Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 176/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 176/2009
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier:
T - Serviciul Teritorial Alba reprezentat prin:
Procuror:
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații, C -, -, -, și G împotriva încheierii penale din 27.11.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
- inculpatul recurent, în stare de arest preventiv în cadrul IPJ asistat de apărător ales, av. și avocat;
- inculpatul recurent, în stare de arest preventiv în cadrul IPJ asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat;
- inculpatul recurent, în stare de arest preventiv în cadrul IPJ asistat de apărător ales, av.;
- inculpatul recurent, în stare de arest preventiv în cadrul IPJ A asistat de apărător ales, av. ales;
- inculpatul recurent, în stare de arest preventiv în cadrul IPJ A asistat de apărător ales, av.;
- inculpatul recurent, în stare de arest preventiv în cadrul IPJ A, asistat de apărător ales, av.;
- inculpatul recurent, în stare de arest preventiv în cadrul IPJ A asistat de apărător ales, avocat;
- inculpatul recurent -, în stare de arest preventiv în cadrul IPJ A asistat de apărător ales, av.;
- inculpatul recurent, în stare de arest preventiv în cadrul IPJ asistat de apărător ales, av.;
- inculpatul recurent C -, în stare de arest preventiv în cadrul IPJ Sibiu asistat de apărător ales, av.;
- inculpatul recurent -, în stare de arest preventiv în cadrul IPJ Sibiu asistat de apărător ales, av.;
- inculpatul recurent, în stare de arest preventiv în cadrul IPJ A asistat de apărător ales, av.;
- inculpatul recurent, în stare de arest preventiv în cadrul IPJ Sibiu asistat de av. ales;
- inculpatul recurent G, în stare de arest preventiv în cadrul IPJ Sibiu asistat de apărător ales, av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,
Se depun la dosar de către apărătorii aleși motive de recurs, formulate în scris pentru recurentul inculpat.
De asemenea, avocat depune extras decizie CEDO și practică judiciară ÎCCJ în susținerea recursurilor inculpaților și.
Instanța, raportat la prevederile art. 38514alin 1/1 coroborat cu art. 70 Cod procedură penală, pune în vedere inculpaților dreptul acestora de a fi ascultați de către instanța de recurs precum și acela de a nu da nici o declarație, atrăgându-li-se atenția că tot ceea ce declară poate fi folosit împotriva lor.
Inculpații recurenți, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au alte declarații de dat și își mențin cele date până acum.
Avocat, apărătorul ales al inculpatului, prealabil analizării cauzei pe fond, învederează instanței că are de ridicat următoarele excepții: în primul rând, cea referitoare la incompatibilitatea a doi membrii din prezentul complet, sens în care se invocă nulitatea absolută raportat la prevederile art. 48 alin 1 lit. a coroborat cu decizia nr. 7/2007 a ÎCCJ, sens în care invocă oral prezenta excepție și citează cazurile prevăzute de articolul susmenționat și faptul că ÎCCJ a statuat acestea. În cauză precizează că apreciază ca fiind incompatibili domnii judecători: - - și - -.
Procuror, având cuvântul, solicită instanței, față de faptul că există atitudini violente în boxa inculpaților, să permită instanța ca inculpatul să stea separat, pentru buna desfășurare a ședinței și pentru a asigura cadrul normal de desfășurare al prezentelor dezbateri.
Instanța, în deliberare, admite cererea formulată de către reprezentanta DIICOT și pentru respectarea solemnității ședinței de judecată și pentru buna desfășurare a procesului, dispune ca inculpatul să fie ținut în afara boxei.
Avocat, în completarea cererii sale, precizează că domnii judecători - și - - au soluționat, în faza de urmărire penală, recursurile declarate de inculpați împotriva încheierilor date de tribunal, sens în care consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 48 alin 1 lit. a), din care citează din nou, și mai arată că instanța de judecată a fost sesizată, cauza este pe fond și din punctul său de vedere acești doi membrii ai completului sunt incompatibil a se pronunța la data prezentei.
Completul se retrage, ședința se suspendă în vederea soluționării cererii formulate de către avocat.
Ședința se reia, se dă citire de către președintele completului a soluției date cu privire la cererea de recuzare a domnilor judecători - - și - -.
Avocat, având cuvântul, solicită să se consemneze faptul că nu a fost vorba despre o cerere de recuzare expresă, nu a recuzat membrii completului desemnați, ci doar a învederat o situație de incompatibilitate, iar instanța a soluționat o cerere de recuzare, raportat la condițiile de incompatibilitate invocate oral. Mai mult, solicită să se facă mențiune că nu s-au luat concluziile procurorului cu privire la excepția invocată. În altă ordine de idei, invocă, de asemenea, neregularitatea actului de sesizare al instanței de fond raportat la art. 264 Cod procedură penală și cu referire la Decizia nr. 9/2008 a ICCJ, în sensul că pe rechizitoriu trebuie să existe mențiunea "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei", "aprobat", semnătura și ștampila procurorului ierarhic superior, sens în care susține această excepție de neregularitate a actului de sesizare al instanței de fond.
Instanța, în deliberare, constată că ne aflăm într-o cale de atac împotriva unei încheieri prin care s-a dispus, conform art. 3001Cod procedură penală, cu privire la menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, și pune în vedere apărătorilor aleși că în prezentul recurs nu se discută fondul cauzei ci limitativ doar la această măsură. Excepția invocată cu privire la nelegalitatea actului de sesizare va fi unită cu fondul cauzei.
Apărătorii aleși ai inculpaților, având pe rând cuvântul, învederează că nu mai au alte cereri și excepții de invocat, care vor fi precizate odată cu soluționarea fondului cauzei.
Procuror, având cuvântul, declară că nu mai are alte cereri.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului, avocat, solicită, în primul rând, admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în fond la Tribunalul Sibiu, sens în care a învederat în cuprinsul motivelor scrise toate argumentele pe care le susține în acest sens. Raportat la prezentul recurs și prevederile art. 3002Cod procedură penală, faptul că actul de trimitere în judecată a acestor inculpat nu este conform, este lovit de nulitate absolută rap. la art. 197 alin 2 Cpp, tribunalul nu este competent a se pronunța nici măcar asupra unei măsuri preventive a arestării. Mai arată că referitor la prevederile art. 30 alin 1, 3 Cpp, s-au detaliat motivele pentru care nu poate fi sesizată decât una din instanțele care sunt competente teritorial, iar pe baza susținerilor cu privire la faptul că una din părțile vătămate ar avea reședința pe raza orașului S, sens în care nu există nici o dovadă la dosar, învederează că acesta nu este un argument pentru a sesiza cu soluționarea cauzei Tribunalul Alba, legea referindu-se expres la cazurile de competență teritorială și excepțiile prevăzute, nefiind niciunde menționat cu privire la reședință, ci doar la domiciliul părților. Astfel, consideră că alegerea făcută de sesizare a acestei instanțe este una discreționară, instanța nefiind competentă astfel să se pronunțe până nu se verifică acest lucru, deci nu poate dispune nici asupra menținerii măsurii arestului preventiv. În concluzie, mai susține o singură remarcă: să se observe că în încheierea de menținere a măsurii arestului nu se menționează nici data de la care și până la care se menține această măsură, astfel, dacă se admit excepțiile invocate, încheierea și-a încetat efectele sens în care solicită instanței să ia act de aceasta și să dispună punerea de îndată în libertate a inculpaților.
Apărătorul ales al inculpaților recurenți și, avocat, în primul rând invocă o practică judiciară raportat la excepțiile de necompetență, dintr-o culegere din 1978, sens în care depune extras la dosar. olicită instanței, să ia act de faptul că primul punct se referă la locul săvârșirii faptei, care este evident orașul Sibiu, iar ordinea de preferință cuprinsă în art. 30 Cpp, nu lasă la latitudinea procurorului alegerea instanței. Pe fondul recursului, în ce-l privește pe inculpatul, admiterea recursului, casarea încheierii atacate, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului și punerea în libertate a acestuia. Reiterează susținerile expuse la dezbaterea cauzei pe fond. Apreciază că obligația judecătorului, cu ocazia procedurii prelungirii arestării preventive, este de a face o analiză a existenței și subzistenței temeiurilor avute în vedere de instanță cu ocazia dispunerii măsurii arestării preventive. Învederează instanței că în ce privesc temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b și c Cod procedură penală privind măsura arestării preventive, nu există nici măcar o dovadă concretă că aceste temeiuri ar subzista în prezent. Arată că la Tribunalul Albaa depus practică judiciară și doctrină în sensul celor invocate. Apreciază că singura discuție în cauză privește temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, recunoscând că pedeapsa pentru unele din infracțiunile reținute în sarcina inculpatului (constituire de grup infracțional organizat, violare de domiciliu, șantaj și amenințare) este mai mare de 4 ani, dar învederând că, în ce privește condiția pericolului concret pentru ordinea publică, a observat din încheierile Tribunalului și ale Curții de APEL ALBA IULIA, că acesta se argumentează sub aspectul pericolului social abstract al acestor fapte, iar la acest moment trebuie să se dovedească că se impune cu necesitatea prelungirea măsurii arestării preventive pentru că azi ar prezenta pericol public și să se arate în ce constă acesta. Apreciază că pentru infracțiunile prevăzute de art. 192 și 194 Cod penal, arestarea preventivă iese din tiparul măsurilor preventive care se impun în astfel de situații, în cauză fiind aplicată cea mai grea sancțiune dintre acestea, iar inculpatul, raportat la capetele de acuzare, este în drept a fi cercetat în stare de libertate până la stabilirea irevocabilă a vinovăției acestuia. Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului declarat de inculpatul.
Cu privire la inculpatul recurent, arată că în sarcina acestuia se reține săvârșirea următoarelor infracțiuni: aderarea la grupul infracțional organizat, lipsire de libertate și șantaj, dar apreciază că acesta nu avea cum să adere la un grup infracțional organizat, în circumstanțele cauzei. Apreciază că nu se poate concluziona că a aderat la grup infracțional organizat, prin simplul fapt că a vrut să recupereze suma de bani, dar nu a ales bine modalitatea realizării acesteia. Apreciază că punerea în libertate a inculpatului nu ar prezenta pericol social pentru colectivitate. În concluzie, solicită admiterea recursului declarat de inculpatul, casarea încheierii atacate și punerea în libertate a inculpatului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive, iar inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu există probe că acesta face parte din grup infracțional organizat. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, și anume, aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul luându-și angajamentul că va colabora cu organele judiciare. Arată că inculpatul are familie. Cu privire la excepțiile invocate, achiesează concluziilor colegilor săi.
Apărătorul ales al inculpaților recurenți și, avocat, învederează că hotărârea atacată emană un puternic caracter subiectiv, întrucât magistratul s-a pronunțat asupra cererii privind arestarea preventivă formulată de parchet în urmărirea penală, de mai multe ori, hotărârea lecturându-se, se învederează și se susține că nu se cunoaște fondul problemei deduse judecății, motivarea fiind de cele mai multe ori identică sens în care citează din alin 2 de la fila 190 din dosarul de fond. Mai susține faptul că unii din inculpați, precum, sunt cercetați în stare de libertate, sens în care se adeverește că nu se cunoaște starea celorlați. Revenind la recursul de față, consideră că tribunalul trebuia să se asigure că subzistă temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării, însă, cu privire la inculpatul, aceastea nu mai subzistă așa cum au fost inițial, întrucât, citează de la pct. 14, pe această infracțiune s-a pedalat fiind evidentă schimbarea condițiilor care au impus luarea acestei măsuri raportat la prevederile art. 3002coroborat cu art. 160/b Cpp și decizia 560/07.04.2004 a Curții de APEL ALBA IULIA, din care depune extras la dosar, precum și cauzaPantea vs Româniala care face trimitere, solicită instanței să ia act de faptul că inculpații și, raportat la persoana acestora, nu mai prezintă pericol social, care nu se confundă cu pericolul social al infracțiunii apreciată în sarcina acestora. Astfel, în concluzie, față de faptul că instanțele au decelat în timp aceste chestiuni privind pericolul concret pentru odinea publică, solicită admiterea recursului de față și să se țină cont și de aspectele de ordin familial și de faptul că magistratul dă importanță asupra aspectelor ce țin de antecedentele penale, sens în care se dovedește încă o dată că nu se cunoaște faptul că aceștia nu au antecedente penale și nu se mai impune o astfel de măsură.
Cu privire la aspectele învederate de avocat, achiesează acestora și le susține, apreciind că dacă s-ar fi sesizat Tribunalul Brăila, de pildă, s-ar ar fi fost aproape similar situației de față, întrucât consideră că printr-un mod discreționar s-a forțat grosolan această competență teritorială raportat la prevederile deciziei ICCJ și faptul că se poate constata din rechizitoriu că sunt zeci de alte părți vătămate care au domiciliul în Sibiu, precum și zeci de martori ce urmează a fi audiați pe fond care au domiciliul în același oraș, sens în care pune concluzii de admitere a excepțiilor invocate, solicitând instanței să observe că s-a omis din hotărâre faptul că de șase luni de zile acești inculpați s-a menținut măsura arestării deși există prezumția de nevinovăție raportat la faptul că nu s-a dovedit că ar fi vorba despre un grup infracțional organizat raportat la criteriile infracțiunilor de care sunt acuzați. În subsidiar, solicită admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Apreciază că singura vină a inculpaților și este aceea a prieteniei dintre ei. Arată că inculpatul, având o societate comercială, a avut angajați ca oameni de ordine pe doi dintre inculpații în cauză, numiții și, și față de această împrejurare se precizează că inculpații au legătură unii cu alții.
Apărătorul ales al inculpaților recurenți, - și, precum și pentru, și G, avocat, având cuvântul, susține că a crezut că în această calitate în care se prezintă, va concura, împreună cu instanța, la actul de justiție, însă apreciază că doar apărătorii au o poziție corectă în speță, sens în care achiesează concluziilor colegului, raportat la prevederile art. 3001Cod procedură penală, sesizare făcându-se prin rechizitoriu, în speță, printr-un mic artificiu, prin încheierea atacată se prorogă discuția asupra excepției invocate pentru termenul din 14.12.2009, pentru când sunt citate o serie de părți, aflându-ne în imposibilitatea logică de a pronunța o hotărâre care vizează starea de arest a inculpaților întrucât textul legal și ordinea logică impun instanțe de a-și verifica inițial competența materială, automat și teritorială, în opinia sa legal și corect fiind competent Tribunalul Sibiu. Cu privire la această alegere, susține că parchetul s-a folosit în mod incorect de un artificiu justificat de o anume parte vătămată, dar să nu uităm faptul că atât inculpații, cât și circumstanțele privind faptele și părțile vătămate, toți sunt de pe raza orașului Sibiu, acest artificiu legal de fapta inculpatului, una minoră, ducând la concluzia că Tribunalul Alba ar fi competent a judeca pricina.
Raportat la fondul de astăzi, temeiurile art. 300 Cpp, susține că nu mai există temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării, din punct de vedere al situației de față, consideră că acești inculpați au fost de la bun început identificat ca martori, nefiind nici măcar în cunoștință de cauză că ulterior au fost considerați inculpați, acest dosar nefiind justificat din punct de vedere al probatoriului administrat, sens în care măsura arestării preventive nu se mai impune a fi menținută întrucât nu se justifică, astfel că solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate, pentru argumentele deja învederate și susținute
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, în primul rând, susține cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba, apreciază că această instanță a excedat cadrul legal, din conținutul încheierii atacate rezultând că instanța a înțeles să proroge discuția asupra acestei excepții și să procedeze la menținerea măsurii preventive a arestării. În al doilea rând, învederează că se încalcă prevederile art. 48 alin 4 lit. a întrucât judecătorul fondului a soluționat pricina raportat la faptul că s-a antepronunțat asupra aspectelor cu privire la măsura arestării preventive și a vinovăției inculpaților sens în care, cu referire la toate aspectele expuse, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în rejudecare, declinarea competenței către instanța competentă a soluționa fondul cauzei și al menținerii arestării preventive.
Pe fondul recursului de astăzi, apreciază că încheierea atacată este nelegală și netemeinică și arată că aceasta conține motivarea prelungirii, care se regăsește cu un caracter general. Apreciază că încheierea atacată este nemotivată sub aspectul nepronunțării asupra motivelor care ar fi impus efectuarea continuării urmăririi penale cu inculpatul în stare de arest, impunându-se arătarea actelor ce trebuie efectuate cu inculpatul în stare de arest. Cu privire la sintagma că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive susține că temeiurile prev. de art. 148 lit. b și c Cod procedură penală nu subzistă, având în vedere că în aceste prevederi legiuitorul folosește verbul la timpul prezent, iar inculpatul este în detenție. Solicită să se constate că temeiurile prevăzute de lit. b și c ale art. 148 Cod procedură penală nu subzistă. În ce privește temeiurile prevăzute la art. 148 lit. f Cod procedură penală, teza a doua, apreciază că se face confuzie între pericolul social și pericolul concret pentru ordinea publică, sens în care solicită admiterea recursului, casarea încheierii și dispunerea asupra nemenținerii măsurii arestării și punerii de îndată în libertate a inculpaților.
Apărătorul ales al inculpaților recurenți C - și, avocat, solicită admiterea recursurilor, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpaților, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea de a obliga inculpații să nu părăsească localitatea.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale, învederează că instanța, fără a consulta apărătorii, a prorogat discuția asupra acesteia la termenul acordat, sens în care solicită instanței de control judiciar să constate că verificarea menținerii măsurii arestării se face de către instanța competentă a soluționa fondul cauzei, dispozițiile instanței fiind contradictorii pentru că, într-o frază următoare, aceeași instanță respinge excepția necompetenței teritoriale, ceea ce a surprins neplăcut pentru că judecătorul a dat dovadă de subiectivism, folosind rechizitoriul ca mijloc de probă, citează de la fila 157 din acesta, solicitând să se verifice acest fapt și instanța de fond refuză.
Cu privire la problemele legate de măsura arestării preventive, raportat la temeiurile art. 148 lit. b, c și f Cod procedură penală, apreciază că acestea nu mai subzistă, neexistând date concrete că inculpații încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, de unde această concluzie, magistratul persistând în greșeli invocate raportat la probe, care în concret, nu justifică o măsură prelungită în mod neîntemeiat, fiecare răspunzând pentru fapta proprie, iar, pentru egalitate de tratament, se impune punerea inculpaților de îndată în libertate, totul fiind motivat la modul general, ceea ce dovedește un sistem dual și inechitabil, mimându-se o verificare a legalității și temeiniciei, temeiurile la care se raportează instanța trebuind formate raportat la faptele dovedite, sens în care s-a solicitat ca pentru faptele ce nu se rețin în sarcina inculpaților, aceștia să fie achitați. În concluzie, față de afirmațiile fondului cauzei cu privire la existența faptelor de crimă organizată, apreciază că ar fi vorba de o antepronunțare cât timp vinovăția inculpaților nu a fost dovedită.
În concluzie solicită admiterea recursurilor și punerea de îndată în libertate a inculpaților față de faptul că de șase luni sunt arestați preventiv și temeiurile pentru care se apreciază că se impune această măsură nu mai subzistă.
Reprezentanta DIICOT, procuror, având cuvântul, apreciază că recursurile inculpaților sunt criticabile, în speță hotărârea tribunalului fiind legală și temeinică.
Cu privire la neregularitățile actului de sesizare al instanței, s-a apreciat eronat că hotărârea instanței de fond ar fi nelegală, dar din observarea prevederilor art. 264 alin 3 Cod procedură penală cu privire la rechizitoriu, pe care le citează, mențiunea pe care procurorul ierarhic trebuie să o facă, raportat și la Decizia ÎCCJ nr. 9/2008, nepublicată în.Of. rechizitoriul trebuie să conțină ca mențiuni - citează, iar cu privire la semnătură și ștampilă, solicită a se observa că nu există o nelegalitate întrucât în alineatul ultim al aceluiași articol se precizează - verificarea adresei de înaintare îndeplinește condițiile prevăzute, sens în care aceste omisiuni nu reprezintă motiv de nulitate absolută. Astfel, cu referire la alineatul ultim din art. suscitat, oricare alte încălcări ale prevederilor legale au semnificație în măsura în care cel vătămat le invocă și dacă sunt dovedite, însă nu este cazul în speță ca inculpații să fi suferit vătămări de pe urma acestei situații.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale, solicită să se observe că alineatul 2 al articolului 30 Cod procedură penală, din care citează, precizează cu privire la locul unde s-a efectuat urmărirea penală, iar raportat la art. 30 alin 3 Cpp și Legea nr. 356/2006, acestea lasă la latitudinea procurorului ÎCCJ și al Curților de Apel modul de sesizare al instanțelor, sens în care, cu respect, consideră că Tribunalul Alba este competent material a soluționa cauza, pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești, cu atât mai mult cu cât toate infracțiunile sunt pe raza municipiului Sibiu, toți martorii care urmează a fi audiați pentru care ar fi potrivit să li se asigure protecția și părților vătămate în cauză, care din motive și considerente de eficiență, s-a apreciat că e corect să fie protejați. De asemenea, în motivarea alegerii instanței, s-a făcut trimitere și la domiciliul uneia din părțile vătămate, însă nu este argumentul esențial.
Cu referire la susținerile conform cărora discuția asupra excepției necompenteței s-ar fi prorogat, solicită instanței să observe că la fila 3 a încheierii, penultim alineat, din care citează, instanța a decelat exact ceea ce susțin apărătorii inculpaților, însă a fost mai comod a se pune problema asupra consecvenței judecătorului, decât a se observa faptul că judecătorul s-a pronunțat corect asupra tuturor capetelor de cerere formulate.
Referitor la critica faptului că instanța de fond nu a precizat de când până când se menține măsura arestării preventive, învederează că verificarea temeiniciei și legalității măsurii privative de libertate este prevăzută la art. 159 alin 3, 4 și 11 Cod procedură penală, și nu există dispoziții ce prevăd expres că rap. la art. 3002coroborat cu art. 160/b, să se precizeze timpul cât se menține măsura arestului preventiv.
Raportat la criticile cu privire la încheierea atacată, nici acestea consideră că nu pot fi primite întrucât, în principal, lăsând la o parte fundul cauzei, sunt doar motive de netemeinicie, la prezentul termen instanța, prin încheierea atacată, nefăcând altceva decât să constate că temeiurile care au impus măsura subzistă și nu s-au schimbat, că legat de pericolul pentru ordinea publică, nu înseamnă că dacă inculpații au fost arestați nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, ci și că lăsarea în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, care ar fi garanția că aceste persoane, care se manifestă astfel, s-ar comporta altfel în libertate fiind. În concluzie, solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale atacate.
Cu privire asupra excepției incompatibilității judecătorului fondului, raportat la art. 48 alin 1 lit. a Cod procedură penală, apreciază această critică una nefondată întrucât judecătorul de fond nu a emis rechizitoriul, nu a fost procuror în urmărirea penală, nu a soluționat propunerile arestării preventive și nici nu a prelungit aceaste măsuri, astfel că solicită respingerea excepției ca nefondată.
În concluzie, solicită respingerea recursurilor.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate întrucât și-a văzut de serviciu și este întreținător de familie și dorește să câștige un venit cinstit.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și cercetarea în stare de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu face parte dintr-un grup organizat, că nu-i cunoaște pe majoritatea inculpaților, precum și nu există nimic dovedit în ceea ce privește vinovăția lui, mai mult, probele privind șantaj sunt niște minciuni.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate și arată că nu face parte dintr-un grup organizat și că este nevinovat. Mai susține că nu mai are nici o încredere în sistem și că ar putea fi vreodată tratat în mod legal, de patru luni este deținut și stă cu inculpatul în celulă pe baza unor declarații ale unor oameni răi, care i-au obligat să-și recunoască faptele de care nu se fac vinovați. În concluzie, față de faptul că au familii, dorește cercetarea sa în stare de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate și admiterea recursului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu face parte dintr-un grup organizat, că nu există vreo convorbire telefonică cu inculpații și că nu există nicio infracțiune de șantaj. Invocă condițiile rele din arest și solicită cercetarea sa în stare de libertate.
Inculpatul -, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și cercetarea sa în stare de libertate, precum și administrarea probei confruntării.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate, precizând că nu face parte dintr-un grup organizat și că nu are antecedente penale, mai mult, a fost plecat în Spania doi ani.
Inculpatul C -, având ultimul cuvânt, arată că nu există vreun grup organizat, că îi cunoaște doar pe, și, că infracțiunea de șantaj nu există, precum și faptul că la el nu s-a găsit vreo armă.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate, precizând că nu face parte din gruparea infracțională.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate, precizând că nu face parte din gruparea infracțională.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate, precizând că nu face parte din gruparea infracțională.
Inculpatul G, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față,
Prin încheierea pronunțată la 27.11.2009 de Tribunalul Alba - secția penală în dosar nr-, s-a dispus, în baza art. 3001Cod procedură penală menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, C -, -, -, și G.
Totodată au fost respinse cererile formulate de inculpați privind revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut în esență că temeiurile care au determinat arestarea subzistă în continuare și impun privarea de libertate a inculpaților.
Astfel, în cauză există în continuare acele indicii temeinice avute în vedere de instanță la luarea măsurii arestării preventive și apoi la prelungirea acesteia, fapt demonstrat de materialul probator administrat în faza urmăririi penale care s-a încheiat.
Referitor la gradul de pericol social pe care l-ar reprezenta punerea inculpaților în libertate s-a apreciat că acesta subzistă, în condițiile în care, cei în cauză sunt acuzați că se aflau în momentul arestării într-o continuă dezvoltare și diversificare a plajei de infracțiuni, fiind necesară descurajarea membrilor grupării și a celor care ar fi dorit să adere la o astfel de formă de organizare.
Aspectele referitoare la nevinovăția inculpaților sau la încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată nu pot fi analizate în acest moment procesual când se discută dacă temeiurile care au determinat inițial privarea de libertate subzistă și impun în continuare privarea de libertate.
Deosebit de relevant este faptul că inculpații, C -, -, G și nu sunt la prima confruntare cu legea penală fiind condamnați în trecut pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, lovire sau infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
O parte din inculpați - -, au dovedit periculozitatea lor față de ordinea publică și intenția manifestă de a zădărnici aflarea adevărului prin altercațiile declanșate și alți membri ai grupării care au colaborat cu organele de urmărire penală.
În fața instanței și în prezența organelor de poliție inculpații au încercat să intimideze judecătorul proferând printre alte vociferări chiar și injurii fiind necesară evacuarea acestora din sala de judecată pentru a se putea restabili ordinea și solemnitatea ședinței de judecată. Or, dacă asemenea atitudini se manifestă în fața unei instanțe de judecată, se ridică mari semne de întrebare raportat la comportamentul inculpaților odată lăsați în libertate.
Marea majoritate a martorilor și părților vătămate din prezentul dosar au reclamat un sentiment de teroare care este reliefat și de apelurile cetățenilor efectuate la serviciul 112 - apeluri de urgență, iar transcrierile convorbirilor telefonice efectuate prezintă elocvent groaza resimțită față de cei în cauză.
Amploarea faptelor de care sunt acuzați cei în cauză a determinat un larg impact în rândul opiniei publice în general și comunităților locale din mun. Sibiu și localitățile din județ (, A, S) în special. O mare parte din faptele incriminate au avut loc în zone intens circulate (exemplificativ incidentul filmat de la restaurantul Mc Sibiu) astfel încât sentimentul de neliniște în rândul societății este unul extrem.
Este adevărat că o mare parte din dosarele existente pe rolul organelor de cercetare penală din Sibiu au fost soluționate cu soluții de netrimitere în judecată însă urmărirea penală poate fi redeschisă atunci când se constată elemente noi, iar unul din elementele neluate în seamă a fost, așa cum se arată în rechizitoriu, că acțiunile incriminate au fost concertate și nu trebuiau privite izolat.
Totodată inculpații, și G au fost arestați în lipsă, aceștia sustrăgându-se urmării penale, reușindu-se apoi prinderea acestora.
Cu referire la timpul scurs de la data arestării inculpaților instanța apreciază că termenul rezonabil nu a fost depășit. Prin prisma jurisprudenței CEDO - cauza Gladczak contra Poloniei și luându-se în considerare caracterul organizat al pretinselor activități infracționale, multitudinea inculpaților, volumul probelor, complexitatea cauzei se ajunge la concluzia că detenția preventivă se impune în continuare.
Aspectele de ordin familial invocate de unii dintre inculpați nu pot duce automat la punerea în libertate, în caz măsura arestării preventive ar deveni ineficientă.
În același sens faptul că unii dintre inculpați sunt în stare de libertate nu poate constitui temei pentru punerea în libertate a celorlalți întrucât măsura arestării preventive se ia în considerarea fiecărui inculpat și nu prin raportare la ceilalți.
În consecință tribunalul a apreciat că se impune menținerea stării de arest a inculpaților.
Cu privire la cererile formulate de inculpați de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive, tribunalul a apreciat că se impune a fi respinse pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, pentru evitarea influențării părților în cauză și preîntâmpinarea săvârșirii de noi infracțiuni, pentru evitarea creării unul sentiment de insecuritate socială în rândul opiniei publice și de neîncredere în justiție.
Motivele ce au întemeiat menținerea arestării preventive constituie tot atâtea argumente pentru respingerea cererilor de lăsare în libertate. S-a reținut totodată că inculpații sunt acuzați de comiterea unor fapte grave chiar în localitatea Sibiu, iar ei solicită a se lua măsura preventivă a obligării de a nu părăsi această localitate.
Pentru aceste considerente judecătorul fondului a respins cererile inculpaților vizând revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen cei 14 inculpați.
În dezvoltarea scrisă a motivelor de recurs pentru inculpatul s-a solicitat în baza art. 38515lit. d, art. 3856alin. 3 și art. 3859alin. 1 pct. 2 Cod procedură penală, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Sibiu.
În motivare se arată sub un prim aspect că în mod greșit a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba.
Respectarea dispozițiilor art. 30 Cod procedură penală ar fi impus procurorului să sesizeze prin rechizitoriu Tribunalul Sibiu, motiv pentru care Tribunalul Alba nu era competent să verifice temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive.
Separat de aceasta se susține neregularitatea actului de sesizare a instanței, urmare faptului că rechizitoriul nu poartă mențiunea verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, semnătura și ștampila procurorului ierarhic superior, conform art. 264 Cod procedură penală și deciziei nr. 9/2008 a ICCJ.
În final se precizează că încheierea atacată nu poartă mențiunea datei de la care a fost menținută măsura arestării preventive.
Pe fondul cauzei susține recurentul că nu există o dovadă concretă a temeiurilor prevăzute de art. 148 lit. b și c Cod procedură penală, iar temeiul prevăzut de art. 148 lit. f nu este dovedit sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică a lăsării sale în libertate.
În susținerea orală a motivelor de recurs pentru inculpatul se invocă necompetența teritorială a Tribunalului Alba, depășirea duratei rezonabile a arestului preventiv în ceea ce-l privește, lipsa pericolului pentru ordinea publică al punerii acestuia în libertate dar și lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, solicitându-se pe cale de consecință casarea încheierii atacate și punerea inculpatului în libertate.
În susținerea orală a motivelor de recurs pentru inculpatul se arată că nu mai subzistă temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive și mai ales pericolul pentru ordinea publică, în condițiile în care inculpatul a colaborat cu organele judiciare.
Se solicită în consecință revocarea măsurii arestării sau înlocuirea acesteia.
În susținerea orală a motivelor de recurs pentru inculpații și se arată că judecătorul fondului era incompatibil să dispună asupra menținerii stării de arest întrucât s-a pronunțat asupra măsurii arestării în cursul urmăririi penale.
Separat de aceasta, se invocă faptul că nu a fost justificat pericolul pentru ordinea publică al lăsării inculpaților în libertate, deși aceștia nu au antecedente penale iar prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru unele infracțiuni. Se apreciază totodată că nu există probe ale existenței grupului infracțional organizat iar sesizarea Tribunalului Alba de către procuror cu judecarea cauzei s-a făcut cu nerespectarea criteriilor legale.
În subsidiar se solicită casarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii arestării preventive.
În dezvoltarea orală a motivelor de recurs pentru inculpații, -, și G se arată că judecătorul fondului trebuia să se pronunțe asupra excepției necompetenței teritoriale, neputând să dispună asupra stării de arest în lipsa unei atari verificări.
În ceea ce privește fondul cauzei se susține că pentru niciunul dintre acești inculpați temeiurile inițiale care au stat la baza luării măsurii arestării nu mai subzistă.
În susținerea orală a motivelor de recurs pentru inculpatul, prealabil se susține existența stării de incompatibilitate a judecătorului fondului, necompetența teritorială a Tribunalului Alba și nelegala menținere a stării de arest în condițiile în care a fost prorogată soluționarea excepției de necompetență.
Pe fond se arată că temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b și c Cod procedură penală nu mai subzistă iar în ceea ce privește temeiul prevăzut de art. 148 lit. f nu există dovada pericolului concret pentru ordinea publică al lăsării inculpatului în libertate, odată ce pentru unele fapte s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
A fost invocată și depășirea duratei rezonabile a stării de arest.
În susținerea orală a motivelor de recurs pentru inculpații C - și se arată pe de o parte că dispozițiile judecătorului fondului sunt contradictorii, odată ce a prorogat discutarea excepției de necompetență teritorială, iar pe de altă parte s-a considerat competent a proceda la verificarea legalității și temeiniciei stării arestului preventiv.
Pe fondul cauzei se arată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii nu mai subzistă iar judecătorul fondului trebuia să analizeze aceste aspecte cu privire la fiecare inculpat.
A fost invocată și depășirea duratei rezonabile a arestării iar în subsidiar s-a solicitat înlocuirea acestei măsuri cu o alta mai puțin restrictivă.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu conform dispozițiilor art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile inculpaților sunt nefondate pentru considerentele ce vor urma:
Referitor la motivele de recurs vizând necompetența teritorială a Tribunalului Alba, incompatibilitatea judecătorului fondului și regularitatea actului de sesizare a instanței, Curtea reține următoarele:
În mod corect judecătorul fondului a apreciat că este competent a verifica din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, chiar dacă a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba.
Judecata în primă instanță este împărțită în trei stadii procesuale ce cuprind măsurile de pregătire a ședinței de judecată, apoi desfășurarea ședinței și în final deliberarea și darea hotărârii.
Verificările privind starea de arest a inculpatului, desfășurate potrivit art. 3001Cod procedură penală, în camera de consiliu, după înregistrarea dosarului la instanță și înainte de expirarea duratei arestării se circumscriu primului stadiu procesual, cel al măsurilor premergătoare, în care se mai includ fixarea termenului de judecată, determinarea judecătorului de ședință, citarea părților și asigurarea asistenței juridice obligatorii.
După epuizarea acestui stadiu pregătitor se intră propriu-zis în desfășurarea ședinței de judecată care cuprinde trei mari etape: verificările prealabile, cercetarea judecătorească și dezbaterile judiciare.
Prima etapă este cea în care se efectuează verificări privind prezența părților și a celorlalte persoane la judecată, regularitatea actului de sesizare și sunt soluționate cererile și excepțiile ridicate de părți și procuror.
acestei etape conduce spre cea de-a doua a cercetării judecătorești.
Urmează că judecătorul fondului în mod corect s-a considerat competent a efectua verificarea impusă de dispozițiile art. 3001Cod procedură penală, și în mod corect a prorogat discutarea excepției de necompetență teritorială, în condiții de contradictorialitate, cu prilejul primei ședințe de judecată.
Că este așa o dovedesc și dispozițiile art. 42 alin. 3 Cod procedură penală, potrivit cărora în cazul declinării pentru necompetență teritorială, actele îndeplinite și măsurile dispuse se mențin.
În aceeași logică a respectării etapelor procesului penal stabilite de lege, regularitatea actului de sesizare a instanței se verifică în condițiile art. 300 Cod procedură penală la prima înfățișare, iar nu în etapa măsurilor premergătoare, și cu atât mai puțin în recursul declarat împotriva încheierii prin care a fost menținută măsura arestării preventive.
Pe cale de consecință, critica privitoare la neregularitatea actului de sesizare, nu poate fi primită de către C în acest stadiu procesual, ea urmând a fi valorificată în fața judecătorului fondului în condițiile art. 300 alin. 2 Cod procedură penală.
Referitor la incompatibilitatea judecătorului fondului critica recurenților se privește a fi neîntemeiată.
Cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 alin. 1 lit. a Cod procedură penală nu este aplicabil judecătorului fondului, așa cum în mod corect a stabilit de altfel tribunalul, prin încheierea nr. 140/2009.
Prin încheierea nr. 127/16.10.2009, judecătorul fondului nu a soluționat propunerea de arestare preventivă și nici o cerere de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale, ci a soluționat cererile inculpaților și de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive.
Invocarea Deciziei nr. VII/2007 a Inaltei Curți de Casație și Justiție nu poate susține punctul de vedere al recurenților prin care aceștia adaugă nepermis la lege, prin crearea unui nou caz de incompatibilitate.
Referitor la celelalte motive de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
În speță, prin încheierea atacată tribunalul a reținut că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților conform dispozițiilor art. 3001alin. 3 Cod procedură penală întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Față de cerințele legii, instanța de control judiciar trebuie să verifice dacă aceste temeiuri se mențin.
Analizând probațiunea administrată în faza de urmărire penală ce constituie și temei al trimiterii inculpaților în judecată, Curtea constată că cel puțin pe tărâmul cazului prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală se impune menținerea stării de arest a inculpaților recurenți.
Analiza materialului probator administrat în faza de urmărire penală relevă existența propunerii rezonabile în înțelesul art. 681Cod procedură penală, că fiecare inculpat în parte a săvârșit faptele pentru care s-a luat și ulterior s-a prelungit măsura arestării preventive, implicit cele referitoare la existența grupului infracțional organizat.
Aceste indicii temeinice, au fost dealtfel analizate în mod repetat de către C pe parcursul urmăririi penale iar materialul probator existent în acest moment nu relevă că ele nu ar mai exista.
de aceasta, nu se poate reține că soluțiile de scoatere de sub urmărire penală și încetarea urmăririi penale dispuse de procuror ar influența în sensul modificării temeiurilor care au determinat luarea și prelungirea măsurii arestării preventive.
Astfel, din actele dosarului rezultă că, referitor la inculpatul, prelungirea măsurii arestării a avut în vedere existența presupunerii rezonabile a săvârșirii mai multor infracțiuni, nu doar cea de șantaj, față de pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
În aceeași situație se află inculpatul, cu referire la fapta de șantaj în dauna părții vătămate, cu referire la infracțiunea de tâlhărie în dauna părții vătămate și cu privire la infracțiunile de șantaj și tâlhărie în dauna părții vătămate.
Cât privește celelalte soluții de scoatere sau încetare a urmăririi penale, acestea sunt lipsite de relevanță întrucât vizează alte infracțiuni decât cele pentru care a fost luată măsura arestării preventive.
de relevanță se privesc a fi și susținerile inculpaților recurenți referitoare la lipsa lor de vinovăție atâta timp cât în această fază procesuală poate fi analizată doar existența indiciilor temeinice și dacă temeiurile care au determinat inițial privarea de libertate mai subzistă și impun menținerea măsurii arestării.
În ceea ce privește a doua cerință a art. 148 lit. f Cod procedură penală, referitoare la pericolul social concret, Curtea constată că aceasta există cu privire la fiecare inculpat recurent în parte și face necesară prelungirea detenției provizorii.
Susținerile inculpaților conform cărora lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică sunt lipsite de temei, dată fiind amploarea actelor infracționale, gravitatea acestora și starea de temere produsă în rândul victimelor și a opiniei publice, elemente evaluate în mod corect de către judecătorul fondului.
Chiar pretinsa colaborare cu organele judiciare a inculpatului nu justifică concluzia diminuării pericolului pentru ordinea publică având în vedere gravitatea faptelor și conduita sa violentă.
Semnificativ este și faptul că deși afirmă că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, inculpații recurenți s-au manifestat violent chiar în fața judecătorului fondului, conduită ce nu poate fi justificată și care vine în evidentă contradicție cu susținerile lor.
Menținerea măsurii arestării preventive este dealtfel impusă atât de subzistența temeiurilor care au dus la luarea ei, cât și de necesitatea administrării unui vast probatoriu în faza cercetării judecătorești, la dosar existând date certe privind acțiunile de intimidare a unor martori și înlăturare a unor probe de către inculpații, și.
sunt și altercațiile produse în stare de arest de către unii dintre inculpați cu alții bănuiți că ar fi colaborat cu organele de urmărire penală.
Raportat la volumul, complexitatea cauzei și diligența autorităților judiciare, Curtea nu poate reține că până în prezent a fost depășit termenul rezonabil al arestării preventive așa cum se susține.
În considerarea tuturor acestor împrejurări care întemeiază soluția de menținere a stării de arest pentru toți inculpații recurenți. Judecătorul fondului în mod corect a respins și cererile de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive.
Față de cele expuse, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursurile inculpaților, C -, -, -, și G vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. 2 vor fi obligați recurenții inculpați, C -, -, -, și G să plătească fiecare suma de câte 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Va fi obligat inculpatul să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, C -, -, -, și G împotriva încheierii penale din 27.11.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosarul nr-.
Obligă pe recurenții inculpați, C -, -, -, și G să plătească fiecare suma de câte 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Obligă pe inculpatul să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -() - -
Semn. Președinte complet
- -
Grefier
Red.
Tehnored. 2 ex/16.12.2009
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel
