Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 18/R-MF
Ședința publică din 11 Ianuarie 2010
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mirela Sorina Popescu vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
JUDECĂTOR 3: Raluca
Grefier:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
-Serviciul Teritorial Pitești reprezentat prin:
Procuror:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile penale declarate de inculpații:, fiul lui G și, născut la data de 22.04.1961 și, fiul lui și, născut la data de 10 mai 1967, aflați în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din 05.01.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței potrivit art. 304 alin.1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții inculpați G și, în stare de arest și asistați de avocat ales, în baza delegațiilor de la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Potrivit art. 172 alin.7 Cod procedură penală, s-a încuviințat apărătorului recurenților inculpați să ia legătura cu aceștia în vederea pregătirii apărării.
Recurentul inculpat G arată că este de acord să fie asistat de avocat.
Apărătorul recurenților inculpați și reprezentantul parchetului, precizează pe rând că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat pentru recurenții inculpați G și, arată că în afara discutării stării de arest prevăzută de art.3002Cod procedură penală, inculpatul a mai atacat separat și o respingere a unei cereri provizorii sub control judiciar. Susține că scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Consideră că motivarea instanței de fond nu se întemeiază pe dispozițiilor art.1601și următoarele Cod procedură penală. Instanța a reținut că, chiar dacă inculpatul nu este recidivist, chiar dacă are o contribuție mică la săvârșirea faptei, trebuie analizate condițiile care au determinat arestarea preventivă a acestuia și prin prisma acestor motive a respins ca nefondată cererea provizorie. Apreciază că o astfel de concluzie a instanței de fond este greșită. Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1602alin.2 Cod procedură penală, consideră că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată și solicită admiterea acesteia.
Cu privire la starea de arest a inculpaților, susține că aceștia sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.12 și 13 Legea 678/2001, adică prin șantaj au determinat mai multe părți vătămate să se prostitueze în folosul lor. Din declarațiile părților vătămate nu rezultă că activitatea inculpaților a fost îndreptată pentru exploatarea lor în sensul obligării la practicarea prostituției. Apreciază că temeiurile avute în vedere acum 6 luni de zile când au fost arestați inculpații nu mai subzistă, alte temeiuri noi nu au mai apărut și consideră că inculpații pot fi judecați în stare de libertate, întrucât se încalcă prezumția de nevinovăție. Inculpații pot sta arestați numai dacă s-ar face dovada că există indicii că ar săvârși infracțiuni de același gen și că pe viitor aceștia ar prezenta pericol public. Apreciază că în lipsa acestor elemente inculpații nu mai pot sta arestați și solicită să fie judecați în stare de libertate.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursurilor, menținerea încheierii Tribunalului Argeș și pe fond menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, întrucât subzistă temeiurile care au condus la luarea acestei măsuri, precum și respingerea cererii de liberare provizorie.
Recurentul inculpat G, având ultimul cuvânt, arată că de 1 an de zile de când este arestat nu a mai săvârșit alte fapte, are 2 copii minori, la dosar sunt acte din care rezultă că este foarte bolnav și solicită să fie judecat în stare de libertate.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că are un copil minor, este singurul întreținător al familie, tatăl său este bolnav, are rate de plătit și solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin încheierea din 5.01.2010 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul penal nr-, s-a dispus între altele, în baza art. 160/8a alin. 6.C.P.P. respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul prin apărător, ca nefondată.
Prin aceeași încheiere s-au respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpații, și G, prin apărători, ca neîntemeiate.
În baza art. 300/2 și art. 160/b C.P.P. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, fiul lui și, născut la 10.02.1961, în com. Danului jud.A, domiciliat în comn. Danului sat Danului jud.A, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, G, fiul lui G și, născut la 22.04.1961, în com. jud.A, domiciliat în Pitești str.- - -.A.8 jud.A, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași și, fiul lui și, născut la 10.05.1967, în com. jud.A, domiciliat în Pitești-, -.C.11 jud.A, CNP -.
Pentru a pronunța această încheiere, în ceea ce privește starea de arest a inculpaților, și G, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a celor 3 inculpați se mențin în continuare. Pentru aceasta pledează mai mulți factori, respectiv, modul de operare al celor 3 inculpați care profitând de situația familială și materială precară a victimelor, le captau consimțământul în vederea practicării prostituției cu mijloace frauduloase, iar de cele mai multe ori chiar violente, numărul relativ mare al părților vătămate, cele mai multe dintre ele minore. Practic, aceste activități repetate și întinse pe o perioadă ce acoperă mai bine de un an calendaristic, sunt de natură a convinge instanța că inculpații transformaseră aceste practici într-un adevărat obicei și mijloc de a-și câștiga existența, în disprețul oricăror norme de conviețuire socială, ceea ce conturează cu prisosință gradul de pericol social concret pe care inculpații îl reprezintă pentru ordinea publică.
În privința inculpatului, s-a reținut că, deși nu este recidivist și a avut o contribuție mai mică la săvârșirea faptelor, în comparație cu ceilalți doi inculpați, menținerea sa în stare de arest este justificată în raport de gravitatea faptelor pentru care este acuzat și în raport de părțile vătămate afectate de activitatea sa infracțională.
Măsura arestării preventive se impune a fi menținută și din rațiuni ce țin de buna desfășurare a procesului penal, în condițiile în care cercetarea judecătorească este la început, iar administrarea probatoriului în această cauză complexă reclamă un tratament atent și de durată.
În concluzie, tribunalul a apreciat că nu se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu una din măsurile mai puțin intruzive sugerate de apărătorii inculpaților.
Referitor la cererea inculpatului prin care a solicitat eliberarea sa sub control judiciar, prima instanță a apreciat, în raport de dispozițiile art.1602și urm. din Codul d e procedură penală, că liberarea provizorie este o măsură facultativă, iar beneficiul acesteia nu este un drept pentru inculpat, ci doar o vocație a acestuia, chiar dacă condițiile negative enumerate de art.1602ar fi îndeplinite.
În opinia instanței de fond, lăsarea în libertate a inculpatului, în acest moment nu este oportună întrucât, cercetarea judecătorească este abia la început, iar menținerea stării de arest preventiv contribuie la buna desfășurare a acestei etape a procesului penal; în plus, temeiurile ce au condus la luarea măsurii arestării preventive se mențin în continuare.
În consecință, tribunalul a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul .
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații G și.
Inculpatul, atât personal, cât și prin apărătorul său ales a criticat încheierea sub aspectul greșitei respingeri a cererii prin care a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar. În opinia sa, concluzia ce se impunea era aceea de admitere a cererii față de împrejurarea că sunt îndeplinite cerințele art.160/2 alin.2 din Codul d e procedură penală.
În ce privește critica vizând menținerea stării de arest preventiv, inculpații și au susținut atât personal, cât și prin apărătorul ales că temeiurile avute în vedere în urmă cu 6 luni de zile când s-a dispus arestarea preventivă nu mai subzistă, alte temeiuri noi nu au apărut și că în lipsa acestor elemente se impune judecarea lor în stare de libertate. Au mai susținut recurenții că din declarațiile părților vătămate nu rezultă că activitatea lor a fost exercitată pentru exploatarea celor din urmă în vederea practicării prostituției. În ultimul cuvânt, inculpatul a solicitat să se țină cont de faptul că are un copil minor, este singurul întreținător al familiei, tatăl său este bolnav, iar inculpatul Gaî nvederat instanței de recurs faptul că de la data arestării preventive nu a comis alte infracțiuni, are 2 copii minori și suferă de mai multe afecțiuni așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar.
Examinând încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.385/6 alin.3 din Codul d e procedură penală, curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
Din actele și lucrările de la dosar rezultă că prin rechizitoriul nr. 54/D/P/2009 din 11 august 2009, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - T - Serviciul Teritorial Pitești, recurentul-inculpat a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art.13 alin 1 și 3 din Legea 678/2001 cu aplicarea disp. art.41 alin 2 cod penal, constând în esență în aceea că în perioada aprilie - iulie 2009 transportat pe părțile vătămate minore - și - de la domiciliu până în localitățile unde se consumau partidele de sex și de aici înapoi la domiciliu și au găsit clienții partidelor de sex cu care negocia prețul, în baza înțelegerii prealabile pe care o avea cu inculpatul ( trimis și el în judecată).
Prin același rechizitoriu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv și inculpatul pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art.12 alin.1 și 2 lit.a) din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.b) din Codul penal și de art.13 alin.1 și 3 din Legea nr.678/2001 cu aplic.art.41 alin.2 și art.37 lit.b) din Codul penal, în condițiile art.33 lit.a) din Codul penal, constând în esență în aceea că, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a transportat în scopul exploatării sexuale și în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul, atât pe părțile vătămate majore --, -, -, pe aceasta din urmă obligând-o să se prostitueze pentru a returna o datorie inexistentă - cât și pe martorele majore -, - în locațiile unde se consumau partidele de sex. S-a mai reținut că inculpatul a determinat să se prostitueze în scopul returnării unor datorii inexistente și a transportat în locațiile unde se consumau partidele de sex, în baza înțelegerii prealabile cu inculpatul, atât pe părțile vătămate minore --, -, G, cât și pe martorele minore - și -.
În ceea ce privește critica adusă hotărârii pronunțate de tribunal de către inculpatul și care privește greșita respingere a cererii prin care a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, curtea constată că aceasta nu este fondată.
Potrivit art. 1602alin 1 din Codul d e procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar "se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani."
Alineatul 2 al textului de lege sus-menționat prevede că " liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Raportând dispozițiile legale sus-menționate la speța dedusă judecății, curtea constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de recurentul-inculpat îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, atât condiția pozitivă prevăzută de art.160/2 din Codul penal, ( infracțiunea de trafic de persoane pentru săvârșirea căreia a fost trimis în judecată recurentul, fiind o infracțiune intenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani), cât și condițiile negative prevăzute de art.160/2 alin.2 din Codul d e procedură penală, mai sus citat, concluzie la care, în mod corect a ajuns și prima instanță.
Dar, așa cum în mod corect a reținut tribunalul, scopul măsurii preventive dispuse împotriva recurentului inculpat, respectiv, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal nu poate fi realizat - prin raportare la gradul ridicat de pericol social al infracțiunii reținute de procuror în sarcina recurentului-inculpat prin actul de sesizare a instanței, precum și la modalitatea de comitere a acesteia -, prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Pe de altă parte, curtea apreciază că nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate - condiție prevăzută expres de art.1608aalin.2 din Codul d e procedură penală -, trebuie analizată ( chiar și în cazul în care textul de lege prevăzut pentru o anumită instituție nu menționează expres), condiția referitoare la pericolul public pe care l-ar prezenta recurentul-inculpat dacă ar fi pus în libertate, condiție cerută de art.148 lit.f) din Codul d e procedură penală și care a constituit temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive împotriva inculpatului .
A decide altfel, în sensul solicitat de recurent și anume, de a analiza instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condițiile limitativ prevăzute de art.1602alin. 1 și 2 din Codul d e procedură penală ar însemna ignorarea cu bună știință a prevederilor legale referitoare la scopul măsurilor preventive, printre care și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal. Tot astfel, ar însemna că analizând numai condițiile menționate de art.1602alin.2 din Codul d e procedură penală să se ajungă la punerea în libertate a unei persoane care, în raport de infracțiunea gravă pentru care fost trimisă în judecată - trafic de persoane -, de modalitatea în care se reține că a fost comisă, de scopul urmărit și de urmarea produsă, cel puțin în acest moment procesual, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ceea ce este în disonanță cu dispozițiile legale menționate.
Cele mai sus expuse sunt argumente pentru curte în sensul de a-și însuși concluzia la care a ajuns instanța de fond și anume că, liberarea provizorie este o măsură facultativă, iar beneficiul acesteia nu este un drept pentru inculpat - așa cum acesta a susținut prin apărătorul său - ci, doar o vocație a acestuia, instanța de fond fiind îndrituită a examina dacă în raport de motivele ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive este oportună lăsarea în libertate a inculpatului la un anumit moment procesual.
În ce privește critica formulată de inculpați vizând menținerea stării de arest preventiv, curtea constată că și aceasta este neîntemeiată.
Potrivit art. 160 alin 2 din Codul d e procedură penală, la care face trimitere art.3002din același cod, care reglementează verificarea arestării inculpatului în cursul judecății, revocarea arestării preventive și punerea în libertate inculpatului se dispune dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar rezultă, contrar celor susținute de recurenți, că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a recurenților-inculpați, cerință prevăzută în art.160 alin.3 din Codul d e procedură penală.
Recurentul-inculpat Gaf ost arestat preventiv la data de 22 iulie 2009 pe o perioadă de 29 de zile pentru infracțiunile prev. și ped. de art.13 alin.1 și 3 din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic.art.37 lit.b) din Codul penal. Temeiul de drept al luării măsurii l-au constituit dispozițiile art.148 lit.f) din Codul d e procedură penală, instanța de fond, reținând că există indicii temeinice conform cărora inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică ( încheierea nr.63/CC din 22 iulie 2009 Tribunalului Argeș, fila 242, vol.I, dosar urmărire penală).
Recurentul-inculpat a fost arestat preventiv la data de 22 iulie 2009 pentru infracțiunile prev. și ped. de art.13 alin.1 și 3 din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și de art.12 alin.1 și 2 lit.a) din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.37 lit.b) din Codul penal. Temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive l-au constituit dispozițiile art.148 lit.f) din Codul d e procedură penală, instanța de fond reținând că există indicii temeinice conform cărora inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ( încheierea nr.63/CC din 22 iulie 2009 Tribunalului Argeș, fila 243, volumul I, dosar urmărire penală).
Pentru ambii recurenți-inculpați, măsura arestării preventive a fost prelungită potrivit dispozițiilor art.155 și urm. din Codul d e procedură penală și ulterior menținută în conformitate cu art.3002rap.la art.160 alin.1 și 3 din același cod.
Raportat la natura și gravitatea infracțiunilor pentru care recurenții-inculpați au fost trimiși în judecată, și care constau în recrutarea și transportarea în scopul exploatării sexuale și în baza unei înțelegeri prealabile cu alți inculpați trimiși în judecată în prezenta cauză, determinarea să se prostitueze în scopul returnării unor datorii inexistente a mai multor părți vătămate majore și minore, starea de pericol creată prin vătămarea adusă relațiilor sociale privind viața persoanei, precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile prevăzute de art.12 alin.1 și 2 lit.a) și respectiv, de art.13 alin.1 și 3 din Legea nr.678/2001 justifică menținerea măsurii arestării preventive.
socială a faptelor reținute de procuror în sarcina recurenților-inculpați reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret. Având în vedere că de la data arestării inculpaților a trecut o perioadă de numai 6 luni de zile, nu se pune problema estompării rezonanței sociale a infracțiunilor și nici problema revocării măsurii arestării preventive.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care recurenții-inculpați au fost trimiși în judecată, cât și din activitatea desfășurată de aceștia în perioada infracțională.
Menținerea arestării preventive în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr.678/2001 se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpaților să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, prevăzută în art.148 lit.f) din Codul d e procedură penală și care așa cum am arătat a constituit temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive a inculpaților, este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți recurenții-inculpați, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpaților - așa cum s-a solicitat în susținerea recursurilor declarate -, ci și date referitoare la faptele deduse judecății; nu de puține ori, acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Pe de altă parte, pedepsele prevăzute de lege pentru faptele de săvârșirea cărora sunt bănuiți recurenții-inculpați sunt mai mari de 4 ani închisoare astfel că, lăsarea lor în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de perioada de timp în care aceasta s-a desfășurat, de numărul relativ mare al părților vătămate cărora inculpații-recurenți le captau consimțământul în vederea practicării prostituției cu mijloace frauduloase, iar de cele mai multe ori, chiar violente, de împrejurările comiterii presupuselor fapte și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați.
Nu lipsită de relevanță la aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta recurenții-inculpați dacă ar fi puși în libertate în acest moment procesual este împrejurarea că recurentul-inculpat G este recidivist în raport de pedeapsa de 3 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr.199/19.11.1998 a Tribunalului Argeș pentru comiterea infracțiunii de trafic de stupefiante, prev. și ped. de art.312 Cod penal, pedeapsă în a cărei executare s-a aflat în perioadele 18.03.1998 - 15.06.1998 și 8.11.2000 - 16.07.2001.
În ce-l privește pe recurentul-inculpat, acesta a fost arestat preventiv la data de 18.04.2008 în dosarul penal nr.51 D/P/2007 al DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane majore, faptă prev. și ped. de art.12 alin.1 și 2 lit.a) din Legea nr.678/2001, dosarul fiind în prezent pe rolul Tribunalului Bacău pentru soluționare. Datele menționate, denotă perseverența recurenților inculpați în comiterea de fapte antisociale, în situația inculpatului infracțiunea dedusă judecății este identică în ceea ce privește încadrarea juridică cu cea care face obiectul dosarului penal aflat pe rolul Tribunalului Bacău.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței CEDO " factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a recurenților inculpați fiind conformă scopului instituit prin art.5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, întrucât din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă suspiciunea rezonabilă că recurenții-inculpați au comis mai multe infracțiuni, măsura menținerii arestării preventive apare ca fiind necesară și justificată prin prisma aceleiași jurisprudențe europene.
Măsura arestării preventive a inculpaților recurenți se impune a fi menținută și în raport de dispozițiile art.136 din Codul d e procedură penală, pentru a se asigura desfășurarea în bune condiții a procesului penal - cercetarea judecătorească fiind la început - și pentru a se împiedica sustragerea recurenților de la judecată.
Față de cele ce preced, curtea constată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art.385/15 pct.1 lit.b) din Codul d e procedură penală va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații G și.
În conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 și 4 din Codul d e procedură penală, recurenții-inculpați vor fi obligați să plătească fiecare câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații: G, fiul lui G și, născut la data de 22.04.1961 și, fiul lui și, născut la data de 10 mai 1967, aflați în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din 05.01.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe recurenții inculpații să plătească fiecare câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 ianuarie 2010, la Curtea de Apel Pitești -secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
2 ex./14.01.2010.
Jud.fond:.
Președinte:Mirela Sorina PopescuJudecători:Mirela Sorina Popescu, Corina Voicu, Raluca
