Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 417/2009. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.417/R/2009

Ședința publică din data de 25 iunie 2009

Instanța constituit din:

PREȘEDINTE: Săndel Macavei JUDECĂTOR 2: Ioana Cristina Morar Valentin

JUDECĂTORI: - - -

: -

GREFIER:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin PROCUROR:.

S-a luat spre examinare recursurile declarate de inculpații, și, împotriva încheierii penale din data de 11 iunie 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, inculpații fiind trimiși în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj pentru săvârșirea infracțiunii de:

- trafic de influență în formă continuată, prev.de art.257 penal coroborat cu art.6 din Legea 78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 penal; dare de mită în formă continuată, prev.de art.255 penal coroborat cu art.6 din Legea 78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 penal; fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev.de art.290 penal, cu aplic.art.41 alin.2 penal. totul cu aplicare aart.33 lit.a penal.

- luare de mită în formă continuată, prev.și ped.de art.254 penal cu art.41 alin.2 penal și art.6 din Legea nr.78/2000

- complicitate la trafic de influență în formă continuată, prev.și ped.de art.26 rap.la art.257 penal cu art.41 alin.2 penal și art.6 din Legea 78/2000.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpata aflată în stare de arest asistată de apărător ales, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul aflat în stare de arest asistat de av. în substituirea apărătorului ales, av.N, din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul inculpatului, depune la dosar motivele de recurs.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.

Apărătorul inculpatului, solicită,în principal, admiterea recursului, casarea încheierii penale pronunțată de instanța de fond și rejudecând cauza, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatului iarîn subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură prev.de art.145 pr.pen. Astfel, își menține opinia cu privire la expirarea măsurii arestării preventive în data de 22 aprilie 2009, atunci când s-a pronunțat prelungirea acestei măsuri. Invocă în acest sens decizia în interesul legii nr.28/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care stipulează că recursul în procedura prelungirii se judecă în intervalul de 30 de zile. Regimul juridic este total diferit sub aspectul limitelor legale de pedeapsă între momentul inițial și cel de față. Parchetul a trimis în judecată pe inculpat doar pentru o singură infracțiune de trafic de influență, aspect ce nu a fost luat în considerare de instanța de fond. Consideră că la acest moment s-a diminuat foarte mult pericolul pentru ordinea publică în ceea ce-l privește pe inculpatul. Se accentuază ideea că inculpatul ar avea o legătură cu circa 20 de persoane cărora le-a favorizat obținerea de permise de conducere fără a avea abilitățile necesare însă, în acest moment, această teză nu mai este susținută. Consideră că punctul cel mai important al cercetării DNA nu a fost atins, dosarul a început printr-o sesizare care apare în anul 2008 dar primul act referitor la inculpat a fost întocmit în ianuarie 2009. Persoanele care au fost vizate ca fiind descoperite ca infractori nu au fost trimise în judecată ceea ce înseamnă cu nu au existat probe. Solicită a se constata că dacă nu sunt întrunite condițiile prev.de art.139 pr.pen. privitoare la revocarea măsurii arestării preventive, sunt îndeplinite condițiile înlocuirii acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Susține motivele invocate la instanța de fond.

Apărătorul inculpatei, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale pronunțată de instanța de fond și rejudecând cauza, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatei. Sunt incidente în cauză și dispozițiile referitoare la încetarea de drept a măsurii arestării preventive în condițiile în care la data de 15 aprilie 2009 măsura arestării a expirat în condițiile în care s-a dispus prelungirea în conformitate cu disp.art.159 pr.pen. Recursul împotriva încheierilor de prelungire nu a fost soluționat înăuntrul termenului de 30 de zile conform art.159 alin.8 pr.pen. acesta fiind soluționat la data de 23 aprilie 2009. Susține că nu s-a dat eficiență deciziei de îndrumare pronunțată de plenul Înaltei Curți de Casație și Justiție care stipulează că este obligatoriu ca recursul împotriva măsurilor preventive să fie soluționat până la data expirării acestei măsuri. Susține că acest text era în vigoare la acea dată și trebuia interpretat ca atare. Nu are relevanță că unele instanțe au apreciat că acest termen este de recomandare sau că altele au considerat că este imperativ. Formal, trebuie să se accepte ideea că atâta vreme cât îndrumarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost explicită și imperativă, este evident că nesoluționarea recursului în 30 de zile are drept efect o unică sancțiune procesuală și anume constatarea încetării de drept a măsurii. Pe cale de excepție solicită a se constata că măsura arestării preventive a încetat. Pe fondul cauzei, solicită a se dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei fiind necesară îndreptarea acestei erori de instanța de fond, dispunându-se casarea hotărârii în condițiile în care măsura arestării este constatată ca încetată de drept. Apreciază că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă. Faptele imputate inculpatei sunt deosebit de grave, însă, problema care se pune este în ce măsură în acest moment mai există acele probe certe că dacă inculpata ar fi cercetată în stare de libertate, prezența ei în societate ar provoca acea tulburare și temere pentru opinia publică. Din toată probațiunea rezultă fără dubiu că inculpata trebuie să dea socoteală pentru faptele sale în condițiile în care a recunoscut și regretat pe deplin că a primit 4.000 euro. În acest moment lăsarea în libertate a inculpatei nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică. față de modalitatea de descoperire a faptelor a fost una pozitivă, opinia publică a apreciat munca DNA. Poziția apărării este una de recunoaștere și regret. Se evocă grave erori de sistem în măsura în care este ciudat cum o persoană la 21 de ani este angajată într-un sistem birocratic cu anumite responsabilități, astfel că lipsa de experiență a făcut posibilă comiterea infracțiunii. Nu există elemente care să convingă că măsura arestării ar mai putea produce efecte pozitive. Dacă ar lăsată în libertate inculpata ar ajuta la soluționarea cauzei rapid dar ar fi benefică și pentru reinserția în societate.

Apărătorul inculpatului, solicită,în principal, admiterea recursului, casarea încheierii penale pronunțată de instanța de fond și rejudecând cauza, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatului iarîn subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate. Consideră încheierea recurată ca fiind netemeinică și nelegală. Instanța de fond a greșit analizând pericolul concret pe care l-ar reprezenta persoana inculpatului nu prin raportare la persoana și atitudinea inculpatului ci prin raportare la periculozitatea grupului sau la impactul negativ în societate pe care l-au avut faptele comise de membrii grupului. Atâta timp cât persoanele din dosar nu sunt trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni este evident că pericolul concret pe care fiecare persoană îl reprezintă pentru ordinea publică nu poate fi analizat decât separat. Solicită a se constata că dintre toți cei trimiși în judecată, inculpatul a fost singurul care de la bun început a avut o atitudine sinceră recunoscând implicarea alături de inculpatul fraudarea examenelor. De altfel, acest lucru este recunoscut de DNA în rechizitoriu și a stat la baza primei soluții a Tribunalului Cluj care a refuzat luarea măsurii arestării preventive considerând că măsura obligării de a nu părăsi localitatea este suficientă. Apreciază că de la începutul fazei de urmărire penală existau serioase semne de întrebare privitoare la întrunirea condițiilor legale cu privire la măsura arestării cu atât mult cu cât odată încheiată faza de urmărire penală, menținerea în arest a inculpatului nu se mai impune. Trebuie remarcat că cel de-al patrulea inculpat este trimis în judecată pentru aceeași învinuire și cu toate acestea nu a fost nicio clipă arestat. Consideră că și din acest punct de vedere, în virtutea principiului egalității de tratament punerea de îndată în libertate a inculpatului este absolut necesară. Arestarea preventivă este o măsură de excepție ce poate exista numai atunci când toate celelalte măsuri preventive, neprivative de libertate, se dovedesc a fi insuficiente. Având în vedere că urmărire penală a fost finalizată iar organele de urmărire penală au administrat un vast material probator nu se mai impune privarea de libertate a inculpatului. Referitor la cererea subsidiară, arată că disp.art.145, 145/1 pr.pen. oferă pârghii suficiente pentru a fi atins scopul procesului penal.

Reprezentantul Parchetului, arată că excepția încetării de drept a măsurii a primit o rezolvare odată cu judecarea recursului la hotărârea prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, Curtea de Apel respingând excepția de constatare a încetării de drept a măsurii. Ulterior, în procedura prev.de art.300/1 pr.pen. s-a invocat iar aceeași excepție deși Tribunalul Cluj și Curtea de APEL CLUJ au prelungit de două ori măsura. S-a invocat de apărare că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție are caracter imperativ ori, Tribunalul Cluja respins excepția cu motivarea că recursul în interesul legii nu era publicat în Monitorul Oficial și ca atare nu poate reactiva. Pentru aceleași argumente aduse la instanța de fond, solicită respingerea excepției. Pe fondul cauzei, apreciază că toate criticile aduse de apărare sunt neîntemeiate și ca atare solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii instanței de fond. S-a susținut că instanța nu a luat în calcul o măsură neprivativă de libertate, ori, instanța s-a oprit la o măsură făcând o analiză judicioasă a temeiurilor și a explicat de ce se impune privarea de libertate. Solicită a se aprecia că instanța de fond a statuat corect în privința măsurii arestării preventive, în cauză subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii, respectiv art.148 lit.f pr.pen. Inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică raportat la faptele săvârșite de natură să prejudicieze buna reputație a instituțiilor publice precum și sentimentul de încredere în buna credință a celor desemnați în vedere examinării celor care doresc obținerea permisului de conducere. Cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului cu consecința punerii în libertate întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu ar influența părțile și nu ar zădărnici aflarea adevărului.

Inculpata, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea ei în stare de libertate arătând că regretă faptele comise.

Inculpatul, solicită cercetarea lui în stare de libertate arătând că regretă faptele comise.

CURTEA

Prin încheierea penală din 11 iunie 2009 Tribunalului Cluj, în temeiul art. 140 rap. la art. 159 alin. 8 și 9 pr.pen. s-a respins excepția încetării de drept a măsurii arestării preventive invocată de inculpații și prin apărători.

În baza art. 300 ind.1 rap.la art.160 pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații:

- fiul lui și, născut la 12.05.1953 în com., jud. C, domiciliat în C-N,-. 43, CNP -, în prezent deținut în Arestul IPJ C,

- fiica lui și, născută la 09.10.1984 în C-N, domiciliată în C-N,-, jud. C, CNP -, în prezent deținută în Arestul IPJ C și

- fiul lui G și, născut la 10.04.1980 în H, jud. C, domiciliat în comuna -,- jud.C, CNP -, în prezent deținut în Arestul IPJ

S-a menținut starea de arest a inculpaților.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 56/P/2008 al DNA - Serviciul Teritorial Cluja fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații:

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 257 Cod Penal coroborat cu art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 penal, dare de mită în formă continuată, prev. de art. 255 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.

- trimisă în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Penal și

- trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 26 penal rap. la art. 257 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Penal.

În sarcina inculpatului s-a reținut în esență în actul de sesizare că în perioada octombrie 2008 - martie 2009, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins de la un număr de 13 persoane sume cuprinse între 5000 lei și 3200 de Euro, promițând că prin influența pe care o are asupra unor functionari din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim de Conducere și Înmatricuiarea Vehiculelor C le va facilita promovarea examenului pentru obținerea permisului de conducere, sens în care a procedat și la falsificarea unor fișe de școlarizare, a unor contracte și a unor fișe medicale pentru candidati.

În aceeași perioadă inculpatul a remis coinculpatei (agent de poliție) sume cuprinse între 600 și 700 de Euro (în total suma promisă fiind de 8400 de euro din care inculpata a primit efectiv 4200 de euro) pentru aod etermina pe aceasta să să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu și să permită unor candidați accesul în sala de examen în condiții în care să le asigure fraudarea examenului pentru obtinerea permisului de conducere.

În ceea ce îl privește pe inculpatul s-a reținut că acesta l-a ajutat în mod nemijlocit pe coinculpatul, procedând la echiparea tehnică a unui număr de 13 candidați în vederea fraudării examenului, primind în schimb de la inculpatul suma totală de 1200 de euro.

Arestarea preventivă a inculpaților și a fost dispusă inițial în baza temeiurilor indicate de art.148 al.l lit. f pr.pen. prin încheierea penală nr. 25/C/2009 a Tribunalului Cluj iar față de inculpatul prin încheierea penală nr.36/R/2009a Curții de APEL CLUJ. Măsura arestului preventiv a fost prelungită față de inculpați de două ori, prin încheierile penale nr. 35/C/2009 și 44/C/2009 ale Tribunalului Cluj, recursurile declarate împotriva acestora fiind respinse.

Analizând la acest moment legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive în temeiul dispozițiilor art. 300/1 pr.pen. tribunalul a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurii subzistă și în prezent.

Cu privire la excepția încetării de drept a măsurii arestării preventive invocată de inculpații și prin apărători, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată din următoarele considerente:

adevărului faptul că la data de 23 aprilie 2009 s-a judecat de către Curtea de APEL CLUJ recursul declarat împotriva încheierii penale nr. 35/C/2009 prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpata, măsura arestării preventive dispusă inițial urmând să fi expirat la data de 15 aprilie 2009. De asemenea, dispozițiile art. 159 alin. 8 pr.pen. prevăd că recursul se soluționează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, așa că la o primă vedere excepția ar fi întemeiată, întrucât în mod evident la data judecării recursului măsura arestării preventive expirase.

Pe de altă parte însă, dispozițiile art. 159 alin. 8 și 9 pr.pen. au fost interpretate în mod neunitar de către instantele de judecată. Acest lucru a condus la pronunțarea Deciziei în interesul legii nr. XXV/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat fără echivoc că termenul de 30 de zile prevăzut pentru prelungirea măsurii arestării preventive este imperativ și de decădere. Astfel, s-a statuat de către instanța supremă că:

"1. sintagma folosita de legiuitor "înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate" are caracter imperativ, și nu de recomandare;

2. recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluționat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate."

Această decizie a fost însă publicată abia la data de 3 iunie 2009 în Monitorul Oficial, partea, nI. 372, astfel încât doar de la această dată a devenit obligatorie, urmând a își produce efectele doar pentru viitor.

Mai mult, în cauză după data de 23 aprilie 2009, Tribunalul Cluj și Curtea de APEL CLUJs -au pronunțat din nou în sensul menținerii arestării preventive față de inculpați, prin încheierea penală 44/C/12.05.2009, în acest moment inculpații fiind sub imperiul efectelor acestor două ultime hotărâri, prin care s-a statuat implicit asupra legalității măsurii arestării preventive.

Pe fond, examinând incidența dispozițiilor art. 143 pen.Cod Penal, raportate și prin prisma dispozițiilor art. 68/1 pr.pen. tribunalul a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt trimiși în judecată, avându-se în vedere mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv conținutul proceselor-verbale de sesizare din oficiu, denunțul formulat de, notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpați, convorbiri care au avut legătură cu cauza, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate în mediul ambiental de către inculpații, cu investigatorii sub acoperire autorizați în cauză, nota privind activitatea de filaj realizată ca urmare a autorizației emise de către instanță, planșa cu imaginile fotografice preluate cu prilejul activității de filaj, declarațiile inculpaților, precum și ale învinuiților și, declarațiile denunțătorului precum și a candidaților, ale martorilor, procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire și, precum și declarațiile acestora; procesele-verbale de percheziție efectuate la domiciliile inculpaților și, din care rezultă că s-au găsit mijloacele tehnice audio utilizate la fraudarea examenelor, precum și o bancnotă de 100 Euro identificată la domiciliul inculpatului, bancnotă remisă acestuia la data de04.03.2009de către investigatorul; declarațiile candidaților care aufostajutați de să promoveze în mod fraudulos examenul de obținere a pennisului, procesul verbal de percheziție informatică pentru unitățile de calculator ridicate de la AUTO

Verificând măsura arestării prin prisma dispozițiilor art. 143 pI.pen. tribunalul a reținut că faptele imputate inculpaților prin rechizitoriu sunt deosebit de grave prin prisma acțiunii infracționale întreprinse, prin numărul de persoane implicate, modalitățile de comitere ale faptelor indicate de anchetatori și săvârșirea acestor fapte în mod repetat, conturându-se ideea că inculpații prezintă un real pericol pentru ordinea publică.

Potrivit punctului de vedere exprimat în recomandarea nr.R (80) Il a Comitetului de miniștri ai Consiliului Europei, existența unor motive verosimile care să legitimeze bănuiala că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este urmărit este privită ca o condiție generală, independentă de temeiurile detenției provizorii sau cele de care ar putea justifica o condamnare, Curtea statuând că aceste motive verosimile presupun existența unor fapte sau informații de natură a convinge obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune.

În privința condițiilor prevăzute de art. 148 lit.fpr.pen. cerința cuprinsă în teza 1 a acestui articol (referitor la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților) este îndeplinită, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta care aceștia sunt trimiși in judecată, este cu mult peste limita minimă, prevăzută in acest articol de lege, respectiv aceea de 4 ani închisoare.

Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta la acest moment lăsarea în libertate a inculpaților, trebuie subliniat faptul că, raportat la noțiunea de "probe" care se regăsește în teza a II -a a art. 148 lit.fpr.pen. acesta trebuie să reiasă din existența la dosar a unordatedin care să rezulte, fără putința de tăgadă, că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie prin lăsarea în libertate a inculpatului.

Este imperios necesară existența unor date și probe certe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpatului. Noțiunile nu trebuie privite izolat, ciinterdependent,pentru că legea impune drept condiție a luării și menținerii măsurii preventive existența unorprobecă lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Aceste probe nu se confundă dar nici nu exclud probele administrate În cursul urmăririi penale și a judecății, fiind vorba practic de orice element de fapt care poate contribui la cunoașterea împrejurărilor necesare justei soluționări a cauzei, la care se raportează și corecta evaluare a necesității luării sau menținerii unei măsuri preventive.

Pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles deci ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre.

Din aspectele care se desprind până în prezent din actul de sesizare reiese că astfel de fapte de genul celor ce li se impută inculpaților au avut un puternic impact negativ în societate, determinând efectuarea unor anchete penale în mai multe județe ale țării. Aceste anchete au determinat dezbateri ample și serioase în mass media prin prisma pericolului prezentat în trafic de acei conducători auto care nu dețin deprinderile necesare pentru a putea conduce auto vehicule, nu cunosc semnele de circulație sau nu au aptitudinea de a citi ori înțelege indicatoarele rutiere.

În astfel de condiții și ținând cont de faptul că în ultimii ani în România accidentele rutiere soldate cu victime sunt în continuă creștere, conduita inculpaților, așa cum a fost descrisă de către anchetatori și cum se desprinde până în prezent din actele de urmărire penală nu poate decât una sancționabilă. Chiar dacă măsura arestării preventive nu poate avea caracter punitiv, instanța a apreciat că menținerea acestei măsuri se impune prin prisma scopului ei preventiv, pericolul concret pentru ordinea publică rezultând din caracterul repetat al acțiunilor inculpaților, modul și împrejurările în care acestea au fost săvârșite și derularea pe o lungă perioadă de timp a activității infracționale. Nu pot fi deloc neglijate aspecte cum ar fi acelea că prin faptele comise de inculpați au obținut permise de conducere persoane care nu au fost în nici un mod testate dacă prezintă aptitudinile reale ale unui conducător auto, faptele putând deci cauza consecințe tragi ce în trafic. Lipsa de responsabilitate și inconștiența angajării în activități de genul celor reținute în rechizitoriu, corelată cu împrejurarea că astfel de acțiuni decredibilizează puternic imaginea unor instituții fundamentale ale statului de drept - în speță Poliția, instituție în care orice cetățean trebuie să poată avea încredere, conduc instanța la concluzia că, deși inculpații nu posedă antecedente penale și au recunoscut faptele în materialitatea lor în faza de urmărire penală, nu se justifică revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea ei.

Mai mult, cercetarea judecătorească nu s-a declanșat încă, există persoane față de care s-au disjuns și se continuă cercetările, astfel încât pentru o bună înfăptuire a actului de justiție este necesară în continuare privarea de libertate a acestora.

Pe de altă parte, împrejurarea că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică a fost constatată și prin încheierile penale ale Curții de APEL CLUJ, în baza cărora s-au respins până în prezent recursurile declarate de inculpați împotriva încheierilor prin care s-a dispus arestarea preventivă și prelungirea acestei măsuri în cursul urmăririi penale, simplul fapt al final izări i acesteia neaducând elemente noi care să justifice luarea unor măsuri restrictive de libertate mai blânde.

Contribuția fiecăruia dintre inculpați la comiterea faptelor ce le sunt imputate, precum și vinovăția fiecăruia, dacă există, urmează a fi stabilite pe parcursul cercetării judecătorești însă măsura arestării preventive trebuie să garanteze, printre altele, și buna desfășurare, în condiții de celeritate, a procesului penal.

Din motivele anterior expuse reiese că la acest moment nu se poate aprecia în vreun fel că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, astfel încât să se justifice înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă, în sensul celor solicitate de apărătorii inculpaților.

Împotriva hotărârii, în termen legal, s-au exercitat căile de atac ale recursului de către cei trei inculpați arestați preventiv.

nculpatul, solicită,în principal, admiterea recursului, casarea încheierii penale pronunțată de instanța de fond și rejudecând cauza, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatului iarîn subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură prev.de art.145 pr.pen. Astfel, a expirarea măsurii arestării preventive în data de 22 aprilie 2009, atunci când s-a pronunțat prelungirea acestei măsuri. Invocă în acest sens decizia în interesul legii nr.28/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care stipulează că recursul în procedura prelungirii se judecă în intervalul de 30 de zile. Parchetul a trimis în judecată pe inculpat doar pentru o singură infracțiune de trafic de influență, aspect ce nu a fost luat în considerare de instanța de fond. Consideră că la acest moment s-a diminuat foarte mult pericolul pentru ordinea publică în ceea ce-l privește pe inculpatul. Se accentuază ideea că inculpatul ar avea o legătură cu circa 20 de persoane cărora le-a favorizat obținerea de permise de conducere fără a avea abilitățile necesare însă, în acest moment, această teză nu mai este susținută. Consideră că punctul cel mai important al cercetării DNA nu a fost atins, dosarul a început printr-o sesizare care apare în anul 2008 dar primul act referitor la inculpat a fost întocmit în ianuarie 2009. Persoanele care au fost vizate ca fiind descoperite ca infractori nu au fost trimise în judecată ceea ce înseamnă cu nu au existat probe. Solicită a se constata că dacă nu sunt întrunite condițiile prev.de art.139 pr.pen. privitoare la revocarea măsurii arestării preventive, sunt îndeplinite condițiile înlocuirii acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Susține motivele invocate la instanța de fond.

Inculpata solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale pronunțată de instanța de fond și rejudecând cauza, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatei. Sunt incidente în cauză și dispozițiile referitoare la încetarea de drept a măsurii arestării preventive în condițiile în care la data de 15 aprilie 2009 măsura arestării a expirat în condițiile în care s-a dispus prelungirea în conformitate cu disp.art.159 pr.pen. Recursul împotriva încheierilor de prelungire nu a fost soluționat înăuntrul termenului de 30 de zile conform art.159 alin.8 pr.pen. acesta fiind soluționat la data de 23 aprilie 2009. Susține că nu s-a dat eficiență deciziei de îndrumare pronunțată de plenul Înaltei Curți de Casație și Justiție care stipulează că este obligatoriu ca recursul împotriva măsurilor preventive să fie soluționat până la data expirării acestei măsuri. Pe fondul cauzei, solicită a se dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei fiind necesară îndreptarea acestei erori de instanța de fond, dispunându-se casarea hotărârii în condițiile în care măsura arestării este constatată ca încetată de drept. Apreciază că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă. Faptele imputate inculpatei sunt deosebit de grave, însă, problema care se pune este în ce măsură în acest moment mai există acele probe certe că dacă inculpata ar fi cercetată în stare de libertate, prezența ei în societate ar provoca acea tulburare și temere pentru opinia publică. Din toată probațiunea rezultă fără dubiu că inculpata trebuie să dea socoteală pentru faptele sale în condițiile în care a recunoscut și regretat pe deplin că a primit 4.000 euro. În acest moment lăsarea în libertate a inculpatei nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică. față de modalitatea de descoperire a faptelor a fost una pozitivă, opinia publică a apreciat munca DNA. Poziția apărării este una de recunoaștere și regret. Se evocă grave erori de sistem în măsura în care este ciudat cum o persoană la 21 de ani este angajată într-un sistem birocratic cu anumite responsabilități, astfel că lipsa de experiență a făcut posibilă comiterea infracțiunii. Nu există elemente care să convingă că măsura arestării ar mai putea produce efecte pozitive. Dacă ar lăsată în libertate inculpata ar ajuta la soluționarea cauzei rapid dar ar fi benefică și pentru reinserția în societate.

Inculpatul solicită,în principal, admiterea recursului, casarea încheierii penale pronunțată de instanța de fond și rejudecând cauza, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatului iarîn subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate. Consideră încheierea recurată ca fiind netemeinică și nelegală. Instanța de fond a greșit analizând pericolul concret pe care l-ar reprezenta persoana inculpatului nu prin raportare la persoana și atitudinea inculpatului ci prin raportare la periculozitatea grupului sau la impactul negativ în societate pe care l-au avut faptele comise de membrii grupului. Atâta timp cât persoanele din dosar nu sunt trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni este evident că pericolul concret pe care fiecare persoană îl reprezintă pentru ordinea publică nu poate fi analizat decât separat. Solicită a se constata că dintre toți cei trimiși în judecată, inculpatul a fost singurul care de la bun început a avut o atitudine sinceră recunoscând implicarea alături de inculpatul fraudarea examenelor. Arestarea preventivă este o măsură de excepție ce poate exista numai atunci când toate celelalte măsuri preventive, neprivative de libertate, se dovedesc a fi insuficiente. Având în vedere că urmărire penală a fost finalizată iar organele de urmărire penală au administrat un vast material probator nu se mai impune privarea de libertate a inculpatului. Referitor la cererea subsidiară, arată că disp.art.145, 145/1 pr.pen. oferă pârghii suficiente pentru a fi atins scopul procesului penal.

Instanța de recurs reține următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 56/P/2008 al DNA - Serviciul Teritorial Cluja fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații:

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 257 Cod Penal coroborat cu art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2.penal, dare de mită în formă continuată, prev. de art. 255 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2.penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2.penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.

- trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 26.penal rap. la art. 257 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2.Penal.

Analizând la acest moment legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive se constată că tribunalul a apreciat corect că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurii subzistă și în prezent.

Cu privire la excepția încetării de drept a măsurii arestării preventive invocată de inculpații și sunt de consemnat următoarele considerente:

adevărului faptul că la data de 23 aprilie 2009 s-a judecat de către Curtea de APEL CLUJ recursul declarat împotriva încheierii penale nr. 35/C/2009 prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpata, măsura arestării preventive dispusă inițial urmând să fi expirat la data de 15 aprilie 2009. De asemenea, dispozițiile art. 159 alin. 8.pr.pen. prevăd că recursul se soluționează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, așa că la o primă vedere excepția ar fi întemeiată, întrucât în mod evident la data judecării recursului măsura arestării preventive expirase.

Decizia în interesul legii nr. XXV/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat fără echivoc că termenul de 30 de zile prevăzut pentru prelungirea măsurii arestării preventive este imperativ și de decădere. Această decizie a fost însă publicată abia la data de 3 iunie 2009 în Monitorul Oficial, partea, nI. 372, astfel încât doar de la această dată a devenit obligatorie, urmând a își produce efectele doar pentru viitor.

În orice caz, motivul de recurs invocat de inculpați referitor la încetarea de drept a măsurii arestării preventive nu poate fi primit.

Art.159 alin.9 pr.pen. prevede în mod obligatoriu și neechivoc că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive - nu este suspensiv de executare, ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a admis propunerea de prelungire este executorie, iar detenția celui în cauză are loc pe baza acestei încheieri, din momentul pronunțării sale, chiar dacă încheierea a fost atacată cu recurs.

Textul legal menționat nu poate fi interpretat în sensul că efectul suspensiv al recursului se produce doar în interiorul duratei anterioare a arestării, deoarece o asemenea interpretare lipsește de efect tocmai textul menționat.

Contrar celor susținute de către recurenți, decizia nr.25 din 2 iunie 2008 pronunțată de secțiile unite ale ICCJ se referă la interpretarea altui text de lege decât cel referitor la caracterul suspensiv al recursului, respectiv la disp.art.159 alin.8 teza II-a pr.pen. statuându-se că termenul de soluționare înainte de expirarea precedentei arestări preventive - a recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării este un termen imperativ.

Verificând natura termenului vizat în decizia instanței supreme se constată că este un termen ce statuează limita până la care poate avea loc activitatea procesuală a soluționării unei căi de atac, prin urmare este un termen procedural, sub acest aspect neexistând niciun dubiu.

Plecând de la caracterul său procedural, termenul menționat, prin contrapunere cu termenele substanțiale ce se referă la libertatea persoanei, nu atrage încetarea măsurii preventive la expirarea sa.

Ceea ce adaugă decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție este că acest termen are caracter imperativ, în consecință, după efectele sale acordate de această interpretare este un termen procedural absolut.

Concluzionând, consecințele termenului procedural absolut nu sunt cele prev.în textul redat - art.140 alin.1 lit.a pr.pen. ci sunt prevăzute de art.185 alin.3 pr.pen. care prevede că, pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispozițiile referitoare la nulități; interpretarea redată este de asemenea în concordanță cu concluzia doctrinei referitoare la consecințele nerespectării termenelor procedurale absolute. (Tratat de procedură penală, parte generală, vol.I, ed. B, 1996, pag.468).

Încălcarea termenului de soluționare a recursului nu este sancționată în mod expres cu nulitate absolută prev.de art.197 alin.2 pr.pen. ca atare urmează regimul nulităților relative prev.de art.197 alin.4 pr.pen.; este necesară așadar invocarea nulității la primul termen de judecată și împlinirea condiției referitoare la producerea unei vătămări celui în cauză ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. În consecință, nu sunt întrunite condițiile prev.de art.197 al.1 și 4.pr.pen. deoarece nu s-a produs nici o vătămare procesuală recurenților prin judecarea recursului după termenul imperativ.

Pe fond, examinând incidența dispozițiilor art. 143.pen.Cod Penal, raportate și prin prisma dispozițiilor art. 68/1 pr.pen. este de reținut că în cauză există probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt trimiși în judecată, avându-se în vedere mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv conținutul proceselor-verbale de sesizare din oficiu, denunțul formulat de, notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpați, convorbiri care au avut legătură cu cauza, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate în mediul ambiental de către inculpații, cu investigatorii sub acoperire autorizați în cauză, nota privind activitatea de filaj realizată ca urmare a autorizației emise de către instanță, planșa cu imaginile fotografice preluate cu prilejul activității de filaj, declarațiile inculpaților, precum și ale învinuiților și, declarațiile denunțătorului precum și a candidaților, ale martorilor, procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire și, precum și declarațiile acestora; procesele-verbale de percheziție efectuate la domiciliile inculpaților și, din care rezultă că s-au găsit mijloacele tehnice audio utilizate la fraudarea examenelor, precum și o bancnotă de 100 Euro identificată la domiciliul inculpatului, bancnotă remisă acestuia la data de04.03.2009de către investigatorul; declarațiile candidaților care aufostajutați de să promoveze în mod fraudulos examenul de obținere a pennisului, procesul verbal de percheziție informatică pentru unitățile de calculator ridicate de la AUTO

Verificând măsura arestării prin prisma dispozițiilor art. 143.pI.pen.,faptele imputate inculpaților prin rechizitoriu sunt deosebit de grave prin prisma acțiunii infracționale întreprinse, prin numărul de persoane implicate, modalitățile de comitere ale faptelor indicate de anchetatori și săvârșirea acestor fapte în mod repetat, conturându-se ideea că inculpații prezintă un real pericol pentru ordinea publică.

În privința condițiilor prevăzute de art. 148 lit.fpr.pen. cerința cuprinsă în teza 1 acestui articol (referitor la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților) este îndeplinită, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta care aceștia sunt trimiși in judecată, este cu mult peste limita minimă, prevăzută in acest articol de lege, respectiv aceea de 4 ani închisoare.

Pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles și ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre.

Așa fiind, pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit.b proc.pen. se vor respinge recursurile formulate ca nefondate.

Văzând și disp. art. 192 al.2 proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatii, și arestati în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr.

Obligă pe inculpatii recurenti să plătească în favoarea statului suma de câte 150 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

în semnează grefier șef secție

RED.SM/MB

01.06.09/5 EX.

Președinte:Săndel Macavei
Judecători:Săndel Macavei, Ioana Cristina Morar Valentin

#Judecator Sandel Macavei

Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 417/2009. Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 417/2009. Curtea de Apel Cluj