Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 475/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.475
Ședința publică din 21 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 2: Acsinte Viorica
JUDECĂTOR 3: Ilieș
Grefier
- reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații, fiul lui și, născut la 14.11.1950 și, fiul lui și, născut la 31 octombrie 1974, ambii aflați în prezent în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii din data de 15.12.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal au răspuns inculpatul recurent, asistat din oficiu de avocat și inculpatul recurent, asistat din oficiu de avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebați fiind, inculpații recurenți arată că nu doresc să dea declarații, menținându-le pe cele date până în prezent.
Instanța, constatând recursurile în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu mai sunt întrunite condițiile prev. de art.148 pr.pen. Lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, deoarece așa-zisele victime erau persoane care se ocupau și anterior cu cerșetoria. Așa cum s-a reținut și prin actul de sesizare al instanței cu privire la, ulterior integrării sale în familie acesta continuă să practice cerșetoria. Având în vedere aceste aspecte, consideră că rezonanța socială a faptelor este redusă, iar privarea de libertate nu mai este necesară. Dându-se eficiență disp. art.136 alin.8 pr.pen. solicită ca la luarea măsurii să se aibă în vedere vârsta înaintată a inculpatului și starea precară de sănătate a acestuia.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, în cauză fiind îndeplinite condițiile prev. de art.139 pr.pen.
Avocat, pentru inculpatul recurent, arată că achiesează la concluziile doamnei avocat. Arată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive au încetat și nu există temeiuri noi care să justifice în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar cercetarea sa în stare de libertate nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive în sensul punerii de îndată în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Procurorul, în temeiul art.38515pct.1 lit.b pr.pen. pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Arată că inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.7 din Legea nr.39/2003 și art.12, 13 din Legea nr.678/2001, caz în care, potrivit disp. art.16 din Legea nr.678/2001, consimțământul victimei, mai ales în cazul minorilor, nu se consideră a fi liber exprimat, susținerile apărătorilor fiind combătute de aceste prevederi legale. Consideră că în cauză sunt date disp. art.143 pr.pen. activitatea infracțională desfășurată de inculpați prezentând pericol concret pentru ordinea publică și în mod corect instanța de fond a dispus menținerea stării de arest a acestora.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa. Totodată arată că este bolnav, i s-a făcut o expertiză la I dar nu a primit rezultatele.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului său.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 15.12.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-, s-au respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpații și, prin apărătorul lor ales, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În temeiul art. 3001al. 1 Cod procedură penală, s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003, trafic de persoane, faptă prev. și ped. de art. 12 alin.1 și 2 lit. a din Legea 678/200l (cu modificările și completările ulterioare), cu aplic. art.41 alin. 2. pen. și trafic de minori, faptă prev. și ped. de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/200l (cu modificările și completările ulterioare), toate cu aplic. 33 lit. a Cod penal iar în temeiul disp. art. 3001alin. 3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a acestuia.
În temeiul art. 3001al. 1 Cod procedură penală, s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului,trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: "constituire a unui grup infracțional organizat", faptă prev. și ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, trafic de persoane, faptă prev. și ped. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/200l (cu modificările și completările ulterioare) cu aplic. art.41 alin. 2. pen. și "trafic de minori", faptă prev. și ped. de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea 678/2001 (cu modificările și completările ulterioare), cu aplic. art. 41 alin. 2. pen. toate cu aplic. art. 33 lit. a pen, iar în temeiul disp. art. 3001alin. 3 Cod procedură penală, s- menținut arestarea preventivă a acestuia.
Pentru a dispune astfel, a reținut prima instanță că prin rechizitoriul MINISTERULUI PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava nr. 97 D/P/2009 din 14.12.2009, au fost trimiși în judecată inculpații:
1.,zis "" - în stare de arest preventiv - pentru săvârșirea infracțiunilor de:
"constituire a unui grup infracțional organizat", faptă prev. și ped. deart. 7 alin. 1 din Legea 39/2003, constând în aceea că de la începutul anului 2006, acesta împreună cu fiii săi inc., inc., inc. și inc. a pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de"trafic de persoane"și"trafic de minori".
"trafic de persoane",faptă prev. și ped. deart. 12 alin.1 și 2 lit. a din Legea 678/200l(cu modificările și completările ulterioare),cu aplic. art.41 alin. 2. pen.constând în aceea că în perioada 2000 - 2009 acesta a recrutat, cazat sau primit mai multe persoane, prin amenințare, violență, răpire sau profitând de starea în care se afla acea persoană, în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea cerșetoriei și la comiterea de furturi, și
"trafic de minori", faptă prev. și ped. de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/200l (cu modificările și completările ulterioare) constând în aceea că în cursul lunii septembrie 2008, inc., zis "" l-a recrutat, transportat și găzduit la locuința sa pe minorul G în scopul exploatării acestuia prin obligarea la practicarea cerșetoriei, toate cu aplic. art. 33 lit. a C. pen.
2., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
"constituire a unui grup infracțional organizat", faptă prev. și ped. deart. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003,constând în aceea că de la începutul anului 2006, acesta, împreună cu tatăl său inc., zis "" și frații săi inc., inc. și inc. a pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de"trafic de persoane"și"trafic de minori", și
"trafic de persoane", faptă prev. și ped. deart. 12 alin. 1 și 2 lit.din Legea 678/200l (cu modificările și completările ulterioare)cu aplic. art. 41 alin. 2. pen.constând în aceea că începând cu primăvara anului 2007 plecat deseori în străinătate - Polonia, pentru a cerși atât el cât și a exploata victimele recrutate în acest scop, toate cu aplic. art. 33 lit. a C. pen.
3., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
"constituire a unui grup infracțional organizat", faptă prev. și ped. deart.7 alin.1 din Legea nr.39/2003,constând în aceea că de la începutul anului 2009, acesta, împreună cu tatăl său inc., zis "" și frații săi inculpații, și, a pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de "trafic de persoane" și "trafic de minori", și
"trafic de persoane", faptă prev. și ped. deart. 12 alin. 1 și 2 lit.din Legea 678/200l (cu modificările și completările ulterioare)cu aplic. art.41 alin. 2. pen.constând în aceea că începând cu primăvara anului 2005 inc. a plecat deseori în străinătate - Polonia, pentru a cerși atât el cât și a exploata victimele recrutate în acest scop, toate cu aplic. art. 33 lit. a C. pen.
4.- în stare de arest preventiv -pentru săvârșirea infracțiunilor de:
"constituire a unui grup infracțional organizat", faptă prev. și ped. deart. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003,constând în aceea că de la începutul anului 2006, acesta împreună cu tatăl său inc., zis "" și frații săi, inculpații, și, a pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de"trafic de persoane"și"trafic de minori".
"trafic de persoane",faptă prev. și ped. deart. 12 alin. 1 și 2 lit.dinLegea 678/200l(cu modificările și completările ulterioare)cu aplic. art.41 alin. 2. pen.constând în aceea că începând cu anul 2008 inc. l-a recrutat, cazat și exploatat prin obligarea la practicarea cerșetoriei pe numitul, zis " ", zis " ", și
"trafic de minori",faptă prev. și ped. de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea 678/2001 (cu modificările și completările ulterioare),cu aplic. art. 41 alin. 2. pen.constând în aceea că în perioada 2006 - ianuarie 2009 inc., împreună cu soția sa inc., zisă "", a racolat mai mulți minori, orfani sau din familii destrămate, ce proveneau din centrele de minori de pe raza jud. S, pe care i-a obligat să cerșească în folosul său în diferite locații din mun. S, cu intenția de a- transporta în Polonia, toate cu aplic. art. 33 lit. a C. pen.
5., fostă, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
"sprijinirea și aderarea la un grup infracțional organizat"faptăprev. și ped. de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003(cu modificările și completările ulterioare), constând în aceea că de la începutul anului 2006, aceasta a împărtășit și susținut ideea prin care membrii familiei soțului său inc., din care fac parte socrul său inc., zis "" și cumnații săi inc., inc. și inc., au pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de"trafic de persoane"și"trafic de minori".
"trafic de persoane",faptă prev. și ped. deart. 12 alin. 1 și 2 lit.dinLegea 678/200l(cu modificările și completările ulterioare) constând în aceea că în perioada 2007 - 2009, primit, cazat și exploatat prin obligarea la practicarea cerșetoriei pe numitul, zis " ", zis " ". Astfel, în intervalele de timp în care sus-numitul nu este plecat în Polonia sau cu soțul său, inc., zisă "", îl transportă cu mijloacele de transport în comun pe acesta diferite zone din mun. S, cu predilecție în zona " ", unde îl exploatează pe acesta prin obligarea la practicarea cerșetoriei.
"trafic de minori",faptă prev. și ped. de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea 678/2001 cu modificările și completările ulterioare,cu aplic. art. 41 alin. 2. pen.constând în aceea că în perioada 2006 - ianuarie 2009, inc., zisă "", împreună cu soțul său inc. a racolat mai mulți minori, orfani sau din familii destrămate, ce proveneau din centrele de minori de pe raza jud. S, pe care i-a obligat să cerșească în folosul său în diferite locații din mun. S, cu intenția de a- transporta în Polonia,toate cu aplic. art. 33 lit. a C. pen.
6., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
"constituire a unui grup infracțional organizat", faptă prev. și ped. deart. 7 alin. 1 din Legea 39/2003,constând în aceea că de la începutul anului 2009, acesta împreună cu tatăl său inc., zis "" și frații săi inc., inc. și inc., a pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de "trafic de persoane" și "trafic de minori".
"trafic de persoane",faptă prev. și ped. deart. 12 alin. 1 și 2 lit.dinLegea 678/200l(cu modificările și completările ulterioare),cu aplic. art. 42 alin 2.pen., constând în aceea că:
- în perioada 2000 - 2005 și 2007 - 2008 exploatat prin obligare la practicarea cerșetoriei și comiterea de furturi pe numitul, zis "".
- în perioada iunie 2008 - iulie 2008 exploatat în Polonia - Varșovia împreună cu alți membrii ai grupării infracționale, prin obligarea la practicarea cerșetoriei în folosul lor, pe numiții și.
- în perioada 04 iunie - 15 iulie 2008, transportat în Varșovia - Polonia și exploatat prin obligarea la practicarea cerșetoriei pe numitul, sumele de bani astfel obținute fiind însușite de către inculpat;
- în cursul anului 2006, l-a recrutat și transportat la domiciliul familiei sale pe numitul, căruia i-a aplicat o corecție fizică, în scopul exploatării ulterioare a acestuia, prin obligarea la practicarea cerșetoriei.
"complicitate la trafic de minori",faptă prev. și ped. de art. 26. pen. rap. laart. 13 alin. 1și2dinLegea 678/200l(cu modificările și completările ulterioare), constând în aceea la sfârșitul anului 2006, aplicat o corecție fizică minorului, zis "", în vârstă de 17 ani (care a fost racolat de alți membrii ai grupării infracționale și obligat să practice cerșetoria în folosul traficanților), în prezența victimelor minore - și -, astfel creându-se presiuni fizice și psihice asupra acestora, în scopul de a înlesni astfel exploatarea acestora prin obligarea la practicarea cerșetoriei sau comiterea de furturi de către ceilalți traficanți, toate cu aplic. art. 37 lit. a C. pen. și art. 33 lit. a C. pen.
În cursul urmăririi penale, față de inculpații și s-a luat, la data de 01.10.2009, măsura arestării preventive, reținându-se ca fiind date cerințele prev. de art. 143, art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală. Măsura a fost ulterior prelungită pe tot parcursul efectuării urmăririi penale.
Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpați, potrivit art. 3001Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că aceasta este legală și temeinică, iar menținerea ei se justifică în continuare.
Astfel, conform dispozițiilor art. 300 alin. 1.C.P.P. instanța este datoare să verifice din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive. Conform dispozițiilor alin. 3 al aceluiași articol, instanța menține arestarea preventivă în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, sau în cazul în care există temeiuri noi care justifică privarea de liberate.
Potrivit disp. art. 148 alin. 1 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală - existența unor probe sau indicii temeinice, astfel cum sunt ele definite în art. 681Cod procedură penală, că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală - și numai dacă este dat vreunul din cazurile prev de art. 148 al. 1 lit. a-f Cod procedură penală.
În cauză s-a constatat că sunt îndeplinite atât condițiile prev. de art.143, întrucât din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, dar și cazul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv că pentru faptele comise legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143 Cod procedură penală, există probe (directe) și indicii temeinice (probe indirecte), în sensul art. 681Cod procedură penală din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și față de care s-au emis mandatele de arestare preventivă, relevante în acest sens fiind: declarațiile părților vătămate din care rezultă modul în care acestea au fost racolate, cazate și obligate la practicarea cerșetoriei, declarațiile martorilor, procesele verbale de prezentare după recunoașterea după planșe fotografice, coroborate cu declarațiile inculpaților.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, sunt edificatoare declarațiile fraților, care se coroborează cu procesele verbale de recunoaștere după planșa foto și cu rapoartele de evaluare psihologică ale acestora. De asemenea, susținerile fraților sunt susținute și de cele constatate cu ocazia supravegherilor efectuate, consemnate în procese - verbale însoțite de planșa foto (vol. 4). În același sens sunt și declarațiile părții vătămate, toate mijloacele de probă enumerate fiind susținute și de conținutul interceptărilor telefonice efectuate.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, în primul rând este edificatoare declarația persoanei traficate, G ( 144 vol. 2), coroborată cu raportul de evaluare psihologică a acestuia ( 147 vol. 2), precum și cu recunoașterile după planșa foto - atât a inculpatului și a coinculpaților și, cât și a persoanelor ce s-a susținut că ar fi traficate de către aceștia. Din declarațiile părților vătămate și, coroborate cu procesele - verbale de recunoaștere după planșa foto, rezultă că numitul, poreclit "" chiar de către inculpat, cerșea pentru zis.
De asemenea trebuie avute în vedere și indiciile referitoare la contribuția inculpatului la activitatea infracțională a celorlalți membrii ai familiei sale: inculpatul a fost recunoscut atât de (tatăl persoanei traficate ) cât și de către ca fiind printre cei care i-au agresat în momentul în care au încercat să recupereze copiii "cazați" la fam..
Relativ la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, acestea sunt mai mari de 4 ani, astfel că este îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 148 al.1 lit. f) Teza a I-a Cod procedură penală.
Totodată, instanța de fond a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, condiție prev. de art. 148 alin. 1 lit. f teza a II a Cod de procedură penală.
În concret, trebuie avut în vedere că inculpații, împreună și cu ceilalți co-inculpați, au acționat cu precădere asupra unor persoane minore, lipsite de sprijinul familiei și al societății, și care astfel prezentau o vulnerabilitate deosebită față de acțiunile ilicite, o rezistență redusă la formele de constrângere (fizică sau morală), iar eventualitatea ca familia să se intereseze de soarta lor era de asemenea redusă. În concluzie, acțiunile inculpaților s-au îndreptat tocmai împotriva unor categorii sociale defavorizate și față de care un elementar simț umanitar impune acordarea de sprijin sau chiar compasiune.
În aprecierea existenței pericolului concret pentru ordinea publică a lăsării în stare de libertate a inculpaților nu are nici o relevanță interesul mass-mediei pentru cauza penală în care inculpații sunt părți, iar reacția colectivității cu privire la faptele de care sunt învinuiți nu trebuie probată prin luarea unor declarații tuturor sau unei mari părți din persoanele care formează o colectivitate pentru a-și exprima dezacordul, indignarea temerea sau dimpotrivă aprobarea faptelor de care este învinuit, ceea ce ar impune în sarcina organelor de urmărire penală, în fiecare caz în parte, o sarcină imposibilă.
Probele din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică sunt cele administrate până în prezent, pe baza cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor menționate. Din interpretarea acestor probe s-a dedus reacția declanșată de faptele care i se impută inculpaților, de indignare, de dezaprobare, de insecuritate publică. În situația în care astfel de persoane ar fi cercetate și judecate în stare de libertate, lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare poate fi o încurajare a altor persoane să comită fapte de același gen.
Având în vedere consecințele produse (recrutarea, transportarea, cazarea sau primirea de persoane prin diferite forme de constrângere sau profitând de situația în care se află, în scopul exploatării victimelor prin obligarea acestora la practicarea cerșetoriei sau comiterii de furturi), a modului organizat de operare și a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, activitatea infracțională a inculpaților prezintă un pericol concret deosebit de ridicat la adresa ordinii publice.
Motivele care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților subzistă și în prezent, întrucât raportat la faptele presupuse a fi săvârșite de inculpați starea de pericol se menține o perioadă mai lungă de timp, mai ales datorită impactului acestora asupra opiniei publice, ce nu poate dispărea la numai câteva luni de la săvârșirea acestora. În plus pentru persoanele traficate, în special pentru minorii în cauză, starea de temere că ar putea fi iar subiecți ai unor asemenea infracțiuni subzistă.
Privitor la cererea inculpaților și, prin apărătorul lor, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, aplicarea unor măsuri mai puțin restrictive nu poate fi eficientă și nu este în măsură a înlătura pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a acestora, întrucât presupusa lor activitatea infracțională s-a desfășurat chiar localitatea lor de domiciliu, loc unde s-au produs consecințele sociale ale infracțiunilor de care sunt acuzați, ceea ce înseamnă că lăsarea lor în libertate ar avea o rezonanță socială negativă chiar la locul săvârșirii faptelor. De asemenea, nici exercitarea controlului judiciar prin interzicerea legăturilor cu ceilalți inculpați nu poate fi aplicată în speță întrucât aceștia fac parte din aceeași familie și au același domiciliu.
Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura prevăzute de art. 145 Cod procedură penală, presupune ca o asemenea măsură, față de pericolul social concret al lăsării în libertate a inculpaților, să fie suficientă pentru a crea presupunerea rezonabilă că poate fi înlăturat un asemenea pericol. Prin urmare, limitarea dreptului de circulație prin aplicarea măsurii prevăzute de art. 145 Cod procedură penală nu poate fi apreciată ca eficientă pentru buna desfășurare a procesului penal și eliminarea pericolului social concret pentru ordinea publică pe care îl va reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații. În motivarea recursurilor, aceștia au arătat că scopul procesului penal poate fi atins și prin judecarea lor în stare de libertate, ei nemaiprezentând pericol concret pentru ordinea publică. Faptele pentru care au fost trimiși în judecată au în prezent o rezonanță socială redusă, cu atât mai mult cu cât unele victime s-au ocupat și înainte sau se ocupă și în prezent cu cerșetoria, iar ei prezintă o stare de sănătate precară. În subsidiar, au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu una dintre măsurile de obligare a nu părăsi țara sau localitatea.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856al. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3001al. 1 Cod procedură penală, după înregistrarea dosarului la instanță în cazurile în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei pentru care a fost anterior luată/prelungită.
Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea sa de libertate sau există temeiuri noi care o justifică, instanța menține, prin încheiere motivată, această măsură preventivă.
La luarea și ulterior menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților recurenți s-au reținut ca fiind date temeiurile prevăzute de art. 143, 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Din probatoriul administrat până în prezent în faza de urmărire penală, curtea constată că în cauză există probe, precum și indicii temeinice (pe larg redate de către prima instanță), astfel cum sunt acestea definite de disp.art.68/1 Cod procedură penală, de natură a crea bănuiala rezonabilă că aceștia au comis faptele pentru care au fost cercetați și ulterior trimiși în judecată, îndeplinite fiind cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a acestora îl reprezintă pentru ordinea publică, el este relevat atât de natura faptelor comise, care prezintă o periculozitate sporită în condițiile desfășurării organizate a activității infracționale (prin constituirea unei grupări cu atribuții stabilite pentru fiecare dintre cei implicați) și de contribuția majoră în ansamblul ilicit, cât și de consecințele săvârșirii lor, încurajându-se obținerea de beneficii materiale importante, într-un timp foarte scurt și prin încălcarea legii.
Există anumite tipuri de infracțiuni care, prin organizarea pe care o presupun, prin numărul mare de persoane antrenate, prin amploarea dobândită, prin urmările produse, conduc, prin chiar comiterea lor, la crearea unei tulburări, unei stări de insecuritate în rândul societății civile și care impun luarea de măsuri urgente în vederea restabilirii echilibrului încălcat și apărarea valorilor sociale ocrotite de lege. Printre acestea se înscriu și cele de crimă organizată, inculpații fiind trimiși în judecată tocmai pentru comiterea unor astfel de fapte. Însăși jurisprudența CEDO acceptă, în astfel de cazuri, privarea temporară a unei persoane de libertate, cel puțin pentru o perioadă de timp.
Intervalul scurs de la data luării acestei măsuri (01.10.2009) nu a fost suficient pentru a se produce o diminuare până la stingere a tulburării cauzate în rândul societății civile prin faptele lor culpabile, subzistând astfel și în prezent pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate (chiar și în condițiile interzicerii dreptului de a părăsi țara/localitatea) l-ar prezenta.
Așadar, în prezent, buna desfășurare a procesului penal impune menținerea inculpaților în stare de arest preventiv, orice altă măsură restrictivă de drepturi ( mai puțin coercitivă) nefiind de natură a-și atinge acest scop.
Date fiind și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpaților, cerințele prevăzute de dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, sub ambele teze, sunt îndeplinite în cauză.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpaților.
Aspectul că ei prezintă probleme de sănătate nu poate conduce, în prezența cerințelor prevăzute de lege pentru menținerea măsurii arestării preventive, la revocarea ei, existând posibilitatea aplicării în cauză a disp. art. 139/1 Cod procedură penală referitoare la tratamentul medical sub pază permanentă.
Pentru considerentele arătate, Curtea, constatând că încheierea primei instanțe este legală și temeinică, în conformitate cu disp. art. 38515pct. 1 lit. b rap. la art. 3001alin. 4 și 160 alin. 2 și art. 141 alin. 1 Cod procedură penală, va respinge recursurile declarate de inculpați, ca nefondate.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, precum și prevederile art. 2 alin. 1 lit. d din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocații care acordă asistență juridică în materie penală (aplicabil în materia măsurilor preventive indiferent de numărul inculpaților față de care măsura a fost dispusă),
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații,zis "", cetățean român,fiul lui și, născut la data de 14.11.1950, în com. D, jud. S, domiciliat în S, str. slt. Erou, nr. 39, posesor al seria - nr. -, CNP. -, aflat în prezent în stare de arest preventiv în Penitenciarul Botoșani și, cetățean român, fiul lui și, născut la data de 31.10.1974, în mun. S, domiciliat în mun. S, str. slt. Erou, nr. 39, posesor al seria - nr. -, CNP:-, aflat în prezent în stare de arest preventiv în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii din data de 15.12.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
Obligă pe fiecare dintre inculpați să plătească statului câte 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs, din care suma de 200 lei reprezentând onorarii avocați oficiu inculpați (câte 100 lei pentru fiecare) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.12.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
4 ex.
21.12.2009
Jud. -.
Președinte:Andronic Tatiana LuisaJudecători:Andronic Tatiana Luisa, Acsinte Viorica, Ilieș