Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 47/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 47/

Ședința publică de la 25 ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Hădărean

JUDECĂTOR 2: Manuela Barbu

JUDECĂTOR 3: Simona Franguloiu

GREFIER - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpații și împotriva încheierii de ședință din data de 17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții inculpați și în stare de arest (deținuti în Penitenciarul Codlea ), asistați de apărătorul desemnat din oficiu.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu inculpații aflați în stare de arest.

Avocat oficiu depune la dosarul cauzei un memoriu din partea recurentului inculpat.

Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare, și potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat solicită admiterea recursului împotriva încheierii de ședință din data 17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, prin care s-a dispus menținerea arestării preventive, și, pe cale de consecință, revocarea acestei măsuri. Principalul considerent ce trebuie avut în vedere în admiterea prezentelor recursuri îl reprezintă faptul că până la acest moment nu a fost finalizată cercetarea judecătorească. Subliniază că în ceea ce-l privește pe inculpatul nu există cu certitudine elementele materiale ale săvârșirii acestei infracțiuni. Solicită instanței a avea în vedere pentru ambii inculpați existența prezumției de nevinovăție. De asemenea, apreciază că în cauză nu mai există temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri. Din punctul său de vedere, prevederile art.148 lit.f Cod procedură penală trebuiesc coroborate cu celelate alineate ale art.148 și pe cale de consecință solicită instanței a avea în vedere, pentru inculpatul poziția procesuală a acestuia, lipsa antecedentelor penale și nu în ultimul rând recunoașterea săvârșirii faptei iar pentru inculpatul solicită instanței a avea în vedere faptul că până la acest moment nu se poate dovedi existența participării efective a acestuia la săvârșirea faptei pentru care este învinuit. Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a ambelor recursuri ca nefondate și solicită menținerea încheierii Tribunalului Brașov din data de 17 ianuarie 2008, apreciind această hotărâre ca fiind una legală și temeinică. Apreciază că în mod corect a procedat prima instanță atunci când a menținut măsura arestării preventive, având în vedere că temeiurile care au stat la baza măsurii arestării preventive subzistă și la acest moment procesual. Ținându-se cont, pe de o parte natura infracțiunilor comise iar pe de altă parte de necesitatea administrării de noi probe, apreciază că pentru buna desfășurare a procesului penal această măsură trebuie menținută.

Inculpatul solicită instanței judecarea sa în stare de libertate având în vedere că mai are o și dorește să poată lucra pentru a-i asigura viitorul acesteia, cu mențiunea că nu va părăsi localitatea. Lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la menținerea măsurii arestării preventive.

Inculpatul lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la menținerea măsurii arestării preventive.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din data de 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dos. nr-, s-a dispus, în temeiul art. 300/2 și 160/b alin.3 Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților și, arătându-se că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și nu au intervenit modificări și respingerea cererii inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și care au solicitat casarea încheierii atacate, respingerea cererii de menținere a măsurii arestării preventive și judecarea lor în stare de libertate, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii, pentru inculpatul s-a invocat faptul că a avut o atitudine sinceră, nu are antecedente penale, iar pentru inculpatul nu s-a dovedit participarea sa efectivă la comiterea faptei ce i se impută, nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție.

Verificând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța constată că recursul este nefondat.

Prin încheierea nr. 14/23.06.2007 a Tribunalului Brașovs -a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. c Cod penal și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la omor calificat, prevăzută de art. 26 rap. la art. 174, 175 lit. c Cod penal și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 21 iunie 2007, împreună, au pătruns fără drept în locuința victimei, care a fost agresată de inculpatul, activitatea acestuia fiind înlesnită de celălalt coinculpat, urmare a agresiunii victima a decedat.

Temeiurile arestării preventive au fost reprezentate de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pentru ambii inculpați.

Ținând seama de stadiul cercetării judecătorești și raportat la probele administrate până în prezent, se constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, menținerea acestei măsuri fiind justificată de buna desfășurare a procesului penal, așa cum prevăd dispozițiile art. 136 Cod procedură penală.

Având în vedere condițiile concrete în care se impută inculpaților că ar fi comis faptele, modalitatea concretă de comitere, dar și poziția procesuală a acestora, se constată se impune continuarea procesului penal cu inculpații în stare de arest preventiv.

Se constată,de asemenea, că durata arestării preventive nu a depășit, în prezenta cauză, termenul rezonabil prevăzut de art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Așa fiind, se constată că hotărârea primei instanțe este în afara oricărei critici și față de considerentele expuse, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 17 ianuarie 2008 în dos. nr- al aceleiași instanțe, pe care o menține.

Obligă inculpații să plătească statului sumele de câte 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 40 lei onorariu pentru apărătorii din oficiu se suportă din fondurile

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

pt.- -, aflată la seminar

semnează grefier-șef secție,

Red. - 21.02.2008

Dact.-21.02.2008-2 ex.

Jud.fond.:

Președinte:Nicoleta Hădărean
Judecători:Nicoleta Hădărean, Manuela Barbu, Simona Franguloiu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 47/2008. Curtea de Apel Brasov