Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 169/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 169/2009
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda președinte secție
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
Procuror:
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Încheierii penale din 9 2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, având ca obiect art. 197 alin 1 și 3 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat personal și asistat de avocat numit din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La întrebarea instanței, recurentul inculpat consimte asistarea sa de către avocatul desemnat din oficiu.
Instanța, raportat la prevederile art. 38514alin 1/1 coroborat cu art. 70 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului dreptul de a fi ascultat de către instanța de recurs sau de a nu da nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că tot ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.
Inculpatul, având cuvântul, învederează că vrea să dea o declarație cu privire la motivul de recurs.
Instanța, conform art. 323 Cod procedură penală, procedează la audierea inculpatului, a cărui declarație este consemnată și atașată la dosar (fila 8).
Avocat declară că nu mai are alte cereri.
Procuror, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărător desemnat din oficiu pentru inculpat, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului de față, revocarea măsurii arestării întrucât din tot probatoriul administrat nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit fapta, în favoarea sa operând prezumția de nevinovăție. În concluzie, față de faptul că pericolul social concret al infracțiunii nu se confundă cu pericolul social pe care l-a presupune lăsarea în libertate a inculpatului, sens în care și CEDO se pronunță ca atare, față de considerentele expuse, solicită instanței admiterea recursului și punerea inculpatului în libertate.
Procuror, având cuvântul, solicită respingerea recursului inculpatului în opinia sa subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, fiind vorba despre o infracțiune cu grad ridicat de pericol social în condițiile în care victima este minoră și a suferit de pe urma săvârșirii faptei.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită instanței judecarea sa în stare de libertate întrucât nu s-a atins de nimeni, nu este de vină pentru fapta de care e acuzat și nu știe pentru ce este reținut.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față,
Prin încheierea penală din 09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - secția penală în dosar nr- s-a dispus în baza art. 3002raportat la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, fiul lui G și a lui, născut la data de 03.09.1973 în Ocna M, jud. A, domiciliat în oraș Ocna M,-, jud. A, posesor al seria - nr. - eliberat de Ocna M, CNP -, aflat în
Totodată, în baza art. 138 alin. 1 Cod procedură penală a fost respinsă cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar în baza art. 139 alin. 2 Cod procedură penală a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 30/2009 pronunțată de Tribunalul Albas -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, în consecință fiind mandatul de arestare preventivă nr. 80/2009.
Prin rechizitoriul nr. 319/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Albaa fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de de viol prev. de art.197 alin.1 și 3.pen. cu aplicarea art.37 lit. b pen.
Inculpatul este acuzat că în noaptea de 22/23.04.2009, în timp ce se aflau la locuința învinuitului, situată în oraș Ocna M, jud. A, acesta a constrâns-o pe partea vătămată, în vârstă de 14 ani, la întreținerea de relații sexuale, prin exercitarea de violențe și prin amenințare cu astfel de acte.
Instanța a apreciat că se impune menținerea stării de arest a inculpatului având în vedere că, pe de o parte, există indicii temeinice conform art. 68/1 Cod procedură penală că inculpatul a comis fapta de care este acuzat, iar pe de altă parte, legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani atât pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Totodată lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret atât pentru comunitatea locală din Ocna M în special, cât și pentru ordinea publică, în general, raportat la faptul că o persoană cercetată pentru infracțiuni de o gravitate extremă ar fi cercetată în stare de libertate.
Instanța a mai reținut că inculpatul este recidivist, fiind condamnat pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni, în cazul acestuia gradul de pericol pentru ordinea publică fiind unul extrem.
În consecință, tribunalul a apreciat că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Cât privește cererile de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive s-a reținut că de la ultima menținere a măsurii arestării, respectiv 14.09.2009 și până la data soluționării cererii nu s-au schimbat temeiurile care au justificat luarea acestei măsuri, și nici nu au încetat aceste temeiuri, motiv pentru care ambele cereri sunt nefondate.
Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs în termen inculpatul, care, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat să fie judecat în stare de libertate, întrucât nu a săvârșit fapta de care este acuzat.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat pentru considerentele ce vor urma:
Criticile privitoare la inexistența vinovăției recurentului inculpat, cu privire la fapta reținută în sarcina sa nu pot forma obiectul prezentei cauze, ele urmând a fi avute în vedere de judecătorul fondului, pe baza materialului probator administrat în cauză.
Ceea ce poate fi analizat prin prisma dispozițiilor art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală este dacă temeiurile care au determinat arestarea se mențin și impun în continuare privarea de libertate.
Or, așa cum în mod corect a reținut tribunalul, există în continuare indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată și pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare, iar pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă punerea inculpatului în libertate nu s-a diminuat.
Existența pericolului este relevată de natura infracțiunii imputate inculpatului, modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că s-a comis fapta - asupra unei minore de 14 ani, prin ademenirea acesteia, reținerea în locuință peste voința ei, amenințarea, agresarea și întreținerea unor raporturi sexuale în mod forțat.
Relevante sunt, de asemenea, elementele ce caracterizează persoana inculpatului, condamnarea anterioară pentru fapte similare și intenția declarată de a comite și alte fapte.
În aceste circumstanțe, se impune menținerea stării de arest, fiind lipsită de temei cererea de înlocuire a detenției provizorii cu o altă măsură mai puțin restrictivă, care ar fi insuficientă.
Pentru toate aceste considerente, reținând că tribunalul a adoptat o soluție legală și temeinică, Curtea, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul inculpatului, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva Încheierii penale din 9 2009 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Alba - Secția penală.
Obligă pe numitul recurent la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. 2 ex/23.11.2009
fond
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENTRU CAUZE CU
MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 176/2009
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, -, C -, -, și G împotriva încheierii penale din 27.11.2009 pronunțate de Tribunalul Alba - Secția penală în dosarul nr-.
Obligă pe inculpații, -, C -, -, și G să plătească fiecare statului suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Obligă pe inculpatul să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
indescifrabil indescifrabil indescifrabil
Pentru conformitate,
Grefier,
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENTRU CAUZE CU
MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 175/2009
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale 274/A/26.10.2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaților perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 23.06.2009 și până la 30.11.2009.
Obligă pe inculpații recurenți, pe inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească fiecare suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de câte 300 lei pentru fiecare inculpat se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
indescifrabil indescifrabil indescifrabil
Pentru conformitate,
Grefier,
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda