Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 437/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 437/
Ședințapublică din 26 August 2008
Curtea constituită din:
Președinte: dr. - - - judecător
JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu
JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu Diaconu G-
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- - procuror
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile penale declarate de inculpații, și,toți deținuți în Penitenciarul Colibași,împotriva încheirii de ședință din 12 august 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții-inculpați, -, personal, în stare de arest și asistați de avocați aleși și și recurenta-inculpată, personal, în stare de arest și asistată de avocat ales, în baza delegațiilor depuse la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
S- acordat posibilitatea avocaților aleși să ia legătura personal cu recurenții-inculpați.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocatul ales, având cuvântul pentru toți recurenții-inculpați, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii și, pe fond, judecarea acestora în stare de libertate, apreciind că nu există motivare pentru pericolul concret pe care l-ar prezenta inculpații în încheierea prin care au fost arestați preventiv.
Totodată, precizează că nici unul dintre inculpați nu este recidivist, au familii, au copii minori în întreținere, astfel că pot fi judecați în stare de libertate.
De asemenea, mai arată că nu se poate vorbi de asocierea într-un grup infracțional, deoarece nu există "capul" acestui grup, nefiind ei cei care au inițiat activitatea infracțională. Mai arată că inculpații, și - nu au știut la ce sunt folosiți, ei doar au însoțit-o pe inculpata la și doar au scos banii și i-au înmânat.
Apreciază că nu se mai impune menținerea lor în stare de arest.
Avocatul ales, având cuvântul, arată că se raliază celor expuse de colegul său, apreciind că nu se mai impune menținerea recurenților-inculpați în stare de arest întrucât nu subzistă motivele care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, urmând ca instanța să aplice și celelalte condiții prevăzute de lege pentru această măsură, având în vedere că au avut o poziție constantă pe tot parcursul procesului penal, au familii, au copii minori în întreținere, au recunoscut și regretat faptele, au doar 4 clase și nu aveau cum să aibă acces la informații pentru a falsifica acte de identitate, neavând cunoștințele necesare și nu dispuneau de mijloacele de falsificare a actelor de identitate.
Totodată, mai precizează că recurentul-inculpat este bolnav și urmează să suporte o intervenție chirurgicală.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul asupra recursurilor, pune concluzii de respingerea acestora ca nefondate, considerând că nu au fost înlăturate motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților.
În consecință, faptele pentru care au fost trimiși în judecată sunt prevăzute cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică și o percepție negativă asupra opiniei publice, astfel că se impune menținerea acestora în stare de arest preventiv.
Recurentul-inculpat, personal, în stare de arest, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, arătând cu nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni.
Recurentul-inculpat -, personal, în stare de arest, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul-inculpat, personal, în stare de arest, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, cu precizarea că luna viitoare va fi nevoit să suporte o intervenție chirurgicală, deoarece este foarte bolnav.
Recurenta-inculpată, personal, în stare de arest, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față, deliberând constată:
Prin încheierea din 12 august 2008, Tribunalul Argeșa onstatat legalitatea și temeinicia arestării preventive luate față de inculpații -, fiica lui G și, născută la data de 14.06.1974, în municipiul B, județul B, domiciliată în municipiul B, sector 5,-, CNP -, în prezent aflată în Penitenciarul Colibași, fiul lui și, născut la 16.01.1974 în Mun. A, județul T, CNP -, domiciliat în. B-V, județul G,-, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, fiul lui și, născut la 17.09.1972 în B V, județul G, CNP -, domiciliat în comuna S, sat S,-, județul A, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, fiul lui și -, născut la 20.02.1972 în Mun. A, județul T, CNP -, domiciliat în Mun. A,-, județul T, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași și, fiul lui și, născut la 04.12.1969 în Com., jud. G, domiciliat în Mun. B, sector 3,--110,.16ABC,. C,.10,.150, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași și a menținut în continuare această măsură.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut, în esență, că măsura arestării preventive a fost luată față de fiecare dintre cei în cauză cu respectarea dispozițiilor legale în materie și că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea ei, întrucât cinci dintre infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În termen legal, inculpații, -, și - au atacat cu recurs această hotărâre, solicitând casarea ei, pe motiv că este nelegală și netemeinică.
S-a susținut ca prim motiv de recurs că, deși a fost reținută existența pericolului concret pentru ordinea publică, nu s-a făcut o motivare din care să rezulte probele ce au condus instanța la o asemenea concluzie.
Totodată, a fost subliniat faptul că toți recurenții au familii, că au copii minori în întreținere și că nu au mai avut anterior conflicte cu legea, iar toate aceste elemente, cumulate cu împrejurarea că nu au cunoștințele necesare în domeniul informaticii pentru a putea proceda așa cum sugerează acuzarea, fac dovada contrariului celor reținute în hotărâre, în opinia lor.
În fine, s-a menționat că nu se poate vorbi de o asociere cu un grup infracțional, întrucât "capul" grupului respectiv, adică persoana ce a avut inițiativa constituirii lui, nu se află în țară.
S-a solicitat, în principal, revocarea măsurii preventive dispuse față de fiecare dintre recurenți, iar în subsidiar, adoptarea unei măsuri preventive mai blânde, aceea de a nu părăsi localitatea.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 141 Cod de procedură penală, cum și sub toate aspectele, așa cum obligă art. 385/6 alin. ultim din Codul d e procedură penală, curtea constată că recursurile nu sunt fondate, pentru cele ce vor fi expuse.
Recurenții - inculpați au fost trimiși în judecată, prin rechizitoriul nr. 21D/P/2008 din data de 01.07.2008 al - Serviciul Teritorial Pitești pentru aderarea și participarea la activitatea unui grup infracțional organizat, inițiat de către coinculpatul, având fiecare rolul său bine determinat pentru tranzacționarea ilegală, cu acte false, a acțiunilor părților vătămate, -, - și; prejudiciu total produs prin faptele acestora se ridică potrivit actului de sesizare la 1.473.471,68 lei.
Arestarea preventivă a inculpaților a fost dispusă prin încheierea nr. 43/CC/21.05.2008 a Tribunalului Argeș și, respectiv, prin încheierea nr. 50/CC/13.06.2008 a aceleiași instanțe, iar temeiul arestării l-au constituit dispozițiile art. 148 lit. f) Cod de procedură penală apreciindu-se, la data luării măsurii preventive, că lăsarea lor în libertate pune în primejdie ordinea publică.
Prin hotărârea recurată, judecătorul învestit cu soluționarea pe fond în primă instanță a cauzei a făcut aplicațiunea art. 300/2 din cod, potrivit cu care în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive -.
În continuare, constatând că temeiurile care au determinat arestarea celor în cauză impun în continuare privarea de libertate, în mod judicios s-a procedat la menținerea prevenției, potrivit art. 160/b) Cod de procedură penală, la care face trimitere textul de lege sus - citat.
Astfel, probele produse de acuzare, inclusiv cercetarea la fața locului efectuată de polițiști și planșele fotografice realizate cu acea ocazie, faptul că asupra inculpaților s-au găsit cărți de identitate false, card-uri false, fac să subziste acele indicii temeinice la care face referire art. 148 alin. 1 rap. la art. 143 li art. 68/1 din Codul d e procedură penală, iar în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică pe care lăsarea lor în libertate l-ar prezenta, acesta rezultă fără dubiu din modul în care aceștia au acționat, din gravitatea faptelor de săvârșirea cărora sunt acuzați, știut fiind că anumite infracțiuni pot
genera, prin gravitatea lor deosebită, o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie pe o anumită perioadă de timp.
Acesta este și cazul în speță, iar existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, fără îndoială, unul dintre factorii pertinenți pentru a fi menținută o asemenea detenție.
Nu poate fi reținută apărarea recurenților, aceea că nu ar fi fost capabili să comită faptele ce li se impută datorită lipsei de instruire școlară, câtă vreme asupra lor au fost găsite documente bancare privind tranzacțiile efectuate pe numele unora dintre părțile vătămate, iar procesele - verbale de supraveghere a băncii la care aceștia operau ilustrează clar intrarea în bancă (pentru ridicarea banilor și realizarea operațiunilor bancare) a inculpatului, în vreme ce zona era supravegheată de inculpatul -, iar inculpata este surprinsă și fotografiată ieșind din bancă și având asupra sa o cu bani, ce conținea și o carte de identitate falsă, pe care această din urmă inculpată trebuia să o predea celor dintâi.
Motivul referitor la lipsa motivării hotărârii nu poate fi primit de către curte căci, deși lapidare, considerentele încheierii conțin elementele în baza cărora judecătorul și-a format convingerea asupra soluției pe care a pronunțat-o; este de notat, totodată, că o astfel de motivare nu echivalează cu lipsa motivării, putând fi suplinită cu argumente mai ample de către instanța de control judiciar și, prin urmare, nu este de natură să atragă casarea.
Pentru o bună desfășurare a procesului penal, nu poate fi înlocuită detenția provizorie a recurenților cu o altă măsură preventivă.
Așa fiind, conchidem că încheierea prin care s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților este legală și temeinică, urmând a fi menținută și, pe cale de consecință, a se respinge ca nefondat recursul, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 din cod,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la 16.01.1974 în Mun. A, județul T, CNP -, domiciliat în. B-V, județul G,-, fiul lui și -, născut la 20.02.1972 în Mun. A, județul T, CNP -, domiciliat în Mun. A,-, județul T, fiul lui și, născut la 17.09.1972 în B V, județul G, CNP -, domiciliat în comuna S, sat S,-, județul și -, fiica lui G și, născută la data de 14.06.1974, în municipiul B, județul B, domiciliată în municipiul B, sector 5,-, CNP -, toți deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din 12 august 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare recurent-inculpat la câte 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 august 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Dr.
Grefier,
Red.
Tehn.
2 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Marius AndreescuJudecători:Marius Andreescu, Raluca Elena Șimonescu Diaconu