Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 378/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 378
Ședința publică de la 30 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
Judecător I -
Grefier
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol solutionarea recursului penal, avand ca obiect "mentinere arestare preventiva", promovat de catre inculpatul, fiul lui și, născut la data de 21.11.1987, in prezent deținut in Penitenciarul I, impotriva incheierii de sedinta din data de 18.06.2008, pronuntata de Tribunalul I, in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul - în stare de arest - asistat de domnul avocat, apărător ales, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Domnul avocat, având cuvântul, susține că la termenul de judecată din data de 25.06.2008 a fost sancționat de către instanța de recurs, precizând că a lăsat o colegă să îl substituie însă aceasta s-a aflat la un alt complet, unde a fost audiat un martor și nu a reușit să ajungă în timp util la Curtea de Apel Iași.
Față de aceste susțineri, și având în vedere și memoriul depus la dosar de doamna avocat, care trebuia să asigure substituirea în cauză, domnul avocat solicită instanței a reveni asupra amenzii în cuantum de 500 lei aplicată prin încheierea de ședință din data de 25.06.2008 și a dispune exonerarea de la plata acestei amenzi.
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului promovat de inculpatul.
Domnul avocat, având cuvântul, susține că recursul promovat de inculpat vizează încheierea de ședință din data de 18.06.2008 a Tribunalului Iași, prin care s-a menținut măsura arestării preventive a acestuia și s-a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale.
Cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța a apreciat că cererea cu privire la neconstituționalitatea disp. art. 51 al. 4 și 52 al. 4 Cod procedură penală raportat la prev. art. 20 și 24 din Constituția României este nemotivată, înțelegând în mod nejustificat să-și exercite rolul de "filtru", motivat de faptul că autorul excepției nu și-a motivat susținerile ci s-a limitat doar la indicarea textelor ne constituționale pretins încălcate, pe care le-a invocat oral, nu în scris.
Conform disp. Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi, ordonanțe sau dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, de care depinde soluționarea unei cauze.
Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței de judecată asupra excepției și eventualele dovezi depuse de părți.
Excepția poate fi respinsă de instanță ca inadmisibilă, dacă nu are legătură cu soluționarea cauzei, fiind absolut irelevantă pentru soluționarea acesteia sau dacă asupra constituționalității prevederilor legale invocate, Curtea Constituțională s-a pronunțat printr-o decizie anterioară ce are efect "erga omnes".
Din economia precizărilor mai sus expuse rezultă practic un rol diminuat, formal al instanței investite cu judecarea unei cauze, în fața căreia se invocă o atare excepție, rol de "filtru" care însă nu se confundă cu rolul activ de care ar trebui să dea dovadă instanța în soluționarea justă, aflarea adevărului în cauză și respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, printre care și dreptul la apărare.
Instanța avea obligația de a cerceta formal relevanța, legătura, cu soluționarea fondului și existența sau inexistența unei deciziei anterioare a Curții asupra chestiunii invocate.
Refuzul instanței de a sesiza Curtea Constituțională în contextul dat, echivalează cu un exces de putere, cu depășirea atribuțiilor sale și justifică, o dată în plus, acel interes care a stat la baza recuzării.
Aspectele reținute de instanță, în sensul că apărarea s-a mărginit la enunțarea orală a unor dispoziții constituționale pretins încălcate, fără a motiva susținerile în scris, sunt nefondate și vădit părtinitoare.
Nu există un text de lege care să prevadă cât de amplă trebuie să fie o argumentare, pentru ca instanța să admită sesizarea Curții Constituționale, și nu se prevede ca o condiție sine qua non ca argumentele să fie precizate în scris.
domnul avocat că interesul în cauză s-a justificat, conform disp. art. 48 lit.d Cod procedură penală, cererile de recuzare fiind întemeiate, și, cu toate acestea, instanța a pus în discuție măsura preventivă și a ales soluția de compromis de a se pronunța după soluționarea cererii de recuzare de către un alt complet, și nu de îndată, cum prevede art. 51 Cod proc. penală, tocmai pentru a-și lua o precauție în plus și a se asigura că inculpatul nu are șansa de a beneficia de un tratament legal și nediscriminatoriu.
În ce privește legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, susține apărarea că dincolo de aspectele subliniate și reiterate la fiecare termen de judecată, instanța are obligația de a aprecia periculozitatea concretă și în lumina scurgerii unui interval considerabil de timp de la momentul comiterii presupusei infracțiuni, care face să se diminueze impactul social inițial al acesteia.
O durată atât de mare pentru menținerea unei măsuri preventive echivalează practic cu o pedeapsă și excede caracterul excepțional al arestării preventive.
De altfel, în cauză s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive pentru 2 dintre inculpați de circa 7-8 luni de zile și nu există indicii că aceștia ar fi încercat să influențeze bunul curs al judecății, iar inculpatul ar trebui să beneficieze de același tratament având în vedere prezumția de nevinovăție.
În plus, disp. art. 136 sl.8 Cod proc. penală - referitoare la vârstă, antecedente și alte date referitoare la persoana inculpatului - pledează pentru orientarea către o altă măsură preventivă.
În concluzie, avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat și susținut.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, nu se opune admiterii cererii formulată de domnul avocat privind scutirea de la plata amenzii.
Apreciază procurorul că încheierea pronunțată de Tribunalul Iași este legală și temeinică, raportat la temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurii arestării preventive, temeiuri care nu s-au modificat și nici nu au încetat și justifică menținerea măsurii arestării preventive, solicitând respingerea recursului promovat de inculpat, ca nefondat.
De asemenea, cererea privind sesizarea Curții Constituționale nu a fost altceva decât o încercare a inculpatului de tergiversare a cauzei, astfel încât în mod corect a fost respinsă de instanța de fond.
Inculpatul, având cuvântul, precizează că achiesează la concluziile formulate de apărătorul său.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANTA DE JUDECATA
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din data de 18 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Iașis -au dispus următoarele:
În temeiul art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată), respingerea cererii formulate de inculpatul, prin apărătorul ales, de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.51 alin.4 Cod procedură penală și art.52 alin.4 Cod procedură penală și, în consecință, și a cererii de suspendare a cauzei.
În baza dispozițiilor art.3002Cod procedură penală cu referire la art.160 alin.1 și 3 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților-, fiica lui și -, născută la data de 29.05.1985 în S, CNP - (mandat de arestare preventivă nr.38/U/1.06.2007 și, fiul lui și, născut la data de 21.11.1987 în S, CNP - (mandat de arestare preventivă nr.26/U/30.04.2007), deținuți în prezent în Penitenciarul d e Maximă Siguranță I, măsură ce a fost menținută.
Respingerea solicitării inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că temeiurile care au stat la baza luării și ulterior, menținerii stării de arest a inculpatului (susținute de ansamblul probator administrat până în acest moment) sunt de natură să justifice menținerea în continuare a stării de arest, durata în timp a acestei măsuri nefiind de natură să înlăture, de la sine, pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, cercetat pentru comiterea de fapte penale de o gravitate deosebită.
S-a apreciat că raportat la complexul probator administrat până în acest moment nu s-a depășit termenul rezonabil al măsurii preventive și nu au intervenit date noi care să determine reaprecierea pericolului social pentru ordinea publică.
Totodată, în ceea ce privește admisibilitatea excepției de neconstituționalitate invocate, precum și cu privire la cererea de suspendare a cauzei și înaintarea dosarului la Curtea Constituțională prima instanță a constatat că dispozițiile art.51 alin.4 Cod procedură penală și art.52 alin.4 Cod procedură penală nu își vădesc utilitatea și aplicabilitatea în cauză, instanța pronunțându-se asupra legalității și temeiniciei măsurii preventive și asupra celorlalte cereri ulterior, când asupra sa nu mai plana suspiciunea incompatibilității și când nu se mai punea problema menținerii actelor sau a măsurilor dispuse, excepția de neconstituționalitate invocată neavând o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei.
Încheierea de ședință a fost recurată de inculpatul, criticile vizând atât dispoziția de menținere a stării de arest cât și dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.
În motivarea recursului se susține că în mod nejustificat instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale prin depășirea atribuțiilor, neacordându-i inculpatului nici o șansă de a beneficia de un tratament legal și nediscriminatoriu.
Sub aspectul menținerii măsurii arestării preventive s-a apreciat că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării. Prin depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu mai subzistă, deoarece s-a stins rezonanța socială negativă produsă de săvârșirea presupuselor fapte, iar lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, creându-se astfel o stare de îndoială cu privire la temeiul de drept reținut inițial și care nu poate profita decât inculpatului, iar "complexitatea cauzei" nu poate fi confundată cu tergiversarea nejustificată a dosarului.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele conform prevederilor art.3856alin.3 Cod procedură penală, reține următoarele:
Cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, potrivit art.29 din Legea nr.47/1992 dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-un asemenea act normativ în vigoare, dispoziția respectivă nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Relevanța excepției de neconstituționalitate se poate aprecia în funcție de momentul în care este invocată, de starea de fapt și de probele administrate.
Apărătorul inculpatului invocând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.51 alin.4 și 52 alin.4 Cod procedură penală a susținut că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art.20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art.24 referitoare la Dreptul la apărare, precum și prevederile art.6 pct.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Cum nu pot fi de competența Curții Constituționale decât dispozițiile care au legătură cu soluționarea cauzei, interpretarea extensivă a acestei prevederi legale, așa cum procedează inculpatul în cauza de față, nu poate fi primită.
Desfășurarea unui proces penal, în orice fază, se face în conformitate cu prevederile Codului d e procedură penală; însă, nu toate dispozițiile aplicabile din Codul d e procedură penală "au legătură cu soluționarea cauzei". Unele texte pot avea legătură cu cauza, însă art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 (modificată și republicată) stipulează că legătura trebuie să fie "cu soluționarea cauzei".
Susținerile inculpatului privind incompatibilitatea președintelui completului de judecată și a reprezentantului parchetului sub aspectul suspiciunilor care planează asupra obiectivității și imparțialității modului de rezolvare a cauzei au fost analizate, prin prisma prevederilor art.48 Cod procedură penală, și soluționate conform procedurii prevăzute de art.52 Cod procedură penală, astfel încât dispoziția penală criticată ca fiind neconstituțională nu are legătură cu "soluționarea cauzei", chiar dacă are legătură cu modul de desfășurare a procesului penal, întrucât nu ne aflăm în situația vizată de articolul invocat.
Mai mult, chiar în situația în care instanța de fond ar fi apreciat că se impune suspendarea judecății și sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției invocate, ar fi avut posibilitatea de a se pronunța asupra măsurii preventive conform dispozițiilor art.3002Cod procedură penală, posibilitate instituită de legiuitor prin art.303 alin.6 Cod procedură penală.
În consecință, tribunalul a constatat corect că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 și a respins excepția de neconstituționalitate invocată de inculpat potrivit art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992.
Sub acest aspect criticile formulate de inculpat nu sunt fondate.
Raportat la criticile ce vizează dispoziția de menținere a măsurii arestării preventive a inculpatului, se rețin următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iașis -a dispus trimiterea în judecată a inculpaților și - pentru comiterea infracțiunilor de omor deosebit de grav, prevăzută de art.174-175 lit. a raportat la art.176 lit. d Cod penal și tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 și 21lit. a și b Cod penal, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, reținându-se că în ziua de 9 februarie 2007, în locuința lor, au pus victima în imposibilitatea de a se apăra prin pulverizarea unui spray paralizant în zona feței, prin lovirea cu o din lemn, urmată de aplicarea unui număr de peste 20 de lovituri cu două cuțite diferite, toate loviturile vizând zone vitale ale corpului și care au produs decesul acesteia, sustrăgându-i totodată suma de 250 lei și bunurile victimei (bijuterii, lap-topul și autoturismul Audi A4) pe care ulterior le-au vândut.
Potrivit dispozițiilor art.3002Cod procedură penală în cauzele în care inculpatul este arestat instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, procedând potrivit art.160 Cod procedură penală.
Conform art.160 alin.3 Cod procedură penală când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de fond a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual-penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Actele și lucrările dosarului au fost just și temeinic analizate și evaluate de prima instanță care, în mod corect a apreciat că față de inculpat continuă să fie incidente dispozițiile art.143 și ale art.148 lit. f Cod procedură penală.
În mod riguros s-a analizat și pericolul social concret al judecării inculpatului în stare de libertate raportat la impactul social deosebit pe care îl au asemenea infracțiuni în rândul populației cu luarea în considerare a valorilor sociale ocrotite prin textul incriminator și a limitelor de pedeapsă, apreciindu-se că lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să creeze o stare de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.
Menținerea stării de arest a inculpatului nu este de natură să înfrângă prezumția de nevinovăție sau să determine pierderea caracterului preventiv și provizoriu al măsurii. În intervalul de timp scurs de la momentul investirii instanței prin rechizitoriu cursul procesului s-a desfășurat în raport de necesitatea administrării în mod nemijlocit a mijloacelor de probă, cercetarea judecătorească fiind laborioasă, fără a se înregistra amânări în soluționarea cauzei din culpa organelor judiciare.
Față de argumentele expuse, nu se poate aprecia că ar fi vorba despre o lipsă de diligență a instanței în instrumentarea cauzei într-un termen rezonabil.
În temeiul considerentelor expuse criticile formulate de inculpat nu sunt fondate, urmând ca în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală să se respingă recursul promovat menținându-se drept legală și temeinică încheierea de ședință din data de 18 iunie 2008 pronunțată de tribunal.
În ceea ce privește cererea formulată de domnul avocat din cadrul Baroului I privind exonerarea de plata amenzii judiciare aplicate prin încheierea de ședință din data de 25 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Iași, se constată că potrivit actelor depuse la dosar la data de 26 iunie 2008 (memoriul doamnei avocat - și delegația de substituire) nu s-a făcut dovada imposibilității îndeplinirii obligației sale stabilită în temeiul art.68 alin.1 din Legea nr.51/1991 și art.157 alin.1 din Statutul profesiei de avocat privind acordarea asistenței judiciare inculpatului în baza împuternicirii avocațiale nr.1 din 20.06.2008 și nu a depus diligențe în vederea asigurării substituirii potrivit dispozițiilor art.198 alin.3 Cod procedură penală.
Față de cele expuse urmează să se respingă cererea de scutire de amendă formulată de domnul avocat.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
1. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva încheierii de ședință din 18.06.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
2. Respinge cererea formulată de avocat privind scutirea de la plata amenzii aplicate prin încheierea de ședință din 25.06.2008 în dosarul nr- a Curții de Apel Iași.
Obligă inculpatul-recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Iulia Elena
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
10.VII.2008.-
2 ex.-
Președinte:Gabriela ScripcariuJudecători:Gabriela Scripcariu, Maria Cenușă, Iulia Elena
