Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 466/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 2920/2/2009

693/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 466

Ședința publică din data de 01 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitrașcu Sofica

JUDECĂTOR 2: Bădescu Liliana

JUDECĂTOR 3: Cîrstoiu Veronica

GREFIER: G -

*****************

MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat de apărător ales cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:

Apărătorul ales al recurentul-inculpat solicită admiterea recursului formulat împotriva Încheierii de ședință din data de 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-, revocarea măsurii arestării preventive având în vedere că din materialul probator administrat în cauză nu există probe sau indicii temeinice din care să rezulte că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care este trimis în judecată, având în vedere că martorii nu au indicat victima ca fiind persoana celui care a decedat. De asemenea consideră că măsura arestării preventive nu este justificată față de etapa în care se află cauza, respectiv cercetare judecătorească, astfel că inculpatul nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și nu poate influența bunul mers al cercetării judecătorești.

Să se aibă în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care are o vârstă fragedă, nefiind cunoscut cu antecedente penale, era student la facultatea de farmacie la zi și provine dintr-o familie bună.

Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea Încheierii Tribunalului București ca fiind legală și temeinică, întrucât în mod corect Tribunalul a apreciat că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive, iar în cauză existe probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, însă arată că incidentul a avut loc, considerând că motivul decesului părții-vătămate nu s-a datorat lovirii aplicate.

Să se aibă în vedere că în cauză urmează audierea martorilor și care în cursul urmăririi penale au declarat că au văzut când inculpatul a lovit-o pe victimă prin aplicarea unor lovituri cu genunchiul, prin urmarea căreia victima a fost proiectată peste un autoturism parcat, după care a căzut pe carosabil. Pentru aceste motive apreciază că este necesar menținerea stării de arest a inculpatului până la administrarea probelor. Față de consecințele faptei, având ca urmare moartea victimei consideră că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Apărătorul ales arată că martorii la care se face referire de către reprezentanta Ministerului Public au relatat că în seara respectivă a avut loc un incident, însă la momentul în care li s-a prezentat planșa fotografică cu victima, aceștia nu au putut declara că aceasta este persoana cu care inculpatul a intrat în altercație.

Recurentul-inculpat, personal, în ultimul cuvânt solicită cercetarea în stare de libertate, întrucât nu este vinovat de săvârșirea faptei.

CURTEA

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea din 10.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în baza art.160 rap. la art.3002Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

S-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive, ca nefondată.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii reținute și modalitatea concretă de săvârșire.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.

S-a arătat, în esență, în motivarea orală a recursului că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare a cercetării judecătorești, învederând că are o vârstă fragedă, nu este cunoscut cu antecedente penale, era student la facultatea de Farmacie la zi și provine dintr-o familie bună

Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 Cod penal, reținându-se că în noaptea de 31.07.2008/01.08.2008, pe Calea din B, sector 4, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu piciorul victimei G, lovitură în urma căreia acesta a căzut, suferind astfel leziuni grave, acesta decedând la data de 01.08.2008 la Spitalul Clinic de Urgență

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art.143 rap. la art.148 lit.b și f Cod procedură penală), Curtea apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de art.143 alin. ultim Cod procedură penală acestei noțiuni, că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat.

Totodată, sunt îndeplinite și cerințele prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptelor, la modalitatea de comitere a acestora, precum și la persoana inculpatului, existând temerea că, pus în libertate, ar săvârși și alte fapte de același gen.

Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat și în consecință, în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.

Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală Curtea, în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II Penală, în dosarul nr-.

Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

G -

Red.

Dact. /15.04.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Președinte:Dumitrașcu Sofica
Judecători:Dumitrașcu Sofica, Bădescu Liliana, Cîrstoiu Veronica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 466/2009. Curtea de Apel Bucuresti