Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 336/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 336/
Ședința publică din 15 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mirela Sorina Popescu președinte instanță
JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
JUDECĂTOR 3: Constantin
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești
reprezentat prin procuror
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile penale declarate de inculpații, și, toți aflați în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții-inculpați, personal,fiecare în stare de arest și asistați de avocat ales.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea acordă posibilitatea avocatului ales să ia legătura personal cu recurenții-inculpați.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocatul ales, având cuvântul, solicită în principal admiterea recursurilor, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, avându-se în vedere că inculpații sunt arestați din 14.08.2007 depășindu-se termenul rezonabil și nu se mai poate discuta despre existența vreunui pericol social concret. Totodată, precizează că nu toți inculpații au antecedente penale, respectiv nu este cunoscut cu antecedente penale, - a fost reabilitat pentru o fapta reținută anterior. Toate motivările instanței sunt identice și toate au condus la depășirea termenului rezonabil de arestare preventivă. În acest sens, sunt decizii ale Curții Europene care au condamnat Statul român de depășirea termenului rezonabil.
Mai precizează apărătorul inculpaților că trebuie avute în vedere și circumstanțele personale ale acestora, respectiv are trei copii minori în întreținere, soția acestuia nu are loc de muncă; - de asemenea are copii minori în întreținere, soția acestuia fost și ea arestată în aceeași cauză timp de 6 luni.
În subsidiar,solicită admiterea recursului, casarea încheierii și înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă. Se susține de apărătorul inculpaților că s-a depășit termenul rezonabil. Durata arestării nu a depășit termenul rezonabil avându-se în vedere atât complexitatea cauzei, atitudinea nesinceră a inculpaților și gravitatea infracțiunilor săvârșite de aceștia, precum și faptul că nu aveau ocupație, toate veniturile acestora proveneau din această activitate infracțională și impactul social asupra opiniei publice.
Recurenții-inculpați, personal, având pe rând cuvântul, precizează că își însușesc susținerile formulate de apărătorul lor și solicită judecarea lor în stare de libertate.
CURTEA:
Deliberând, constată:
Prin încheierea din data de 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul penal nr-, în baza art.300/2 rap.la art.160/b din Codul d e procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, fiul lui și, născut la 11.12.1979 în com, jud A, CNP -, domiciliat în com, sat, jud A, fiul lui și, născut la 29.06.1975 în G, CNP -, domiciliat în, sat, jud A și, fiul lui G și, născut la 07.04.1969 în P, jud.D, CNP -, domiciliat în orașul P,-, jud D, toți trei aflați în prezent în Penitenciarul Colibași, constatându-se legalitatea și temeinicia măsurii.
În motivarea încheierii, instanța de fond a reținut că temeiurile de fapt și de drept avute în vederea la luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpaților, - și și la menținerile anterioare nu s-au schimbat, nu au încetat, dimpotrivă, subzistă în continuare și, chiar dacă arestarea preventivă durează din data de 14 august 2007 s-a apreciat că nu s-a depășit durata rezonabilă a acesteia.
Această durată trebuie raportată și la complexitatea cauzei, numărul mare al părților vătămate și al inculpaților trimiși în judecată pentru o serie de infracțiuni, cercetarea judecătorească fiind îngreunată anterior și de lipsa apărătorilor inculpaților sau de problemele medicale ale inculpatului - care a făcut imposibilă prezența sa la instanță. Din moment ce starea de libertate a inculpaților este aptă să genereze un pericol real, însemnat și actual pentru ordinea publică, instanța de fond a apreciat că devine firească și legală privarea de libertate a inculpaților, chiar pe un termen mai îndelungat, termen ce se justifică și nu depășește limitele rezonabilului, dată fiind complexitatea cauzei, neimpunându-se niciunde protejarea excesivă a drepturilor inculpaților în detrimentul societății.
Cu privire la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta inculpații dacă ar fi puși în libertate, s-a apreciat că, deși acesta nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă însă că, în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei ce se presupune a fi comisă de inculpați.
Existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. O eventuală punere în libertate a inculpaților ar determina o reacție negativă, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează acuzații de natura acelora de care sunt bănuiți inculpații sunt judecați în stare de libertate.
Având în vedere circumstanțele cauzei, prin prisma dispozițiilor art.136 alin.8 Cod procedură penală, dar și ale art.5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, precum și principiul proporționalității referitor la gravitatea faptelor de care sunt acuzați inculpații și scopul măsurilor preventive, s-a apreciat că în cauză nu se impune înlocuirea măsurii preventive cu o altă măsură mai blândă și nici revocarea măsurii arestării preventive. Această situație se impune și pentru faptul că inculpații au suferit anterior condamnări pentru fapte similare, iar concomitent judecății, sunt cercetați penal pentru asemenea fapte.
Împotriva dispoziției din încheiere vizând menținerea măsurii arestării preventive au declarat recurs inculpații -, și care, atât personal, cât și prin apărătorul ales au solicitat casarea încheierii și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive deoarece sunt arestați din data de 14.08.2007, împrejurare ce duce la concluzia depășirii termenului rezonabil al detenției și lipsei pericolului social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta dacă ar fi puși în libertate. Au mai susținut inculpații că nu toți posedă antecedente penale, că are în întreținere 3 copii minori, soția sa nu are un loc de muncă, iar - la rândul său are în întreținere copii minori, iar soția lui a fost arestată în prezenta cauză timp de 6 luni, după care a fost pusă în libertate. În opinia inculpaților, circumstanțele personale susmenționate justifică punerea lor în libertate. În subsidiar, inculpații au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Examinând încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpați, cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art.385/6 alin.3 din Codul d e procedură penală, curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
Recurenții-inculpați, - și au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr.79 D/P / 7 septembrie 2007 întocmit de DIICOT - Biroul Teritorial Pitești - pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane majore și minore, proxenetism, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, fapte prevăzute și pedepsite de art.12.1, 2 lit.a, art.13 alin.1, 3 din Legea nr.678/2001; art.329 alin.1 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal; art.7 din Legea nr.39/2003 și art.23 lit.b din Legea nr.656/2002 toate cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal.
Prin încheierea nr.77 CC din data de 14 august 2007 a Tribunalului Argeșs -a dispus arestarea preventivă a inculpaților pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 15 august 2007 și până la 12 septembrie 2007 inclusiv, măsură ce a fost prelungită de instanță și ulterior menținută, potrivit dispozițiilor art.300/2 rap.la art.160/b alin.1 și 3 din Codul d e procedură penală.
Temeiul juridic al luării măsurii arestării preventive l-au constituit dispozițiile art.148 lit.f) din Codul d e procedură penală reținându-se că, există probe și indicii temeinice în sensul art.143 din Codul d e procedură penală care duc la presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru săvârșirea cărora erau cercetați la momentul respectiv și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit dispozițiilor art.139 alin.2 din Codul penal care reglementează instituția înlocuirii sau revocării măsurilor preventive, "când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere."
Din actele și lucrările dosarului rezultă că atât încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă a recurenților-inculpați, cât și încheierile de prelungire și menținere a măsurii arestării au fost atacate cu recurs, fiind menținute de instanța de control judiciar. De fiecare dată s-a analizat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților constatându-se de
către instanțe că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art.l36 rap.la art.143 din Codul d e procedură penală și că în privința inculpaților este constant incident cazul de arestare prevăzut de art.148 lit.f) din același cod.
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, în cauză există indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpații recurenți au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și care sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar împrejurările în care se reține de către procuror că au fost comise presupusele infracțiuni, perioada mare de timp pe parcursul căreia și-au desfășurat activitatea infracțională, caracterul repetat al acesteia, numărul mare de persoane implicate activ în calitate de participanți la desfășurarea activității ilicite, amploarea ce a caracterizat activitatea infracțională a recurenților, atât din punct de vedere teritorial, cât și social, numeroasele acte de cercetare și probe ce au fost administrate pentru stabilirea situației de fapt și, nu în ultimul rând, împrejurarea că de săvârșirea presupuselor infracțiuni a luat cunoștință un număr mare de persoane, sunt elemente de natură a duce la concluzia că cerințele art.148 lit.f) din Codul d e procedură penală care, așa cum am arătat, au constituit temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive a inculpaților au fost, întrutotul respectate și continuă să justifice măsura preventivă.
În ce privește susținerea inculpaților recurenți în sensul că s-a depășit durata rezonabilă a detenției, raportat la data la care s-a luat această măsură preventivă împotriva lor ( 14 august 2007) curtea constată că nu este întemeiată.
Durata arestării preventive trebuie raportată și la complexitatea cauzei care a impus administrarea unui probatoriu complex, numărul mare al părților vătămate și al inculpaților trimiși în judecată pentru o multitudine de infracțiuni grave, atitudinea recurenților inculpați, cercetarea judecătorească fiind îngreunată atât de lipsa apărătorilor aleși ai inculpaților la mai multe termene de judecată, cât și de problemele medicale ale unuia dintre inculpați care a făcut imposibilă prezența sa la instanță.
Așadar, curtea constată că în speța de față nu s-a depășit termenul rezonabil și nici nu s- estompat rezonanța socială negativă a infracțiunilor presupus a fi comise de către inculpați.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, prevăzută în art.148 lit.f) din Codul d e procedură penală, este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social, al infracțiunilor de care sunt învinuiți recurenții-inculpați, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori au unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpaților cum s-a susținut de către aceștia, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori, acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Pe de altă parte, pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile grave de comiterea cărora sunt bănuiți inculpații sunt mai mari de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modalitatea de organizare și comitere a faptelor, rolurile asumate în desfășurarea acestora, numărul mare, vârstele reduse ale părților vătămate implicate în traficul de carne vie și importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați. Nu lipsită de relevanță este și împrejurarea că recurenții inculpați - și au mai fost condamnați anterior pentru fapte de același gen și sunt cercetați și în alte cauze similare, ceea ce duce la concluzia că există date din care rezultă necesitatea de a-i împiedica pe aceștia să comită alte fapte penale, inclusiv de aceeași natură cu cele deduse judecății.
În ce privește cererea inculpaților de a se înlocui măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, posibilitate prevăzută de art.139 alin.1 din Codul d e procedură penală, curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată deoarece temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.
Raportat la natura si gravitatea infracțiunilor presupuse a fi comise de inculpați, respectiv, traficarea în scopul exploatării părților vătămate prin obligarea la prostituție, numărul persoanelor racolate, starea de pericol creată prin vătămarea adusă relațiilor sociale privind viața persoanei, precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, curtea apreciază că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsii localitatea.
Având în vedere și prevederile art.136 din Codul d e procedură penală, curtea apreciază că pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea recurenților inculpați de la o eventuală executare a pedepselor ce le-ar putea fi aplicate, se impune în continuare menținere măsurii arestării preventive care este conformă scopurilor instituite prin art.5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În consecință, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art.300/2 rap. la art.160/b alin.1 și 3 din Codul d e procedură penală, recursurile declarate de inculpații, - și se privesc ca nefondate și se vor respinge ca atare potrivit art.385/15 pct.1 lit.b) din Codul d e procedură penală.
În baza art.192 alin.2 și 4 din Codul d e procedură penală, recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și, împotriva încheierii din data de 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare recurent-inculpat să plătească 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
Jud.fond:.
2 ex. / 25.05.2009.
Președinte:Mirela Sorina PopescuJudecători:Mirela Sorina Popescu, Corina Voicu, Constantin
