Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 177/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 177
Ședința publică din data de 22 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru
JUDECĂTOR 2: Vasile Mărăcineanu
JUDECĂTOR 3: Daniel Dinu
Grefier: - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -, din cadrul T - Serviciul Teritorial Ploiești.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 12 februarie 1986, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 15.02.2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care în baza disp. art. 300/2 rap la art. 160/b al.3 s C.P.P.-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest preventiv și asistat din oficiu de avocat, din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
S-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu recurentul inculpat aflat în stare de arest preventiv.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea, având în vedere susținerile părților, în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și în temeiul disp. art.385/13 pr.penală acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat din oficiu, pentru recurentul inculpat, critică încheierea dată de Tribunalul Dâmbovița, întrucât din punctul său de vedere, instanța de fond în mod greșit a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, fără a avea în vedere faptul că, la acest moment, nu mai subzistă motivele inițiale pentru care s-a luat împotriva acestuia măsura arestării preventive și nu există alte motive noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
De asemenea, susține că nu mai există indicii din care să rezulte că inculpatul ar putea să comită alte fapte, în situația în care ar fi judecat în stare de libertate și nici nu ar putea influența declarațiile martorilor, pe considerentul că aceștia au fost deja audiați.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond revocarea măsurii arestării preventive în temeiul art. 139 al.1 C.P.P. iar în subsidiar în temeiul art. 139 al.2 rap la art. 145 înlocuirea C.P.P. măsurii arestării preventive a inculpatului cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, urmând ca inculpatul să respecte obligațiile impuse de lege.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca legală și temeinică, întrucât instanța de fond în mod judicios a apreciat că subzistă temeiurile inițiale pentru care s-a luat împotriva inculpatului măsura arestării preventive și nici nu s-au schimbat până la acest moment.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, printre care unele minore, iar față de momentul procesual actual, prin lăsarea în libertate a inculpatului ar exista riscul influențării acestora.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în libertate,întrucât are doi copii minori în întreținere, iar soția sa nu poate să-i întrețină.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 15 februarie 2010 Tribunalul Dâmbovița în baza art.3002rap. la art.160 alin.3 cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 12.02.1986 în G, județul D, CNP -, aflat în Penitenciarul Mărgineni, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.13 alin.1,2, 3 teza a II-a din Legea nr.678/2001 rap. la disp. art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001 (parte vătămată ) și art.13 alin.1,2, 3 teza a II-a din Legea nr.678/2001 rap. la disp. art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001 (parte vătămată ).
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului pentru săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave, impun în continuare privarea de libertate și nici nu există temeiuri noi care să justifice punerea sa în libertate.
S-a constatat, totodată, că măsura arestării preventive a fost luată în condiții de deplină legalitate, fiind îndeplinite dispozițiile art.148 lit.f Cod proc.pen. conform cărora inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, această din urmă condiție fiind realizată, rezultând din gravitatea faptelor comise și din circumstanțele ce țin de persoana inculpatului.
Prin urmare, pericolul concret pentru ordinea publică poate fi definit ca fiind starea de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, ca reacție colectivă față de infracțiunile săvârșite de inculpat, de natură a afecta echilibrul social firesc și a induce temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale cu grad mare de pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
Așa cum s-a statuat constant în jurisprudența (cauza Letellier Franței), păstrarea ordinii publice este un element pertinent și suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea respectivei persoane ar tulbura, în mod real, ordinea publică, deci dacă ordinea publică ar fi efectiv amenințată. Tot așa, jurisprudența constantă a instanței europene a stabilit, cu valoare de principiu general, că legitimitatea detenției provizorii se evaluează, în funcție de particularitățile cauzei, continuarea încarcerării fiind justificată dacă indiciile concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce trebuie protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție și a regulii respectării libertății individuale statuate de Convenție.
Astfel, s-a apreciat că inculpatul nu poate fi judecat în stare de libertate, având în vedere modalitatea de îndeplinire a rezoluției infracționale, reținută în rechizitoriu, în sensul că împreună cu inculpata, prin constrângere, ar fi recrutat în perioada iulie 2008, transportat, găzduit și exploatat din punct de vedere sexual pe minora iar în perioada lunii mai 2009 pe minora, cunoscând vârsta acestora - 14 ani și le-ar fi obligat să întrețină relații sexuale contra unor sume de bani, și de altfel nici ființei umane. Se impune, de aceea, izolarea acestuia din comunitate, în regim instituționalizat, lăsarea lui în libertate creând cetățenilor un sentiment de insecuritate al lipsei de reacție oportună din partea justiției în cazul acestor activități infracționale de excepție.
In acest sens, instanța a avut în vedere, în continuare, practica O, conform căreia gravitatea unei infracțiuni poate determina instanța să dispună și să mențină arestarea pentru împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni, dacă circumstanțele cauzei, în special antecedentele și personalitatea inculpatului, fac ca riscul săvârșirii unei noi infracțiuni să fie plauzibil, iar măsura arestării adecvată.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art.5 lit.c din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform cărora orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță, nimeni neputând fi lipsit de libertatea sa, doar dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Astfel, Curtea a stabilit ( cauza Fox, și Hartley Regatului Unit), că existența unor "presupuneri rezonabile" reclamă existența unor fapte sau informații apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea, iar ceea ce poate fi considerat însă "plauzibil" depinde de ansamblul circumstanțelor cauzei, iar caracterul rezonabil al presupunerilor pe baza cărora se dispune o arestare constituie un element esențial al protecției oferite de art.5 lit.c din Convenție împotriva privărilor arbitrare de libertate.
Totodată, din actele și lucrările dosarului, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată.
Instanța a reținut faptul că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat - trafic de persoane, cu atât mai mult cu cât părțile vătămate erau minore, iar faptele comise asupra lor au fost de natură a le traumatiza, putând avea consecințe nefavorabile în ceea ce privește dezvoltarea lor viitoare și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestui pericol s-a avut în vedere atât modalitatea și împrejurările în care se reține în rechizitoriu că inculpatul ar fi săvârșit faptele reținute în sarcina sa, racolând în scopul exploatării sexuale persoane cu vârstă fragedă pe care le-a constrâns prin violență și amenințare să întrețină relații sexuale în condițiile în care exercita controlul asupra lor, dar și faptul că infracțiunea de trafic de persoane are un impact deosebit în rândul comunității și necesită o reacție fermă a autorității pentru descurajarea fenomenului infracțional în sine.
În plus, până la acest moment nu s-a procedat în instanță la audierea inculpatei, a părții vătămate și a martorilor din acte, iar pentru a se elimina posibilitatea eventualei influențări a acestora s-a apreciat că, pentru o bună administrare a justiției, se impune continuarea judecării inculpatului în stare de arest.
Mai mult, instanța a avut în vedere declarația părții vătămate, care a precizat, la termenul de judecată din data de 15.02.2010, când s-a procedat la audierea acesteia, că îi este frică de inculpații și.
Totodată, instanța a avut în vedere prevederile art.2 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, conform cărora dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege, precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.c din aceeași Convenție, mai sus enunțat.
De asemenea, s-a constatat că alegerea măsurii arestării preventive a ținut seama și de dispozițiile art. 136 alin. ultim Cod proc. penala, de necesitatea bunei desfășurări a procesului penal și de gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite de către inculpat.
De altfel, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, prev. de art.52Cod proc.pen. și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
În susținerea celor de mai sus, potrivit jurisprudenței, instanța a apreciat că menținerea măsurii arestării preventive în cursul judecății, nu implică pronunțarea instanței de judecată asupra fondului procesului, adică și asupra vinovăției inculpatului, ci numai asupra legalității și temeiniciei măsurii preventive de libertate, astfel încât menținerea acestei măsuri nu contravine principiului prezumției de nevinovăție.
Instanța a mai considerat că nu a fost depășită durata rezonabilă a procedurii, care, așa cum a statuat Curtea Europeană în cauza Allenet de Ribemont Franței, se apreciază în funcție de complexitatea cauzei, dar și de comportamentul procesual al inculpaților, în speță, putându-se vorbi de o cauză de mare complexitate atât în raport de numărul inculpaților -3, dar și numărul de infracțiuni pentru care sunt cercetați.
Într-adevăr, instanța trebuie să țină seama de principiul egalității de tratament de care trebuie să se bucure inculpații pe parcursul derulării procesului, dar starea în care sunt cercetați inculpații se apreciază în fiecare caz în parte, ținând seama și de atitudinea avută anterior săvârșirii a faptelor, dar și de toate împrejurările și circumstanțele cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență că, instanța de fond în mod greșit a menținut măsura arestării preventive, fără a avea în vedere faptul că, la acest moment, nu mai subzistă motivele inițiale pentru care s-a luat împotriva acestuia măsura arestării preventive și nu există alte motive noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive.
S-a mai arătat că, nu mai există indicii din care să rezulte că ar putea să comită alte fapte, în situația în care ar fi judecat în stare de libertate și nici nu ar putea influența declarațiile martorilor, pe considerentul că aceștia au fost deja audiați.
În final, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond revocarea măsurii arestării preventive în temeiul art. 139 al.1 C.P.P. iar în subsidiar în temeiul art. 139 al.2 rap la art. 145 înlocuirea C.P.P. măsurii arestării preventive a inculpatului cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, urmând ca inculpatul să respecte obligațiile impuse de lege.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de actele și lucrările dosarului de fond atașat, de susținerile recurentului inculpat, de dispozițiile legale incidente în materie: art.300/1, 160/b, 148 și 139 alin.1 pr.penală și ținând seama de prevederile art.385/6 alineat ultim pr.penală, constată că recursul inculpatului este nefondat.
Inculpatul este trimis în judecată prin rechizitoriul nr.59/D/P/2009 al DIICOT - Biroul Teritorial Dâmbovița, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de minori, prev. de art.13 alin.1,2 și 3 teza a II-a din Legea nr.678/2001 raportat la art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, constând în aceea că în lunile mai și respectiv iunie 2008, împreună cu soția sa, inculpata au recrutat prin constrângere, au transportat, găzduit și exploatat din punct de vedere sexual pe minorele și, ambele în vârstă de 14 ani, cunoscând vârsta acestora și obligându-le să întrețină relații sexuale cu mai mulți bărbați contra unor sume de bani.
Inculpatul a fost arestat preventiv de Tribunalul Dâmbovița prin încheierea nr.8 din 28 mai 2009, reținându-se ca temei al luării măsurii preventive art.148 lit.f pr.penală.
Măsura arestării preventive a fost apoi prelungită de instanțele de judecată și menținută prin încheierea atacată în prezenta cauză, ce are termenul de fond stabilit la data de 15 martie 2010.
Prin recursul declarat, inculpatul susține că nu mai subzistă motivele inițiale pentru care s-a luat împotriva acestuia măsura arestării preventive și nu există alte motive noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive.
S-a mai arătat că, nu mai există indicii din care să rezulte că ar putea să comită alte fapte, în situația în care ar fi judecat în stare de libertate și nici nu ar putea influența declarațiile martorilor, pe considerentul că aceștia au fost deja audiați.
Curtea constată însă că, așa cum a apreciat și prima instanță, motivele ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului reclamă în continuare privarea sa de libertate.
Din analiza dosarului rezultă că, în cauză, s-au administrat probatorii care confirmă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, în sensul că ar fi recrutat, găzduit și exploatat două minore în vârstă de 14 ani, obligându-le să întrețină relații sexuale cu diferiți bărbați, contra unor sume de bani în beneficiul său și al coinculpaților din prezenta cauză.
Aceste probatorii constând în declarațiile martorilor, declarațiile celor două părți vătămate, declarațiile inculpaților, procesele-verbale de confruntare, oferă date și indicii temeinice, de natură a crea unui observator obiectiv, convingerea că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit infracțiuni de genul celor cuprinse în Legea nr.678/2001, privind traficul de ființe umane.
Este important să se menționeze faptul că infracțiunile de care este învinuit inculpatul - trafic de minori în formă calificată, au un grad extrem de ridicat de pericol social, reflectat de cuantumul pedepsei prevăzute de lege, care este cuprins între limite de la 10 la 20 de ani închisoare.
Curtea consideră de asemenea că, este corectă aprecierea primei instanțe că se justifică menținerea stării de arest a inculpatului și pentru o bună administrare a procesului penal, în condițiile în care cercetarea judecătorească este abia la început, părțile vătămate sunt minore de 14 ani, și se află într-o situație deosebit de vulnerabilă fiind lipsite de sprijinul părinților.
Așa fiind, Curtea consideră că soluția primei instanțe nu este în dezacord cu prevederile art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici cu jurisprudența Curții Europene, iar prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul până la finalizarea procesului, nu este înfrântă prin menținerea măsurii preventive, în condițiile în care, după cum s-a arătat, lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică și ar putea influența în mod negativ desfășurarea în continuare a procesului penal.
În concluzie, pentru argumentele expuse pe larg mai sus, în baza disp. art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului, iar în conformitate cu disp. art.192 alin.2 pr.penală acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 12 februarie 1986, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 15.02.2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.02.2010.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. ȘF
4 ex/23.02.2010
f.3346,-- Tb.
jud. FOND
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Ștefan FieraruJudecători:Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu, Daniel Dinu
