Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 57/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr.-

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.57/R/2008

Ședința publică din 12 august 2008

PREȘEDINTE: Soane Laura JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 3: Groza Gheorghe

Judecător: - G- președintele instanței

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, născut la data de 20.04.1972, din Arestul B- O, împotriva încheierii nr.36/I/R din data 01 august 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.-, având ca obiect arestare preventivă, prev. de art.149/1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest și asistat de apărătorul acestuia av., în baza împuternicirii avocațiale nr.3968 din 11 august 2008, emisă din oficiu de Baroul Bihor.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

La întrebarea instanței, inculpatul recurent arată că a formulat recurs împotriva încheierii nr.36/I/R din data de 01.08.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor.

Instanța pune în discuția părților inadmisibilitatea căii de atac exercitate de către inculpatul recurent.

Apărătorul numit din oficiu pentru inculpat solicită instanței respingerea cererii ca fiind fără obiect.

Reprezentantul parchetului solicită instanței potrivit dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.a respingerea recursului ca fiind inadmisibil.

Inculpatul recurent solicită admiterea recursului și punerea sa în stare de libertate pentru a putea beneficia de un tratament medical

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr.36/I/R din 01.08.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, în baza art.385/15 pct.l lit.b Cod procedură penală, s-a respins ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr.26/M/din 31.07.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a menținut-o în totul, obligând pe recurent să plătească statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare în recurs.

Din fondurile Ministerului Justiției s-a virat în favoarea Baroului B suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat, conform delegației nr. 3906/31.07.2008.

Pentru a pronunța astfel, Tribunalul Bihora reținut următoarele:

Prin încheierea penală nr.26 din 31.07.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea și în consecință, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile începând cu data de 31.07.2008 până la 28.08.2008, orele 24,00.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 ore prin ordonanța din 30 iulie 2008 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului B - Serviciul Cercetări Penale și a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin ordonanța dată în 31 iulie 2008 în dosarul nr. 2881/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Pentru a pronunța această încheiere, Judecătoria Oradea văzând propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea prin care s-a solicitat arestarea preventivă a inculpatului, pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 al.1 - 209 al.2 lit.b Cod penal, cu aplic. art. 33 lit.a și art. 37 lit.a Cod penal, acesta a fost reținut pentru 24 ore prin ordonanța din 30 iulie iunie 2008 emisă de poliția Municipiului O și a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin ordonanța dată în 31 iulie 2008 în dosarul nr. 2881/P/2008, pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat prev.și ped. de art. 208 al.1 - 209 al.2 lit.b Cod penal, cu aplic. art. 33 lit.a și art. 37 lit.a Cod penal, pedepsite cu închisoarea de la 3 la 15 ani, constând în aceea că, în perioada martie-iunie 2008, sustras de la trei părți vătămate, respectiv, și bunuri personale și acte de identitate, cauzând părților un prejudiciu de aproximativ 4.700.

Din materialul probator, declarațiile martorilor, declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului, procesele-verbale de recunoaștere din grup, declarațiile inculpatului în care recunoaște parțial comiterea faptelor, rezultă că există indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a propus arestarea inculpatului și, întrucât acesta a mai săvârșit același gen de infracțiuni în trecut, potrivit certificatului de cazier judiciar de la dosar, lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, în corect prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de 143.C.P.P. rap. la art. 148 al. 1 lit. f, în sensul că, inculpatul a comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că pentru infracțiunile de furt calificat prev. de art. 208 al.1 - 209 al.2 lit.b Cod penal, cu aplic. art. 33 lit.a și art. 37 lit.a Cod penal că pedeapsa este mai mare de 4 ani și că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În baza art. 143.C.P.P. rap. la art. 148 al. 1, alin. 1, lit. f, a fost admisă ca întemeiată propunerea de arestare preventivă pe o perioadă 29 zile începând cu data de 31.07.2008 până la 28.08.2008, orele 24,00.

Conform dispozițiilor legale, s-a dispus organele de Poliție să-l rețină și să-l predea pe învinuit la arestul IPJ

S-a dispus ca administrația locului de deținere să-l primească și să-l rețină pe inculpat timp de 29 zile începând cu data de 31.07.2008 până la 28.08.2008 orele 24,00.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, iar tribunalul a reținut că prin referatul susținut de Parchetul de pe lângă Jud. O s-a solicitat arestarea preventivă a inc. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 al.1 - 209 al.2 lit.b Cod penal, cu aplic. art. 33 lit.a și art. 37 lit.a Cod penal pe o durată de 29 de zile.

Prin încheierea nr.26/M/2008, pronunțată în dosarul nr- al Jud. O, s-a dispus arestarea preventivă a inc. pe o durată de 29 de zile, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr.22/2008.

S-a reținut în esență că, în perioada martie-iunie 2008, sustras de la trei părți vătămate, respectiv, și bunuri personale și acte de identitate, cauzând părților un prejudiciu de aproximativ 4.700. în cauză există probe și indicii temeinice privind existența acestor fapte și săvârșirea de către inculpat. Starea de pericol public generată de lăsarea în libertate a acestuia rezultă, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond din pluralitatea de fapte, circumstanțele reale ale acestora, cât și calitatea de recidivist a inculpatului.

Măsura dispusă de instanța de fond corespunde și exigențelor prev.art.5 pct.1 lit.c din CEDO, întrucât în cauza dedusă judecății există motive verosimile de a bănui că inc. a comis faptele de care este acuzat.

În consecință, măsura preventivă fiind legală, instanța de control judiciar nu poate dispune revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, iar atâta timp cât se constată că măsura preventivă este legală și temeinică nu se impune reformarea încheierii atacate, recursul fiind nefondat.

Față de toate aceste considerente, instanța, in baza art.385/15 pct.l lit.b Cod pr.penală, a respins ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr.26/M/31.07.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a menținut-o în totul.

Împotriva încheierii penale mai sus arătate a formulat recurs inculpatul solicitând admiterea acestuia în sensul de a se respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și a fi pus în libertate.

În motivarea recursului formulat inculpatul a arătat că punerea sa în libertate nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică întrucât faptele comise nu sunt foarte grave, arestarea sa dispunându-se doar pentru că este recidivist.

Examinând recursul formulat din oficiu și prin prisma motivelor invocate, dar și în limitele impuse de lege, Curtea va reține următoarele:

Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 31.07.2008 prin Încheierea nr.26/M/2008 a Judecătoriei Oradea, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.22/M/2008.

Împotriva încheierii mai sus arătate, inculpatul a declarat recurs la Tribunalul Bihor, recurs care a fost respins ca nefondat prin încheierea nr.36/I/R/01.08.2008, încheiere definitivă și irevocabilă.

Potrivit art.385/1 Cod procedură penală pot fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești definitive date fără drept de apel și cele date în apel în condițiile prevăzute de lege.

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Încheierea recurată este irevocabilă, pronunțată de o instanță de recurs, astfel că recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală,

RESPINGE ca inadmisibil recursul penal declarat de inculpatul, născut la 20.04.1972, din Arestul B, împotriva încheierii penale nr.36/I/R din 01 august 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 90 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 12 august 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - G

Red.înch.- /13.08.2008

Jud.rec.,

Jud.fond

Tehnored.3ex./13.08.2008

Președinte:Soane Laura
Judecători:Soane Laura, Condrovici Adela, Groza Gheorghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 57/2008. Curtea de Apel Oradea