Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 406/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Dosar nr-.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 406/R/MF.
Ședința publică din 14 iulie 2008
Curtea compusă din:
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Mirela Sorina Popescu Președinte instanță
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier: -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin:
Procuror:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de
(fiul lui și al lui A, născut la 05 Ianuarie 1960)în prezent aflat înSpitalul Penitenciar Colibași,(fiul lui și al lui, născut la 06 Octombrie 1968)- Penitenciarul Colibași,(fiul lui și al lui, născut la 18 Octombrie 1970)- Penitenciarul Colibași,(fiul lui și al lui, născut la 30 Mai 1969)- Spitalul Colibași,(fiul lui și al lui, născut la 30 Martie 1971)- Penitenciarul Colibași,(fiul lui și al lui, născut la 30 Iunie 1967)- Spitalul Colibași,(fiul lui și al lui, născut la 05 Iulie 1973)- Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 09 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: Recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat, conform delegației avocațiale depusă la dosar, recurentul inculpat -, în stare de arest și asistat de avocat escu, conform delegației avocațiale depusă la dosar, recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat, conform delegației avocațiale depusă la dosar, recurentul inculpat -, în stare de arest și asistat de avocați escu, și, conform delegațiilor avocațiale depuse la dosar, recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat, conform delegației depusă la dosar, recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat, conform delegației avocațiale depusă la dosar și recurentul, în stare de arest și asistat de avocat, conform delegației avocațiale, depusă la dosar.
În baza dispozițiilor art. 304 alin.1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se depun la dosar delegațiile avocațiale din partea apărătorilor recurenților inculpați.
Curtea, în baza dispozițiilor art. 172 alin. 7 din Codul d e
procedură penală, permite apărătorului escu, să ia legătura cu recurentul inculpat, aflat în stare de arest.
Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursurilor, acordând părților prezente cuvântul asupra acestora.
Avocat pentru inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestului preventiv cu consecința punerii acestuia în libertate.
Consideră că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat și nici nu există dovezi că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau că ar încerca săvârșirea altor infracțiuni.
În prezenta cauză, la acest moment nu s-a reluat judecarea, dosarul fiind suspendat în baza art. 303 alin. 6 din Codul d e procedură penală, fiind sesizată Curtea Constituțională.
Arată că, dacă fapta de complicitate la șantaj, reținută în sarcina inculpatului ar fi reală, consideră că acesta și-a efectuat pedeapsa fiind arestat de mai bine de un an de zile. Susține că fapta nu ar fi reală deoarece singura dovadă în dosar este o convorbire telefonică, acceptată de, cu un alt inculpat din prezentul dosar. Arată în continuare că, inculpatul este arestat fără existența vreunei probe care să-l încrimineze.
Precizează totodată că, la dosar sunt depuse toate actele medicale din care rezultă că acest inculpat are probleme grave de sănătate, suferind diverse operații fiindu-i înlocuite venele de la membrele superioare. În aceste condiții suportă foarte greu regimul de detenție.
De asemenea, și descendentul acestui inculpat are probleme grave de sănătate, fiind handicapat, neștiind că tatăl său în realitate este arestat, ci i s-a spus acestuia că tatăl este la muncă în străinătate.
Având în vedere toate aceste aspecte solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului și punerea în libertate a inculpatului.
Avocat escu pentru recurentul inculpat - arată că elementele ce trebuie avute în vedere de către instanță sunt aceleași, respectiv că inculpații sunt arestați de mai bine de un an de zile, iar la instanța de fond nu s-au administrat probe, în prezent dosarul fiind suspendat. În această situația, arestarea recurenților inculpați nu se mai impune, termenul rezonabil de soluționare a cauzei fiind depășit.
Arată că instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 3002Cod procedură penală, și să aprecieze dacă mai sunt motive de legalitate și temeinicie a măsurii arestării preventive a recurentului inculpat. Dacă la primele termene de judecată măsura se impunea acum, după aproximativ un an de zile de la arestarea inculpaților, măsura arestului preventiv nu își mai atinge scopul prevăzut de lege. Redă textul dispozițiilor art. 160 Cod procedură penală, care prevăd că " dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului". Având în vedere aceste prevederi arată că nu există temeiuri noi care să impună arestarea preventivă conform art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală. De asemenea, arată că pericolul concret nu trebuie arătat generic, ci el trebuie precizat concret. Susține că în speță suntem în prezența unui grup, astfel că fiecare inculpat are situația lui particulară.
Mai arată și că inculpatul se cunoștea cu și cu, dar pe ceilalți inculpați nu îi cunoștea și nu avea nici o legătură cu aceștia. Nu există nici o dovadă sau legătură telefonică între inculpat și firma ci un anume "" a dat parchetului un CD care a fost folosit ca mijloc de probă, în acuzare.
Trebuie avută în vedere de către instanță, situația particulară a fiecărui inculpat dar și faptul că aceștia s-au prezentat de bună voie în fața instanței de judecată, anterior arestării preventive. Inculpatul are 3 descendenți de gradul I, și el este bolnav având hepatită de tip "B".
Având în vedere perioada de arest a inculpaților, în acest moment orice instanță nu poate anticipa nici pedeapsa, nici cuantumul acesteia astfel că solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului cu consecința punerii în libertate a inculpatului sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura de a nu părăsi localitatea sau țara.
Avocat, pentru inculpații, și solicită admiterea recursului, desființarea încheierii tribunalului și punerea în libertate inculpaților.
Instanța de judecată trebuie să analizeze doar dacă mai subzistă sau nu temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv împotriva inculpaților. Esențial este pericolul social pe care inculpatul îl prezintă și nu pericolul social al faptei săvârșite de acesta. Faptele vor fi verificate de instanța de fond care va pronunța sentința, dar în prezent oricum pericolul social al faptei nu mai este același ca la data propunerii de arestare a inculpaților, aceștia nemaiputând zădărnici aflarea adevărului.
Termenul rezonabil de soluționare a cauzei a fost cu mult depășit și în prezent nu se mai poate vorbi despre rezonanța faptelor deoarece a trecut mai mult de un an de la arestarea inculpaților.
Mai mult decât atât situația trebuie privită și analizată separat pentru fiecare inculpat în parte.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii, revocarea măsurii arestului preventiv și punerea în libertate a inculpaților.
Avocat pentru inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului și punerea în libertate a inculpatului. Depune la dosar copia unei decizii pronunțată de și învederează instanței că aceasta este ultima hotărâre în materie împotriva României, iar Codul d e procedură penală se întregește cu conținutul acestor hotărâri.
La o analiză sumară a deciziei se poate observa că jurisprudența CEDO face referire la respectarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 respectiv a condițiilor în care se menține arestarea preventivă precum și la dispozițiile pertinente ale art. 5 alin. 3 din Convenție.
Precizează că arestarea inculpaților s-a făcut în urma înregistrării unor convorbiri telefonice ceea ce nu este admisibil în opinia Curții Europene a Drepturilor Omului.
Solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere că inculpatul trebuie judecat în raport de faptele comise și nu de rezonanța numelui său așa zisul "", pentru că în considerația sa acest lucru a dus la arestarea inculpatului.
Este adevărat că s-au săvârșit fapte grave, dar inculpații nu au nici o vină că procedura cu părțile vătămate nu se îndeplinește și soluționarea dosarului se tergiversează. Susține că situația reală este aceea că inculpatul a fost arestat preventiv. Redă textul art. 136 Cod procedură penală și face comparație cu speța susținând că, arestul preventiv își pierde scopul prevăzut de lege după trecerea timpului, măsura nemaifiind justificată.
Mai susține, de asemenea, că posedă o avere, la care au
muncit trei generații și are doi copii, iar detenția preventivă nejustificată îl prejudiciază grav.
Solicită ca instanța să constate că măsura arestului preventiv nu se mai impune a fi menținută, și cere înlocuirea acestei măsuri cu aceea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Revine la decizia CEDO depusă la dosar și precizează că inculpatul are dreptul legal să solicite punerea în libertate motivat și de faptul că CEDO statuează prin hotărârile sale că interceptările sunt nelegale. Mai mult decât atât CEDO statuează și că aceste interceptări (convorbiri) telefonice nu se pot folosi ca probe în dosare.
În continuare, făcând referire la hotărârea tribunalului susține că motivarea este una lapidară, considerând că este făcută de grefier, prin copierea din alte hotărâri a motivării (cu copy și paste) și nicidecum de judecător. Consideră că judecătorul ar fi trebuit să motiveze hotărârea făcând referire la fiecare inculpat în parte și indicând pe rând ce fapte s-au reținut în sarcina fiecăruia, cât și descrierea acestora.
De asemenea, arată că în cazul revocării măsurii arestului preventiv, în caz de nerespectare a dispozițiilor judecătorului, acesta are la îndemână posibilitatea de a revoca măsura și de a aresta din nou pe inculpat.
Solicită ca instanța de recurs, constatând că hotărârea tribunalului este nelegală și netemeinică, trebuie să admită recursul inculpaților, să caseze încheierea și să pună în libertate inculpații.
Avocat pentru inculpatul, critică hotărârea instanței de fond pentru că nu a analizat legalitatea și temeinicia menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului.
Redă textul de lege privind competența în privința minorilor susținând că până în prezent procurorul nu are nici un ordin sau decizie prin care este desemnat să efectueze urmărirea penală în speța de față. Pe toată durata urmării penale cât și în prezent, această problemă nu a fost tranșată în vreun fel susținând în continuare că procurorul nu a avut abilitate de la lege de a instrumenta cauza.
Pune în discuție hotărâri date de instanțe cu privire la care analiza activității infracționale a inculpaților a fost făcută la "grămadă" și nu în mod individual, susținând că și în această cauză s-a procedat la fel.
Ca atare, în considerarea sa încheierea tribunalului este netemeinică și nelegală.
Precizează că procesul penal a debutat în 2005, urmărirea penală efectuându-se fără ca învinuiților să li se aducă la cunoștință de îndată faptele ce li se reținuse în sarcină. Abia după 895 zile de la data începerii urmăririi penale inculpaților li s-au prezentat acte din care rezulta faptele de care teoretic se făceau vinovați. La 05.02.2005 s-a început urmărirea, iar învinuirile le-au fost aduse la cunoștință la 07.07.2007.
Totodată, mai susține că probele din dosar nu sunt legal obținute pentru că, pe parcursul urmăririi, învinuitul nu a avut posibilitatea de a-și lua un avocat să-i pregătească apărarea.
În final, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și punerea
în libertate a inculpatului.
Avocat escu pentru inculpatul, susține că așa cum rezultă din încheierea tribunalului, instanța de fond a pus în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, iar avocații inculpaților au solicitat înlocuirea măsurii. În motivarea încheierii există o singură frază lapidară, dispozitivul neregăsindu-și motivarea în considerente referitor la respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestului cu altă măsură preventivă.
Prezenta cauză pentru moment este suspendată fiind invocată o excepție de neconstituționalitate, motiv pentru care în prezent inculpatul este nelegal arestat. În situația în care cauza este suspendată se pune problema depășirii termenului rezonabil, dar nimeni, după un an de când inculpații sunt arestați, nu a intrat în fondul cauzei și ca atare nu a administrat probe în acuzare sau apărare.
Având în vedere susținerea colegului său, avocat, în sensul că procurorul nu ar fi fost competent să efectueze cercetarea penală, consideră că și convorbirile telefonice sunt, sau nu, lovite de nulitate, convorbiri în baza cărora inculpații sunt arestați. Redă textul art. 1 din Codul d e procedură penală.
De asemenea, arată că în conformitate cu art. 5 paragraf 3 din CEDO termenul rezonabil este demult depășit.
Totodată, face referire și la faptul că în dosar sunt aproximativ 100 de martori și părți vătămate cu care, la majoritatea termenelor de judecată, a fost lipsă de procedură.
Precizează că se verifică periodic starea de arest a inculpaților și de fiecare dată lecturează aceleași fraze, încheierea nefiind motivată niciodată.
Pentru motivele arătate solicită admiterea recursului, casarea încheierii precizând că demult s-a depășit termenul rezonabil în soluționarea cauzei.
Avocat pentru inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și punerea în libertate a inculpatului.
Susține că încheierile de menținere a arestului preventiv nu sunt motivate acest fapt fiind întărit și de practica CEDO. Redă din decizia "Mirel vs. Turcia" și precizează că instanța de judecată trebuie să analizeze motivele pentru fiecare inculpat în parte. La un an de la luarea măsurii arestării preventive, instanța trebuie să cerceteze și să motiveze separat pentru fiecare inculpat și fiecare faptă, ceea ce nu s-a făcut niciodată până în prezent.
Pe măsură ce timpul trece pericolul social începe să se diminueze.
În dosar s-au folosit ca probe convorbiri telefonice înregistrate de o parte vătămată. Precizează că instanțele de judecată, trebuie să analizeze cu prioritate normele CEDO și după aceea legislația internă, susținând aceasta pentru că acuzării i s-a format un teren favorabil nefiind obligată să depună dovezi în susținerea solicitării de prelungire a măsurii de arest preventiv.
La 27.06.1968 s-a pronunțat la CEDO cazul "Clauster vs Austria", și redă texte din această hotărâre., arată că inculpatul este căsătorit, soția sa fiind cadru medical, considerând și că au fost îndeajuns 12 luni de arest preventiv.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate și respingerea cererilor în baza art. 141 Cod procedură penală, ca inadmisibile, cererile de revocare nefiind supuse nici unei căi de atac.
Cu privire la competența procurorului, conform art. 197 alin. 1 și 5 din Codul d e procedură penală, aceasta trebuia invocată până la prezentarea materialului de urmărire penală.
Cu privire la motivarea încheierii de menținere a stării de arest preventiv precizează că legea nu impune motivarea unei hotărâri într-o anumită formă, iar o analiză amplă a faptelor ar echivala cu o antepronunțare din partea instanței.
Despre depășirea termenului rezonabil nu se poate pune problema, deoarece cauza este destul de complexă și necesită atenție și timp.
Curtea, pune în discuția părților cererile privind revocarea măsurii, având în vedere că instanța de fond s-a pronunțat în dispozitiv și cu privire la acestea.
Avocat pentru inculpat, precizează că nu a formulat separat o astfel de cerere.
Avocat pentru inculpat, de asemenea, arată că nu a formulat o astfel de cerere.
Se acordă recurenților inculpați ultimul cuvânt, care pe rând solicită:
Recurentul inculpat arată că este nevinovat, și lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului său.
Recurentul inculpat, este de acord cu concluziile apărătorului său și lasă la aprecierea instanței.
Recurentul inculpat, precizează că este de acord cu concluziile apărătorului său și lasă la aprecierea instanței, modul de soluționare a cauzei.
Recurentul, arată că achiesează la concluziile apărătorului său.
Recurentul inculpat, susține că este de acord cu ceea ce a spus apărătorul său.
Recurentul inculpat este de acord cu susținerile apărătorului său, dar solicită a se citi rechizitoriul și să se observe că el a avut calitatea de asociat.
Recurentul inculpat, achiesează la concluziile apărătorului său și lasă la aprecierea instanței, modul de soluționare a cauzei.
CURTEA:
Prin încheierea din 09 iulie 2008, Tribunalul Vâlcea - Secția penală a respins ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi țara, formulate de inculpații și.
A respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi țara formulate de inculpații -, - și și în baza art.3002Cod procedură penală la art.160 Cod procedură penală și art.303 alin.6 Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpaților -, -, și.
Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că sunt indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală că inculpații au săvârșit infracțiuni deosebit de grave, care se pedepsesc cu închisoare mai mare de 4 ani, iar în aceste condiții nu se poate reține că lăsarea în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, deoarece temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă. Cu aceeași motivare s-au respins și cererile de revocare și înlocuire a măsurii preventive, întrucât subzistența temeiurilor arestării exclude darea unei astfel de soluții.
S-a reținut că nu au fost încălcate prevederile art.5 din CEDO pentru că arestarea inculpaților a fost făcută în condițiile legii, cu respectarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpații, -, -, și, solicitând în esență admiterea acestuia, casarea încheierii din 09 iulie 2008 și, rejudecând, să se constate că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 136 al (1), art.143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală și, pe cale de consecință, să se dispună punerea lor în libertate.
S-au susținut în acest sens următoarele critici:
Menținerea măsurii de prevenție în această cauză, nu s-ar impune deoarece inculpații sunt arestați de un an de zile, iar scopul arestării preventive nu mai poate fi atins prin prelungirea nejustificată a detenției. În speță, n-ar exista temeiuri pentru arestarea preventivă a inculpaților, deoarece probele și indiciile invocate sunt obținute în mod ilegal, în concret, interceptările telefonice au fost făcute în contradicție cu jurisprudența CEDO (a se vedea cauza Calmanovici României) și nu pot fi folosite în procesul penal. Se pretinde încălcarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, precum și încălcarea dreptului la un proces echitabil ca urmare a interceptării convorbirilor lor telefonice de către autorități și a utilizării transcrierii lor ca probă în cadrul procesului penal. În sfârșit, că instanța verificând necesitatea menținerii măsurii preventive nu putea sa-și fundamenteze măsura pe norma de la art.148 lit f Cod procedură penală întrucât inculpații nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică. S-a susținut în continuare că, în mod constant, doctrina juridică si practica și practica judiciară a statuat că pericolul pe care l-ar prezenta pentru societatea civilă lăsarea în liberate a inculpaților nu se presupune generic, ci el trebuie sa fie de ordinul evidenței și mai ales, nemijlocit dovedit. ori în cauză nu sunt probe certe care să- incrimineze.
În plus, ancheta a fost desfășurată de un procuror fără competență legală atâta vreme cît nu avea un ordin prin care să fie abilitat de a desfășura urmărirea penală într-o astfel de cauză în care sunt implicați și minori.
S-a invocat și motivarea superficială a hotărârilor de menținere a detenției provizorii în defavoarea inculpaților. Au solicitat să li se asigure un proces echitabil apreciindu-li-se activitatea în concret, raportând-o numai așa la normele legale imperative aplicabile în cauză.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele, Curtea constată că acestea sunt nefondate.
În conformitate cu dispozițiile art. 300/2 Cod procedură penală, în cazul în care inculpații sunt arestați, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160/1 Cod procedură penală și, constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, prin încheiere motivată să mențină arestarea preventivă a acestora.
Or, în cauza de față, în raport de dispozițiile art. 143 Cod procedură penală și art.148 Cod procedură penală se constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au modificat, având în vedere că din întregul probatoriu administrat până în prezent, rezultă suficiente indicii care justifică presupunerea, că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.
De reținut, este faptul că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii aretării preventive de către instanțele de fond au fost verificate și confirmate de instanțele de control judiciar cu ocazia solutionării recursurilor privind luarea și menținerea acestei măsuri, aspecte care între timp nu au suferit modificări.
În raport de situația juridica a inculpaților, sub aspectul stadiului detenției provizorii, curtea reține următoarele:
În data de 06.07.2007, prin ordonanța procurorului s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpaților pe o durată de 24 de ore.
Prin încheierea din data de 09 iulie 2007, Tribunalul Vâlceaa admis propunerea formulată de DIICOT și în baza art. 1491și art. 148 lit. b, c și f Cod procedură penală a dispus arestarea preventivă a inculpatilor -, -, și, pe o perioada de 29 zile începând cu data încarcerării.
Totodată, a fost respinsă propunerea de arestare preventivă cu privire la inculpații - și, iar în baza disp.art. 1491alin.12 Cod procedură penală raportat la art. 145 Cod procedură penală au fost obligați aceștia din urmă inculpați să nu părăsească localitatea de domiciliu pe o durata de 30 zile începând cu data de 09 iulie 2007 până la data de 06 august 2007.
Fiind supusă recursului hotărârea dată în acest sens, prin încheierea din 12 iulie 2007 Curtea de APEL PITEȘTIa dispus arestarea preventivă și a celorlalți doi inculpați - și pe o perioada de 29 zile începând cu data încarcerării, în temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală.
În încheierile de luare a măsurii arestării preventive s-a arătat că inculpații sunt suspectați pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, înșelăciune, evaziune fiscală (camătă), spălare de bani, infracțiuni cibernetice, pentru comiterea cărora inculpații riscau o pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare. De asemenea, s-a reținut că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Ulterior încarcerării inculpaților, la cererea procurorului din cadrul DIICOT, instanțele au prelungit durata măsurii arestării preventive a inculpaților pentru perioade succesive, până la data de 3.01.2008.
Prin Rechizitoriul din 27 decembrie 2007 DIICOT-Biroul Teritorial Vâlceaa dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a celor șapte inculpați în fața Tribunalului Vâlcea pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus arătate.
Din ansamblul probator în cauză administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, Curtea apreciază că în cauză sunt indicii și probe în sensul art.143 și 148 Cod procedură penală cu privire la presupusa activitate infracțională ce urmează a fi prezentată în sinteză cu referire la fiecare inculpat sau grupul din care face parte.
Organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Serviciului de Combatere a Organizate V s-au sesizat din oficiu în cursul anului 2005, cu privire la faptul că pe raza județului V acționează un grup structurat, alcătuit din mai mulți membrii care au roluri precise în economia grupului și care acționează în mod coordonat, în scopul comiterii mai multor infracțiuni grave pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Concomitent și cu o oarecare teamă și neîncredere în succesul demersului lor, câteva victime au formulat plângere la organele de urmărire penală, împinși la acest gest de disperarea în care au fost aduși de membrii grupului cărora au fost constrânși să le cedeze afacerea, casa, apartamentul, terenul, utilajele, lichiditățile financiare, etc.
Structura de tip mafiot din care au făcut parte inculpații, pe lângă activitățile de camătă, taxă de protecție, șantaj etc. apelau la metode dure menite să intimideze victimele ( de obicei, oameni de afaceri cu potențial material), cărora le aplicau corecții fizice în plină stradă sau îi obligau să plătească "amenzi" împovărătoare, pe fondul lipsei de reacție a autorităților, dar și a opiniei publice.
În concret, în cursul anului 2002 partea vătămată a înființat SC SRL cu sediul în comuna, județul V, societate care avea ca obiect de activitate transporturi și care era administrată de victimă. Activitatea în cadrul firmei a debutat foarte bine în anul 2002 și s-a dezvoltat în condiții optime în cursul anilor 2003 - 2004, când s-a obținut profit, având în vedere pe de o parte, că tot timpul societatea dispunea de trei autovehicule de capacitate mare, iar pe de altă parte, avea contracte de transport cu FNC și SC SA Rm.
În cursul lunii iunie 2003, la solicitarea părții vătămate, tatăl acesteia, urma să plece într-o cursă spre municipiul B, pentru a achiziționa furaje pentru FNC și a profitat de acest lucru în scopul de a cumpăra un cap tractor din municipiul G, la prețul de 156 mil.Rol.
Pentru realizarea acestui scop, avea pregătită o filă de CEC completată în partea ei dreaptă, inclusiv la rubrica prevăzută pentru suma de bani care constituia plata autovehiculului ce urma să îl achiziționeze. La un moment dat a observat că a dispărut fila CEC, motiv pentru care cursa spre B nu s-a mai efectuat. După câteva zile a fost încunoștințat de conducerea H cu privire la faptul că a fost introdus în circuitul bancar un CEC din cuprinsul căruia rezultă că are de plătit suma de 156 mil.ROL, în condițiile în care în bancă avea o provizie insuficientă de doar 18 milioane ROL, CEC pe care, datorită regimului său juridic, trebuia să îl plătească imediat, astfel intra în incidență bancară și risca să fie cercetat penal.
Conform propriilor sale depoziții precum și ale persoanelor din anturajul său, după ce a constatat că persoane rău intenționate i-au sustras fila CEC în cuprinsul căreia era consemnată o valoare de 156 milioane ROL și apoi au introdus-o în circuitul bancar, a apelat inițial la organele de poliție din Rm.V, pentru soluționarea acestei probleme, însă constatând că un anumit polițist manifestă indiferență în abordarea cazului, a revenit în orașul H, pentru a căuta alte soluții.
În prima fază a împrumutat de la o persoană fizică suma de 150 mil.ROL, cu o dobândă exorbitantă, respectiv de 30% pe lună, apoi a depus această sumă în bancă pentru constitui provizia necesară plății CEC-ului. În cursul lunii august 2003, în scopul achitării împrumutului obținut în condițiile descrise anterior, apelează la inculpatul - de la care obține un împrumut de 3800 USD, cu o dobândă lunară de 22%. În cursul lunilor septembrie și octombrie 2003 restituie suma totală de 2200 USD, însă în luna decembrie a aceluiași an împrumută, în aceleași condiții,de la inculpat suma de 4000 USD, în ideea de a cumpăra un autovehicul pentru dezvoltarea activității de transport desfășurată în cadrul firmei. Până în acest moment, - nu a impus lui să garanteze împrumuturile cu bunuri mobile sau imobile și nici să încheie o chitanță care să statueze această stare de lucruri.
În data de 14.01.2004, inculpatul - îl convoacă pe și îl determină să redacteze un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanță", din cuprinsul căruia rezultă că victima ar fi luat cu titlu de împrumut suma de 17000 USD de la inculpat, pe o perioadă de un an, pe care se obligă să o restituie în rate lunare compuse din suma de 2500 USD fiecare. Din cuprinsul chitanței mai rezultă că împrumutul este garantat cu apartamentul din orașul H și cu mașinile personale aparținând victimei. Este de observat că, pe de o parte, împrumutul a fost stabilit la concurența sumei de 17.000 USD, iar pe de altă parte, ratele lunare ce trebuiau restituite în decursul unui an au un cuantum de 2.500 USD fiecare, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să restituie 30.000 USD, în loc de 17.000 USD. De fapt, suma menționată în chitanță cuprinde atât împrumutul propriu-zis cât și dobânzile trecute și viitoare calculate de inculpat.
În luna următoare, - îl determină pe să încheie un contract de ipotecă în formă autentică pentru împrumutul obținut de la inculpat în luna decembrie 2003 în cuantum de 4.000 USD astfel că în data de 11.02.2004, prin încheierea cu nr.388 a notarului public se autentifică un contract de împrumut cu garanție imobiliară din cuprinsul căruia rezultă că îl împrumuta pe și pe soția acestuia, cu suma de 4.000 EURO ce trebuia restituită până în data de 10.11.2004, împrumut ce a fost garantat prin constituirea dreptului de ipotecă asupra apartamentului situat în H aparținând debitorilor garanți. De fapt,așa cum rezultă din actele dosarului, împrumutul a fost acordat de -, însă a apelat la omul său de încredere pentru a participa la încheierea contractului menționat, în scopul de a nu se putea demonstra mai târziu activitatea susținută de cămătărie ce o desfășura.
În același context s-a arătat, că în cursul anului 1994, partea vătămată înființează SC SRL care avea ca obiect de activitate, în principal, construcții civile și de drumuri, iar în secundar o paletă largă de activități, inclusiv operațiuni comerciale. În cadrul firmei menționate, partea vătămată deținea, atât calitatea de administrator, cât și pe aceea de asociat unic. Conform susținerilor părții vătămate, până să intre în legătură cu gruparea condusă de -, activitatea în cadrul firmei se desfășura în condiții optime, în sensul că societatea obținea profit și avea o cifră de afaceri rezonabilă.
De altfel, partea vătămată a susținut că în perioada 2000-2003 SC SRL a fost premiată în contextul clasamentelor efectuate de Camera de Comerț și Industrie a Județului V la categoria societăți mici și mijlocii și că infrastructura acestei firme cuprindea baza de producție stație, autovehicule, diverse utilaje, etc. deci dispunea de lichidități financiare.
În vara anului 2002, SC SRL reprezentată de partea vătămată s-a înscris la o licitație așa încât pentru a plăti în condiții de urgență contribuțiile la bugetul statului, împrumută prin intermediul lui suma de 5000 USD cu dobândă lunară de 15% neștiind identitatea creditorului, pe care o restituie după o lună și 2 zile, însă inculpatul îi aduce la cunoștință un alt cuantum al dobânzii, de 25%, considerând debitul nerestituit în totalitate.
În aceleași împrejurări, i-a formulat propunerea de a-i prezenta pe - și -, creditori de la care se pretindea că provenea o parte din suma împrumutată, însă victima respinge propunerea.
Datorită unor probleme, legate de relația cu BRD, victima apelează din nou la, de la care împrumută în cursul lunii iunie 2003 suma de 10.000 USD, cu o dobândă lunară de 20% acceptată de, considerând că va fi în măsură să restituie împrumutul în scurt timp având în vedere activitatea profitabilă desfășurată de firmă. În aceeași împrejurare, acesta a luat cunoștință de la inculpat că suma de bani acordată cu titlu de împrumut nu provine de la el, ci de la ceilalți doi inculpați, - și -. De altfel, la prima scadență, sub pretextul că banii provin de la -, a refuzat să primească banii, motivând că primul inculpat era plecat în străinătate, însă în luna august 2003, la a doua lună de plată - și îi impun să plătească dobândă la dobândă, respectiv 4.400 USD.
De altfel, această metodă de a amâna intenționat încasarea ratelor lunare și apoi de a veni cu alte pretenții ce nu au fost convenite inițial, de exemplu, de a se calcula dobândă la dobândă, reprezintă o metodă des întâlnită în modul de operare al cămătarilor, care în acest fel aduceau victimele în stare de insolvabilitate, astfel încât să confiște în contul datoriei imobile, societății comerciale, autovehicule, orice alte valori.
În aceeași perioadă, pentru a evita intrarea în incidență bancară împrumută din nou de la, suma de 11.00 USD, însă datorită faptului că avea alte urgențe și că cei trei inculpați respectiv, - și - -au creat iluzia că nu insistă în plata la termen a ratelor lunare, până în luna decembrie 2003, acesta nu le plătește inculpaților nicio sumă de bani. Însă în luna menționată - îi calculează lui valoarea totală a datoriei, compusă din împrumutul inițial și dobândă, valoare care în concepția inculpatului se ridică la nivelul sumei de 50.000 USD, în care nu se include ultima sumă de 11.000 USD împrumutată de la, solicitând, fie restituirea integrală a împrumutului, fie transferarea în proprietatea lui a unui bun de valoare egală.
Pe lângă consecvența cu care i se formulau aceste cereri, membrii grupului au început să-i adreseze amenințări de natură să-i inducă o stare de teamă permanentă care se răsfrânge și asupra membrilor familiei sale.
Un alt caz se referă la partea vătămată care în luna martie 2003, înființat SC METAL SRL H în cadrul căreia avea calitatea de administrator asociat unic, societate care avea ca obiect de activitate colectarea și vânzarea deșeurilor reciclabile, în special fier vechi.
În perioada aprilie - iunie 2004, început edificarea unei case de locuit situată în orașul H cumulând o datorie pentru achiziționarea de țiglă în cuantum de 140 mil.ROL, datorie ce urma să o plătească într-un termen de 15 zile. Întrucât banca la care a apelat a refuzat acordarea unui împrumut fiind constrâns să plătească contravaloarea țiglei în termenul convenit, a apelat la - care i-a învederat că era dispus să îi acorde un împrumut pentru o perioadă de 3 luni în cuantum de 12.000 euro cu o dobândă cuprinsă între 10% și 20% pe lună, dar numai dacă încheie un contract de vânzare - cumpărare care să aibă ca obiect casa construită de victimă. Prin urmare, în data de 14 iunie 2004, prin încheierea cu nr.1164 a notarului public se autentifică contractul de vânzare - cumpărare prin intermediul căruia și înstrăinează lui - și -, nașii lui -, o casă de locuit și un teren în suprafață de 468,09. imobile situate în orașul H, județul V la un preț de 17.000 euro, diferența de 5000 euro dintre suma efectiv împrumutată și suma consemnată în contract reprezentând dobânda percepută de inculpat pe perioada menționată.
Conform declarațiilor victimei, confirmate de martorii audiați în cauză, în perioada imediat următoare, mai precis în perioada cuprinsă între 17.07.2004 - 10.10.2004, îi restituie, fie direct lui -, fie prin colaboratorii acestuia -, și întregul debit, inclusiv dobânzile foarte mari pe care le percepea. În pofida faptului că i-a plătit lui - o sumă de bani mai mare decât cea stipulată în contract, acesta a refuzat să îi restituie casa comunicându-i în luna decembrie 2004 că mai are un debit restant de 7000 euro, iar în luna următoare că îi percepe o dobândă de 10% pe lună.
Se observă că, acțiunile de șantaj, precum și derularea evenimentelor în ansamblul lor sunt puse în lumină, pe lângă declarațiile pertinente ale victimei în cuprinsul cărora sunt descrise cu coerență faptele și de înscrisurile existente la dosar, declarațiile martorilor -, -, precum și de conținutul convorbirilor telefonice transcrise în anexele 9/1, 11/1,22/2,5/1,7/3, 8/3, 9/3, 8/5, 9/5 și 10/5. De exemplu, într-o convorbire telefonică purtată de - cu nașul său - și consemnată în anexa 5/2, acesta din urmă îi propune inculpatului să- determine pe și pe să-l ducă pe undeva la țară "să-l taie și să-l facă varză."
Rezultă astfel din cele prezentate cu referire la presupusa activitate infracțională a inculpaților că, metodele de acțiune ale grupului infracțional erau multiple, spălare de bani, evaziune, șantaj), iar scopul activității infracționale era acela de a obține beneficii materiale importante în detrimentul victimelor care erau aduse în stare de insolvabilitate notorie, inculpații urmărind câștiguri importante ilicite și imediate.
Trecând în continuare la analiza criticilor formulate, Curtea constată:
- Având în vedere prioritatea dispozițiilor CEDO față de legislația națională, instanța are într-adevăr obligația de a înlătura aplicarea unor norme naționale contrare Convenției și protocoalelor sale adiționale. În acest context, se notează că inculpații, critică încheierea pentru motivul că instanța de fond a luat în considerare transcrierea ascultărilor convorbirilor telefonice ca element decisiv de probă, pentru a menține starea de arest preventiv, fără a ține seama că prin datele astfel obținute a avut loc o ingerință în dreptul inculpaților la respectarea vieții private (art.8 din CEDO) si o încălcare a art. 6 CEDO (dreptul la un proces echitabil), o astfel de interceptare fiind provocată și fără ca legea să ofere garanțiile minimale necesare pentru a evita abuzurile autorităților.
Această concluzie este însă în contradicție, cu aprecierile Curții Europene în cadrul jurisprudenței sale (a se vedea cauzele - - vs României nr.1 și 2, cauza Calmanovici împotriva României). Este vorba de o eroare de interpretare a jurisprudenței Curții, făcură de apărare, întrucât obiectul cauzelor citate îl reprezintă, printre altele, lipsa oricărui control o posteriori a temeiniciei interceptării din partea unei autorități independente și imparțiale, cum este judecătorul, lipsa de independență a autorităților competente să autorizeze ingerința, etc. În acest caz, era vorba de măsuri ce încălcau grav dreptul la respectarea vieții private a particularilor, lăsate la discreția procurorilor, care deși acționau în calitate de magistrați, nu îndeplineau cerința de a fi independenți față de puterea executivă.
Curtea, constată că în prezent Codul d e procedură penală cuprinde numeroase garanții în materia de interceptare și transcriere a convorbirilor telefonice, fapt certificat de modificările legii procesuale penale (disp.art.911Cod pr.penală), care impun ca operațiunile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefoane sau prin orice alt mijloc electronic să fie realizate în baza unei autorizații motivate, dată de un judecător. Acest fapt a fost confirmat deja de Curtea Europeană (a se vedea cauza - - împ. României (nr.2), astfel încât nu se pune problema încălcării Convenției sub aspectul art.6 și art.8, cu atât mai mult cu cât există acum și posibilitatea legislativă de a se introduce un recurs în fața unei instanțe împotriva deciziilor procurorului.
- În raport de susținerea apărării, potrivit căreia, nu se mai impune privarea de libertate a inculpaților întrucât nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică ca urmare a trecerii timpului, Curtea constată că în raport de condițiile impuse de dispozițiile art.148 lit.f) Cod pr.penală acestea se mențin în continuare, având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile grave pentru care inculpații sunt trimiși în judecată este mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Acest pericol rezultă din modalitățile laborioase și organizate în care au fost comise pretinsele fapte și din prejudiciul care se presupune a fi cauzat, de ordinul miliardelor.
În acest sens, există bănuiala legitimă că inculpații s-ar fi folosit în săvârșirea pretinselor fapte atât de societățile administrate sau controlate în mod direct, cât și de societățile administrate de persoane interpuse în vederea spălării de bani și săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, deținând în continuare aceleași pârghii de control asupra persoanelor - victime- selectate cu atenție din rândul întreprinzătorilor particulari cu potențial financiar.
În aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică se are în vedere și modalitatea concretă în care s-a desfășurat activitatea infracțională, caracterul organizat al acesteia, precum și reacția generată în rândul societății, de faptul că împotriva acestor infracțiuni deosebit de grave organele statului nu acționează eficient.
Față de toate acestea, Curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă nu numai un real pericol pentru buna ordine publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal.
- Analizând și susținerile apărării legate de depășirea termenului rezonabil printr-o detenție preventivă nejustificată și cele ce privesc motivarea superficială a încheierii atacate se constată că acestea sunt tot nefondate. S-a susținut că au fost încălcate prevederile constituționale și ale Convenției europene a drepturilor omului referitoare la termenul rezonabil de soluționare a cauzei.
Caracterul rezonabil al duratei detenției preventive se apreciază în funcție de particularitățile cauzei care vizează complexitatea ei, gravitatea infracțiunilor presupus a fi comise, comportamentul părților care și-au exercitat anumite drepturi procesuale - exercitarea căilor de atac, invocarea excepțiilor procesuale și sesizarea instanței constituționale, precum și al autorităților. În cauza de față, nu se pune problema de o încălcare a convenției, sub acest aspect - al prelungirii nejustificate a detenției provizorii, ca urmare a complexității ei (numărul mare al părților, cât și al martorilor de audiat), dar și al drepturilor procesuale exercitate de inculpați, invocarea de excepții procesuale care au dus la suspendarea cauzei și sesizarea instanței constituționale, cereri de liberare provizorie numerose, precum și cereri de recuzare a instanțelor de judecată.
Curtea observă că în acord cu jurisprudența CEDO, o motivare lapidară a hotărârii nu atrage automat casarea ei, dacă s-au indicat suficiente argumente pentru a permite instanței de control verificarea lor, care de altfel poate substitui motivarea superficială.
Constatându-se astfel că instanța fondului a motivat încheierea prezentând argumente pertinente și suficiente pentru verificarea lor în cadrul controlului judiciar, invocarea nulității relative a hotărârii atacate sub acest aspect al nemotivării rămâne fără efect pe plan procesual.
S-a susținut că s-a produs deja riscul aprecierii faptelor "la grămadă" ajungându-se poate în final să fie condamnați inculpați care a comis o singură faptă infracțională la fel ca inculpații care au comis o multitudine de astfel de fapte, iar unii inculpați nu au comis nimic, nu-i cunosc și nu au nici o legătură cu ceilalți coinculpați și fiind ca atare nevinovați.
Contrar celor susținute de inculpați, în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143 și art.148 lit.f Cod pr.penală, tribunalul apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a recurenților.
Condiția pericolului public, așa cum am arătat, există și ea pentru fiecare inculpat în parte, acest pericol rezultând în egală măsură, atât din gravitatea faptelor de care aceștia sunt învinuiți, cît și din calitatea de lideri pe care o reprezentau unii dintre aceștia în perioada infracțională. O revenire a lor pe raza județului V unde se presupune că s-au desfășurat activitățile infracționale, în acest moment, aduce temere în rândul societății civile și un sentiment de indignare a opiniei publice.
Curtea notează că menținerea stării de arestare preventivă a inculpaților, în condițiile legii, condiții ce se regăsesc în cauză pentru fiecare inculpat, nu afectează cu nimic dreptul lor la un proces echitabil, inculpații având posibilitatea de a cere și administra probele considerate necesare pentru a-și dovedi nevinovăția cu prilejul soluționării în fond a cauzei.
Cu referire la motivul de recurs ce vizează înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, se constată că în cauză temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciindu-se că lăsarea în libertate, rin înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă, ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de un însemnat prejudiciu ce se presupune a fi cauzat prin mijloace frauduloase (înșelăciune, șantaj).
Curtea amintește, de asemenea, că motivele invocate de fiecare inculpat în parte și anume lipsa pericolului social, starea precară a sănătății acestora sau a membrilor familiilor lor ori lipsa antecedentelor penale în cazul unora, nu justifică înlocuirea măsurii arestării preventive în condițiile art.139 pr.pen.
Problema nelegalității încheierii atacate cu recurs, sub aspectul încălcării normelor de competență materială întrucât procurorul care a instrumentat cauza nu avea un ordin pentru a desfășura anchetă în cauze cu minori, nu cade în sarcina instanței sesizate cu menținerea arestării preventive deoarece acest aspect nu împietează asupra acestei măsuri.
Această solicitare trebuia făcută la momentul la care s-a constatat nelegalitatea sau la momentul ce a urmat imediat nelegalității pretinse sau cu prilejul sesizării instanței de judecată fiind vorba de un caz de nulitate relativă ce se acoperă prin trecerea acestor termene.
Pe de altă parte, împotriva oricăror dispoziții ale procurorului legiuitorul a reglementat o cale distinctă de atac și anume a plângerii întemeiate pe dispozițiile art.278 Cod pr.pen.
Cu prilejul soluționării recursului, inculpații prin apărători au declarat că nu au sesizat instanța fondului cu cereri de revocare a măsurii arestului preventiv și nici nu au cerut să înlocuiască o astfel de măsurăcu o altă măsură preventivă.
Curtea observă că în dispozitivul încheierii atacate cu recurs prima instanță se pronunță și asupra acestor cereri.
Cum însă instanța nu a fost învestită cu aceste cereri, cum de altfel și inculpații susțin, ele fiind formulate ca variante ale apărării cu ocazia punerii în discuție din oficiu a menținerii arestării preventive, Curtea apreciază că numai o atare menținere face obiectul acestui recurs, astfel că instanța urmează să se pronunțe numai cu privire la această măsură.
Față de aceste considerente în temeiul art.38515pct.1 lit. Cod procedură penală Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, -, -, și, pe care îi va obliga să plătească câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de(fiul lui și al lui A, născut la 05 Ianuarie 1960)în prezent aflat înSpitalul Penitenciar Colibași,(fiul lui și al lui, născut la 06 Octombrie 1968)- Penitenciarul Colibași,(fiul lui și al lui, născut la 18 Octombrie 1970)- Penitenciarul Colibași,(fiul lui și al lui, născut la 30 Mai 1969)- Spitalul Colibași,(fiul lui și al lui, născut la 30 Martie 1971)- Penitenciarul Colibași,(fiul lui și al lui, născut la 30 Iunie 1967)- Spitalul Colibași,(fiul lui și al lui, născut la 05 Iulie 1973)- Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 09 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare recurent-inculpat să plătească 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iulie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Pentru președinte complet Pentru judecător
Semnează președinte instanță Semnează președinte instanță
Grefier,
Red.
Tehnored./
2 ex./18.07.2008.
Jud.fond:
Președinte:Mirela Sorina PopescuJudecători:Mirela Sorina Popescu, Dumitru Diaconu, Elena
