Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 458/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.458/2009
Ședința publică din 27 iulie 2009
PREȘEDINTE: Maria Elena Covaciu
JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă
JUDECĂTOR 3: Sanda
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
Procuror:
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de inculpații și împotriva încheierii penale din 22 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat, apărător ales și inculpata recurentă, în stare de arest, asistată de avocat, apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Apărătorii inculpaților recurenți și reprezentantul Serviciul Teritorial Alba Iulia învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul ales al inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea acesteia în stare de libertate.
În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv Șimleul S.
Critică motivarea hotărârii instanței de fond sub aspectul neraportării măsurii preventive la persoana inculpatului decât la materialitatea faptelor.
Arată că inculpata a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive care a fost admisă la instanța de fond, singura în care instanța făcut raportare și la particularitățile persoanei.
Precizează că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă în prezent, întrucât insecuritatea comunității din Sibiu nu este afectată, inculpata având doar o prezență tangențială în această localitate, neprezentând astfel pericol concret pentru ordinea publică.
Învederează că în cauză subzistă toate elementele care justifică punerea în libertate a inculpatei, fiind atins scopul preventiv prev. de art.136 Cod procedură penală. Arată că buna desfășurare a procesului penal s-a realizat, fiind administrate probe în cauză.
Prin măsura arestării preventive arată că se încalcă principiile privind garantarea libertății persoanei și prezumția de nevinovăție, invocând că inculpata se află în arest preventiv de 8 luni.
Avocat, apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea acestuia în stare de libertate.
În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Invederează în susținere că instanța de fond menționat faptul că subzistă indiciile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, însă raportat la faza procesuală actuală arată că s-a depășit faza de indicii.
Cu privire la probe arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.86 al.2 Cod procedură penală, întrucât inculpatul efectuat un singur act de introducere de droguri în țară, din proprie inițiativă, celelalte fiind la inițiativa și insistența investigatorilor sub acoperire.
Critică hotărârea instanței de fond și cu privire la faptul că s-a reținut de către aceasta că lăsarea în libertate a inculpatului ar zădărnici aflarea adevărului, însă această împrejurare nu a constituit temei al arestării. Tot sub aspectul critici hotărârii instanței de fond arată că încheierea este o copie încheierii anterioare pronunțate cu privire la măsura arestării preventive.
Referitor la persoana inculpatului arată că aceasta a avut o atitudine cooperantă și nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Precizează sub un ultim aspect că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive, raportat la perioada de 8 luni efectuată până în prezent.
Reprezentantul - Serviciul Teritorial Alba Iulia solicită respingerea recursurilor ca nefondate și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată.
Învederează că, raportat la gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, traficarea drogurilor de mare risc, consum propriu și oferirea spre consum și altor persoane nu se impune revocarea măsurii arestării preventive.
Inculpata, având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate, arătând că s-a dovedit cu examinările medicale la care a fost supus că nu are probleme cu drogurile.
Precizează că este inadmisibil să fie acuzat de cele 3 transporturi de drog făcute la insistențele și provocarea personalului și achitate de aceștia. Mai arată că nu va avea îndeletniciri pentru viitor în ce privește traficul de droguri.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față
Prin încheierea penală din 22 iulie 2009 pronunțată în dosar penal nr-, Tribunalul Sibiu analizând din perspectiva dispozițiilor art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160bC.P.P. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și dispus menținerea acestei măsuri preventive.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut următoarele considerente:
Prin încheierea penală nr. 19 din 28.11.2008, în baza art. 1491,148 lit. Tribunalul Albaa admis propunerea formulată de - Biroul Teritorial Alba și a dispus arestarea preventivă a inculpaților, fost, zis "" sau "", fiul lui și, născut la 25.01.1980 în Sibiu, CNP -, domiciliat în Sibiu,-,. D.77, fără forme legale în Sibiu,-, jud. Sibiu și, fiica lui și, născută la 28.02.1985 în Șimleul S, jud. S, CNP -, domiciliată în Șimleul S, str. G -, - 32,.3,.16, jud. S, iar a inculpatului, fiul lui și -, născut la 30.10.1977 în B sector 6, domiciliat în com.,- - 1. 1.1.7, CNP-, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare emis.
Prin rechizitoriul întocmit la data de 19.02.2009 de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, au fost trimiși în judecată inculpații pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 al.1,2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art. 41, 42.Cod Penal, art. 25.Cod Penal rap. la art. 3 alin.1,2 din Legea nr. 143/2000cu aplic. art. 41, 42.Cod Penal, art. 4 alin.1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a art. 34.Cod Penal, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art. 2 alin. 1,2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41, 42.Cod Penal, (arestat în lipsă) pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin 1 și 2 din Legea nr. 143/200 cu aplicarea art. 41, 42.Cod Penal, art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. 41, 42.Cod Penal, și cu aplicarea art. 32 lit. a și art. 34.Cod Penal și inculpatul G fiul lui G și - născut la 7.02.1976 în Sibiu, domiciliat în Sibiu,-. A.17 și fără forme legale în Sibiu,-. 1. 3,.-, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000cu aplic. art. 41, 42.Cod Penal, art. 26.Cod Penal rap. la art. 3 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 41, 42.Cod Penal și cu aplicarea art. 33 lit. a și 34.Cod Penal
S-a reținut de către judecătorul de fond că în cauză se impune menținerea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați și că cererea de înlocuire a acestei măsuri cu o alta neprivativă de libertate formulate de inculpate nu este justificate.
În acest sens s-a arătat că inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani ( respectiv infracțiunile prevăzute de art. 2 al. 1, 2, art. 25.Cod Penal rap. la art. 3 al. 1, 2, art. 4 alin. 1, 2 toate din Legea nr. 143/2000, art. 26 Cod penal rap. la art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/200) iar la dosarul cauzei există indicii temeinice în sensul prevederilor art. 681.C.P.P. care duc la presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată ( și aceasta având în vedere declarațiile inculpaților coroborate cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarațiile martorilor, rapoartele de constatare tehnico-științifică).
Tribunalul a considerat că la acest moment și cea de-a doua condiție impusă de art. 148 lit. f este C.P.P. îndeplinită, pericolul concret pentru ordinea publică este determinat în speță de natura, gravitatea și numărul faptelor imputate - presupusa săvârșire a mai multor infracțiuni incriminate de legea privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, modalitatea și împrejurările în care se presupune că s-au comis faptele - cumpărarea, deținerea de droguri de mare risc, instigarea altor persoane la comiterea unor fapte de introducere în țară de droguri de mare risc, obiectul infracțiunilor - drogurile traficate au constat în cocaină, care reprezintă un drog de mare risc, gravitatea faptelor și pedeapsa pe care o riscă inculpatul.
Instanța a respins cererea inculpatei de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs în termen, nemotivat în scris cei doi inculpați și .
În susținerea orală a motivelor de recurs recurenții inculpați, personal și prin apărătorii aleși, au solicitat fiecare casarea încheierii penale și în rejudecare revocarea măsurii arestării preventive și punerea acestora de îndată în libertate, iar, în subsidiar, au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Se arată în dezvoltarea motivelor de recurs de către inculpata, că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive, deoarece nu mai subzistă pericolul pentru ordinea publică și că acest pericol trebuie raportat la persoana inculpatului și nu la faptă în abstract, că procesul penal se poate desfășura în bune condiți și cu inculpata în stare de libertate, că prin menținerea măsurii arestării preventive se încalcă principiile privind garantarea libertății persoanei și prezumția de nevinovăție, invocând că inculpata se află în arest preventiv de 8 luni.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține de către inculpatul că raportat la faza procesuală actuală s-a depășit faza de indiciilor, că în cauză sunt incidente dispozițiile art.86 al.2 Cod procedură penală, întrucât inculpatul efectuat un singur act de introducere de droguri în țară, din proprie inițiativă, celelalte fiind la inițiativa și insistența investigatorilor sub acoperire, că s-a reținut de către instanța de fond că lăsarea în libertate a inculpatului ar zădărnici aflarea adevărului, însă această împrejurare nu a constituit temei al arestării, că inculpatul a avut o atitudine cooperantă și nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind arestat de 8 luni.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpați, cât și din oficiu, conform art. 385/9 al. 3 și 385/6 al. 3 Cod pr. pen.cu referire la disp. art.300/2, 160/b, 143, 148 Cod pr.p., Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor urma.
Curtea amintește că potrivit art. 160/b alin. 1- 3 cod pr. penală: "În cursul judecății instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală, sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată menținerea arestării preventive."
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 cod pr. penală, dar și dacă există vreuna dintre cauzele expres și limitativ expuse de legiuitorul român în disp. art. 148 al.1 cod pr. penală.
În cursul soluționării unei cauze de natură penală, în care inculpatul sau inculpații se află în stare de arestare preventivă, instanța are obligația de a verifica periodic, prin prisma dispozițiilor art. 160/b din Codul d e procedură penală, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia măsurii preventive dispuse în cauza respectivă față de unul sau mai mulți inculpați.
În cauza dedusă prezentei judecăți, Curtea de Apel constată că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite prevederile alin. 3 ale art.160 indice b din Codul d e procedură penală, raportat la prevederile art. 143 și 148 litera f ) din Codul d e procedură penală, cu privire la menținerea măsurii arestării preventive luat în privința inculpaților recurenți.
În acest sens, din probatoriul administrat până în prezent în mod corect instanța de fond a reținut că se justifică presupunerea rezonabilă în sensul că inculpații au săvârșit faptele care sunt reținute în sarcina lor prin rechizitoriu și pentru care au fost trimiși în judecată.
În ceea ce privește limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele pentru care aceștia au fost trimiși în judecată acestea sunt mai mari de 4 ani chiar în condițiile reținerii incidenței art.16 din Legea 143/2000.
Cu privire la pericolul social concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaților recurenți, Curtea constată că și acesta a fost în mod corect apreciat de instanța de fond. Natura infracțiunilor reținute în sarcina acestora precum și modalitatea concretă de comitere a faptelor, astfel cum a fost reținută prin rechizitoriu - traficarea unor droguri de mare risc( cocaină), modul de organizare a activității infracționale și instigarea altor persoane la comiterea unor fapte de introducere în țară a drogurilor - caracterizează pericolul concret pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică este indisolubil legat de natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului neputându-se realiza o delimitare neechivocă între gradul de pericol al unei infracțiuni și pericolul social concret al inculpatului așa cum pretinde acesta. Gradul de pericol social al inculpatului este reflectat tocmai în infracțiunea ce se pretinde a fi fost săvârșită de acesta prin luarea in considerare a modului de comitere a ei.
În ce privește susținerile recurenților inculpați referitoare la depășirea duratei rezonabile a unei detenții preventivede 8 luni, Curtea, examinând actele și lucrările dosarului apreciază că sunt nefondate.
Este adevărat, că cea de a doua garanție instituită de art. 5 parag. 3 din Convenția ( europeană) a drepturilor omului ( denumită în continuare Convenție) pentru persoanele arestate sau deținute este aceea ca ea să fie judecată într-un termen rezonabil sau să fie eliberată în cursul proceduri. Într-o jurisprudență constată instanța europeană a stabilit că durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și prin prisma criteriilor cum sunt complexitatea cauzei, numărul părților implicate în cauză, natura probelor ce se impun a fi administrate, comportamentul acuzatului și acela al autorităților competente ( spre exemplu cauza Pelissier și Sassi c/ Franței, Strogmuler c/ Austria).
Examinând toate aceste elemente, Curtea consideră că menținerea în detenție a inculpaților nu a depășit limitele rezonabile, cum corect a apreciat și judectorul de fond.
Cauza dedusă prezentei judecăți este o cauză complexă date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiteri faptelor în actul de sesizare a instanței, caracterul transfrontalier al acestor fapte, numărul mare al părților implicate.
Examinând modul în care judecătorul de fond a instrumentat cauza, Curtea apreciază că acesta a depus toate diligențele necesare pentru soluționarea cauzei cu celeritate, astfel că acestuia nu i se poarte imputa până în acest moment procesual vreo lentoare în derularea procedurii.
Nu este de neglijat a se sublinia că judecătorul de fond are obligația de a veghea la derularea procedurii până la pronunțarea hotărâri într-un interval rezonabil, cuevitarea perioadelor de inactivitate ale,instrucției, deoarece pe terenul convenției acestea nu pot fi justificate în niciun fel ( cauza Philips c/ Greciei).
Curtea consideră neîntemeiată și critica adusă de inculpați încheierii atacate referitoare la faptul că nu s-a motivat de către judecător soluția pronunțată prin a arăta pentru fiecare inculpat în parte motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază măsura prelungirii arestării preventive.
Se observă că inculpaților recurenți li se impută faptul că împreună, în diverse forme de participație, ar fi cumpărat și deținut droguri de mare risc iar aceste aspecte rezultă din actele de urmărire penală și cercetarea judectorească efectuată până în prezent, Tribunalul făcând referire în motivare atât la faptele presupus a fi săvârșite, cât și la inculpați.
Analizând încheierea penală atacată prin prisma acestui motiv de recurs Curtea de Apel constată că instanța de fond a motivat hotărârea judecătorească prezentând argumente suficiente pentru a permite instanței de control judiciar verificarea lor, astfel că invocarea nulității relative a încheieri penale recurate nu este întemeiată.
Curtea de Apel reamințește că față de obiectul prezentei cauze și în raport de cerințele legii, instanța de control judiciar trebuie să verifice în ce-i privește pe inculpații recurenți, existența indiciilor temeinice că aceștia ar fi săvârșit faptele pentru care sunt cercetați și existența pericolului concret pentru ordinea publică în eventualitatea cercetării lor în stare de libertate.
În recursurile lor inculpații își susțin nevinovăția și solicită cercetarea în stare de libertate din acest motiv. Curtea observă că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra vinovăției inculpaților, Tribunalul s-a pronunțat doar pe legalitate și temeinicia arestări preventive, urmând ca asupra eventualei vinovății a fiecărui inculpat să se pronunțe instanțele de fond, apel și recurs dacă vor fi investite cu judecarea prezentei cauze, astfel că vinovăția sau nevinovăția inculpaților nu poate forma obiect al recursului.
Curtea nu poate împărtăși opinia recurenților inculpați cum că în cauză s-a diminuat rezonanța faptelor având în vedere data comiterii actelor materiale, întrucât este de necontestat că faptele presupus a fi comise de recurenții inculpați au generat un sentiment de neliniște, un sentiment de nesiguranță și insecuritate în rândul colectivității, rezonanța care continuă și în prezent, raportat la actele de cercetare penală efectuate în cauză.
Tot astfel, Curtea nu poate împărtășii opinia recurenților inculpați că prin prelungirea în continuare a detenței preventive se încalcă prezumția de nevinovăție. Aceasta deoarece, în cauză cel puțin până în prezent arestarea preventivă a recurenților inculpați corespunde exigențelor 5 din Convenție astfel cum s-a motivate în prezentele considerente.
Este de precizat că ultima verificare a legalității și temeinicie arestării preventive a inculpaților recurenți a avut loc la termenul de judecată din 4 iunie 2009, dată de la care în dosar nu au apărut elemente noi care să ducă la altă concluzie decât aceea a oportunității mențierii măsuri arestări preventive a celor doi recurenți inculpați.
Tot astfel, Curtea precizează că asigurarea operativității procesului penal, sub aspectele privind garanția respectări termenelor prevăzute pentru anumite activități, desfășurării procesului penal în bune condiții și împiedicarea făptuitorului de a se sustrage judecății, impune, în situații determinate, luarea sau, după caz, prelungirea unor măsuri preventive.Ori, în speță, menținerea detenției provizori a celor doi recurenți inculpați este justificată din aceste rațiuni.
Față de cele dezvoltate anterior, Curtea arată că nu se justifică nici admiterea cererii formulate de inculpați de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Pentru aceste considerente, și raportat și de dispozițiile art. 5 CEDO, Curtea de Apel apreciază recursurile formulate în cauză de către inculpații sunt nefondate urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală să le respingă, ca atare.
În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurenții vor fi obligați să plătească suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații și împotriva încheierii penale din 22 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală obligă pe inculpați să plătească statului suma de câte 80 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact. 2 ex/28.07.2009
Președinte:Maria Elena CovaciuJudecători:Maria Elena Covaciu, Alina Lodoabă, Sanda
