Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 431/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr.-

DECIZIA PENALĂ NR.431/R/2008

Ședința publică din 12 august 2008

PREȘEDINTE: Soane Laura JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 3: Groza Gheorghe

Judecător: - G- președintele instanței

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și, născut la data de 20.07.1966, din Arestul B, împotriva încheierii penale nr.45 din 04 august 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, prev. de art.160/b Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent în stare de arest, asistat de apărătorul ales al acestuia av., în baza împuternicirii avocațiale din 04.08.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual și interpretul de limbă germană d-na.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind excepții sau alte cereri de formulat, instanța acordă părților cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul ales al inculpatului recurent arată instanței că susține recursul declarat de inculpat și solicită admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate ca fiind nelegală și netemeinică, cu consecința revocării măsurii arestării preventive și punerea inculpatului în stare de libertate. În motivarea recursului arată că în sarcina inculpatului s-a reținut infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav, iar din probele administrate în cauză nu rezultă intenția directă sau indirectă a inculpatului sau că ar fi pus în pericol viața persoanelor aflate la locul faptei. Consideră că probațiunea administrată ar trebui analizată cu pertinență și cu multă atenție, iar cercetarea judecătorească se poate continua și cu inculpatul în stare de libertate.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului potrivit dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate. Apreciază că pentru o bună înfăptuire a justiției este legal și oportun ca inculpatul să fie menținut în stare de arest.

Inculpatul recurent, prin interpret, solicită continuarea cercetărilor în stare de libertate, arătând că este nevinovat și nu a trecut cu mașina peste acele persoane.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr.45 din 04 august 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, în baza art.300/1 Cod procedură penală, s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, născut la 20.07.1966 în Germania, fiul lui și, deținut in Arestul J B, măsură luata prin încheierea nr. 28 din 13 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, in baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr.37/2008 de către aceeași instanța și s-a dispus menținerea acesteia.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihora fost trimis în judecată inculpatul, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art.20 rap la art. 174-176 lit."b" penal, constând în aceea că în data de 12.07.2008 în jurul orei 18,30 în zona numită, între localitatea și, în partea a DJ 191 -, pe o, în timp ce fratele său, grănițuia cu un tractor o suprafață de teren, aflându-se la volanul autoturismului de teren marca cu nr. F RG, a trecut în mod intenționat peste, provocându-i fracturi costale și fractura bazinului, totodată lovindu-l și pe numitul, provocându-i și acestuia leziuni corporale.

Examinând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, instanța a reținut că inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, faptă care prin modul în care a fost săvârșită, dovedește că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social pentru ordinea publică, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, cercetarea judecătorească nu a început, inculpatul nu a fost audiat, nu s-au administrat probe, astfel că nu există nici un argument pentru a considera că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive au încetat ori sau modificat.

Dimpotrivă văzând că temeiurile prev. de art. 148 al 1 lit."f" pr.penală, se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar măsura arestării preventive a fost luată în condiții de deplină legalitate și temeinicie, astfel încât instanța a dispus menținerea acesteia.

S-a menționat că aspectele invocate de apărătorul inculpatului referitor la încadrarea juridică a faptei țin de fondul cauzei și nu pot fi analizate în procedura specială reglementată de prev. art. 300 ind. 1 pe.penală.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii penale nr.45 din data de 04.08.2008 pronunțată de instanța de fond ca fiind nelegală, în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și punerea inculpatului în stare de libertate.

Verificând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, conform art. 385/6 alin.2 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare, prev. de art. 385/9 Cod procedură penală, se constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul nefondat și va fi respins ca atare, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Criticile formulate de inculpat sunt nefondate.

În speță, sunt întrunite toate cerințele prevăzute de art. 148 lit. "f " Cod procedură penală, respectiv pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea de care este acuzat este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat.

Măsura arestării inculpatului este legală și temeinică, ea fiind luată în condițiile art. 143 și art. 146 alin.10 și art. 149/1 din Codul d e procedură penală, existând în mod corespunzător și cazurile prevăzute de art. 148 lit.f din Codul d e procedură penală și cu respectarea prevederilor art. 5 paragraful 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauză existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost arestat.

Temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia, față de care s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, respectiv de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174- 176 lit. Cod penal, constând în aceea că, în data de 12.07.2008 în jurul orei 18,30 în zona numită, între localitatea și, în partea a DJ 191 -, pe o, în timp ce fratele său, grănițuia cu un tractor o suprafață de teren, aflându-se la volanul autoturismului de teren marca cu nr. F RG, a trecut în mod intenționat peste, provocându-i fracturi costale și fractura bazinului, totodată lovindu-l și pe numitul, provocându-i și acestuia leziuni corporale.

Prin punerea în libertate a inculpatului s-ar putea crea temerea în societate că organele judiciare nu au reacție promptă creând astfel o stare de insecuritate socială.

În raport de cele de mai sus, se apreciază că măsura arestării preventive a inculpatului se justifică și este necesară.

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale care guvernează materia arestării preventive. Cât privește cazul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, de asemenea, în speță sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de acest text de lege, inclusiv condiția pericolului pentru ordinea publică, pericol care, chiar dacă nu este identic cu pericol social al faptei, poate decurge din acesta. Mai mult de atât, curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol dedus din împrejurările în care s-au comis faptele, natura și gravitatea acestora, precum și persoana inculpatului.

Față de cele de mai sus, constatând că măsura arestării preventive a fost luată împotriva inculpatului cu respectarea dispozițiilor legale, că temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă și în prezent, neintervenind nici o modificare a acestora de natură să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe recurent să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

RESPINGEca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 20.07.1966, din Arestul B, împotriva încheierii penale nr.45 din 04 august 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 12 august 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - -

Red.dec.- /13.08.2008

Jud.fond

Tehnored.2ex./13.08.2008

Președinte:Soane Laura
Judecători:Soane Laura, Condrovici Adela, Groza Gheorghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 431/2008. Curtea de Apel Oradea