Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 438/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 438/

Ședințapublică din 26 August 2008

Curtea constituită din:

Președinte: dr.- - - judecător

JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu

JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu Diaconu G-

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile penale declarat de inculpații și,ambii aflați în Arestul IPJ A,împotriva încheierii de ședință din 25 august 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții-inculpați, personal, în stare de arest și asistați de avocat din oficiu Din, în baza delegației de la dosar.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

S-a acordat posibilitatea avocatului din oficiu să ia legătura personal cu recurenții-inculpați.

Recurenții-inculpați, personal, având fiecare cuvântul, arată că sunt de acord cu avocatul desemnat din oficiu.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Avocatul din oficiu Din, având cuvântul, solicită admiterea recursurilor declarate de inculpați, casarea încheierii de ședință și, în principal, judecarea acestora în stare de libertate, având în vedere că inculpații nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, nu au încercat să se sustragă cercetării judecătorești și nici să zădărnicească aflarea adevărului.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, precizând că recurentul-inculpat nu are antecedente penale și a regretat fapta.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta reținută în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Apreciază că se impune menținerea stării de arest a acestora.

Recurenții-inculpați, personal, în stare de arest fiecare, având pe rând ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluționarea recursurilor.

CURTEA

Constată că, prin încheierea din 25 august 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Penală, în temeiul art.3001Cod procedură penală raportat la art.160 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații, fiul lui și, născut la data de 28.07.1978 în B, domiciliat în B,-, -.13,.A,.36,.6, sector 2, CNP - și, fiul lui și, născut la data de 13.03.1987 în B, domiciliat în B,-, sector 2, CNP - și s-a menținut starea de arest a inculpaților.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.32/P/2008 din data de 21 august 2008, întocmit de DIICOT - Serviciul Teritorial Pitești, a fost investit Tribunalul Argeș cu judecarea în primă instanță a cauzei penale privind pe inculpații și.

Din actul de sesizare a instanței rezultă că inculpații și au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, reținându-se că, în data de 30 iulie 2008, inculpații au vândut unui colaborator desemnat în cauză, contra sumei de 2700 lei cantitatea de 12,83 grame heroină - drog de mare risc.

Prin ordonanța nr.32D/P/2008 din 30 iulie 2008 Serviciului Teritorial Pitești DIICOT s-a dispus reținerea numiților și, în calitate de învinuiți, pe o perioadă de 24 de ore.

Prin ordonanța nr.32D/P/2008 din 31 iulie 2008 Serviciului Teritorial Piteștis -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cei doi, ulterior solicitându-se instanței de judecată arestarea preventivă a acestora. Prin încheierea nr.59/CC din 31 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Argeș, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și, pe o perioadă de 29 de zile, măsura expirând la data de 28 august 2008.

Datorită gravității faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie. De asemenea, s-a mai constatat că, în cauză, se mențin în continuare temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri de prevenție, în sensul că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală și art.148 lit.h Cod procedură penală, întrucât inculpații sunt cercetați pentru comiterea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul social concret pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și din rezonanța socială care rezultă din săvârșirea acestor infracțiuni.

Împotriva acestei hotărâri, inculpații și au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei aprecieri a temeiniciei și legalității arestării preventive, solicitând judecarea lor în stare de libertate. În susținerea recursurilor declarate inculpații invocă lipsa pericolului social al unei eventuale lăsări în libertate. Inculpații au mai susținut că nu au încercat să se sustragă cercetării judecătorești, nefiind probe în acest sens și că nu au zădărnicit aflarea adevărului.

În fine, în subsidiar, inculpații solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, invocând lipsa antecedentelor penale, precum și regretul pe care l-au manifestat cu privire la săvârșirea infracțiunii.

Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art.385/6 alin.ultim Cod procedură penală, curtea apreciază că recursul declarat de către inculpat este nefondat.

Dacă îndeplinirea primei condiții referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute de textul de lege al infracțiunii reținute în sarcina inculpaților este evidentă, trebuie analizată cea de-a doua condiție impusă de dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală, referitoare la pericolul concret general de o eventuală lăsare în libertate a acestora.

Din ansamblul probator administrat în cauză, se constată existența probelor și a indiciilor temeinice în sensul prevăzut de art.143 Cod procedură penală, potrivit cărora inculpații au săvârșit o faptă penală de natura aceleia reținute în sarcina lor.

Inculpații sunt judecați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, reținându-se că, în data de 30 iulie 2008, inculpații au vândut unui colaborator desemnat în cauză, contra sumei de 2700 lei cantitatea de 12,83 grame heroină - drog de mare risc.

Această faptă are o deosebită rezonanță în rândul opiniei publice iar o eventuală punere în libertate a inculpaților ar determina o reacție negativă față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate.

Natura și pericolul social al faptei imputate, gravitatea acesteia, justifică pe deplin măsura menținerii arestării preventive.

Fiind astfel îndeplinite cerințele articolului 148 lit.f Cod procedură penală, care justifică menținerea măsurii arestării preventive, nu au relevanță lipsa antecedentelor penale și regretul exprimat de către inculpați privind săvârșirea faptei, asupra acestora urmând a se pronunța prima instanță, cu ocazia deliberării, pe fondul cauzei.

În raport de cele precizate, în mod corect Tribunalul Argeș a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților-recurenți, măsură preventivă pe care a menținut-

În subsidiar, în susținerea recursurilor declarate, inculpații au invocat posibilitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

În legătură cu această cerere, curtea reține următoarele:

Conform art.139 alin.1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea celei dintâi măsuri.

Având în vedere gradul de pericol social concret al faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, că infracțiunea ce li s-a reținut este incriminată cu o pedeapsă al cărei maxim special este mai mare de 4 ani, că, prin modul în care se bănuiește că a fost concepută și săvârșită și având în vedere cele expuse anterior, inculpații prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar o atare cerere, în opinia curții, este nefondată.

În raport de cele ce preced, în baza art.385/15 pct.1 lit. Cod procedură penală, vor fi respinse ca nefondate recursurile penale declarat de inculpații și, iar în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, care vor include și onorariul avocatului din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 28.07.1978 în B, domiciliat în B,-, -.13,.A,.36,.6, sector 2, CNP - și, fiul lui și, născut la data de 13.03.1987 în B, domiciliat în B,-, sector 2, CNP -,ambii aflați în Arestul IPJ, împotriva încheierii de ședință din 25 august 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Obligă pe fiecare recurent-inculpat la câte 140 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care câte 40 lei fiecare - onorariu avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 august 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr., Gh.

Grefier,

Red.

Tehnored.

3 ex.

Jud.fond:G.

22.09.2008.

Președinte:Marius Andreescu
Judecători:Marius Andreescu, Raluca Elena Șimonescu Diaconu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 438/2008. Curtea de Apel Pitesti