Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 414/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 414/2008
Ședințapublicăde la 25 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter
JUDECĂTOR 3: Dana Ghițoaica
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 20.08.2008 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații recurenți, aflați în stare de arest și asistați de avocat, apărător desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpaților recurenți solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților, iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, întrucât inculpații nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În motivarea recursului arată că inculpații nu sunt recidiviști, sunt tineri, au recunoscut săvârșirea faptelor și nu s-ar sustrage de la judecată dacă ar fi puși în libertate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii recurate ca legală și temeinică, întrucât subzistă și în prezent temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului și judecarea lui în stare de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului și judecarea lui în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față;
Constată că prin încheierea penală din 20.08.2008 a Tribunalului Sibiu - Secția penală s-a dispus în baza art. 300/2 C.P.P. rap. la art. 160/b al. 3.C.P.P.art. 143 și art. 148 lit. f menținerea C.P.P. măsurii arestării preventive luată față de inculpații și -, deținuți în Penitenciarul Aiud.
Prin aceeași încheiere au fost respinse cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
În motivarea Tribunalului s-a reținut că până în prezent nu există indicii sau elemente noi de reapreciere a pericolului social pe care l-ar reprezenta pentru societate inculpații lăsați în libertate, față de momentul în care s-a luat măsura arestării preventive. În speță persistă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit fapta de care sunt acuzați, respectiv tentativă la infracțiunea omor prev. și ped. de art. 20 cod penal raportat la art. 174 alin.1 și 2 cod penal combinat cu art. 175 alin.1, art. 180 alin.2 cod penal cu aplicarea art. 33 lit.a cod penal, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în cauză nedepășindu-se o perioadă rezonabilă.
Pentru aceleași motive au fost respinse și cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri inculpații au declarat recurs, solicitând a fi puși în libertate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de recurs invocat, precum și din oficiu, sub toate aspectele temeiniciei și legalității, Curtea constată că în cauză s-a reținut în mod corect că inculpații sunt cercetați pentru învinuirea tentativei la infracțiunea omor calificat în concurs cu infracțiunea de lovire sau alte violențe, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în liberate ar crea un sentiment de insecuritate în rândul societății civile și un pericol pentru ordinea publică, că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri sunt legale.
De asemenea, circumstanțele personale invocate de inculpați prin apărător, precum și atitudinea acestora față de fapta de care sunt acuzați nu sunt în măsură să conducă la concluzia că în cauză pericolul social concret nu ar mai fi actual.
Față de cele reținute și de dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. pen. recursurile inculpaților este nefondat și urmează a fi respinse.
În baza art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. recurenții vor fi obligați să plătească statului suma de 100 lei fiecare cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 20.08.2008 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Obligă pe inculpații recurenți să plătească statului suma de 100 lei fiecare cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25.08.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact. /2 ex./
Președinte:Marius Aurel MotoleaJudecători:Marius Aurel Motolea, Tiberiu Peter, Dana Ghițoaica