Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 388/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 388/2009

Ședința publică de la 15 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu

JUDECĂTOR 3: Dana Ghițoaica

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de

Procuror

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 10 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - secția penală, în dosarul nr-

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații și, aflați în stare de arest și asistați de avocat, apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpații recurenți solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii inculpaților de îndată în libertate, întrucât nu subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, iar inculpații nu prezintă pericol concret pentru ordinea public. Mai arată că inculpații au recunoscut și regretat faptele comise.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii recurate ca legală și temeinică, condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii de către prima instanță fiind un temei suficient pentru menținerea stării de arest.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită judecarea sa în stare de libertate, invocând motive familiale.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- la data de 10 iunie 2009 s-a dispus, în baza art. 300/2 Cod pr. pen. raportat la art. 160/b Cod pr. pen. menținerea arestării preventive a inculpaților și.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin, fără ca, în speță, să fi intervenit modificări care să impună punerea în libertate a inculpaților.

Cu privire la durata arestării preventive, s-a arătat că aceasta este rezonabilă în accepțiunea art. 5 CEDO, raportat la complexitatea cauzei, poziția părților și gravitatea faptelor așa cum rezultă din probele deja administrate în cauză.

De altfel, hotărârea de condamnare în primă instanță a confirmat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și s-a putut trage concluzia că inculpații prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

S-a apreciat, de asemenea, că, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei și la datele ce caracterizează persoana inculpaților, o atare măsură excepțională este necesară.

Împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea arestării preventive au declarat recurs inculpații și.

Recursul a fost declarat în termen.

În motivarea recursului inculpații și au criticat încheierea atacată, susținând lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Deoarece prezentele recursuri nu sunt limitate la motivele de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 Cod pr. pen. instanța va examina, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurenți, întreaga cauză sub toate aspectele, potrivit art. 385/6 alin. 3 Cod pr. pen.

Din această perspectivă, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța va reține că recursurile sunt nefondate, din următoarele considerente:

Potrivit art. 300/2 Cod pr. pen. raportat la art. 160/b alin. 1 și 3 Cod pr. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive și când constată că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere menținerea arestării preventive.

În speță din actele dosarului rezultă că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv faptele pentru care au fost trimiși inculpații în judecată fiind infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, evidențiat de împrejurările în care au fost săvârșite fapta de tâlhărie și violare de domiciliu.

Din perspectiva CEDO, existența unei hotărâri de condamnare nedefinitive, pronunțate de un tribunal independent, constituie un temei justificat pentru detenția inculpatului.

Întrucât se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților, legal și temeinic Tribunalul Hunedoaraa menținut arestarea preventivă, dând eficiență dispozițiilor art. 136 alin. 1 Cod pr. pen., urmărindu-se a se asigura o bună desfășurare a procesului penal.

Având în vedere că din examinarea cauzei nu rezultă nici existența unui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. pen., instanța va respinge ca nefondate recursurile inculpaților.

Conform art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 10 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - secția penală, în dosarul nr-.

Obligă pe numiții recurenți să plătească fiecare suma de câte 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Onorariile apărătorului desemnat din oficiu în sumă de câte 100 lei se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 15.06.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. LC

Dact. FE/2 ex./16.06.2009

și

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Maria Covaciu, Dana Ghițoaica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 388/2009. Curtea de Apel Alba Iulia