvârșite în anul 2006, prin urmare, față de inculpata, care nu are antecedente penale, nu se poate reține că a mai săvârșit o acțiune cu intenție.
Chiar dacă apărea în actele societății, nu a avut niciodată posibilitatea să ia acte de decizie cu privire la organizarea contabilității acelei societăți, astfel încât nu i se pot imputa acte de evaziune fiscală.
Hotărârea primei instanțe este și netemeinică, pentru că situația inculpatei este aceeași cu a coinculpaților și, persoane care apar doar formal in actele de constituire ale unor societăți și, prin urmare, ar fi echitabil ca inculpata să beneficieze de același tratament în sensul de a fi judecată în stare de libertate.
În concluzie, solicită admiterea recursului și judecarea inculpatei în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public susține că inculpații au solicitat să se constate că a încetat de drept măsura arestării preventive prin prisma art. 140 alin. 1 și 159 alin. 8 teza a II a Cod proc. penală prin raportare la decizia nr. 25
În cauză nu sunt incidente disp. art. 140 Cod proc. penală și nu se poate constata încetarea măsurii arestării preventive având în vedere faptul că hotărârea B nu prevede o sancțiune expresă cu privire la depășirea termenului prev. de art. 159 alin. 8 teza a II Cod proc. penală, iar acea sancțiune nu se regăsește nici printre cele enumerate limitativ și expres de art. 197 alin. 2 Cod proc. penală. Deci, nu se poate constata că depășirea unui termen, chiar imperativ cum a făcut referire doar hotărârea, poate duce la constatarea nulității absolute a hotărârii atacate.
Instanța de fond a fost investită să analizeze indiciile, să aprecieze dacă sunt probe de vinovăție și dacă lăsarea inculpaților în libertate constituie pericol pentru ordinea publică.
S-a apreciat că aceste indicii există, pericolul social al inculpaților fiind probat atât prin perseverența infracțională, având în vedere că au mai fost condamnați, dacă hotărârea nu este definitivă, pentru fapte de același gen, perioada lungă de desfășurare a activității infracționale cât și prin limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute, care îi caracterizează pe făptuitori ca fiind periculoși.
Solicită respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de inculpați și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
Inculpata, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Curtea,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Tribunalul Vaslui, prin încheierea din 05.03.2009, în baza art. 160 ind. b și art. 300 indice 1 alin. 3 din Codul d e procedură penală, a menținut arestarea preventivă a inculpaților și, constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestora nu s-au schimbat, ele subzistă și impun în continuare privarea de libertate inculpaților, și a respins cererea formulată de inculpata privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Vasluia reținut că dovezile strânse conturează presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt trimiși în judecată (de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003; înșelăciune în convenții în formă continuată prev. de art. 215 alin. 1, 3, 4 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal; înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. 1, 3, 4, 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; spălare de bani, prev. de art. 23 pct. l, lit. a, c din Legea nr. 656/2002; evaziune fiscală, prev. de art. 6-9 din Legea nr. 241/2005; punere în vânzare de alimente alterate, prev. de art. 313. pen;) în sensul art. 148 lit. f Cod pr. penală - atât în ceea ce privește limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile presupus săvârșite (superioară limitei de patru ani), cât și sub aspectul existenței unor probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, prin rezonanța socială, cât și reacția publicului la săvârșirea unor astfel de fapte, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare pentru un timp.
S-a mai avut în vedere că pericolul social concret al faptelor comise de cei doi inculpați în prezenta cauză este determinat de ceea că prin activitatea lor a fost afectat grav un sector al vieții economice, aducând atingere comerțului și relațiilor sociale formate în jurul distribuției și consumului mărfurilor, de consecvența cu care cei doi au comis faptele de înșelăciune în aceeași modalitate, dându-i un caracter de continuitate, scopul final fiind acela de obținere de mijloace financiare prin activități ilicite și disimularea provenienței acestora, iar punerea în vânzare de alimente alterate sau având termenul de valabilitate expirat constituie un atentat puternic la viața și sănătatea locuitorilor municipiului și județului V, context în care nici unul dintre aceștia nu a renunțat la activitatea infracțională, ci s-au încurajat reciproc în săvârșirea faptelor.
A mai arătat prima instanță că se impune o reacție a autorităților judiciare în sensul ca inculpații să fie judecați în stare de arest preventive pentru a nu crea o stare de insecuritate și neîncredere a colectivității față de aptitudinea organelor judiciare de a acționa cu fermitate față de cei învinuiți de infracțiuni grave.
Împotriva încheierii indicate mai sus au declarat recurs inculpații - și.
În susținerea recursurilor, inculpații au arătat că încheierea atacată este nelegală și netemeinică deoarece măsura arestării preventive a încetat de drept, având în vedere dispozițiile deciziei nr. 25/02.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, întrucât recursul trebuia soluționat înainte de expirarea măsurii anterioare.
S-a susținut că avocații nu au avut la dispoziție un termen rezonabil pentru a studia dosarul, astfel încât inculpaților li s-a încălcat dreptul la apărare.
S-a mai arătat că instanța nu a observat că pentru unele dintre infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată pedeapsa prevăzută de lege este mai mică de 4 ani închisoare, iar încheierea de menținere a arestării preventive nu este motivată.
Inculpații recurenți au mai susținut că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că încheierea atacată este legală și temeinică.
Potrivit dispozițiilor art. 300 indice 1 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură penală, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, iar în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Curtea consideră că prima instanță a constatat, judicios, motivând clar și complet, că de la momentul luării măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați recurenți și până la sesizarea instanței de judecată nu a intervenit nici un aspect care să conducă la concluzia că nu mai există temeiurile ce au determinat arestarea ori că aceste temeiuri s-au modificat.
Astfel, se constată că prin încheierea nr. 2/05.02.2009, Tribunalul Vasluia admis propunerea de arestare preventivă formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Biroul Teritorial Vaslui și, în temeiul art. 146, 149 ind. 1 alin. 10 și 11 și art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, a dispus arestarea preventivă a inculpaților și, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, existând indicii temeinice și probe certe că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
Potrivit prevederilor art. 148 alin. 1 lit. f din Codul d e procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată dacă există indicii temeinice sau probe că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Mijloacele de probă administrate în cauză până la sesizarea instanței de judecată oferă indicii temeinice care justifică bănuiala că în perioada 2006-2008, inculpații, - au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 113/D/P/2006 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Vaslui.
temeinice, în sensul art. 68 ind. 1 Cod procedură penală, oferite de materialul probator administrat în cauză în timpul efectuării urmăririi penale sunt suficiente pentru luarea, prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive. În acest moment procesual nu este necesară înlăturarea pe deplin a prezumției de nevinovăție a inculpaților, presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit faptele penale de care sunt trimiși în judecată fiind suficientă pentru justifica arestarea lor preventivă.
Motivele verosimile la care se referă articolul 5 paragraful 1 litera c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie să aibă forța unor probe care ar justifica trimiterea în judecată sau condamnarea. În cauzele " împotriva Marii Britanii" și " împotriva Marii Britanii" Curtea a arătat că articolul 5 paragraful 1 litera c nu presupune ca faptele care suscită bănuieli să prezinte același nivel de certitudine cu cele care permit condamnarea. Rolul măsurii arestării preventive este acela de a se continua cercetările pentru a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor.
Suspiciunea rezultată din probe că inculpații și - au săvârșit infracțiuni deosebit de grave, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este suficientă pentru a constata că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unei stări de neliniște, a unui sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generate de rezonanța socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni grave sunt cercetate în stare de libertate.
Împrejurarea că pentru una sau mai multe infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea inculpaților în judecată este pedepsită de lege cu închisoare sub 4 ani este lipsită de relevanță juridică, deoarece pentru luarea, prelungirea și menținerea arestării preventive este suficient să se constate că numai una dintre infracțiunile respective este pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani.
În prezenta cauză nu poate fi primită susținerea potrivit căreia măsura arestării preventive a arestării a încetat de drept fiindcă recursul trebuia să fi fost soluționat înainte de expirarea arestării dispuse anterior încheierii atacate.
Decizia nr. 25/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii se referă la recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive prevăzut de dispozițiile art. 159 alin. 8 din Codul d e procedură civilă. Or, în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile art. 300 indice 1 alin. 4 din Codul d e procedură penală care fac trimitere la recursul prevăzut de art. 160 indice a alin. 2 din Codul d e procedură penală, nu la cel reglementat de art. 159 alin. 8 care este incident în procedura prelungirii arestării prevenive.
Nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia li s-a încălcat inculpaților dreptul la apărare fiindcă nu au avut suficient timp pentru a studia dosarul.
Curtea, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia privării de libertate, consideră că apărătorii inculpaților au avut suficient timp la dispoziție pentru a pregăti apărarea.
Instanța care a pronunțat încheierea atacată și-a îndeplinit îndatorirea de a acorda avocaților timpul necesar pentru a le asigura posibilitatea de a consulta dosarul cauzei. Acordarea unei perioade de timp mai mari, necesară pentru efectuarea unei analize amănunțite, sistematice și susținute, este specifică procedurii de judecare a fondului cauzei, nu celei în care se verifică doar legalitatea și temeinicia măsurii privării arestării preventive, așa cum este cazul în speță.
Cum temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut și nici nu s-au schimbat, Curtea în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații și, aflați în Arestul V, împotriva încheierii de ședință din 05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.
Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 80 lei de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 16.03.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red./Tehnored.
2 ex./07.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CenușăJudecători:Maria Cenușă, Tatiana Juverdeanu, Ancuța Gabriela
