Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 237/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-(297/2010)
DECIZIA PENALĂ NR. 237
Ședința publică de la 08 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Alexandrescu
JUDECĂTOR 3: Elena Ursulescu
GREFIER - - -
*********
Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 01 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București Secția Ia P enală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistați de apărător din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2010 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, punerea în libertate a inculpatului având în vedere că acesta a avut o atitudine sinceră, a recunoscut și regretat fapta comisă.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpat, ca nefondat având în vedere cantitatea de droguri traficată, precum și natura acestuia. De asemenea, solicită a se observa că inculpatul a beneficiat de clemența organelor judiciare, fiindu-i aplicată și o amendă administrativă pentru infracțiunea de deținere de droguri în vederea consumului, precum și o suspendare sub supraveghere pentru infracțiunea de furt calificat, aspecte ce denotă împrejurarea că inculpatul prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, astfel încât se impune menținerea stării de arest.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, regretă fapta și solicită judecarea sa în stare de libertate pentru avea posibilitatea să-și pregătească apărarea.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față
Prin încheierea de ședință din 01.02.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală în dosarul nr-, în baza art.300/1 alin.1 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpatul și în baza art.300/1 alin.3 Cod procedură penală s-a dispus menținerea ei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, inculpatul solicitând cercetarea sa în stare de libertate întrucât a recunoscut și regretat fapta comisă, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor invocate cât și din oficiu prin prisma dispozițiilor art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică.
Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2
C.P.P.În fapt, s-a reținut că, inculpatul a efectuat operațiuni prin vânzarea drogurilor de mare risc, respectiv a deținut în vederea vânzării și transportat cantitatea de 398,1 grame substanță conținând heroină, fiind prins în flagrant la data de 06.01.2010 pe raza Municipiului Ulterior s-a descoperit că în realizarea aceleiași rezoluții infracționale inculpatul a deținut în locuința sa, în vederea vânzării și cantitatea de 102,81 grame substanță conținând heroină și 71 comprimate metadonă.
Prin încheierea de ședință, din Camera de Consiliu a Tribunalului B-Secția a-ll-a Penală, din data de 07.01.2010, în dosarul penal nr-, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, emițându-se nr.1/P/07.01.2010, avându-se în vedere temeiurile prev. de art.146, 1491.C.P.P. rap. la art. 143.C.P.P. art. 148 lit. f și C.P.P. art. 151.
C.P.P.Conform art. 3001Cpp"în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea si temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive. De asemenea, dacă se constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de liberate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuarea privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă".
Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile menționate, Tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este temeinică și legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, subzistă și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.
S-a avut în vedere, cantitatea mare de droguri despre care există indicii că ar fi fost traficată de inculpat.
Măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art.143 C.P.P. art.1491C.P.P. art. 148 lit. f ..C.P.P. și art. 151.
C.P.P.Se constată că în cauză, există suficiente indicii temeinice, în sensul art.143 alin.3 C.P.P. din care a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, relevante în acest sens fiind: proces - verbal de redare în scris a convorbirilor telefonice purtate între inculpat interceptate și înregistrate în baza unor autorizații emise de Tribunalul București, procesul-verbal de verificare a persoanelor implicate în activitatea care face obiectul investigațiilor din prezenta cauză, procesul verbal de depistare în flagrant, procese verbale de percheziționare a inculpatului, raport de constatare tehnico-științifică, depoziții martor asistent la realizarea percheziției corporale asupra inculpatului și declarații inculpat.
De asemenea, s-au constatat îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f C.P.P. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În acest sens, se apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică, pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, rezultă din modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, gradul crescut de pericol social ce caracterizează faptele de trafic de droguri de mare risc, amploarea deosebită pe care a luat-o acest fenomen infracțional, consecințele negative ale acestui gen de fapte asupra sănătății publice, dar și persoana inculpatului, existând temerea că, pus în libertate, ar săvârși și alte fapte de același gen.
Drept urmare Curtea constată că au fost respectate dispozițiile art.300/1 alin.1 și alin.3 Cod procedură penală, măsura dispusă fiind legală și temeinică.
Mai mult se constată că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea inculpatului încât o înlocuire a acesteia cu o altă măsură nu este posibilă.
Așa fiind și în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală îl va obliga la cheltuieli judiciare statului.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondul Ministerul Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 01.02.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală.
Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul Ministerul Justiției și Libertăților:
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.EU-19.02.2010/Dact.EA-03.03.2010
-Jud.
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Alexandrescu, Elena Ursulescu