Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 277/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR.1267/2/2010
361/2010
DECIZIA PENALĂ NR.277/
Ședința publică din data de 15 februarie 2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 2: Damian Dolache
JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuldeclarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 26 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, în baza delegației nr.-/12.02.2010 (atașată la fila 12 din dosar).
Se prezintă interpretul în limbaj mimico-gestual, desemnat de Asociația Națională a din România - Filiala Teritorială B în baza delegației nr.57/12.02.2010 (atașată la fila 11 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea dispozițiilor art.38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, conform art.3002rap. art.160balin.2 din Codul d e procedură penală, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri și nici nu au apărut temeiuri noi care să o justifice. Astfel, arată că nu există probe din care să rezulte că inculpatul prezintă într-adevăr un pericol concret pentru ordinea publică, în accepțiunea art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, sens în care învederează că acesta a recunoscut și regretă în mod sincer fapta comisă, iar partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică. Arată că, în cauză, sunt îndeplinite atât condițiile prevăzute de art.143 din Codul d e procedură penală, întrucât există suficiente probe și indicii temeinice din care rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de care este acuzat, cât și cele prevăzute de art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, deoarece acesta prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, sens în care învederează că este cunoscut cu antecedente penale, săvârșind în minorat o infracțiune similară cu cea dedusă judecății, iar în majorat, o infracțiune de tentativă la viol.
Recurentul inculpat, personal, având ultimul cuvânt prin intermediul interpretului în limbaj mimico-gestual, solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prinîncheierea din data de 26 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I Penală (ca instanță de apel), în temeiul art.3002rap. la art.160 alin.1 și 3 din Codul d e procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului (născut la data de 10 aprilie 1986 în B, CNP -, deținut în baza nr.97/UP din data de 09 iulie 2009 emis de Judecătoria Sectorului 3 B) și a menținut starea de arest preventiv a acestuia.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că inculpatul a fost condamnat în primă instanță, prin Sentința penală nr.625/F din data de 08 decembrie 2009 Judecătoriei Sectorului 3 B, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.i cu aplic. art.37 lit.a din Codul penal, la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, care a fost contopită, conform art.61 din Codul penal, cu restul de 309 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.2172/2006 a aceleiași instanțe, dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani și 6 luni închisoare. De asemenea, a reținut că, prin aceeași sentință, prima instanță a dispus, în temeiul art.350 alin.1 din Codul d e procedură penală, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul, sesizat cu judecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței de condamnare, a apreciat că măsura arestării preventive a acestuia a fost dispusă și menținută pe parcursul procesului penal cu respectarea condițiilor prevăzute de art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, întrucât există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta cu privire la care a fost trimis în judecată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere că a mai suferit anterior și alte condamnări, ceea ce dovedește un grad ridicat de periculozitate socială a persoanei sale.
Împotriva încheierii Tribunalului,a declarat recursîn termenul legal (la data de 29 ianuarie 2010)inculpatul, fără a-l motiva în scris.
Recursul inculpatului a fost înaintat de Tribunal și înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 11 februarie 2010.
În dezbaterile asupra recursului, inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică obligatorie a unui avocat desemnat din oficiu și de serviciul unui interpret în limbaj mimico-gestual, a solicitat judecarea sa în stare de libertate, în principal, prin revocarea măsurii arestării preventive, iar, în subsidiar, prin înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, contestând îndeplinirea, în ceea ce îl privește, numai a condiției prevăzute de art.148 lit.f teza a II-a din Codul d e procedură penală, pe motiv că nu este dovedit un pericol concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică, îndeosebi prin prisma atitudinii procesuale de recunoaștere a săvârșirii faptei de care este acuzat și a lipsei formulării de pretenții civile în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul astfel invocat, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Tribunalul a apreciat în mod corect asupra menținerii tuturor temeiurilor de fapt și de drept (prevăzute de art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală), care au determinat arestarea inițială a inculpatului, precum și asupra necesității privării în continuare de libertate a acestuia, cu caracter preventiv.
Astfel, probatoriul cauzei (declarațiile părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, împreună cu planșele foto anexate, raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică și declarațiile de recunoaștere ale inculpatului însuși), pe baza căruia s-a pronunțat deja în primă instanță o hotărâre de condamnare a acestuia la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, justifică și în prezent presupunerea rezonabilă a săvârșirii de către inculpat a faptei pentru care a fost trimis în judecată, aspect pe care, de altfel, nici acesta nu îl contestă.
Totodată, contrar apărării formulate în recurs, Curtea constată ca fiind dovedit și la acest moment procesual pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta pentru ordinea publică.
În acest sens, Curtea reține că săvârșirea unei fapte precum cea imputată inculpatului (furt prin efracție dintr-o locuință) conturează o periculozitate socială sporită a însăși persoanei sale, cu atât mai mult cu cât ea nu este singulară în viața acestuia, care a mai fost condamnat și anterior pentru o infracțiune de aceeași natură (furt calificat), dar și pentru o infracțiune de violență (tentativă la viol).
În același timp, lipsa de școlarizare, absența oricărei ocupații lucrative, proveniența dintr-un mediu familial dezorganizat și tulburarea organică de personalitate, cu manifestări antisociale (diagnostic ce i-a fost stabilit prin expertiza medico-legală psihiatrică la care a fost supus) îl expun pe inculpat unui risc major de săvârșire și a unor alte fapte similare.
Drept urmare, raportându-se și la dispozițiile art.136 alin.8 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv este singura măsură care poate asigura în mod eficient protejarea interesului public, respectiv prezervarea securității relațiilor sociale de tipul celor grav vătămate prin acțiunile ilegale și repetate ale acestuia, aspectele favorabile invocate nefiind apte să conducă la o altă concluzie, astfel că nu se justifică nici măcar înlocuirea măsurii respective cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, precum cea solicitată de către inculpat.
Curtea constată și că durata arestării preventive a inculpatului (dispusă la data de 09 iulie 2009) nu depășește limitele unui termen rezonabil, în condițiile în care organele judiciare au manifestat diligență în soluționarea rapidă a cauzei, sens în care observă că urmărirea penală s-a încheiat la data de 31 august 2009, prin întocmirea rechizitoriului, iar judecata a parcurs deja prima sa fază (finalizată, la data de 08 decembrie 2009, cu pronunțarea în primă instanță a unei sentințe de condamnare), în prezent aflându-se în faza apelului.
Față de toate aceste considerente și având în vedere că, nici din oficiu, nu se constată motive de casare a încheierii atacate, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
În temeiul art.190 alin.4 și 5 din Codul d e procedură penală și art.7 alin.2 din Legea nr.178/1997, va acorda interpretului în limbaj mimico-gestual onorariul cuvenit, care va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 26 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Acordă onorariul interpretului în limbaj mimico-gestual, în echivalentul a 4 ore, care se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. jud.
Ex.2 / 22.02.2010
- / -
Președinte:Vasile BăjanJudecători:Vasile Băjan, Damian Dolache, Carmen Veronica
