Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1750/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-(2726/2009)

DECIZIA PENALĂ NR.1750

Ședința publică de la 30 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Silvia Cerbu

JUDECĂTOR 2: Lucia Rog

JUDECĂTOR 3: Andreea Cioată

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIICOT - reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 16 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția Ia P enală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu substituind pe domnul avocat.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, judecarea inculpatului în stare de libertate având în vedere că acesta a recunoscut fapta, are un copil minor în întreținere, avea un loc de muncă la data arestării sale, iar mama sa este bolnavă.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpat, ca nefondat, considerând legală și temeinică încheierea prin care s-a menținut starea de arest a acestuia. Instanța de fond a constatat în conformitate cu prevederile art.3001raportat la art.160 alin.3 din proc.pen. că arestarea preventivă luată față de inculpat la data de 22 octombrie 2009 s-a dispus în condiții de legalitate și temeinicie, existând probe din care rezultă că inculpatul se ocupă cu vânzarea de heroină și, de asemenea, este și consumator al unui asemenea drog. În ceea ce privește condiția prevăzută de art.148 lit. f proc.pen. solicită a se constata că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, vânzarea de droguri devenind o ocupație permanentă a inculpatului.

Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, arată că a vândut droguri o singură dată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față.

Prin încheierea de ședință din data de 16.11.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală baza art. 3001alin. 1.proc.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul și, n baza art. 300 alin. 3.proc.pen. s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.

Pentru a pronunța această încheiere, analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este temeinică și legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, subzistă și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.

S-a apreciat că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art. 136.proc.pen. art. 143.proc.pen. art. 148 lit. f proc.pen. art. 1491.proc.pen.

Astfel, în cauză, există suficiente indicii temeinice, în sensul art. 143.proc.pen și art. 68.proc.pen, din care a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, relevante în acest sens fiind: procesul-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de investigații, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, proces-verbal de percheziție domiciliară, rapoarte de constatare tehnico-științifică, declarații de martori.

De asemenea, s-a constatat îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f proc.pen, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În acest sens, la aprecierea gradului de pericol social concret pentru ordinea publică, Tribunalul a avut în vedere modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunilor, din natura acestora, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și din recrudescența faptelor de acest gen. Totodată, s-a reținut și circumstanțele personale ale inculpatului, sens în care s-a reținut că a săvârșit fapta din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie, anterior condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, aspect ce denotă perseverența infracțională a acestuia, precum și împrejurarea că nu are un loc de muncă.

Nu în ultimul rând, s-a reținut că, deși, inițial, a refuzat să dea declarații, ulterior, la momentul judecării propunerii de arestare preventivă, acesta a fost audiat, având o atitudine procesuală sinceră, însă instanța apreciază că, în vederea bunei desfășurări a procesului penal, se impune privarea acestuia de libertate și în continuare, cu atât mai mult cu cât, și la acest moment procesual, subzistă temeiurile avute în vedere la momentul emiterii mandatului de arestare preventivă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul,solicitând cercetarea sa în stare de libertate, în raport de circumstanțele sale personale, respectiv poziția procesuală sinceră, de împrejurarea că are un mimor în întreținere și mama sa este grav bolnavă.

Examinând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art.3856alin. final proc.pen. Curtea constată recursul nefondat.

Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2. pen. și deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a pen. și art. 37 lit. b pen., n fapt reținându-se că, la data de 21.10.2009, a vândut martorului denunțător, cantitatea de 0,15 grame de heroină pentru suma de 100 lei, iar în locuința sa au fost găsite, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, încă 3,63 grame de heroină, destinate atât consumului propriu, cât și comercializării.

Recurentul inculpat a fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 22.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, reținându-se incidența dispozițiilor art. 143.proc.pen rap. la art. 681.proc.pen. și ale art. 148 lit. f proc.pen.

Curtea constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului, lăsarea acestuia în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică. În aprecierea acestei ultime condiții prev. de art. 148 lit. f pr.pen. se are în vedere natura și gravitatea infracțiunii reținută în sarcina sa, gradul de pericol social crescut, recrudescența faptelor de acest gen, circumstanțele personale ale inculpatului recidivist, dovedind astfel perseverență infracțională, consumator de droguri, respectiv heroină, împrejurări care permit concluzia existenței riscului privind săvârșirea de noi infracțiuni.

Totodată existența pericolului public rezultă și din rezonanța socială negativă pe care infracțiunile de acest gen o determină în rândul opiniei publice, în contextul în care acest fenomenul infracțional a căpătat o amploare fără precedent, tinzând să se transforme într-un adevărat fenomen social. Curtea reține că și Curtea Europeană a drepturilor Omului admite că, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin pentru o perioadă de timp.

De asemenea, se constată că probatoriu administrat până în acest stadiul procesual nu este de natură a infirma concluzia îndeplinirii condițiilor prev. de art. 143.proc.pen. rap. la art. 68.proc.pen.

În raport de aceste considerente, reținând incidența dispozițiilor art.3002proc.pen. rap. la art.160 alin. 1 și 3.proc.pen. Curtea apreciază că se impune menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat.

Pentru motivele arătate, urmează ca, în baza art.38515pct. 1 lit. b proc.pen. să respingă recursul ca nefondat, iar în baza art.192 alin. 2.proc.pen. îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul inculpatului împotriva încheierii de ședință din 16.11.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală în dosarul nr-.

Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariul avocatului din oficiu, avansat din fondurile Ministerul Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.LR-21.12.2009/Dact.EA-15.12.2009/2ex

Președinte:Silvia Cerbu
Judecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog, Andreea Cioată

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1750/2009. Curtea de Apel Bucuresti