Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 374/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 374/

Ședința publică din data de 22 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Uzună

JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 3: Marius Cristian

Grefier: I

Cu participarea Ministerului Public prin Procuror:

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații, și- deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii din data de 18.06.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.

În conformitate cu dispozițiile art. 297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:

- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de apărător ales - avocat, în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar;

- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de apărător ales - avocat, în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar;

- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de apărător ales - avocat, în substituirea avocat în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar;

- recurentul inculpat -, în stare de arest, asistat de apărător ales - avocat, în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar;

Procedura legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 176 - 181 cod procedură penală.

Recursurile sunt declarate în termen potrivit art. 3853cod pr. penală și motivate conform art. 38510cod pr. penală.

Întrebați fiind, recurenții inculpați arată că își mențin recursurile.

Instanța, în baza art. 301 cod pre. Penală, întreabă părțile dacă mai au cereri, probe, excepții de invocat și văzând că nu sunt, în baza art. 38511cod pr. penală constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri potrivit art. 38513cod pr. penală.

Apărătorul recurentului inculpat, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea, s-a terminat urmărirea penală, a fost sesizată instanța, iar scopul prev. de art. 136 cod pr. penală a fost atins. Totodată, arată că nu sunt indicii care să determine instanța să mențină măsura arestării preventive, având în vedere că până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare operează prezumția de nevinovăție, nu s- făcut dovada că a fost complice la tâlhărie, întrucât la ora 2,00 acesta se afla în localitatea Valul lui, dar din declarații rezultă că acesta s-ar fi aflat în Hârșova. Totodată, arată că au trecut 5 luni de la arestare, iar din probele ADN nu rezultă că a participat la faptă, sens în care nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive.

Avocat pentru inculpații și, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate ca netemeinică și nelegală, aceasta având o motivare generică, nu se specifică nici un nume concret. Apreciază că temeiurile care au determinat arestarea nu mai subzistă, infracțiunea se presupune a fi săvârșită în noiembrie, sens în care a trecut o perioadă mare de timp, nu mai subzistă rezonanța socială negativă, nu se mai sustrage de la urmărirea penală aceasta fiind încheiată și nu mai pot influența aflarea adevărului, sau administrarea probatoriilor.

Nu s-a făcut dovada că inculpatul a intrat în casă, pe pantalonii acestuia nu s-au găsit urme biologice, nici pe hainele părții vătămate, indiciile arestării nu se regăsesc în probele administrate, din proba ADN nu rezultă că inculpații au fost la locul faptei.

Apreciază că au încetat temeiurile care au determinat arestarea, sens în care solicită înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, cu atât mai mult cu cât aceștia nu locuiesc în localitate cu partea vătămată.

Avocat, pentru recurentul inculpat -, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate ca netemeinică și nelegală și pe fond solicită revocarea măsurii arestării preventive, sau în subsidiar, înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi localitatea, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea, nu există presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta, lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, declarațiile inculpaților și ale părții vătămate, sau martorilor fiind contradictorii.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, întrucât instanța de fond în mod corect a analizat actele și lucrările dosarului și a dispus menținerea măsurii arestării preventive, pentru atingerea scopului măsurii preventive, chiar dacă urmărirea penală s-a încheiat, temeiurile care au determinat arestarea nu s-au schimbat și subzistă în continuare, din probele administrate rezultând vinovăția inculpaților.

Recurentul inculpat în ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorilor și solicită înlocuirea măsurii și judecarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorilor și lasă la aprecierea instanței.

Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorilor și lasă la aprecierea instanței.

Recurentul inculpat -, în ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorilor și lasă la aprecierea instanței.

CURTEA

Asupra recursurilor penale de fata;

Prin încheierea de ședință din 18.06.2009, Tribunalul Constanta in temeiurile art. 300/1 al.1 cod pr. penală a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților -, și, iar in temeiurile art. 300/1 al.3 a menținut măsura arestării preventive fata de acești inculpați, cu motivarea că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă, neexistând până in acest moment procesual elemente noi care sa opereze in favoarea acestora si care sa justifice punerea lor in libertate.

In termen legal, împotriva acestei încheieri de ședință, au declarat recurs inculpații -, și, prin care solicită personal și prin apărători angajați, casarea încheierii de ședință și pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Recursurile se bazează pe faptul că temeiurile care au determinat arestarea nu mai subzista, iar in raport de data când se presupune a fi comisa infracțiunea, a trecut o perioada de timp mare și nu mai subzista rezonanța sociala negativă.

Examinând legalitatea si temeinicia recursurilor declarate in raport de criticile formulate, cit si din oficiu, Curtea constată că recursurile declarate in cauza sunt nefondate.

La data de 16.06.2009 a fost sesizat Tribunalul Constanța cu rechizitoriul Parchetului nr. 1523/P/2008 din 16.06.2009, prin care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpaților pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie, complicitate la tâlhărie si furt calificat.

In mod corect instanța de fond a menținut măsura arestării preventive, întrucât temeiurile care au fost avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive subzista in prezent, și cum cercetarea judecătorească nu a demarat, nu au apărut elemente noi de natură a favoriza pe inculpați și a convinge instanța că punerea lor in libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publica (in raport de modalitatea de comitere a faptelor, de consecințele acestora, de prejudiciul cauzat și de amploarea valorilor sociale lezate).

Urmează ca in temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b cod pr. penală, a respinge recursurile ca nefondate declarate de inculpați.

In baza art. 192 al.2 cod pr. penală obligă recurenții la câte 300 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b cod pr. penală;

Respinge recursurile declarate de inculpații:

--fiulluiși, născut la data de 15.08.1988 - deținut în Arestul

- - fiul lui și, născut la data de 24.02.1977 - deținut în Arestul

- - fiul lui și, născut la data de 12.02.1982 - deținut în Arestul C și

- - fiul lui și, născut la data de 05.07.1987 - deținut în Arestul C,

împotriva încheierii de ședință din data de 18.06.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondat.

În baza art. 192 al. 2 cod pr. penală, obligă recurenții inculpați la câte 300 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 22.06.2009.

PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

I

jud.fond.

red.dec.jud. -

tehnored.gref.2 ex./24.06.2009

Președinte:Maria Uzună
Judecători:Maria Uzună, Zoița Frangu, Marius Cristian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 374/2009. Curtea de Apel Constanta