Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 295/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ NR.295/R/2009

Ședința publică din 16 iunie 2009

Complet de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Munteanu Traian

JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent -, fiul lui și al lui, născut la 28.11.1976, deținut în prezent în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii de ședință din 3 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform prevederilor art.300/2 combinat cu art.160/b Cod de procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză s-au prezentat inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.3093 din 15.06.2009, emisă de Baroul Bihor.

Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind excepții sau alte cereri prealabile instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Apărătoarea inculpatului recurentsusține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul revocării măsurii arestării preventive a inculpatului, cu consecința punerii lui în libertate. Consideră că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive nu mai subzistă și nici temeiuri noi care să impună în continuare menținerea acestei măsuri. Cu onorariu pentru apărarea din oficiu.

Reprezentantul parchetului pune concluzii respingere ca nefondat a recursului, și pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv sunt pendinte și actualmente și reclamă menținerea în continuare a acestei măsuri.

Inculpatul recurentîn ultimul cuvânt solicită să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin încheierea penală de ședință din 3 iunie 2009 Tribunalul Bihora dispus, printre altele, respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura de a nu părăsi localitatea sau țara.

În baza art. 3002raportat la art.160 al 1 și 3 cod procedură penală a menținut arestarea preventivă a inculpatului -, fiul lui și, născut la data de 28.11.1976, în localitatea O, jud. B, cetățenie română, studii 11 clase, ocupație, ziler în construcții, domiciliat în sat, com., nr. 148, jud. B, fără forme legale în O,-, - 70, uscătorie, jud. B, CNP -, arestat preventiv în baza încheierii nr. 47/M/27.09.2007, mandat de arestare preventivă 40/M/2007.

Pentru a pronunța această încheiere Tribunalul Bihora reținut următoarele: În cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 alin.1 lit. " f" din Cod de procedură penală, în sensul că există probe și indicii temeinice care să facă rezonabilă presupunerea că inculpatul ar fi săvârșit fapta descrisă mai sus și sunt îndeplinite în mod cumulativ ambele condiții, prevăzute de art.148 Cod procedură penală lit."f" Cod de procedură penală, respectiv: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este trimis în judecată este mai mare de 4 ani închisoare (de la 7 la 20 de ani), iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce reiese din circumstanțele reale ale comiterii faptei -pe timpul nopții, mai multe persoane împreună, însoțit de alți coautori încă neidentificați, la adresa unei părți vătămate in vârstă aflată singură in locuința sa, folosindu-se de calitatea mincinoasă de angajat la trupele antitero, lucru ce denotă curajul sporit pe care l-a avut persoana despre care se bănuiește că ar fi autorul faptei la momentul comiterii infracțiunilor, precum și persoana inculpatului care este recidivist post executoriu având mai multe condamnări pentru infracțiuni contra patrimoniului.

Instanța a reținut că măsura arestului preventiv luată este legală și temeinică, nu au intervenit nici un fel de modificări în ce privește temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii, acestea subzistând și impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului, motive pentru care a menținut în continuare măsura arestării preventive a inculpatului.

Inexistența modificărilor temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a făcut nefondată cerere de înlocuire a măsurii arestui preventiv cu măsura de a nu părăsi localitatea sau țara.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii sale în libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri și nici temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii arestului preventiv.

Examinând încheierea recurată, atât prin prisma motivelor de recurs declarate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art.385/6 alin.2 Cod procedură penală și art.385/14 Cod procedură penală, raportat la art.385/9 Cod de procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul formulat de către inculpatul este nefondat și, în consecință, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca atare.

Prin încheierea recurată, în conformitate cu prevederileart.3002raportat la art. 160 al 1 și 3 Cod procedură penală, Tribunalul Bihora constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului și a dispus menținerea acesteia, motivându-se această hotărâre cu aceea că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, subzistând pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului.

Prima instanță a statuat în mod motivat și legal că se impune menținerea inculpatului în stare de arest, având în vedere fapta pentru care este cercetat inculpatul, respectiv, infracțiunea de tâlhărie, precum și persoana inculpatului care este recidivist post executoriu având mai multe condamnări pentru infracțiuni contra patrimoniului.

Măsura arestării inculpatului este legală și temeinică, ea fiind luată cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale care guvernează materia arestării preventive, potrivit art. 143 și art. 146 alin.10 și art. 149/1 din Codul d e procedură penală existând în mod corespunzător și cazurile prevăzute de art. 148 lit. "f" din Codul d e procedură penală și cu respectarea prevederilor art. 5 paragraful 1 lit. "c" din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauză existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost arestat.

Cât privește cazul prevăzut de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, de asemenea, în speță sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de acest text de lege, inclusiv condiția pericolului pentru ordinea publică, pericol care, chiar dacă nu este identic cu pericol social al faptei, poate decurge din acesta. Mai mult de atât, curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol dedus din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia, precum și elementele ce caracterizează persoana inculpatului - recidivist post executoriu.

Față de cele de mai sus, constatând că măsura arestării preventive a fost luată împotriva inculpatului cu respectarea dispozițiilor legale, că temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă și în prezent, neintervenind nici o modificare a acestora de natură să justifice revocarea măsurii arestării preventive, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, menținând în totalitate încheierea atacată.

În baza art.192 alin.2 și art.189 Cod procedură penală, inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul -, fiul lui și al lui, născut la 28 noiembrie 1976, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 3 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 iunie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

decizie - CA./22.06.2009.

Judec. fond - D -

AS/22.06.2009

3 ex.

Președinte:Munteanu Traian
Judecători:Munteanu Traian, Condrovici Adela, Pătrăuș Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 295/2009. Curtea de Apel Oradea