Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 468/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 468/R/MF
Ședința publică din 09 Iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu
JUDECĂTOR 3: Raluca G--
Judecător: - - -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești
reprezentat prin G - procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul - inculpat, în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale numărul 2734 din 08.07.2009.
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice, potrivit
art.304 alin.1 cod procedură penală.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează completului de judecată că s-a încercat luarea legăturii telefonice cu apărătorul ales, avocat, aceasta nu a răspuns, drept pentru care s-a desemnat apărător din oficiu.
Curtea, în baza dispozițiilor art.172 alin.7 Cod procedură penală,
permite apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul - inculpat, să ia legătura cu acesta.
Recurentul - inculpat, arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu și nu dorește amânarea cauzei.
Avocat, pentru recurentul - inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat acordării cuvântului asupra recursului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, pentru recurentul - inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond punerea în libertate a inculpatului.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpatul, ca nefondat, menținerea încheierii de ședință din data de 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, ca fiind legală și temeinică, apreciind că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
De asemenea, arată că inculpatul este reținut pentru infracțiuni deosebit de grave, respectiv trafic de persoane.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, potrivit dispozițiilor art.38513alin.ultim Cod procedură penală, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA:
Asupra recursului penal formulat;
Prin încheierea de ședință din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, în baza dispozițiilor art. 300/2 rap. la art.160/b Cod pr.penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 24.12.1976 în Câmpulung, domiciliat în comuna, județul A, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași.
S-a respins cererea reprezentantului DIICOT-Biroul Teritorial Argeș, de luare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145 Cod pr.penală, față de inculpata.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, sunt întrunite condițiile prev.de art.143 Cod procedură penală existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată de lege acestei noțiuni ( art.68/1 Cod procedură penală) că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, aceasta rezultând din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și al judecății ( coroborarea dintre declarațiile părților vătămate și declarațiile martorilor cu celelalte probe, înscrisuri efectuate, depuse în cauză).
De asemenea, s-a constatat că își au continuare aplicabilitatea în speța de față dispozițiile art.148 lit. Cod procedură penală, inculpatul fiind cercetat pentru comiterea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acesteia, a declarat recurs inculpatul, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără însă a arăta în concret motivele de casare, solicitând judecarea sa în stare de libertate.
În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă dar restrictivă de libertate
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, astfel cum impun disp.art.385/6 alin.ultim Cod procedură penală, curtea constată caracterul nefondat al recursului ce urmează a fi respins, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin rechizitoriul nr.35/D/P/2007 din 25.11.2008 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroului Teritorial Argeș, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de trafic de persoane majore și minore și proxenetism, fapte prevăzute de art.12 al.1,2 lit.a, art.13 al.1,3 din Legea nr.678/2001 și art.329 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în fapt, că în perioada 2006-2007 învinuitul, împreună cu alți învinuiți, prin înșelăciune, au racolat pe părțile vătămate minore și, cum și pe părțile vătămate majore și, le-au transportat în Spania și le-au determinat să se prostitueze, în scopul obținerii de câștiguri materiale în suma de 99.110 euro si 40.000.000 lei ROL. De asemenea, învinuitul a racolat pe părțile vătămate, și, prin înșelăciune, le-a transportat în Spania, promițându-le un anumit salariu, după care le-a determinat să muncească în alte condiții decât cele promise, în scopul obținerii de beneficii materiale in suma de 5.500 euro.
În raport de probele administrate în cauză, s-a reținut corect de către prima instanță că există indicii temeinice în sensul că inculpatul a săvârșit faptele pentru care s-a dispus arestarea preventivă, iar potrivit disp.art.148 alin.1 lit.f cod pr.penală, pedeapsa prev.de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acestui inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În speță, pericolul potențial, îl apreciază curtea, în raport de comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor pretins a fi fost săvârșite, găsindu-și expresia și prin starea de neliniște, prin sentimentul de insecuritate în rândul societății, a unei comunități mici, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de o gravitate deosebită sunt judecate în stare de libertate.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, referitoare la lipsa antecedentelor penale favorabile inculpatului, ci și date referitoare la faptă.
Nu de puține ori aceasta din urmă este de natură a insufla credința că, justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
În fine, curtea apreciază că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat și ele impun în continuare privarea de libertate, fiind justificată, astfel, menținerea detenției preventive.
Lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, fiind în dezacord cu dispozițiile art.136 Cod procedură penală.
Pentru aceste considerente, menținerea detenției preventive s-a dispus în mod întemeiat și legal, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă dar restrictivă de libertate.
Așadar, în baza art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul care, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, care vor include și onorariu avocat oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 iulie 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Gh.
Grefier,
Red.
Tehnored.: /
ex.3
Jud.fond.
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Teodora Gheorghe Sorescu, Raluca