Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 466/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 466/R/2008
Ședința publică din 22 iulie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Șortan Judecător
JUDECĂTORI: Monica Șortan, Delia Purice, Săndel Macavei Președinte Secția Penală
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin
PROCUROR -.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații, deținuți în Penitenciarul Gherla, și, deținuți în arestul IPJ B N, împotriva încheierii penale fără număr din data de 14 iulie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului O, cu delegație la dosar, inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului O, cu delegație la dosar, inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului B N, cu delegație la dosar, inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului B N, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Inculpații, și arată că își mențin recursurile declarate în cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al inculpaților și solicită admiterea recursurilor declarate de inculpați, casarea încheierii penale din data de 14 iulie 2008 a Tribunalului Bistrița N prin care s-a menținut măsura arestului preventiv față de inculpați. Instanța de fond atunci când a soluționat cauza a dispus două lucruri și anume a respins excepțiile invocate privind restituirea cauzei la parchet, încetarea de drep a măsurii arestului preventiv și a dispus menținerea măsurii arestului preventiv față de inculpați. În cauză este incident cazul de casare prev. de art. 3859pr.pen. respectiv nelegala sesizare a instanței de judecată care s-a pronunțat asupra acestor excepții. Susține că există acel principiu al completului de judecată, în sensul că judecătorul nu se putea pronunța asupra excepțiilor invocate. Conform regulamentului de ordine interioară al instanțelor, în acest moment instanța de fond nu putea decât să se pronunțe cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, nu și cu privire la alte probleme. Acest judecător nu putea să se pronunțe asupra excepțiilor invocate. S-a menținut măsura arestului preventiv și s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare. Susține că este o încheiere atipică, nu a fost un termen de judecată pe fondul cauzei. Termenul de judecată pe fond a fost fixat pentru data de 14 august 2008, când ceilalți doi inculpați din dosar, liberi, aveau termen în cunoștință.
Apreciază că în cauză este incident cazul de casare prev. de art. 3959pct. 3 pr.pen. respectiv instanța nu a fost constituită potrivit legii și cazurile de casare prev. de art. 3959pct. 5 și pct. 21 pr.pen. Susține că judecătorul care a soluționat cauza nu avea termen pe fondul cauzei pentru a se pronunța și asupra excepțiilor invocate.
În prezenta cauză la data de 19 mai 2008 s-a pronunțat încheierea de menținere a măsurii arestului preventiv față de inculpați, iar la data de 16 iunie 2008 s-a pus din nou în discuție menținerea măsurii arestului preventiv, această încheiere fiind casată și dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin admiterea recursului declarat împotriva încheierii penale din data de 16 iunie 2008 a fost "resuscitată și repusă în vigoare" încheierea penală din data de 19 mai 2008. Învederează că nu poate fi vorba de așa ceva, întrucât măsura arestării preventive a încetat de drept. Dacă ar fi să achiesăm la un punct de vedere contrar ar însemna ca cele două încheieri să funcționeze în paralel. În cursul urmăririi penale legiuitorul a statuat că măsura arestării preventive se prelungește cu cel mult 30 de zile, iar în cursul judecății instanța verifică periodic dar nu mai mult de 60 de zile legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, astfel că în lumina acestor dispoziții legale în momentul în care s-a pronunțat încheierea penală din data de 16 iunie 2008, încheierea penală din data de 19 mai 2008 a încetat să-și producă efectele. Consideră că în momentul în care Curtea de APEL CLUJa admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare măsura arestului preventiv a încetat de drept. Încheierea pronunțată nu este motivată sub aspectul menținerii acestei măsuri.
Susține că pentru respectarea pricipiului egalitatății de tratament în cauză se impune lăsarea în libertate a inculpaților, în condițiile în care mai sunt doi inculpați în acest dosar, care sunt cercetați în stare de libertate. De asemenea solicită să se observe starea de fapt și în drept, întrucât inculpaților care sunt cercetați în stare de libertate li se rețin fapte mult mai grave. Nu există niciun argument juridic ca inculpații să nu fie cercetați în stare de libertate.
Învederează că inculpații și se află în stare de arest preventiv de 7 luni de zile. Deși CEDO a statuat că aprecierea termenului rezonabil se face raportat la complexitatea cauzei, susține că în această cauză patru inculpați sunt cercetați în stare de arest preventiv, ceilalți doi inculpați fiind cercetați în stare de libertate. Până în acest moment nu s-a dat citire actului de sesizare a instanței, nu s-a răspuns adresei emise către DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița, în sensul că urmărirea penală a fost efectuată de un procuror căruia nu i-a fost repartizată cauza. Lăsarea în libertate a inculpaților nu prezintă pericol pentru ordinea publică, în condițiile în care există garanții prevăzute de lege pentru ca aceștia să se prezinte la proces.
În cocluzie, solicită admiterea recursurilor, cu consecința punerii în libertate a inculpaților și să se constate că toate acele încheieri resuscitate și repuse în vigoare nu au fundament legal.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate.
Apărătorul ales al inculpaților și solicită admiterea recursurilor declarate de inculpați, casarea încheierii penale atacate și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpaților, întrucât menținerea măsurii arestului preventiv este nelegală și netemeinică. Susține excepția nelegalei sesizări a instanței, apreciind că trebuie să se constate nulitatea actului de sesizare și restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, întrucât s-au efectuat acte de urmărire penală de către doi procurori. Inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală, după care în cauză s-au efectuat din nou acte de urmărire penală, ceea ce ar fi trebuit să conducă la o nouă prezentare a materialului de urmărire penală, ceea ce nu s-a întâmplat.
În ceea ce privește pericolul social pe care l-ar putea prezenta inculpații pentru ordinea publică, susține că acesta nu trebuie perceput generic. Ar trebui să se probeze că o întregă comunitate ar fi pusă în pericol prin lăsarea inculpaților în libertate. În acest dosar sunt 6 inculpați dintre care 4 sunt cercetați în stare de arest preventiv, iar 2 inculpați sunt cercetați în stare de libertate. Susține că se încalcă principiul egalității de tratament. De asemenea solicită să se aibă în vedere că inculpații nu sunt dependenți de droguri, nu sunt recidiviști. Au trecut 6 luni de la arestarea preventivă. Inculpatul are un copil minor, care a fost scos ilegal din țară de către concubina sa. Are credite bancare și în condițiile în care este arestat este greu să facă față scadențelor.
În concluzie, solicită admiterea recursurilor formulate de inculpați, cu consecința revocării măsurii arestului preventiv și punerea de îndată în libertate a inculpaților.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate.
Reprezentantul DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. Apreciază că trebuie avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Susține că inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică, raportat la cantitatea mare de cocaină, de aproximativ 100 gr. traficată, întrucât aceasta putea fi împărțită în mai multe doze, iar o doză era vândută cu 4 milioane lei vechi. Inculpații sunt recidiviști, sunt arestați de aproximativ 7 luni de zile. Apreciază că în cauză nu s-a depășit termenul rezonabil.
În concluzie, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să se aibă în vedere înscrisurile depuse la dosar.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului Tribunalul Bistrița N prin încheierea din 14 iulie 2008, în temeiul art.3002raportat la art.160 cod proc.pen. a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, și, trimiși în judecată după cum urmează:
inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000, cu art. 41 alin. 2 pen. ambele cu art. 33 lit. a pen. inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000, cu art. 41 alin. 2 pen. ambele cu art. 33 lit. a pen. inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000, cu art. 37 lit. a pen.; art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000, cu art. 37 lit. a pen. ambele cu art. 33 lit. a pen. inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000, cu art. 37 lit. b penPentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpaților subzistă și în prezent și impun menținerea în continuare a acestei măsuri.
Împotriva încheierii tribunalului au declarat recurs inculpații, și solicitând casarea acesteia și dispunerea judecării lor în stare de libertate.
Se solicită constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive a inculpaților și ca urmare a soluției Curții de APEL CLUJ din data de 1 iulie 2008.
Un alt motiv de critică a încheierii primei instanțe este împrejurarea că procurorul ce a instrumentat cauza a și verificat rechizitoriul sub aspectul legalității și temeiniciei, conf. disp. art. 264 pen.Cod Penal Nu în ultimul rând s-a invocat de către apărare depășirea termenului rezonabil de soluționare a cauzei.
În susținerea recursurilor, inculpații au arătat în esență că arestarea lor nu se justifică prin existența unor probe sau indicii temeinice din care ar rezulta și conform art.681cod proc.pen. presupunerea rezonabilă că au săvârșit faptele imputate prin rechizitoriu și nici nu s-au produs probe certe în sensul că lăsarea lor în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
Curtea examinând recursurile declarate, ajunge la constatarea că acestea sunt nefondate.
Din actele dosarului rezultă că prin încheierea penală nr.63/CC/2007 a Tribunalului Bistrița -N (recurată de inculpați, recursul exercitat fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.101/R/2007 a Curții de APEL CLUJ ), au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 19.12.2007, ora 23,50 și până în data de 17.01.2008 ora 23,50, inculpații și, față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin Ordonanțele din 19.12.2007, aceștia fiind cercetați pentru comiterea, în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și consum de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea 143/200 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, faptele săvârșite de inculpați constând în aceea că în data de 24.10.2007, în jurul orelor 20,00, în baza unei înțelegeri prealabile, au preluat de la un autocar aparținând SC Trans Internațional SRL B, care atunci sosise din Spania, un colet conținând o cantitate de până în 100 grame din drogul de mare risc cocaină, trimisă de o persoană neidentificată, după care s-au deplasat la domiciliul inculpatului, din B, cart., nr. 161.
Aici, în perioada următoare, inculpații și au consumat o parte din cantitatea de cocaină, cel dintâi oferind o mică cantitate și concubinei sale,. La sfârșitul aceleiași săptămâni, cei doi inculpați s-au deplasat în jud. B unde au vândut o parte din cantitatea de cocaină rămasă, unei persoane din localitatea, cunoscută de aceștia sub numele de "". În perioada 24.10.2007-18.12.2007, inculpații și, în baza aceleiași rezoluții infracționale au consumat în mai multe rânduri droguri de mare risc cocaină, drog din care inculpatul a oferit spre consum și altor persoane.
De asemenea, prin Încheierea penală nr.3/CC/2007 a Tribunalului Bistrița -N (recurată de inculpați, recursul exercitat fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.3/R/2008 a Curții de APEL CLUJ ) au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de începând cu data de 4 ianuarie 2008, ora 19,45 și până în data de 1 februarie 2008 ora 19, 45, inculpații:, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal și, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, reținându-se că prin Ordonanțele din 4 ianuarie 2008 s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpații, fost și pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal și respectiv, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, întrucât, la sfârșitul lunii octombrie 2007, în perioada 26-28.10.2007, inculpatul a cumpărat de la inculpații și, cantitatea de cca. 50 grame din drogul de mare risc cocaină și în aceeași perioadă, în care s-au aflat la domiciliul inculpatului, acesta împreună cu ceilalți doi inculpați au consumat o mică parte din același drog de mare risc, cantitate ce i-a fost pusă la dispoziție de către inculpații din
După plecarea celor doi inculpați, s-a înțeles cu inculpatul să vândă drogul de mare risc cocaină, rămas după consumare, în greutate de cca. 50 grame unor persoane din
Încheierile de arestare au fost atacate cu recurs, fiind menținute de instanța de control judiciar.
Cu această ocazie s-a analizat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpaților, constatându-se de către instanță că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art. 136 raportat la art. 143 cod proc.pen. și că în privința inculpaților este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f Cod proc.pen.
Instanța de fond după înregistrarea dosarului a verificat din nou legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Deși inculpații recurenți au negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele, în rechizitor se face trimitere la mai multe probe directe și indirecte de vinovăție, între care declarațiile martorilor, și, coroborate cu procesele verbale de transcriere a interceptărilor telefonice și chiar cu declarațiile inculpaților.
Stabilirea vinovăției inculpaților recurenți urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de aceștia.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată cât și din activitatea desfășurată de aceștia în perioada infracțională.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpaților, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, ei având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Măsura arestării preventive în cazul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Este necontestat că în speță este incident în privința recurenților cazul de arestare prev.de art. 148 lit. f cod proc.pen.
Pe de altă parte, pedepsele prevăzute de lege pentru faptele comise sunt mai mari de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestora în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunilor și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați.
Totodată, potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații au fost arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit infracțiuni.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpaților fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune" măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpaților.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Dacă în cursul urmăririi penale se comite vreo încălcare a dispozițiilor procedurale sancționabilă cu nulitatea relativă, iar inculpații sau apărătorii lor iau cunoștință de aceasta (prin încălcare înțelegându-se fie aplicarea greșită a legii de procedură, fie o neaplicare) - cazul în speță - nu există nulitate câtă vreme inculpații sau avocații lor nu au adus la cunoștință organului de urmărire penală neregularitatea procedurală observată și nu au cerut la momentul respectiv, aplicarea legii în mod corect".
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză, încheierea Tribunalului Bistrița din 19 mai 2008 apreciindu-se ca valabilă, nefiind afectată de consecința nulității absolute ca efect al soluției Curții de APEL CLUJ din data de 1 iulie 2008.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de C, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de ).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de ).
Curtea Europeană a mai decis că faptul că o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).
De asemenea, Curtea Europeană a mai decis, într-o altă speță, că, în situația urmăririi penale angajate simultan împotriva mai multor coinculpați, dacă procedura a fost accelerată - urmare unei eventuale disjungeri a cauzei, pentru o mai bună administrare a justiției - numai față de unul sau unii dintre ei, într-o asemenea situație, în orice caz, între interesele unui coinculpat și principiul bunei administrări a justiției, trebuie acordată prioritate acestui din urmă principiu (decizia din 27 iunie 1968 paragraf 21 cit.de ).
Curtea de APEL CLUJ apreciază că soluția Tribunalului Bistrița -N este temeinică și legală, fiind în concordanță cu hotărârile CEDO (hotărârea din 31 iulie 2000 Lituania; hotărârea Kudla Polonia din 26 octombrie 2000 și hotărârea Labita Italia din 6 aprilie 2000) prin care s-a decis că nu a fost încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.
Potrivit textului de mai sus, modificat prin Protocolul nr.112"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea Elvenția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca "relevante" și "suficiente" CEDO a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada Italia din 24 august 1988 și hotărârea Franța din 23 septembrie 1998).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpaților și de șapte luni este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă.
În privința încălcării disp. art. 264 aceasta C.P.P. trebuia invocată la primul
termen de judecată, cu procedura completă în fața Tribunalului Bistrița N conf. art. 300 alin. 2 În C.P.P. cauză nu intervine nicidecum nulitatea absolută, fiind deja pronunțat rin p. decizia nr. 9 a ÎCCJ recursul în interesul legii prin care s-a stabilit că "dispozițiile art. 264 alin. 3 din Codul d e procedură penală se interpretează în sensul că, rechizitoriul trebuie să conțină mențiunea "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei". Lipsa acestei mențiune atrage neregularitatea actului de sesizare, în condițiile art. 300 alin. 2 din Codul d e procedură penală, în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop". Legala sesizare a instanței trebuia invocată așa cum am mai arătat la primul termen de judecată în fața instanței de fond, aceasta neputând fi dezbătută cu ocazia soluționării recursului vizând menținerea stării de arest a inculpaților.
Față de natura și gravitatea concretă a faptelor presupus a fi comise de inculpați precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunilor, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpaților în stare de arest, iar pentru motivele ce preced, se vor respinge ca nefondate recursurile acestora în baza art.38515pct.1 lit.b cod proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen. recurenții vor plăti statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, deținuți în arestul IPJ B, inculpații și, deținuți în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale fără număr din data de 14 iulie 2008 a Tribunalului Bistrița.
Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 22 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- - - - - - - -
RED DP/DB
24.07.2008
JUD. FOND
Președinte:Monica ȘortanJudecători:Monica Șortan, Delia Purice, Săndel Macavei
