Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 306/2009. Curtea de Apel Cluj

R OMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.306/R/2009

Ședința publică din 13 mai 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Vasile Goja JUDECĂTOR 2: Claudia Ilieș Ana Covrig

JUDECĂTORI: - -

: - -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin PROCUROR:

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpațiișiîmpotriva Încheierii penale din 07 mai 2009 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații, aflați în stare de arest, asistați de apărător desemnat din oficiu, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebați fiind, inculpații arată că-și mențin recursurile declarate în cauză și că sunt de acord să fie asistați de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

Apărătorul inculpaților solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpaților. se află în stare de arest preventiv de peste 1 an și 4 luni, apreciind că a fost depășit termenul rezonabil de arest preventiv. Instanța de fond a motivat că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților pentru următoarele considerente: climatul de neîncredere și nesiguranță produs de faptele inculpaților se menține și în prezent, că sunt infracțiuni foarte grave, că reacția opiniei publice este una permanentă, de constantă dezaprobare, că este o cauză complexă și că mai trebuie administrate probe. Este vorba de probe în apărarea inculpaților și anume efectuarea unor expertize ale vocii. Aceste probe sunt singurele care au rămas de administrat. Nu există nici un motiv pentru ca inculpații să nu poată fi cercetați în stare de libertate. Comportamentul inculpatului nu ar impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal. Nu există nici un risc al sustragerii inculpaților de la judecată. CEDO a stabilit că pericolul social al unei persoane suspecte de săvârșirea unei infracțiuni se diminuează în timp, iar rezonanța socială se atenuează și nu mai este necesară menținerea inculpatului în stare de arest preventiv. În practica CEDO, măsura arestării preventive este una de excepție și ea trebuie luată și menținută când celelalte măsuri nu ar fi suficiente. Pentru toate aceste motive, apreciază că toate considerentele în baza cărora instanța de fond a menținut măsura arestării preventive a inculpaților sunt neîntemeiate și raportat la probatoriul administrat până în acest moment, apreciază că se impune cercetarea inculpaților în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea. Cu onorar avocațial din.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143 și 148 lit.f pr.pen. raportat la faptele comise, limitele de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite, circumstanțele concrete ale cauzei, natura și cantitatea drogurilor și persoana inculpaților, care nu se află la prima abatere. Pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru a-i împiedica pe inculpați să se sustragă de la judecată, solicită respingerea recursurilor și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate, deoarece nu este vinovat și se află în stare de arest preventiv de circa 17 luni de zile.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, deoarece nu prezintă nici un pericol pentru ordinea publică. Este arestat de 1 an și 4 luni, această perioadă fiind suficientă raportat la fapta comisă, de consum de droguri.

CURTEA

Prin încheierea din 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, conform art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive luate față de inculpații, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 16 din 143/2000; art. 4 alin. 2 din 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 16 din 143/2000; art. 4 alin. 2 din 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; art. 4 alin. 2 din 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin Rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Bistrița -N nr.43D/P/2007, au fost trimiși în judecată inculpații:, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.a Cod penal; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, împotriva tuturor acestor inculpați fiind luată măsura arestării preventive.

Astfel, prin Încheierea penală nr.63/CC/2007 a Tribunalului Bistrița -N (recurată de inculpați, recursul exercitat fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.101/R/2007 a Curții de Apel Cluj ), au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 19.12.2007, ora 23,50 și până în data de 17.01.2008 ora 23,50, inculpații și, față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin Ordonanțele din 19.12.2007, aceștia fiind cercetați pentru comiterea, în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și consum de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea 143/200 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, faptele săvârșite de inculpați constând în aceea că în data de 24.10.2007, în jurul orelor 20,00, în baza unei înțelegeri prealabile, au preluat de la un autocar aparținând SC Trans Internațional SRL B, care atunci sosise din Spania, un colet conținând o cantitate de până în 100 grame din drogul de mare risc cocaină, trimisă de o persoană neidentificată, după care s-au deplasat la domiciliul inculpatului, din B, cart., nr. 161.

Aici, în perioada următoare, inculpații și au consumat o parte din cantitatea de cocaină, cel dintâi oferind o mică cantitate și concubinei sale,. La sfârșitul aceleiași săptămâni, cei doi inculpați s-au deplasat în jud. B unde au vândut o parte din cantitatea de cocaină rămasă, unei persoane din localitatea, cunoscută de aceștia sub numele de "". În perioada 24.10.2007-18.12.2007, inculpații și, în baza aceleiași rezoluții infracționale au consumat în mai multe rânduri droguri de mare risc cocaină, drog din care inculpatul a oferit spre consum și altor persoane.

S-a apreciat că în cauză sunt întrunite cerințele art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există probe suficiente că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați în modalitatea descrisă anterior, relevante fiind îndeosebi declarațiile inculpaților ( 10-16, 17-20. 30-38) procesul-verbal de percheziție 6, declarația învinuitei 44-49, declarația învinuitului 56-60, declarația învinuitului Marti 63-65 și 68-69, declarația martorilor 70-71, 73, 75, 76, adresa nr. - din 19.12.2007 emisă de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor și, din cadrul Direcției Generale al Organizate C-N 85, și că inculpații se găsesc în situația reglementată de art. 148 lit. f Cod procedură penală întrucât au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, pedeapsa prev. de lege pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/200 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 este închisoarea între 10 și 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar în cazul infracțiunii prev. de art. 4 alin. 2 din aceeași lege, pedeapsa prev. este închisoare între 2 și 5 ani.

S-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin aceea că ar putea procura și comercializa în continuare droguri de mare risc, împrejurare care rezultă între altele din însăși declarațiile acestora, respectiv că sunt dependenți, consumând cocaină de 3-4 ori pe săptămână.

De asemenea, prin Încheierea penală nr.3/CC/2007 a Tribunalului Bistrița -N (recurată de inculpați, recursul exercitat fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.3/R/2008 a Curții de Apel Cluj ) au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de începând cu data de 4 ianuarie 2008, ora 19,45 și până în data de 1 februarie 2008 ora 19, 45, inculpații:, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal și, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, reținându-se că prin Ordonanțele din 4 ianuarie 2008 ( 28 și 54) s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpații, fost și pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal și respectiv, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, întrucât, la sfârșitul lunii octombrie 2007, în perioada 26-28.10.2007, inculpatul a cumpărat de la inculpații și, cantitatea de cca. 50 grame din drogul de mare risc cocaină și în aceeași perioadă, în care s-au aflat la domiciliul inculpatului, acesta împreună cu ceilalți doi inculpați au consumat o mică parte din același drog de mare risc, cantitate ce i-a fost pusă la dispoziție de către inculpații din

După plecarea celor doi inculpați, s-a înțeles cu inculpatul să vândă drogul de mare risc cocaină, rămas după consumare, în greutate de cca. 50 grame unor persoane din

S-a apreciat că sunt întrunite cerințele art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați în modalitatea descrisă anterior, relevante fiind îndeosebi declarațiile inculpaților și și transcrierile convorbirilor telefonice purtate de inculpați între ei.

Astfel, în declarația sa ( vol.I 13) inculpatul a arătat că l-a contactat pe inculpatul spunându-i că urmează să-i sosească "ceva" astfel că la data de 26 octombrie 2007 s-a deplasat în, jud. B, la domiciliul acestuia, unde a scos întreaga cantitate de cocaină pe care o mai avea, din care o parte a consumat-o împreună cu acesta și cu coinculpatul, înțelegerea fiind ca inculpatul să cântărească drogul, ulterior acesta comunicându-i telefonic că a rezultat cantitatea de 53- 54 grame, din care s-a socotit la preț doar 5o de grame.

Inculpatul a mai arătat că i-a spus că marfa o va da prietenului său "", care o va vinde în A, ulterior acesta trimițându-i prin mai multe sume de bani în contul tranzacției.

Instanța a considerat că această declarație se coroborează și cu declarația inculpatului (vol.I 30-35) care l-a însoțit pe celălalt inculpat la domiciliul din a inculpatului, cu declarația învinuitei, care confirmă că inculpatul a lipsi 2 zile de acasă, iar la întoarcere i-a spus că a dat marfa, urmând a primi banii peste vreo 2-3 zile, ca și cu transcrierile convorbirilor telefonice dintre inculpați, iar interceptarea convorbirilor telefonice s-a făcut în temeiul ordonanțelor procurorului din 23 și 26 octombrie 2007 (59-60 și 74-75) confirmate prin încheierile penale 229/P/2007 și 230/P/2007 a Tribunalului Bistrița -N și că din procesele verbale din 4 ianuarie 2008 rezultă că telefonul cu nr.- aparține inculpatului iar cel cu nr.- inculpatului, aflându-se asupra acestora în momentul reținerii lor, iar faptul că drogul a ajuns în posesia inculpatului este confirmat prin convorbirea pe care o are acesta la 29 octombrie 2007 cu o altă persoană( 95) în care menționează că primit "material" vreo 53 și a "lăsat la 50", cantități ce corespund celor menționate de inculpatul.

Pe de altă parte, s-a considerat că implicarea inculpatului rezultă cu prisosință din convorbirile telefonice dintre acesta și inculpatul în care se menționează că "acela vrea vreo 60 pe ", inculpatul precizând în declarația sa că urma să încaseze 60 euro pe gram de cocaină ( vol I 13), iar din transcrierea convorbirii dintre cei 2 inculpați din prezentul dosar rezultă că inculpatul i-a comunicat celuilalt inculpat numărul de cont aparținând lui, fiind cel care a procedat la expedierea banilor și care s-a arătat nemulțumit de faptul că nu a venit o anumită persoană căreia "îi trebuie 20 de litri", la prietenii lui de sărbători. S-a apreciat în consecință că, pe lângă îndeplinirea condiției prev. de art. 143 Cod procedură, inculpații se află în situația prev. de art. 148 lit f Cod procedură penală.

Prin Încheierea penală nr.5/CC/2008 a Tribunalului Bistrița -N, s-a dispus prelungirea arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 ianuarie 2008, orele 23,5o și până la data de 16 februarie 2008, orele 23,50, a inculpaților și, recursul exercitat de inculpați fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.45/R/2008 a Curții de Apel Cluj.

Prin Încheierea penală nr.10/CC/2008 a Tribunalului Bistrița -N-recursurile exercitate de inculpați fiind respinse prin Decizia penală nr.11/R/2008 a Curții de Apel Cluj - a fost prelungită măsura arestului preventiv în ceea ce îi privește pe toți cei 4 inculpați, dată fiind necesitatea efectuării și altor acte de urmărire penală în cauză,gravitatea faptelor,pericolul social ridicat al infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații și împrejurarea că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a acestora subzistă, prin Încheierea penală din data de 28.02.2008 a Tribunalului Bistrița -N-recursul exercitat de inculpați fiind respins prin Decizia penală nr.185/R/2008 a Curții de Apel Cluj, s-a constat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpați, ulterior, în cursul instrumentării dosarului de către Tribunalul Bistrița -N, fiind menținută măsura arestării preventive ca fiind legală și temeinică.

Față de toți cei 4 inculpați s-a apreciat că există probe și indicii temeinice că aceștia au săvârșit infracțiunile ce li s-au reținut în sarcină, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, dată fiind gravitatea și natura infracțiunilor săvârșite, condițiile și modalitatea în care acestea s-au săvârșit. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că motivele care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpații:, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.a Cod penal; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, subzistă, măsura preventivă luată este legală și temeinică, astfel că în baza disp. art.300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b Cod procedură penală a fost menținută.

Astfel, față de fiecare din cei 4 inculpați s-a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală, în sensul că există probe și indicii temeinice că au săvârșit infracțiunile ce li s-au reținut în sarcină (declarațiile inculpaților procesul-verbal de percheziție, declarația învinuitei, declarația învinuitului, declarația învinuitului Marti, declarația martorilor, adresa nr. - din 19.12.2007 emisă de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor și, din cadrul Direcției Generale al Organizate C-N, precum și cele prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică, dată fiind natura și gravitatea infracțiunilor respective (de o amploare deosebită, care aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate), crearea unui climat de neîncredere și nesiguranță în rândul opiniei publice în situația în care organele judiciare nu adoptă o atitudine fermă raportat la instrumentarea acestui gen de cauze (mai ales că inculpații și sunt recidiviști-deși temeiul de luare a unei măsuri preventive reprezentat de calitatea de recidivist nu mai există în legislația în vigoare, acest aspect a fost avut în vedere la aprecierea pericolului social, legat de perseverența infracțională).

Aspectele relevate de inculpați, personal și prin apărători, în sensul că nu se mai impune menținerea stării de arest, întrucât la această dată nu mai subzistă motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că pericolul concret pentru ordinea publică s-a "diluat" cu trecerea timpului, că, raportat la perioada de arest preventiv, termenul rezonabil a fost depășit, sunt neîntemeiate.

Astfel, așa cum s-a arătat, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, dată fiind natura și gravitatea infracțiunilor respective (de o amploare deosebită, care aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate), determinând crearea unui climat de neîncredere și nesiguranță în rândul opiniei publice în situația în care organele judiciare nu adoptă o atitudine fermă raportat la instrumentarea acestui gen de cauze (mai ales că inculpații și sunt recidiviști).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului și-a precizat opinia în cauzeleîmpotriva Germaniei,împotriva Austriei,împotriva Austriei(opinie confirmată mai apoi în mai multe hotărâri împotriva Italiei), că, în această materie, trebuie ținut seama de complexitatea cazului - dacă e adevărat că un acuzat reținut are dreptul la examinarea mai rapidă a cazului său, aceasta nu trebuie să prejudicieze eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării cât și acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare și de a se pronunța doar după ce au reflectat îndelung asupra existenței infracțiunii și a pedepsei.

Nu se poate susține că trecerea timpului scurs de la arestarea preventivă a inculpaților și până în prezent a determinat dispariția pericolului social, în contextul în care infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații sunt grave, iar reacția generală a populației față de comiterea unui astfel de gen de fapte este una permanentă, de dezaprobare a acestora. De asemenea, cu toate că orice acuzat are dreptul, potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului, la judecarea cazului său într-un termen rezonabil, nu se poate susține că acest termen rezonabil a fost depășit.

La aprecierea ca fiind rezonabil sau nu un termen, potrivit dispozițiilor menționate, se are în vedere complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și comportamentul acuzatului, cerând ca acesta să coopereze activ cu organele judiciare, neimputându-se prelungirea urmăririi penale dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori a utilizat căile de atac disponibile în legislația națională.

În speță, instanța a apreciat ca prezenta cauză este complexă, și prin prisma naturii faptelor pentru care sunt trimiși în judecată inculpații, precum și a probelor ce au fost dispuse a fi administrate în cursul cercetării judecătorești (declarații de martori, corespondența cu diverse instituții, expertizarea tehnică a înregistrărilor aflate la dosar), iar cercetarea judecătorească este în desfășurare, chiar dacă în prezent amânarea judecării cauzei are loc doar pentru a se efectua expertizarea vocii inculpatului, considerându-se că durata arestării preventive a inculpaților în acest context întrunește exigențele art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De altminteri, amânarea judecării cauzei se datorează în prezent faptului că, întrucât -urile depuse în copie la instanță nu au putut fi accesate, din motive tehnice, de către experții INEC, s-a procedat la solicitarea -urilor originale, care au fost trimise la rândul lor Institutului Național de Expertize Criminalistice, pentru a fi verificate înregistrările aferente.

De asemenea, durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii arestării preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în disp.art.140 Cod procedură penală, referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză, iar susținerea că, pentru egalitate de tratament juridic cu inculpații care nu sunt privați de libertate, se impune punerea în libertate a celor aflați în stare de detenție este nerelevantă în cauză, față de considerentele expuse.

Cât privește susținerea apărătorului inculpatului, av., în sensul că prin "schimbarea locației" (raportat la adresa Serviciului Român de Informații, prin care se aduce la cunoștința instanței că la data de 30.10.2008 inculpatul se afla în O și nu în A) se schimbă cu totul starea de fapt, că perioada de detenție preventivă este disproporționată, raportat la cantitatea mică de droguri (50 ) traficată, din acest motiv considerându-se că se impune punerea în libertate a inculpatului, instanța apreciat că este neîntemeiată, datorită faptului că cercetarea judecătorească este în desfășurare.

În ceea ce privește adresa menționată, dat fiind faptul că a fost dispusă verificarea înregistrărilor aflate la dosar și expertizarea tehnică a vocii acestui inculpat, doar după primirea raportului de expertiză ce va fi întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice se vor putea verifica eventualele inadvertențe existente între documentele cu valoare probatorie aflate la dosar, raportat la concluziile ce vor fi formulate în cauză, în același sens, dată fiind nefinalizarea cercetării judecătorești.

Doar cu ocazia judecării fondului se va putea da, în urma analizării tuturor probelor ce au fost administrate și vor fi administrate în dosar, un verdict privind vinovăția sau nevinovăția inculpaților, în aceste condiții instanța apreciind că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea este inoportună, pentru a nu se impieta asupra actului de justiție.

În același context, în ceea ce privește exigențele art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în materie, în hotărârile pronunțate împotriva Marii Britanii în cauzele și, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că rolul măsurii arestării preventive trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor, faptele care suscită bănuieli neprezentând același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea.

Susținerile apărătorului inculpatului, în sensul că acesta are un copil minor și va depune dovezi despre starea dificilă a copilului, soția lui a fost recent operată la un, astfel că este necesară prezența lui în familie, sunt neîntemeiate, putând constitui temeiul unor cereri în justiție de o altă natură, iar faptul că inculpatul a recunoscut fapta de consum de droguri, astfel că este suficientă aplicarea măsurii de a nu părăsi țara, este un aspect care are relevanță doar cu ocazia judecării cauzei în fond.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații și prin care au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să se dispună revocarea măsurii arestării preventive cu punerea de îndată în libertate a acestora.

În motivele de recurs inculpații au arătat că se află în stare de arest preventiv de peste 1 an și 4 luni iar din acest motiv termenul rezonabil al duratei acestei măsuro a fost depășit.

Instanța de fond a motivat că se impune menținerea măsurii arestării preventive dispusă față de cei doi inculpați pentru climatul de neîncredere și nesiguranță produs de faptele acestora care se mențin și în prezent, că infracțiunile comise de aceștia sunt grave, că reacția publică este una permanentă de dezaprobare și că mai trebuie administrate anumite probe în apărarea inculpaților, însă nu există nici un motiv pentru ca aceștia să fie cercetați în stare de libertate, întrucât comportamentul inculpaților nu mai poate influența mersul procesului și nu există riscul sustragerii acestora de la judecată.

CEDO a stabilit că pericolul social al unei persoane suspecte de săvârșirea unei infracțiuni se diminuează cu trecerea timpului iar rezonanța socială se atenuează, iar măsura arestării preventive este una de excepție, care trebuie menținută doar în măsura în care celelalte măsuri nu sunt suficiente.

În subsidiar inculpații au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură fără privarea de libertate.

Recursurile formulate de cei doi inculpați urmează să fie respinse pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Instanța de fond a reținut în mod corect că prin încheierea penală nr.3/2007 a Tribunalului Bistrița -N s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 4 ianuarie 2008 pentru comiterea infracțiunii prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 modificată prin Legea nr.522/2004 cu aplicarea art.37 lit.b în Cod Penal ceea ce priviște pe inculpatul și pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.2 alin.2 și art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000 modificată prin Legea nr.522/2004 cu aplicarea art.33 lit.a și art.37 lit.a în Cod Penal ceea ce privește pe inculpatul, reținându-se în sarcina acestora că inculpatul a cumpărat de la inculpații și cantitatea de 50 gr. droguri de mare risc respectiv cocaină din care au consumat o parte după care s-a înțeles cu inculpatul să vândă drogurile de mare risc rămase după consumare unei persoane din municipiul

În cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f C.P.P. întrucât inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol public prin natura deosebit de gravă a faptelor de care sunt acuzați inculpații și de amploarea pe care a luat-o acest gen de infracțiuni în ultima perioadă de timp.

Termenul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive nu a fost depășit raportat la obiectul și complexitatea cauzei, deși a trecut de la data luării acestei măsuri o perioadă de 1 an și 4 luni.

Având în vedere că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați subzistă și în prezent și că cercetarea judecătorească la instanța de fond este aproape finalizată, fiind necesară efectuarea unei expertize de către Institutul Național de Expertize Criminalistice B la solicitarea inculpatului, sens în care apreciem că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură neprivativă de libertate, motive pentru care în baza art.38515pct.1 lit.b recursurile C.P.P. formulate de cei doi inculpați împotriva încheierii penale din 7 mai 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița -N urmează să fie respinse ca nefondate.

Potrivit art.192 alin.2 urmează C.P.P. să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C suma de 200 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu care se va suporta din.

În baza art.192 alin.2 inculpații C.P.P. urmează să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații (fiul lui și născut la 20 noiembrie 1980) și (fiul lui și născut la 11.08.1973), deținuți in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii deciziei penale nr. din 7 mai 2009 Tribunalului Bistrița N.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorarii pentru apărătorul din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpații recurenți să plătească în favoarea statului suma de câte 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 13 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

5 ex./18.05.2009

Președinte:Vasile Goja
Judecători:Vasile Goja, Claudia Ilieș Ana Covrig

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 306/2009. Curtea de Apel Cluj