Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 450/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - menținere arest prev. -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 450

Ședința publică de la 16 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doru Filimon JUDECĂTOR 2: George Ciobanu

- - - JUDECĂTOR 3: Valentina Trifănescu

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror.

.

Pe rol, soluționarea recursurilor formulate de inculpații, și (toți aflați în stare de arest preventiv, în cadrul Penitenciarului Craiova ), împotriva încheierii din data de 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul cu nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat asistat de avocat -, substituind pe avocat - apărător ales; recurentul-inculpat asistat de avocat ales; recurentul-inculpat asistat de avocat desemnat din oficiu și recurentul-inculpat asistat de avocat ales

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea inculpatului în stare de libertate, sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea arătând că în cauză nu mai există temeiurile care au determinat arestarea inculpatului și că acesta beneficiază de o cauză de reducere a pedepsei.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu una din măsurile preventive prev. de art. 145.C.P.P. arătând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148.C.P.P. situația inculpatului este diferită de a celorlalți inculpați în privința faptelor reținute în sarcina sa și precizat că inculpatul se află în arest preventiv de o perioadă de 8 luni.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului formulat și judecarea în libertate a inculpatului sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă arătând că deși inculpatul este consumator de droguri, acesta nu a săvârșit infracțiuni grave.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive față de inculpat arătând că lăsarea acestuia în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică și că nu ar influența desfășurarea procesului penal precizând că inculpatul este student și că judecarea acestuia în stare de libertate i-ar permite să își continue studiile.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, a solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate arătând că temeiurile care au determinat arestarea inculpaților impun în continuare privarea acestora de libertate și că în cauză există probe în sensul că lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Recurentul inculpat având cuvântul a arătat că își însușește concluziile apărătorului.

Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului și judecarea sa în stare libertate arătând că își însușește concluziile apărătorului.

Recurentul a arătat că își însușește concluziile apărătorului.

Recurentul inculpat a arătat că regretă săvârșirea faptelor și își însușește concluziile apărătorului.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra recursurilor penale de față;

Constată că, prin Încheierea din data de 11 iunie 2008 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Dolja dispus, printre altele, respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpații, și, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, iar în baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpaților - fiul lui și, născut la 09.12.1976 în C - D, cu același domiciliu, în Calea, bloc 35 B,.1,. 6, CNP -,; - fiul lui și, născut la 24.03.1976 în C - D, cu același domiciliu, în-, CNP -; - fiul lui și, născut la 20.02.1985 în C - D, cu același domiciliu, în B-dul -, bloc 48,.1,. 15, CNP -; - fiul lui și, născut la 17.02.1977 în orașul S - M, domiciliat în B, Calea nr. 34, -.15,. D,. 7, județ B, CNP - și - fiul lui și, născut la 02.05.1976 în mun. B - jud. B, cu același domiciliu, în-, -. 27,. A,.8, CNP -, toți deținuți în

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 12 septembrie 2007 fost înregistrat pe rolul instanței rechizitoriul cu nr.104 D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Dolj, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaților, și în stare de libertate a inculpatelor, după cum urmează: inculpatul pentru infracțiunile prevăzute de art.2 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000, modificată și completată prin Legea nr.522/2004 și art.7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, în final cu aplicarea art.33 lit. a Cod Penal; inculpatul pentru infracțiunile prevăzute de art.2 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000, modificată și completată prin Legea nr.522/2004 și art.7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, în final cu aplicarea art.33 lit. a Cod Penal; inculpatul pentru infracțiunile prevăzute de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, modificată și completată prin Legea nr.522/2004 și art.7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, în final cu aplicarea art.33 lit. a Cod Penal; inculpatul pentru infracțiunile prevăzute de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, modificată și completată prin Legea nr.522/2004 și art.7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, în final cu aplicarea art.33 lit. a Cod Penal; inculpata pentru infracțiunile prevăzute de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, modificată și completată prin Legea nr.522/2004 și art.7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, în final cu aplicarea art.33 lit. a Cod Penal; inculpata pentru infracțiunile prevăzute de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, modificată și completată prin Legea nr.522/2004 și art.7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, în final cu aplicarea art.33 lit. a

Cod Penal

În fapt, s-a reținut că, la data de 19 iulie 2007, lucrători de poliție din cadrul C s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe raza municipiului C acționează o rețea de distribuție și consum ilicit de droguri, în special cannabis, ecstasy și hașiș, coordonată de inculpatul, din care au fost identificați ca făcând parte și inculpații:, și, zis "".

În scopul identificării tuturor membrilor rețelei și activităților desfășurate de aceștia, prin ordonanța nr. 2D/A/2007 din 19.07.2007, s-a autorizat introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire și de procurare de droguri, cu numele de cod " ".

Prin ordonanța nr.104D/P/2007 din 17.10.2007 a - Biroul Teritorial Dolj, s-a dispus conexarea actelor de cercetare efectuate în dosarul nr.97D/P/2007, privind pe inculpatul, zis "" la dosarul nr.l04D/P/2007, constatându-se că, prin ordonanța nr. l D/A/2007din 06.07.2007 au fost introdus în cauză și autorizați, investigatorul sub acoperire cu numele de cod " " și colaboratorul acestuia, "- nume de cod.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în cursul lunii iunie, inculpații și,care se cunoșteau de mai mult timp, s-au întâlnit în Stațiunea "2 Mai", ocazie cu care au convenit ca inculpatul să-i procure inculpatului droguri, pe care, acesta să le comercializeze pe raza municipiului

În acest scop, la întoarcerea în C, inculpatul i-a contactat pe inculpații, zis "" și, cu care se afla în relații de prietenie bazată pe preocuparea pentru droguri pe care aceștia o aveau, frecventând cu toții clubul "" din municipiul C, cunoscut ca un local unde se întâlnesc consumatorii și dealer-ii de droguri și le-a propus acestora să distribuie pe raza municipiului C drogurile pe care el le va procura.

Astfel, în data de 19.07.2007, investigatorul sub acoperire a efectuat o cumpărare autorizată de la inculpatul, de la care a luat 1,59 grame cannabis și 0,23 grame rezină de cannabis (hașiș).

Potrivit Raportului de constatare tehnico-științifică nr. - din 23.07.2007, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul, probele înaintate încauzăsunt constituite din 1,59 grame cannabis și 0,23 grame rezină de cannabis (hașiș). în probele înaintate s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol (), substanță psihotropă biosintetizată de plantă cannabis.

-ul face parte din Tabelul - anexă III din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

de cannabis face parte din Tabelul Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

La data de 19.07.2007, investigatorul sub acoperire a cumpărat autorizat de la inculpatul, o țigaretă care conținea cannabis, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. -, în țigareta în cauză s-a pus în evidență (), substanță psihotropă biosintetizată de plantă.

La data de 27.07.2007, investigatorul sub acoperire a cumpărat autorizat, prin intermediul inculpatului, de la inculpatul două comprimate, stanțate cu logo-ul "" și care potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. - conțin substanță activă 3,4 - methylenedioxymetamfetamine (). 3,4-methylenedioxymetamfetamine - face parte din Tabelul-anexă nr. I din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, constituie droguri de mare risc.

La data de 02.08.2007, investigatorul sub acoperire a cumpărat autorizat, prin intermediul inculpatului, trei comprimate, stanțate cu logo-ul "" de la inculpata, care la rândul său, a cumpărat respectivele comprimate de la inculpata.

OG

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. - din 06.08.2007, cele trei comprimate, stanțate cu logo-ul "" conțin substanță activă 3,4-methylenedioxymetamf etamine (). 3,4-methylenedioxymetamfetamine- face parte din Tabelul-anexă nr. I din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, constituie droguri de mare risc.

La data de 09.08.2007, investigatorul sub acoperire a cumpărat autoriza de la inculpatul, cantitatea de 0,43 grame cannabis confirmată de concluziile Raportului de constatare tehnico - științifică nr. 33283 din 17.08.2007, care arată că probele în cauză conțin tetrahidrocannabinol (), substanță psihotropă biosintetizată de plantă.

ul face parte din Tabelul - anexa III din Legea nr. 143/200( privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Prin ordonanța nr. 104 D/P/2007 din 17.10.2007, s-a dispus conexare actelor efectuate și în dosarul nr. 97D/P/2007, privind pe, zis "" la dosarul nr. 104D/P/2007 și astfel s-a stabilit că, prin ordonanța nr. 1 D/A/2007 din 06.07.2007, s-a autorizat introducerea în cauză investigatorului sub acoperire, a colaboratorului și de procurare de droguri.

Astfel, în data de 21.08.2007, colaboratorul a cumpărat autorizat de la inculpatul, zis "", cantitatea de 3 grame d cannabis, confirmat de concluziile Raportului de constatare tehnico-științific nr. - din 30.08.2007, care arată că probele în cauză conți (), substanță psihotropă biosintetizată de planta.

ul face parte din Tabelul - anexă III din Legea nr. 143/200( privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

La data de 27.08.2007, colaboratorul a cumpărat autorizat de la inculpați, zis "", cantitatea de 20,08 grame de cannabis confirmat de concluziile Raportului de constatare tehnico-știintifică nr. 33292 din 30.08.2007, care arată că probele în cauză conțin tetrahidrocannabinol (), substanță psihotropă biosintetizată de plantă.

La sfârșitul lunii august 2007, inculpatul a fost contactat telefonic de inculpatul, care 1-a anunțat că i-a procur; 100 de comprimate de ecstasy contra sumei de 2000 lei RON și au stabilit ca inculpatul să se deplaseze în municipiul Sibiu, în zona autogării, unde să se întâlnească cu numitul "", șofer la firma SC 2000 SRL B, al cărei angajat era și inculpatul și să le ridice.

În data de 31 august 2007 inculpatul s-a întâlnit în autogara din Sibiu cu numitul "", identificat în persoane martorului, căruia, conform indicațiilor inculpatului i-a spus că se numește " " și trebuie să primească un pachet de la.

Martorul i-a înmânat inculpatului un plic de culoare albă, în care inculpatul îi spusese martorului că, se află un telefon mobil (în acest sens transcrierea convorbirilor interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. 25E, emisă la 23 august 2007 de Tribunalul Dolj, volumul II, filele 168 - 172).

În plicul înmânat de martorul, inculpatul a primit un număr de 100 comprimate rotunde, de culoare albă, ce aveau stanțate pe una din fețe simbolul $ (dolar), pe care le-a adus în C și prin intermediul inculpatului, zis "" le-a pus în vânzare.

Astfel, inculpatul, zis " i-a vândut investigatorului sub acoperire în data de 10.09.2007, contra sumei de 170 lei RON, două comprimate rotunde de culoare albă, ce aveau stanțate pe una din fețe simbolul $ (dolar).

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. - din 18.09.2007 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul, cele două comprimate rotunde de culoare albă ce au stanțate pe una din fețe simbolul $ (dolar), nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000, ci au spectru de masă caracteristic chlorophenylpiperazinei (CPP).

Inculpatul, nemulțumit de calitatea comprimatelor cumpărate la data de 31 august 2007 de la inculpatul, i-a reproșat acestuia că marfa nu a fost bună și "clienții" s-au plâns de dureri de cap și grețuri, iar când îi va mai trimite, să aibă grijă să fie ecstasy.

Inculpatul a spus că nu a știut că marfa pe care i-a livrat-o nu este bună și i-a restituit o parte din preț.

În data de 15.10.2007, inculpatul a fost sunat de inculpatul, care i-a comunicat că îi va trimite prin "" un colet cu "marfă" - "50 - 100", adică 50 sau 100 comprimate ecstasy; (în acest sens transcrierea convorbirilor interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. 251, emisă la 24 septembrie 2007 de Tribunalul Dolj, volumul II, filele 300 - 306).

În acest context, la data de 17 octombrie 2007 s-a procedat la surprinderea în flagrant inculpatului după ce a ridicat un colet de la Oficiul Poștal nr. 7 din C în care s-au descoperit un număr de 102 comprimate rotunde de culoare, ce aveau stanțate pe una din fețe "M" (Motorola), iar pe verso o linie mediană, introduse într-un flacon de culoare galbenă, inscripționat "", expediate acestuia de către inculpatul, din municipiul

Cu prilejul percheziției domiciliare efectuată la data de 17.10.2007 la domiciliul inculpatului, în baza autorizației nr. 106 din 15.10.2007 emisă de Tribunalul Dolj, s-a mai găsit cantitatea de 21,28 grame de cannabis.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. - din 18.10.2007 a Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, cele 102 comprimate conțin ca substanță activă 3,4-methylenedioxymetamfetamine-; iar cele 21,28 grame găsite la domiciliul inculpatului conțin (), substanță psihotropă biosintetizată de plantă. 3,4-methylenedioxymetamfetamine- face parte din Tabelul-anexă nr. I din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, constituie droguri de mare risc.

La data de 17.10.2007, inculpatul, zis "" a fost surprins în flagrant în timp ce a vândut, contra sumei de 600 lei RON, cantitatea de 15,26 grame cannabis colaboratorului sub acoperire " ".

Cu prilejul surprinderii în flagrant, asupra inculpatului, zis "" s-a găsit suma de 600 lei RON compusă din trei bancnote din cupiură de 100 lei RON cu seriile: 055C-; 058E- și 058A- și șase bancnote din cupiură de 50 lei RON cu seriile: 075E-; 064D-; 073C-; 058B-; 057B- și 075E-, ce se regăsesc în procesul-verbal de consemnare în scris a seriilor bancnotelor ce urmau a fi folosite la efectuarea flagrantului și care a fost prezentat inculpatului și martorilor asistenți la momentul flagrantului.

Cu prilejul efectuării percheziție domiciliare efectuată la data de 17.10.2007, la domiciliul inculpatului, zis "" în baza autorizației nr. 108 din 15.10.2007, emisă de Tribunalul Dolj, s-a mai găsit cantitatea de 125 grame de cannabis.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr.- din 18.10.2007 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul IGPR în probele ridicate de la domiciliul inculpatului, zis "", s-a pus în evidență (), substanță psihotropă biosintetizată de plantă.

La data de 17.10.2007, inculpatul a fost surprins în flagrant, în timp ce vindea cantitatea de 7,54 grame cannabis investigatorului sub acoperire " " contra sumei de 150 lei RON, compusă din trei bancnote în cupiură de 50 lei RON având seriile: 071B-; 058E-;164A-, ce se regăsesc în procesul-verbal de consemnare în scris a seriilor bancnotelor ce urmau a fi folosite la efectuarea flagrantului și care a fost prezentat inculpatului și martorilor asistenți la momentul flagrantului.

Totodată, la momentul surprinderii în flagrant, asupra inculpatului s-au mai găsit cinci pachețele ce conțineau resturi vegetale de culoare -oliv și un pliculeț conținând o pulbere cărămizie.

Cu prilejul efectuării percheziție domiciliare efectuată la data de 17.10.2007 la domiciliul inculpatului, în baza autorizației nr. 104 din 15.10.2007 emisă de Tribunalul Dolj, s-a mai găsit cantitatea de 350 grame de cannabis.

Potrivit rapoartelor de constatare tehnico-științifică nr. - din 18.10.2007 și nr. - din 22.10.2007 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul IGPR, probele ridicate de la inculpatul cu prilejul surprinderii în flagrant și al percheziției domiciliare, respectiv 7,54 grame cannabis; o țigaretă care conține cannabis în amestec cu tutun; 0,72 grame cannabis; 0,19 grame cannabis; 0,40 grame cannabis; 0,98 grame cannabis; 0,20 grame cannabis; 4,45 grame cannabis; 0,53 grame cannabis; 1,40 grame cannabis; 0,75 grame cannabis; 0,34 grame cannabis; 1,15 grame cannabis; 22,48 grame cannabis; 73,62 grame cannabis; 48,82 grame cannabis; 48,94 grame cannabis și 103.68 grame cannabis, conțin (), substanță psihotropă biosintetizată de plantă.

După surprinderea în flagrant la data de 17 octombrie 2007 inculpatului după ce a ridicat un colet de la Oficiul Poștal nr. 7 din C în care s-au descoperit un număr de 102 comprimate, expediate acestuia de către inculpatului, din municipiul B, s-a procedat la extinderea cercetărilor și față de inculpatul.

Astfel, cu prilejul perchezițiilor domiciliare și asupra vehiculului efectuate în baza autorizației nr. 110 din 17.10.2007 emisă de Tribunalul Dolj și a ordonanței nr. 104D/P/2007 din 18.10.2007, cu respectarea dispozițiilor art. 100 alin. 5.C.P.P. s-au găsit în data de 18.10.2007, în autoturismul marca Audi A4, -, proprietatea inculpatului un număr de 436 comprimate, de culoare, având stanțat logo-ul "M" (Motorola).

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. - din 18.10.2007 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul IGPR, proba înaintată, constituită din 436 comprimate cu logo-ul "Motorola", (M) conține substanță activă 3,4-methylenedioxymetamfetamine (). 3,4-methylenedioxymetamfetamine- face parte din Tabelul-anexă nr. I din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, constituie droguri de mare risc.

Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că întreaga cantitate de cannabis deținută și distribuită de inculpați pe raza municipiului C, provenea dintr-o cultură pe care inculpatul a avut-o în Parcul din C, însă acesta, deși a recunoscut că a cultivat cannabis în Parcul, în zona "", a refuzat să conducă organele de anchetă în teren pentru identificarea culturii.

Situația de fapt expusă, a fost probată cu: proces-verbal de sesizare din oficiu, procese-verbale de prindere în flagrant, procese-verbale de percheziție domiciliară, apoartele de constatare tehnico-științifică nr.- din 23.07.2007, nr.- din 30.07.2007, nr.- din 06.08.2007, nr.- din 17.08.2007 - din 30.08.2007, nr.- din 30.08.2007, nr.- din 18.09.2007, nr.- din 18.10.2007, nr.- din 18.10.2007, nr.- din 18.10.2007, autorizațiile pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau
comunicărilor efectuate prin telefon, nr. 25; 25A; 25B; 25C; 25D; 25E; 25F; 25G;
25H; 251; 27; 27A; 27B și 27C, emise de Tribunalul Dolj, rocese p. -verbale de certificare înregistrărilor și interceptărilor telefonice, copii ale suporților magnetici, respectiv cd-uri care conțin înregistrarea convorbirilor, procese-verbale de transcriere a convorbirilor înregistrate în mediul ambiental, procese-verbale și rapoarte întocmite de investigatorii sub acoperire, planșe foto, alte acte întocmite de organele de cercetare penală, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților.

Inculpații, și au fost reținuți pe o perioadă de 24 de ore, iar prin ordonanțele nr.104D/P/2007 ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Doljs -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților.

Prin încheierea din 18.10.2007 dată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj, s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a acestora, de la 18.10.2007, până la 15.11.2007 inclusiv, emițându-se mandatele de arestare preventivă nr.48 pentru inculpatul, nr.49 pentru inculpatul, nr.50 pentru inculpatul zis "", nr.51 pentru inculpata, nr.52 pentru inculpata.

Prin încheierea nr.114 din 22.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-au admis recursurile declarate de inculpatele și și s-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpații, zis "", și, s-a casat în parte încheierea atacată și pe fond s-a revocat arestarea preventivă a inculpatelor și, anulându-se mandatele de arestare preventivă nr.51 și 52 din 18.10.2007 emise de Tribunalul Dolj.

Totodată, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatelor și, în baza art. 146 alin. 11 raportat C.P.P. la art. 145.C.P.P. s-a aplicat față de inculpate măsura preventivă obligării de nu părăsi municipiul C pe o perioadă de 25 de zile, de la 22.10.2007, la data de 15.11.2007 inclusiv.

Inculpatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, iar prin ordonanța nr.104 D/P/2007 din 18.10.2007 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acestuia.

Prin încheierea din 19.10.2007 dată în dosarul nr-, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 19.10.2007 până la 16.11.2007, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr.63.

S-a mai reținut că, la data de 14 noiembrie 2007 fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj rechizitoriul nr.135 D/P/2007 din 14 noiembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dolj privind pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 modificată prin legea 522/2004 cu aplic. art. 33 lit. a Cp.

În sarcina acestui inculpat s-a reținut că a introdus în România droguri de risc și droguri de mare risc, la 19.10.2007 s-a efectuat o percheziție în imobilul din B în care locuia fiind găsite 581 comprimate ecstasy și mai multe pachețele cu cannabis pe care le deținea în scopul comercializării, acestea fiind introduse în țară prin F Nădlac, ce constituie, în concurs, infracțiunile de trafic de droguri de risc și mare risc și trafic internațional de droguri de risc și mare risc, fapte prev. de art. 2 alin. 1 și 2 și art 3 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 modif. prin Legea nr.522/2004 cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal și pedepsită cu închisoare de la 15 ani până la 25 ani. Prin ordonanța nr. 135 din data 20.10.2007 a Biroului Teritorial Dolj Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, s-a luat față de învinuitul măsura rețineri pe o durată de 24 ore, începând de la 19.10.2007 ora 21.00, măsura ce expiră la 20.00.2007 ora 21.00. perioadă în care este inclusă și reținerea administrativă de 06,30ore, respectiv între 19.10.2007 ora 21.00 și 20.10.200 ora 03.30.

Prin ordonanța nr. 135 D/P/2007 din data de 20.10.2007 a Biroului Teritorial Dolj, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul.

Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, precum și întregul materialul probator administrat în cauză, respectiv, procesul - verbal de constatare a infracțiunii flagrante încheiat la data de 19.10.2007 privind percheziția efectuată în imobilul din în care inculpatul locuia și în care sunt descrise succint toate activitățile efectuate, rezultă tară dubiu că inculpatul a comis fapta pentru care se solicită arestarea preventivă; denunțul formulat de martorul cu identitate protejată privind activitatea infracțională desfășurată de inculpat; declarațiile martorilor și concluziile medico-legale, instanța de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. deart.148 lit. f pentru C.P.P. a fi luată față de inculpat măsura arestării preventive.

În speță, s-a reținut de prima instanță că pericolul social se apreciază atât în raport de împrejurările și modul de săvârșire a faptelor pentru care este cercetat inculpatul - respectiv introducerea în țară în vederea comercializării a unor droguri de risc și mare risc, cantitatea mare de droguri găsite cu ocazia percheziției domiciliare - dar și de starea de neliniște și sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate în stare de libertate.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, deoarece există indicii privind săvârșirea faptelor de către inculpat pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică și deci, menținerea în continuare a stării de arest preventiv luată față de acesta. Circumstanțele reale date de împrejurările în care a acționat inculpatul, rezultatul infracțional, pericolul social concret rezultat ca urmare a modalității de comitere a faptei, au condus la concluzia că sunt îndeplinite cerințele procedurale, atât ale art. 148 lit. f pr. pen. și, în consecință, a menținut starea de arest a inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 3002.C.P.P. rap. la art.160 pr.pen.

La termenul din data de 13 noiembrie 2007, în baza dispozițiilor art. 3001.pr.pen. rap. la art.160bpr.pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților ,. La termenul de judecată din data de 03 decembrie 2007, în baza dispozițiilor art. 3002.pr.pen. rap. la art.160bpr.pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților ,.

Prin încheierea de ședință din data de 20 februarie 2008, în baza dispozițiilor art. 3002.pr.pen. rap. la art.160bpr.pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților, și s-a dispus conexarea la dosarul nr- a dosarului nr- privind pe inculpatul.

La termenul de judecată din data de 05 martie 2008, în baza art. 3002.pr.pen. rap. la art.160bCp, s-a pus în discuția părților cererea de revocare a măsurii arestului preventiv formulată de inculpatul și cea de menținere a stării de arest preventiv luată față de inculpații, și s-a respins cererea de revocare a măsurii arestului preventiv.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs inculpatul, iar prin decizia penală nr. 207 din 10 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins recursul.

Prin încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2008, s-a menținut starea de arest a inculpaților,.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, deoarece există indicii temeinice privind săvârșirea faptelor de către inculpați, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este mai mare de 4 ani și se apreciază că lăsarea sa în libertate, prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, în raport cu art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

În speță pericolul social se apreciază în raport de natura infracțiunilor comise de către inculpați, fiind vorba de infracțiunile prevăzute de art.2 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000, modificată și completată prin Legea nr.522/2004 și art.7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, reacția opiniei publice și rezonanța faptelor comise de către aceștia.

De asemenea pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, sentimentul de insecuritate în rândul societății generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

În raport de probele administrate până în prezent, tribunalul a apreciat că starea de fapt avută în vedere în momentul luării măsurii arestării preventive nu s-a schimbat, existând în continuare indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, iar pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani.

Astfel pericolul social concret pentru ordinea publică se stabilește ținându-se cont atât de gradul de pericol social concret al infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați, cât și de persoana fiecărui inculpat în parte.

S-a apreciat astfel că, modalitatea în care se pretinde că infracțiunile au fost săvârșite are un efect negativ asupra persoanei fiecăruia dintre inculpați, iar o persoană care este bănuită că în cadrul unei rețele a procurat și a distribuit droguri nu mai poate beneficia de sentimentul de încredere al membrilor societății; lăsarea în libertate a acestor inculpați ar provoca o stare de neliniște și un sentiment de insecuritate în rândul tuturor membrilor societății.

Mai mult decât atât, pericolul concret pentru ordinea publică mai rezultă și din posibilitatea ca odată aflați în libertate, inculpații să desfășoare în continuare această activitate care ar putea avea consecințe grave asupra sănătății persoanelor cărora le-ar fi distribuite drogurile.

Întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpaților în libertate prezintă un potențial pericol pentru ordinea publică, instanța de fond a constatat că măsurile preventive luate față de inculpați sunt legale și temeinice, iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat să existe, astfel că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune judecarea în continuare a inculpaților în stare de arest preventiv.

Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs, în termen, inculpații, și, fără a depune însă motivele scrise. În cadrul dezbaterilor inculpații au solicitat revocarea măsurii arestării preventive iar în subsidiar înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură preventivă.

Recursurile sunt nefondate.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt incidente disp. art. 160 alin. 3.C.P.P. în sensul că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea de libertate inculpaților.

Probele administrate în cauză respectiv procesele verbale de prindere în flagrant, procesele verbale de percheziție domiciliară, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesele verbale de transcriere a convorbirilor înregistrate, rapoartele întocmite de investigatorii sub acoperire, declarațiile martorilor precum și declarațiile inculpaților justifică presupunerea că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată iar pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani.

Sunt nefondate criticile formulate de inculpatul în privința condiției ce se referă la cuantumul pedepsei întrucât pedeapsa care trebuie avută în vedere este cea prevăzută de lege în norma incriminatoare pentru fapta săvârșită în forma consumată și nu cea diminuată ca urmare a unor cauze de reducere a pedepsei.

De asemenea s-a apreciat corect că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu natura și gravitatea infracțiunilor pentru care sunt judecați inculpații precum și cu sentimentul de insecuritate creat în rândul membrilor societății ca urmare a efectelor pe care le are consumul de substanțe psihogene.

În ceea ce privește criticile formulate de inculpați față de respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, se constată că potrivit disp. art. 141 alin. 1.C.P.P. încheierea prin care prima instanță respinge cererea de înlocuire a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P.Curtea va respinge recursurile formulate ca nefondate, urmând ca în temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. să oblige recurenții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de inculpații, și (toți aflați în stare de arest preventiv, în cadrul Penitenciarului Craiova ), împotriva încheierii din data de 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul cu nr-.

Obligă recurenții - inculpați, și, la câte 15 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat, iar pe recurentul - inculpat la 55 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, suma de 40 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 iunie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. Jud. -

Jud. fond:

Dact. 2 ex. T/ 04.07.2008

-16.06.2008 -

- Administrația Finanțelor Publice C, va încasa de la recurenții - inculpați și, suma de câte 15 lei RON reprezentând cheltuieli judiciare statului;

- Administrația Finanțelor Publice C, va încasa de la recurentul - inculpat suma de 55 RON reprezentând cheltuieli judiciare statului;

- Administrația Finanțelor Publice B, va încasa de la recurentul - inculpat suma de 15 RON reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Doru Filimon
Judecători:Doru Filimon, George Ciobanu, Valentina Trifănescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 450/2008. Curtea de Apel Craiova