Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 214/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 214
Ședința publică de la 06 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Anton
JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 3: Elena Scriminți
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursurilor penale declarate deinculpatii, fiul lui si -, nascut la 03.06.1970 și, fiica lui si -, nascut la 11.12.1967 - in prezent aflati in Penitenciarul Colibași, avand ca obiect "liberare provizorie sub control judiciar", impotriva incheierii de sedinta din 26.03.2009 pronuntata de Tribunalul Vaslui in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta: inculpata recurenta, în stare de arest preventiv, asistată de av., aparator ales din cadrul Baroului de Avocati I, și inculpatul recurent G asistat de av. -, apărător ales, din cadrul Baroului de avocați
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care,
Interpelat, inculpatul G precizează că își menține recursul formulat și că nu dorește să fie audiat în fața instanței de control judiciar menținându-și declarațiile date până în prezent în cauză.
Instanța verifică identitatea inculpatei, fiica lui si -, nascut la 11.12.1967, după datele de stare civilă care corespund datelor din dosar, după care, procedează la audierea acesteia cele declarate fiind consemnate în proces verbal separat care, după semnarea de către inculpată, grefierul de ședință și președintele completului de judecată s-a atașat la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor declarate de inculpați.
Doamna avocat, având cuvântul, pentru inculpata, solicită instanței a constata că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 160 ind.2 si următoarele pr.pen.
Potrivit practicii CEDO, una din sarcinile cele mai importante ale organelor judiciare este sa se asigure ca arestarea preventive nu depășește un termen rezonabil in vederea respectării principiului prezumției de nevinovăție.
Inculpații nu au antecedente penale si exista posibilitatea, chiar in cazul in care s-ar face dovada vinovăției acestora, sa li se aplice o sancțiune cu suspendarea executării.
Astfel, de la data reținerii acestora si pana in prezent (respectiv timp de mai bine de 150 de zile), s-a creat o stare de îndoiala cu privire la temeiul de drept reținut inițial, fiind menținută măsura arestării, in condițiile in care legalitatea si temeinicia acesteia a fost verificata prin prisma unui act de sesizare ce urmează a fi refăcut precum si a unui probatoriu incomplet.
Se poate observa ca sunt întrunite condițiile prevăzute de lege referitoare la limita de pedeapsa, iar inculpații sunt cunoscuți ca fiind persoane onorabile ce nu prezintă pericol pentru ordinea publica.
In prezenta cauza nu s-au făcut niciun fel de dovezi concrete cu privire la pericolul pentru ordinea publica, simpla referire la modul de săvârșire a presupuselor fapte fiind generica si irelevanta.
Revenind la cea de a doua cerința prevăzuta de art. 160 ind.2 pr.pen nu exista date din care sa rezulte necesitatea împiedicării inculpaților in a săvârși alte infracțiuni sau ca vor încerca sa zădărnicească aflarea adevărului. a au fost audiați si au fost consecvenți in cele declarate, la fel si martorii astfel incat toata lumea si-a expus punctul de vedere, iar din actele si lucrările dosarului nu rezulta ca aceștia ar împiedica buna desfășurare a procesului sau ca s-ar sustrage de la judecata.
Faptul ca inculpații ar urmări sa zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unui martor sau expert sau prin distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte, este in contradicție flagranta cu realitatea trebuind sa se facă dovada prin rechizitoriu a existentei unor presiuni pentru a fi făcuta măcar o anumita declarație.
Menținerea măsurii arestării preventive impotriva acestora a fost motivata in sensul ca fiind in libertate inculpații ar putea sa se pună de acord asupra declarațiilor date, zădărnicind astfel aflarea adevărului.
Nu se poate retine o astfel de motivare in contextul in care aceștia sunt vizitați extrem de des de familiile lor in penitenciar, familii ce se cunosc si ar putea transmite oricând anumite mesaje cu privire la declarațiile făcute.
Mai decât din declarațiile date sub sancțiunea prev.de art.292 Cod Penal de către familiile acestora rezulta ca la data de 4.03.2009 au fost la Penitenciarul Colibasi, unde se aflau in stare de arest cei doi inculpați, ambele familii vizitându-i simultan si având posibilitatea pentru mai bine de o ora sa se pună de acord asupra declarațiilor.
Ca atare, e necesar pentru existenta acestui temei ca organul judiciar sa stabilească fapte determinate, care sa rezulte din ansamblul actelor aflate la dosar.
Inculpații nu au antecedente penale, sunt persoane publice la nivelul jud. A, ce nu se vor sustrage de la judecata, având interes in aflarea adevărului, in contextul in care situația creata le-a adus mari prejudicii de imagine.
Solicită instanței a analiza convorbirea pe care se bazează acuzarea in justificarea solicitării de a fi in continuare privați de libertate inculpații. Astfel, se poate constata faptul ca aceasta discuție se purta in urma unui mesaj trimis de lui G prin care il anunța ca se afla la DNA Pitești si ca are nevoie de un avocat. In atare condiții inculpatul o suna pe aceasta iar din discuțiile purtate rezulta ca i se luase deja o declarație, declarație din care rezulta ca anterior acestei conversații a explicat ca banii gasiti asupra ei constituiau un imprumut pentru nevoi personale. Gh. confirma varianta imprumutului inainte ca inculpata sa-i spună ceva, iar răspunsul acesteia a fost "le-am spus dar nu ma cred". In atare condiții inca din momentul in care au fost reținuți inculpații au susținut aceasta ipoteza, in care aceștia au rămas constanți timp de 150 de zile.
Mai mult decât atât acest motiv nu poate fi avut in vedere de către instanță in contextul in care procurorii DNA au lăsat special o femeie speriata cu telefonul asupra sa, desi aceasta se afla reținuta in sediul DNA Pitești, fiind clar pentru oricine ca aceasta urma sa contacteze anumite persoane, garantând succesul strategiei procurorilor in vederea elaborării unei propuneri de luare a măsurii arestării motivata.
Tot in acest context este știut faptul că la DNA telefonul este lăsat la intrare, la DNA chiar se face un control riguros asupra fiecărei persoane.
Este cel puțin curios dacă nu chiar intenționat, ca după ce au făcut flagrantul si au condus-o pe inculpata de la Rm la Pitești, i s-au luat declarații, procurorii au lasat-o sa iasă sa fumeze o țigara asa cum rezulta din convorbirea indicata cu telefonul asupra sa.
De asemenea, trebuie avut in vedere si faptul ca a fost suspendata din funcție, aceasta nu mai poate exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvârșirea presupusei fapte si nici nu mai poate lua legătura cu persoanele aflate in vizorul A, dar si calitatea inculpatului, respectiv cea de asociat si administrator in importante societăți comerciale cu număr foarte mare de angajați, in numele cărora a semnat contracte, si-a asumat termene si obligații ce nu pot fi onorate cu acesta lipsit de libertate.
Verificând cel de-al doilea temei în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cel prev. de art. 148 lit. f Cod Procedură Penală, potrivit art. 136 alin. 2 Cod Procedură Penală, scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie, alin. 8 al aceluiași articol menționând criteriile ce trebuie avute în vedere la alegerea acestora (scopul măsurii, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana în cauză).
Observând natura faptelor pentru care sunt trimiși in judecata se poate constata că lăsarea în libertate, sub control judiciar, cu impunerea mai multor obligații, respectiv de a nu lua legătura intre ei, nu este de natură să creeze un pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpații prezintă garanții în sensul că, printr-o astfel de măsură, nu ar fi periclitată buna desfășurare a procesului penal. In acest sens, se constată că sunt persoane instruite așadar capabile să înțeleagă consecințele acțiunilor sale, având un loc de muncă și o locuință stabilă. Având în vedere faptul că, urmărirea penală este efectuată în totalitate finalizată fiind prin emiterea rechizitoriului, nu există date din care să rezulte faptul că, inculpatul ar putea să zădărnicească adevărul sau să influențeze părți din proces.
Raportat la întreaga Jurisprudență convențional Europeană care a statuat de a lungul timpului caracterul de excepție al măsurii arestării preventive și analizând acest beneficiu al liberării provizorii așa cum a fost el legiferat prin Legea nr. 356/2006, solicită a se constata tendința legiuitorului de a lărgi pe cât posibil paletele de acordare a liberării provizorii în ambele modalități, prin lărgirea controlului judiciar, pentru a-l transforma într-o garanție puternică a libertății, acest drept al inculpatului de a fi liberat sub control judiciar constituindu-se într-o garantare reală a libertății persoanei.
Conform Convenției Europene se statuează prin art. 5 pct. 3 că, orice persoană arestată sau deținută legal are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Curtea Europeană a statuat în jurisprudența sa că simpla invocare de către instanțe a motivelor generale pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate - cum sunt: necesitatea conservării probelor, împiedicarea exercitării de presiuni asupra martorilor sau victimei sau o posibilă înțelegere între inculpat și complicii săi ori pentru a proteja ordinea publică în cazul infracțiunilor cu puternic ecou în rândul comunității, necesitatea de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni sau de a împiedica fuga inculpatului), nu are caracterul unor motive pertinente și suficiente (cazul Jablonski c/a Polonia, hotărârea din 21 decembrie 2000). Detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - indiferent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă (cazul Wemhoff c/a Germania, hotărârea din 27 iunie 1968). rezonabilă a detenției preventive se apreciază in concreto, de la caz la caz, în funcție de circumstanțele proprii.
Referitor la condiția privind inexistența unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, actele și lucrările de urmărire penală relevă că inculpații nu au antecedente penale, iar în raport de faptele ce li se impută nu sunt motive verosimile de a crede că ar putea recurge la săvârșirea de noi fapte penale de același gen.
Scopul procesului penal și buna lui desfășurare, justificând luarea unor măsuri preventive, se pot atinge și prin intermediul liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune, alin. Prin această dispoziție, legiuitorul a intenționat să asigure realizarea acelorași finalități prin măsuri diferite și anume: măsuri principale de restrângere a unor drepturi și libertăți, cum sunt cele prevăzute de art. 136 alin 1, Cod Procedură Penală, măsuri alternative de restrângere a unor astfel de drepturi și libertăți, cum sunt liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune, prev. de art. 160 ind. 1 Cod Procedură Penală.
Opțiunea între cele două categorii de măsuri, aparține numai instanței, în raport de circumstanțele specifice ale cauzei.
In acest sens, s-a pronunțat Curtea Europeană când a decis că pericolul pe care îl prezintă inculpatul și care i-ar atrage starea de detenție provizorie nu trebuie apreciat numai pe baza gravității mai mare a sancțiunilor penale și al celor civile care îl amenințau pe petiționar.
In cauză mai intervin și alte circumstanțe: caracterul petiționarului, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza Neumeister c/a Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).
Inculpații cunosc repercusiunile ce decurs din nerespectarea obligațiilor stabilite de instanță.
Este relevant, in cauza si faptul ca acești oameni, care beneficiază totuși de prezumția de nevinovăție, stau in arest preventive de 150 de zile in condițiile in care singura proba a acuzării sunt convorbirile telefonice dintre cei doi, in condițiile in care, la prezentarea materialului de urmărire penala, asa cum rezulta din procesul verbal, inculpatul a solicitat procurorilor redarea tuturor discuțiilor purtate cu, pentru a se intelege contextul, solicitare ce a fost respinsa.
Întreg rechizitoriul este presărat cu citate din interceptări, fragmentate si rupte din context, urmate de comentariile subiective si contradictorii ale procurorului, numai cu termeni ca "este posibil " sau "este probabil".
De asemenea, deși s-a solicitat la prezentarea materialului de urmărire penala să se indice funcționarul ce urma a fi cumpărat, nicăieri in rechizitoriu nu se arata in mod expres cine era magistratul din cadrul CA Pitești pe langa care s-ar fi traficat influenta si cel mai important care era actul ce intra in atribuțiile de serviciu pe care judecătorul urma sa-l faca pentru inculpat.
Mai mult decât atât, deși procurorul recunoaște in cuprinsul rechizitoriului ca nu exista nicio convorbire intre cei doi inculpați si juristul, cel care urma sa-i dea banii judecătoarei, acesta nu explica care este rațiunea pentru care nu este pomenit niciodată numele si nici de ce n-ar exista vreo convorbire intre cei doi si acesta, in condițiile in care se vorbea explicit.
Se pune problema de ce n-au vorbit la telefon si faptul ca banii sunt pentru care urma sa-i de judecătoarei, in contextul in care au fost mai mult decât deschiși in toate convorbirile, acesta fiind si motivul pentru care au fost arestați si trimiși in judecata. doi oameni stau de 150 de zile in arest preventiv, pentru inregistrari telefonice rupte din context, si pe care, ar trebui arestata toata populația.
Trebuie avut în vedere și faptul ca potrivit legii nu trebuie făcute interceptări in mod ilegal asa cum s-a intamplat in cazul celor doi (au fost ridicate excepții de procedura in acest sens, excepții nesolutionate inca din cauza strămutării) operând art.8 din Convenția Europeana, respectiv dreptul la viata intima si privata.
Se pune problema de ce nu au stat organele de urmărire penala in "boscheți", pentru a surprinde presupusul moment in care urma sa-i dea banii juristului sau mai mult, de ce n-au așteptat ca acesta sa-i dea banii judecătoarei?
Solicită a se avea în vedere, asa cum rezulta si din actele depuse la dosar, că cei doi inculpați au avut ocazia si au vorbit chiar in penitenciar unul cu celalalt, iar in momentul in care instanța isi formează convingerea intima poate inlatura orice declarație o considera neconforma adevărului.
Pentru toate aceste motive va solicita admiterea recursului iar in rejudecare admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Depune la dosar o declarație notarială și motivele de recurs.
Avocat -, având cuvântul, susține că inculpatul a criticat încheierea penală din 19.02.2009 a Tribunalului Vaslui pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Încheierea atacată este nelegală, întrucât, deși inițial instanța de fond a constatat că cererile de liberare provizorie sub control judiciar sunt admisibile în principiu, fiind îndeplinite condițiile prev. de art 1602Cod procedură penală, a respins aceste cereri invocând alt text de lege.
Din moment ce instanța a constata că sunt îndeplinite condițiile prev. la art. 1602Cod procedură penală, aceste condiții sunt condiții de fond ale cererii de liberare provizorie sub control judiciar și nu de admitere în principiu, întrucât, admiterea în principiul este reglementată de disp. art. 1608Cod procedură penală. Ori, în măsura în care instanța a apreciat că sunt admisibile în principiu aceste cereri ele trebuiau admise și pe fond.
Procedând în mod contrar, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală în temeiul disp. art. 3859Cod procedură penală.
Cu privire la nelegalitatea încheierii recurate, se poate observa că instanța de fond a greșit, întrucât, în practicaua încheierii că s-a făcut apelul părților și s-a constatat procedura legal îndeplinită deși încă nu era ajunsă escorta cu inculpații, s-a suspendat judecata până la apariția inculpaților. Ori, în procedura penală nu există instituția suspendării procesului. Instanța trebuia să dea termen în continuare, eventual în aceeași zi la o altă oră, și trebuia întocmită încheierea de ședință. Apreciază apărarea că prin modul în care a procedat, instanța de fond a încălcat normele de procedură penală, respectiv termenele și actele ce trebuie întocmite cu ocazia desfășurării procesului penal.
Pe de altă partea, solicită apărarea a fi avute în vedere și motivele pentru care instanța a respins cererile de liberare sub control judiciar.
Astfel în motivarea încheierii recurate, se poate observa că instanța de fond nu a cercetat cererile formulate pe textele de lege invocate. În motivele de recurs s-a arătat că în mod greșit instanța a respins cererea pentru că nu ar fi un drept al inculpatului să formuleze cerere de liberare provizorie.
La fila 11 în motivare instanța reține că instituția liberării provizorii sub control judiciar nu este un drept al învinuitului sau inculpatului ci o posibilitate lăsată la latitudinea instanței.
Apreciază apărarea că această motivare constituie o gravă încălcare a dreptului la apărare al inculpatului și la un proces echitabil, instanța înlăturând pur și simplu din sistemul de drept românesc acest drept al inculpatului de a formula o cerere ulterioară.
Instanța nu poate scoate din contextul procedurii penale acest drept al inculpatului, întrucât încalcă grav dreptul la apărare al inculpatului, astfel încât, sub acest aspect hotărârea este nelegală.
În concluzie, în conformitate cu disp. art. 3859pct. 9 Cod procedură penală avocat solicită admiterea recursului și casarea încheierii recurate.
Cu privire la temeinicia hotărârii primei instanțe, se poate observa că textul de lege explică în ce modalitate poate fi zădărnicită aflarea adevărului, respectiv, prin influențarea unui martor, expert, alte părți, sau altă modalitate, dar această altă modalitate nu privește neapărat poziția procesuală a coinculpatei. Altă modalitatea ar fi aceea să se fi probat o manevră făcută de către inculpat, sau de către alte persoane, dar nu neapărat să se facă trimitere la declarația inculpatei.
Orice inculpat, pe tot parcursul procesului penal beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Ori, cum nu există indicii, probe, din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, instanța de fond în mod greșit a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Pentru toate aceste motive avocat solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a încheierii instanței de fond și în consecință, să se admiră cererea de liberare provizorie cub control judiciare, urmând a fi stabilite prin hotărârea pronunțată obligațiile pe care trebuie să se respecte inculpatul, în contextul disp. art. 1602Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, susține că inculpații au declarat recurs împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Vaslui la data de 26.03.2009, prin care s-au respins cererile acestora de liberare provizorie sub control judiciar.
Față de cele expuse de inculpați în motivele de recurs invocate, procurorul apreciază că recursurile sunt nefondate, în mod corect fiind respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar, încheierea recurată fiind legală și temeinică.
În cuprinsul încheierii recurate sunt indicate toate motivele pentru care instanța de fond a respins cererile, motivația expusă fiind conformă și concretă, referindu-se la toate circumstanțele, nefiind o motivație generală "in abstracto".
Apreciază procurorul că în cauză subzistă roate temeiurile care u determinat luarea măsurii arestării preventive, temeiuri complexe, având în vedere natura infracțiunii pentru care s-a dispus arestarea - infracțiuni grave, de corupție - de impactul pe care îl au astfel de infracțiuni asupra opiniei publice, de necesitatea bunei desfășurări a procesului penal și a aflării adevărului în cauză, întrucât, inculpații urmează a fi pentru prima oară audiați în fața instanței.
La dosar există date certe că cei doi inculpați au încercat să împiedice aflarea adevărului. Există un proces verbal - o notă telefonică - care redă acea convorbire telefonică din care rezultă că cei doi inculpați s-au înțeles în sensul că, unul dintre ei a încercat să-i sugereze celuilalt să declare în mod neadevărat în fața organelor de urmărire penală că a dat suma de 10.000 euro sub formă de împrumut. Acestea sunt date certe, iar susținerile apărării cum că inculpații ar fi avut posibilitatea să vorbească, că familiile acestora i-ar fi vizitat la locul de detenție, nu există nici un indiciu că prin familiile acestora s-ar fi încercat transmiterea unor informații ori influențarea unor martori.
Solicită procurorul a se avea în permanență în vedere că au existat două instanțe de fond care au analizat deja toate aceste elemente și au constatat în mod cert că măsura este legală.
De asemenea, din perspectiva jurisprudenței CEDO nu s-a depășit o perioadă rezonabilă în ce privește arestarea preventivă a inculpaților, iar încă două zile când urmează a fi audiați în mod nemijlocit în fața instanței de fond, dată de la care instanța va putea presupune asupra oportunității ținerii în stare de arest a inculpaților ori eliberării acestora, nu reprezintă o încălcare a acestei durate.
S-a susținut de asemenea, că instanța ar fi încălcat disp. art. 7 din CEDO prin modul în care s-a exprimat cu privire la dreptul inculpaților de a uza de instituția liberării provizorii sub control judiciar. Apreciază procurorul că modul în care a fost formulat acest motiv de recurs nu este susținut de conținutul încheierii recurate, pentru că este clar că instanța nu a lezat niciodată drepturile inculpaților de a promova astfel de cereri ci doar a relevat faptul că aprecierea asupra admiterii unei astfel de cereri este o facultate care ține de instanța de judecată, s-a apreciat că este bine ca instanța să analizeze aceste cereri, dar din cuprinsul încheierii rezultă că instanța nu este obligată ca în situația promovării unei astfel de cereri să o admită necondiționat.
În concluzie, procurorul apreciază că recursurile inculpaților sunt nefondate și se impune a fi respinse, prima instanță analizând toate aspectele relevante și necesare pentru a se pronunța corect asupra cererilor inculpaților.
În replică, avocat apreciază că faptul că inculpații trebuie audiați în fața instanței de fond nu constituie un motiv de a se respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar. Inculpaților li s-au luat mai mult de 10 declarații, fiecăruia dintre ei, și mai mult decât atât aceștia au declarat astăzi în fața instanței de recurs că își mențin declarațiile date.
Instanța are posibilitatea de a admite recursurile și a de dispune ca inculpații să nu aibă legătură unul cu celălalt.
Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere faptul că s-a invocat excepția necompetenței DNA cu privire la inculpatul, deoarece acesta nu avea atribuții de control iar cuantumul sumei nu depășește suma de 10.000 euro.
În replică, avocat susține că în motivarea încheierii instanței de fond se precizează că cererea de liberare sub control judiciar nu este un drept al învinuitului sau inculpatului.
Inculpații recurenți G și, personal, având pe rând ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANTA
Analizând actele și lucrările dosarului constată:
Prin încheierea de ședință din 26.03.2009 a Tribunalului Vasluia fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpații G și.
Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus prima instanță a reținut:
Potrivit dispozițiilor art.160 ind. 2 al.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Aliniatul următor al aceluiași articol prevede cazurile în care liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă.
Rezultă din modalitatea de redactare a textului legal citat anterior că instituția liberării provizorii sub control judiciar nu este un drept al învinuitului sau inculpatului, ci o posibilitate lăsată la aprecierea instanței.
Simpla îndeplinire a condiției prevăzută de art.160 ind. 2 al.1 Cod procedură penală, respectiv aceea a pedepsei care nu trebuie să depășească 18 ani în cazul infracțiunilor intenționate (cum este cazul celor pentru care sunt cercetați inculpații) precum și lipsa situațiilor vizate de dispozițiile art.160 ind.2 al.2 Cod procedură penală respectiv faptul că inculpații nu sunt recidiviști, că nu rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau că aceștia nu vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă nu conduc automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Temeinicia cererii trebuie apreciată și în funcție de elementele care au determinat luarea măsurii arestării preventive, de natura infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați respectiv - G pentru săvârșirea infracțiuni prevăzută de art.6 ind.1 din Legea 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și pentu săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.257 alin.1 Cod penal raportat la art. 5 alin.1 și art.6 din Legea nr.78/2000 cu modificările și completările ulterioare (o infracțiune de corupție, respectiv trafic de influență) - de impactul pe care îl creează astfel de infracțiuni asupra opiniei publice. De asemenea, instanța apreciază se impune judecarea inculpaților în stare de arest preventiv pentru a asigura buna desfășurarea a procesului penal, în sensul de a fi audiați inculpații nemijlocit și de a se împiedica o eventuală zădărnicire a aflării adevărului prin influențarea martorilor și a celorlalte părți implicate în cauză.
Totodată instanța consideră că la dosarul cauzei există indicii și date din care rezultă că inculpații au încercat să zădărnicească în mod direct aflarea adevărului, respectiv convorbirea telefonică purtată de inculpatul G cu inculpata, din care rezultă că a influențat-o pe sugerându-i să declare în mod neadevărat în fața organelor de urmărire penală că suma de 10.000 euro a fost un împrumut. Apreciază că această acțiune constituie condițiile prevăzute de lege pentru a considera ca nefiind îndeplinită condiția prevăzută de lege, respectiv cea a dispozițiilor art.160 ind. 2 alin.2 Cod procedură penală, că inculpații încearcă să zădărnicească aflarea adevărului.
Tribunalul apreciază că este în interesul cercetării judecătorești, ca aceasta să se desfășoare cu inculpații în stare de arest preventiv. Chiar dacă inculpații sunt arestați în această cauză de 4 luni de zile, consideră că, conform jurisprudenței CEDO, nu s-a depășit perioada rezonabilă a detenției provizorii, având în vedere complexitatea cauzei precum și faptul că s-a solicitat strămutarea cauzei și că la dosar există indicii că inculpații au încercat deja să facă o înțelegere unul cu altul pentru a împiedica aflarea adevărului.
În termen, încheierea a fost recurată de inculpați cu motivarea că arestarea preventivă a depășit un termen rezonabil, că s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, că lăsarea în libertate a inculpaților nu prezintă pericol pentru ordinea publică, că nu urmăresc să zădărnicească aflarea adevărului, că prezintă garanții pentru buna desfășurare a procesului penal, că nu există date din care să rezulte că prin lăsarea în libertate ar săvârși alte infracțiuni, că s-au încălcat normele de procedură cu privire la judecarea cererii, că s-au invocat alte texte de lege, că prin constatarea ca admisibilă în principiu a cererii aceasta este admisibilă și pe fond, că prin suspendarea judecății s-a pronunțat o încheiere nelegală, că în mod greșit s-a reținut că liberarea provizorie nu este un drept al inculpaților.
Recursurile formulate nu sunt fondate.
Soluționarea cererilor de liberare provizorie a inculpaților s-a făcut de prima instanță prin raportare la dispozițiile legale care reglementează această instituție, art.1601-1603respectiv art.1606-1608aCod procedură penală.
În cursul soluționării cauzei nu a avut loc o suspendare a judecării cauzei ci o suspendare a ședinței de judecată.
Îndeplinirea condițiilor de admisibilitate cerute de art.1602al.1 Cod procedură penală, respectiv cele care privesc natura faptei și limita de pedeapsă nu obligă instanța la admiterea cererilor de liberare provizorie.
Instanța poate înlocui măsura arestării preventive cu măsura controlului judiciar dacă nu există unul din cazurile enumerate la art.1602al.2 Cod procedură penală ori față de împrejurările cauzei, soluționarea acesteia se poate face cu inculpatul în stare de libertate.
Prima instanță a reținut motivat că cererile de liberare provizorie nu sunt întemeiate, având în vedere forma continuată a faptelor de corupție pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și existența unor date din care rezultă că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Față de împrejurările cauzei, perioada arestării preventive de patru luni este rezonabilă, nu este o detenție provizorie exagerată care să impună înlocuirea măsurii arestării preventive.
Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au dispărut și nici nu au apărut elemente noi care să justifice o înlocuire a măsurii arestării preventive în această fază a procesului penal.
Soluționarea cererilor de liberare provizorie a inculpaților s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în materie, astfel că recursurile formulate nu sunt fondate și urmează a fi respinse potrivit art.38515pct.1 lit. "b" Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații: G și împotriva încheierii de ședință din 26.03.2009 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Obligă pe recurenți să plătească statului câte 80 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
- -
13.IV.2009.-
2 ex.-
Președinte:Dan Anton
Judecători:Dan Anton, Aurel Dublea, Elena Scriminți
