Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 236/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi: 285/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.236
Ședința publică de la 12 FEBRUARIE 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Oprescu Mihai
JUDECĂTOR 2: Mustață Stan
JUDECĂTOR 3: Ciobanu Corina
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de către inculpații și împotriva încheierii de ședință din data de 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați și, personal, aflați în stare de arest și asistați de apărătorul ales - avocat - cu delegație depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul ales al recurenților inculpați aduce critici încheierii atacate pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că, în mod greșit, a fost respinsă de către instanța de apel cererea de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsuri arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara - sub acest aspect cunoscând împrejurarea că recursul promovat este inadmisibilă, însă înțelege să susțină recursul cu privire la greșita menținere măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați.
Sub acest aspect solicită a se dispune admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii și, pe fond, a se dispune revocarea măsurii arestării preventive, cu punerea în libertate a inculpaților. În susținerea motivelor de recurs, referindu-se la disp art.143 Cod pr penală, arată că probele, așa cum a fost instrumentat dosarul la urmărirea penală, nu dovedesc cu certitudine că inculpații se fac vinovați de săvârșirea faptei pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de către instanța de fond. Sub acest aspect, arată că vinovăția inculpaților a fost reținută în baza depoziției părții vătămate, în vârstă de 78 ani și cunoscută cu probleme psihice, declarația ginerelui acesteia, însă, având în vedere declarația inițială a părții vătămate precum și declarația martorului care a fost cercetat pentru mărturie mincinoasă, dar și împrejurarea că la data presupusei fapte s-a dovedit că inculpații nu se aflau în localitatea unde s-ar fi săvârșit aceasta, apreciază că nu se mai impune menținerea inculpaților în stare privativă de libertate, fiind incident principiulîn dubio pro reo.
Mai mult, solicită a se avea în vedere că familia inculpaților nu a mers la partea vătămată cu scopul de a exercita presiuni asupra acesteia pentru a-și schimba declarația, ci tocmai pentru a lămuri aspecte referitoare la faptă.
Față de aceste împrejurări, față de faptul că la dosar nu există procesul verbal de cercetare efectuată la față locului, personal având o copie a acestuia din care rezultă că la fața locului nu există urme, solicită a se dispune judecarea în stare de libertate a inculpaților.
Reprezentantul Ministerului Public arată că în cauză există indicii și probe suficiente care să ateste vinovăția celor doi inculpați, pentru care s-a dispus arestarea acestora și condamnarea de către prima instanță, sens în care solicită a se avea în vedere declarația părții vătămate - dată în cursul urmării penale, care se coroborează cu certificatul de expertiză medico-legală- prin care se atestă leziunile părții vătămate, precum și cu declarațiile martorilor, și Arată că, în mod corect, instanța a înlăturat depoziția părții vătămate dată în cursul cercetării judecătorești precum și prima declarația a martorului dată în fața cercetării judecătorești - sub acest aspect rezultând că s-au exercitat presiuni de către familia inculpaților asupra acestuia, pentru a-și schimba depozițiile. Față de aceste aspecte, de gravitatea faptei, presiunile exercitate de familia inculpaților asupra părții vătămate și a martorilor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, motive pentru care solicită a se dispune respingerea recursurilor, ca nefondate.
Recurenții inculpați și, având pe rând cuvântul, arată că achiesează la concluziile apărătorului ales, sunt nevinovați și solicită să fie cercetați în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prinîncheierea din data de 03 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Penală (ca instanță de apel), în baza art.3002rap. la art.160 din Codul d e procedură penală, a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților (fiul lui și, născut la data de 25 iunie 1983, arestat în baza nr.10/U din data de 03 iulie 2008 emis de Judecătoria Alexandria ) și (fiul lui și, născut la data de 05 mai 1989, arestat în baza nr.11/U din data de 03 iulie 2008 emis de Judecătoria Alexandria ) și a menținut măsura arestării preventive a acestora.
Prin aceeași încheiere au fost respinse cererile inculpaților de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că în cauză, măsura arestării preventive a inculpaților a fost luată întrucât, pe de o parte, din probele administrate se desprinde presupunerea rezonabilă că aceștia au comis fapta pentru care sunt cercetați, constând în aceea că la data de 19 mai 2008, după ce partea vătămată a pătruns în curte cu banii pe care-i primise de la factorul poștal cu titlu de pensie, au urmat-o în curte și prin violență au deposedat-o de acea sumă, faptă prevăzută și pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani, iar pe de altă parte, lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, generat de gravitatea faptei comise și de modalitatea săvârșirii acesteia - de către două persoane împreună, asupra unei femei în vârstă, lipsită de apărare.
Tribunalul, sesizat cu judecarea apelurilor declarate de inculpați, a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților a fost dispusă cu redpectarea disp. art. 143 și 148 Cod de procedură penală și că la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, ci subzistă, astfel că se impune menținerea acestei stări privative de libertate pentru cei doi inculpați.
Împotriva încheierii Tribunalului,au declarat recurs în termenul legal(la data de 04 februarie 2009)inculpații și.
Recursurile inculpaților au fost înaintate de către Tribunal acestei Curți la data de 04 februarie 2009.
Atât în cuprinsul motivelor scrise de recurs, cât și în cadrul dezbaterile orale asupra recursurilor, ambii inculpați au solicitat - personal și prin apărătorul ales - casarea încheierii din 03 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman și pe fond revocarea măsurii arestării lor preventive, ori înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi țara, contestând îndeplinirea condiției prevăzute de art.143 din Codul d e procedură penală, pe motiv că probele administrate în cauză nu dovedesc cu certitudine că s-ar face vinovați de săvârșirea faptei pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de către prima instanță la pedeapsa de 3 ani închisoare, în cauză fiind incident principiul in dubio pro reo, în condițiile în care vinovăția lor a fost reținută doar în baza depoziției părții vătămate, în vârstă de 78 de ani și cunoscută cu probleme psihice, a declarației ginerelui acesteia, făcută pe baza declarației inițiale a părții vătămate, precum și a declarației martorului, care a fost cercetat pentru mărturie mincinoasă, ignorându-se practic toate probele administrate în apărare și care dovedesc faptul că la data presupusei fapte, ei nu s-au aflat pe raza localității unde s-ar fi săvârșit aceasta.
În cuprinsul motivelor scrise de recurs a fost combătută în mod minuțios de către apărarea inculpaților, temeinicia fiecărei probe pe care se întemeiază acuzațiile formulate împotriva acestora.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul astfel invocat, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată cărecursurile inculpaților sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpații și au fost arestați preventiv la data de 03 iulie 2008, pe temeiul art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, și ulterior au fost trimiși în judecată la data de 26 august 2008 prin rechizitoriul nr. 1368/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 și alin.21lit.a și c din Codul penal.
În fapt, prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut în sarcina inculpaților că la data de 19 mai 2008, în jurul orei 11.30, prin violență au deposedat-o pe partea vătămată, de actul de identitate și de suma de 634 lei.
Pentru ambii inculpați, măsura arestării preventive a fost menținută succesiv în cursul judecății, inclusiv de către instanța de apel, prin încheierea recurată în cazul de față.
. ca și Tribunalului, care a verificat ca instanță de apel legalitatea și temeinicia arestării preventive a celor doi inculpați, Curtea constată că în actualul stadiu procesual nu s-au modificat temeiurile care au determinat arestarea preventivă inițială a inculpaților ci, dimpotrivă, acestea se mențin și impun în continuare privarea lor de libertate, conform art.3002rap. la art.160 alin.3 din Codul d e procedură penală.
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prev. de art.143 din Codul d e procedură penală, având în vedere criticile pe care apărătorul recurenților inculpați a înțeles să le formuleze referitor la temeinicia probelor de vinovăție strânse în cauză, se cuvine a fi subliniat faptul că, în această etapă procesuală, instanța care verifică legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive - în fond și respectiv în recurs - nu este chemată a se pronunța asupra existenței unor probe certe de vinovăție (cerute doar pentru condamnare), astfel cum pretinde apărarea, ci doar a unor date și elemente probatorii, suficiente și pertinente, pe care se poate întemeia în mod obiectiv suspiciunea comiterii infracțiunii de către persoana arestată preventiv, revenind instanțelor care vor examina fondul cauzei, rolul de a cenzura legalitatea și temeinicia ansamblului probelor pe care se întemeiază acuzarea.
În același sens, și în jurisprudența, s-a statuat în mod constant că datele și informațiile care suscită bănuielile pe care se întemeiază măsura arestării preventive nu trebuie să prezinte același nivel de certitudine cu cele care permit condamnarea unei persoane (a se vedeahotărârile pronunțate în cauzele și Murray contra Marii Britanii).
În acest sens, Curtea reține că probatoriul administrat în cauză până la acest moment procesual - ce a servit deja la pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare a inculpaților la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție, conform sentinței penale nr.403/F din data de 22 decembrie 2008 Judecătoriei Alexandria - relevă suficiente indicii temeinice și chiar probe care îndreptățesc bănuiala legitimă a săvârșirii de către inculpați a faptei de care sunt acuzați, fiind întrunite astfel cerințele prev. de art.143 din Codul d e procedură penală.
Sub acest aspect, sunt relevante declarațiile date de partea vătămată în cursul urmăririi penale prin care a susținut constant că cei doi inculpați sunt persoanele care la data de 19 mai 2008 au intrat în curtea locuinței sale și au agresat-o, deposedând-o prin violență de suma de bani încasată cu titlu de pensie și de actul de identitate, conform procesului verbal întocmit la data de 02 iulie 2008 și a planșelor foto aferente, aceasta recunoscându-i din grup pe cei doi inculpați ca fiind autorii faptei, raportul de constatare medico-legală întocmit în cursul urmăririi penale cu privire la leziunile traumatice pe care le prezenta partea vătămată cu prilejul examinării sale din data de 20 mai 2008, declarațiile date de martorul - factorul poștal care cu puțin timp înainte de comiterea faptei îi înmânase părții vătămate pensia și a sesizat prezența celor doi inculpați în câmpul infracțional - atât în faza urmăririi penale, cât și cu prilejul celei de-a doua audieri a sa în cursul cercetării judecătorești, precum și declarațiile martorilor -, și
Pe de altă parte, deși acest aspect nu a făcut obiectul criticilor recurenților inculpați, asemeni Tribunalului, Curtea constată din oficiu că, la momentul procesual actual, continuă să fie întrunite cumulativ și condițiile prev. de art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, în sensul că, și în prezent, subzistă starea de pericol concret pentru ordinea publică ce ar fi determinată de lăsarea în libertate a inculpaților, la care se adaugă cerința regimului sancționator aplicabil infracțiunii pentru care aceștia sunt cercetați și care nu a suferit nicio modificare.
În practica judiciară s-a statuat că, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă însă că, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, astfel că existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme din partea autorităților statului față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Ca atare, în aprecierea acestei stări de pericol pentru ordinea publică, Curtea nu poate face abstracție de gravitatea și împrejurările concrete de comitere a faptei, exprimate în cazul concret din cauza de față prin aceea că inculpații, folosind acte de violență împotriva unei persoane în vârstă de 78 de ani, lipsită de apărare, se presupune că au deposedat-o pe aceasta de pensia, care constituia singurul său venit, această activitate infracționale fiind de natură a genera o puternică rezonanță socială negativă în rândul membrilor societății civile.
De asemenea, la evaluarea acestei condiții prev. de art. 148 lit. f teza a II-a din Codul d e procedură penală, sub nici o formă nu trebuie ignorate nici datele ce caracterizează persoana inculpaților, reținându-se sub acest aspect că aceștia au un grad redus de instruire ( fiind absolvent a 4 clase, iar inculpatul, absolvent a 5 clase), nu au un loc de muncă stabil pentru a se putea considera că dispun în mod constant de resursele necesare asigurării existenței în mod licit, iar pe parcursul procesului penal, pe lângă faptul că au manifestat o atitudine necooperantă în timpul anchetei, nepărând a conștientiza consecințele antisociale ale faptei de care sunt acuzați, a cărei responsabilitate nu și-o asumă, se pare că au și încercat, prin intermediul membrilor familiei lor, să zădărnicească aflarea adevărului judiciar, prin influențarea părții vătămate și a unor martori, invocarea unei atare presupuneri fiind rezonabilă, avându-se în vedere aspectele relatate de martorul cu privire la intervenția membrilor familiei inculpaților pentru retractarea acuzațiilor inițiale. O atare conduită din partea inculpaților justifică menținerea stării privative de libertate a acestora și din perspectiva art.136 alin.1 Cod de procedură penală, respectiv pentru a se asigura o bună desfășurare a procesului penal.
În consecință, în condițiile în care faptele inculpaților prezintă, în concret, o gravitate sporită și au o puternică rezonanță negativă în rândul opiniei publice, starea de pericol pentru ordinea publică ce ar fi generată de eventuala lăsare a lor în libertate este încă actuală, conduita lor antisocială reclamând o reacție fermă din partea organelor judiciare.
În ceea ce privește durata arestării preventive a inculpaților, privați de libertate la data de 03 iulie 2007, Curtea apreciază că acesta nu a depășit încă limite de timp rezonabile în sensul art. 5 paragraful 3 din CEDO, având în vedere necesitatea readministrării atât de către instanța de fond, a tuturor probelor necesare lămuririi complete a cauzei, faptul că nu se constată perioade de inactivitate în activitatea organelor judiciare, care să fie imputabile acestora, precum și împrejurarea că în prezent cauza se află într-un stadiu procesul avansat, respectiv în apel.
Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de casare a încheierii atacate, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpațiișiîmpotriva încheierii din data de 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală în dosarul nr-.
Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.CC.
Ex.2 / 25.02.2009
- teleorman.
Președinte:Oprescu MihaiJudecători:Oprescu Mihai, Mustață Stan, Ciobanu Corina
